Sportul ar putea fi obligatoriu la Bacalaureat
Publicat de adinaiftime, 25 noiembrie 2017, 00:32
Mai mulţi parlamentari au depus o propunere legislativă care prevede creşterea numărului de ore de sport în fiecare ciclu de învăţământ şi introducerea probei practice de evaluare a competenţelor motrice ca disciplină obligatorie a examenului de Bacalaureat.
Iniţiativa legislativă prevede introducerea la examenul de Bacalaureat a probei practice de evaluare a competenţelor motrice formate pe durata învăţământului liceal, pentru elevii apţi din punct de vedere medical să desfăşoare activităţi de educaţie fizică şi sport.
Orele de educaţie fizică din învăţământul primar vor putea fi predate şi de învăţători sau institutori, fiind incluse în norma acestora. De asemenea, aceste ore de educaţie fizică pot fi predate de profesorii pentru învăţământul primar, în cadrul activităţilor postului, dacă fac dovada calificării prin diploma de studii sau certificatul de competenţe.
„Iniţiativa legislativă are în vedere promovarea unei strategii concrete pentru dezvoltarea sportului de masă şi pentru a atrage tinerii să facă mişcare. Creşterea numărului de ore de sport la toate nivelurile de învăţământ din România contribuie la creşterea bazei de selecţie pentru sportul de performanţă. Dacă vom avea mai mulţi practicanţi de sport, vom reduce numărul de paturi ocupate în spitale cu diferite afecţiuni cauzate de lipsa de mişcare şi viaţa sedentară”, arată iniţiatorii în expunerea de motive a proiectului.
Proiectul va fi dezbătut mai întâi în Camera Deputaţilor, Senatul fiind for decizional.