Presa militară, 162 de ani de existență!
Publicat de Gabriel Stan, 27 iulie 2021, 14:24
În fiecare an, la 23 iulie, este sărbătorită Ziua presei militare. Este data la care, în anul 1859, a apărut, la Bucureşti, prima publicaţie a Armatei Române, „Observatorul militar”.
La acea vreme a fost primul periodic militar din Principatele Române și una dintre primele publicații militare de opinie din Europa și din lume.
În 2004, la împlinirea a 145 de ani de la înfiinţarea primei publicaţii militare româneşti, săptămânalul ”Observatorul militar” a fost decorat cu Ordinul ”Meritul Cultural” în gradul de Cavaler, pentru standardele euroatlantice ale mediatizării fenomenului militar.
În prezent, Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naţionale este, potrivit site-ului www.mapn.ro. ”continuatorul tradiţiilor primului săptămânal militar românesc – Observatorul militar (apărut la Bucureşti la 23 iulie 1859), al Serviciului foto-cinematografic al Armatei Române (prima instituţie de profil din ţară înfiinţată la 15 noiembrie 1916), al primei emisiuni de radio Ora ostaşului, devenită, ulterior, Ora armatei (la 16 iunie 1940) şi al primei emisiuni militare de televiziune „De strajă patriei”, premergătoarea emisiunii de astăzi Pro Patria (la 31 martie 1968).”
Benone Neagoe a fost primul prezentator al jurnalelor de televiziune de după revoluție. Deși era cunoscut în rândul colegilor din Televiunea Română și apreciat de public a ales să vină în armată.
Celebrul jurnalist, Benone Neagoe, ne-a vorbit despre acea perioadă a presei militare și a presei în general!
Interviul a fost realizat de Andreea Popescu de la Jurnal Militar Radio România Actualități.