Simona Cojocaru, Cavaler al Ordinului Național al Meritului
Publicat de Gabriel Stan, 24 ianuarie 2022, 17:28
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Secretarul de stat în Ministerul Apărării Naționale, Simona Cojocaru, a primit una din cele mai înalte distincții ale statului francez: Ordinul Național al Meritului în Grad de Cavaler i-a fost conferit oficialului român într-o ceremonie care s-a desfășurat luni la București.
Ambasadoarea Republicii Franceze în România, Laurence Auer, a apreciat implicarea secretarului de stat român în favoarea dialogului bilateral, dar și în cadrul organismelor internaționale. La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Apărării a subliniat excelenta cooperare franco-română din domeniul apărării, declarându-se onorată de distincția care i-a fost oferită.
Simona Cojocaru: Am fost deosebit de onorată. Relația cu Franța, care în februarie 2008 a fost ridicată la nivel de parteneriat strategic, a reprezentat întotdeauna o prioritate pe agendă politico-militară și prețuim spiritul Franței pentru consolidarea relațiilor noastre și susținerea atât la NATO, dar și la UE.
Cu atât mai semnificativ este acest moment pentru mine având în vedere că Franța deţine în acest prim semestru din 2022 președinția Consiliului Uniunii Europene.