Cel puțin 65 de pacienți au fost internați la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași, din Ajunul Crăciunului și până în prezent.
Cei mai mulți dintre ei au fost diagnosticați cu afecțiuni ale aparatului respirator superior și cu tulburări digestive, a precizat managerul unității medicale, Florin Roșu.
„În prima zi de Crăciun, prin transfer interclinic, a fost admis un bebeluș de numai 3 luni Fetița a fost diagnosticată cu gripă de tip A. Datorită evoluției foarte bune a stării de sănătate, bebelușul va fi externat și va urma tratamentul la domiciliu, sub supravegherea mamei și, evident, a medicului de familie.
În cadrul spitalului am diagnosticat deja peste 10 pacienți cu această afecțiune virală. Expuși și cu risc mai mare de a dezvolta complicații sunt persoanele cu vârste extreme, cum a fost și cazul bebelușului, dar și persoanele imunodeprimat, care prezintă comorbidități și, sigur, femeile însărcinate.
De aceea, din Ajunul Crăciunului și până astăzi am internat și îngrijit peste 65 de pacienți, dintre care 14 au fost copii. Cei mai mulți dintre ei au fost diagnosticați cu afecțiuni ale aparatului respirator superior și cu tulburări digestive.”, a declarat managerul unității medicale, Florin Roșu.
Florin Roșu a mai spus că, în prezent, virusul sincițial este cauza unui val de infecții respitatorii, iar singura modalitate de stabilire a unui diagnostic corect este testarea.
Dobrogea are în prezent, doar o secție de cardiologie, cea de la Spitalul Județean Constanța, deși numărul pacienților cu boli de inimă este în creștere.
Spitalele din Medgidia și Mangalia au rămas fără cardiologi, iar în celelalte unități sanitare din județele Constanța și Tulcea există doar compartimente de cardiologie.
Insuficiența cardiacă este tot mai frecventă, atrage atenția medicul Andrei Rusalii, șeful secției de Cardiologie de la Spitalul Județean Constanța.
Afecțiunea apare din cauza tratamentului necorespunzător al bolilor cardiovasculare, inclusiv al hipertensiunii arteriale. Un alt fapt îngrijorător este acela că tot mai mulți tineri sunt diagnosticați cu insuficiență cardiacă.
Pacienții depistați pozitiv cu COVID-19, care au simptome ușoare sau medii și nu au nevoie de oxigenoterapie, beneficiază de investigații medicale și de tratament în regim ambulatoriu, la cele 5 centre de evaluare din județul Brașov:
Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov;
Spitalul Municipal Săcele;
Asociația Centrul Rezidențial pentru Vârstnici Maria;
Spitalul Municipal Doctor Aurel Tulbure Fărăraș;
Spitalul Orășenesc Rupea..
„Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Brașov are încheiate contracte cu cele 5 unități sanitare în vederea asigurării accesului mai rapid al pacienților la analize specifice și tratament pentru COVID-19, pentru toate cazurile care nu necesită internarea în spital și care pot fi tratate la domiciliu, conform recomandărilor medicilor de familie și a medicilor care lucrează în cadrul centrelor de evaluare”, a precizat directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate, Ancuța Daisa.
Vaccinarea împotriva virusului Sars-Cov-2 se poate face, începând cu 1 iulie, doar în cabinetele medicilor de familie.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.955 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID- 19), cu 861 mai multe faţă de ziua anterioară. 954 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile noi confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 146 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 3.392 cu 417 mai multe faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 204 persoane, cu 18 mai multe faţă de ziua anterioară. Din cei 204 pacienţi internaţi la ATI, 172 sunt nevaccinaţi.
Din totalul pacienţilor internaţi, 565 sunt minori, 562 fiind internaţi în secţii, cu 82 mai mulţi faţă de ziua anterioară şi 3 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.
Până astăzi, 65.862 persoane diagnosticate cu SARS-CoV-2 au decedat. În intervalul 24.07.2022 (10:00) – 25.07.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 5 decese ( 2 bărbaţi şi 3 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referinţă.
Dintre cele 5 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 de ani, 1 la categoria de vârstă 60-69 de ani şi 3 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Toţi pacienţii care au decedat prezentau comorbidităţi şi erau nevaccinaţi.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 1.999 teste RT-PCR ( 1.269 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 730 la cerere) şi 12.487 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.282.870 teste RT-PCR şi 10.616.830 teste rapide antigenice.
Tratamente inovatoare la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș”!
Publicat de Andra Radu,
19 iulie 2022, 14:00 / actualizat: 19 iulie 2022, 15:48
Medicii din cadrul secției Recuperare Medicală a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare au început o serie de tratamente inovatoare destinate pacienților care prezintă spasticitate în urma unor accidente vasculare cerebrale, traumatisme, tumori cerebrale, scleroza multiplă, afecțiuni ale măduvei spinării, boli neurodegenerative.
„Tratamentul cu toxina botulinică reprezintă una din cele mai moderne abordări ale spasticității apărute în urma leziunilor la nivelul neuronilor motori centrali (accidente vasculare cerebrale, traumatisme, tumori cerebrale, scleroză multiplă, afecțiuni ale măduvei spinării, boli neurodegenerative).
Se vor folosi reperele anatomice și ghidajul ecografic. Post injectare, pacienții vor continua tratamentul spasticității cu celelalte mijloace disponibile la nivelul secției( kinetoterapie, electroterapie). Evaluarea ulterioară, în punctul doi al tratamentului, se va face obligatoriu la trei luni”, a declarat șeful secției, medicul primar Sorina Sabo.
Procedura medicală inovatoare este decontată de CAS Maramureș, pentru injectarea la nivelul membrului superior, iar pacienții vor fi evaluați periodic deoarece efectul nu este imediat, ci se instalează în timp.
Statisticile arată că în prima jumătate din acest an, au fost depistate în total, aproape 570 de cazuri noi de cancere în Mureș, dintre care 5 de piele, din cele peste 300 active.
Județul Mureș are, la această dată, aproape 20.000 de cazuri oncologice, în creștere față de anii anteriori.
Riscul pentru a dezvolta un cancer de piele sau un melanom, crește de la an la an. De cancerul de piele poate fi oricine afectat, atât tineri cât și vârstnici iar principala cauză este expunerea necontrolată la soare, spun specialiștii care califică bronzul drept o traumă a pielii. În plus, expunerea prelungită la soare îmbătrânește prematur pielea.
Există mai multe modalități de protecție, în primul rând evitarea orelor din miezul zile (11:00-15:00) când concentrația de ultraviolete este maximă, utilizarea din două în două ore a cremelor de protecție cu factor 30+, cel puțin, dar și acoperirea integrală a corpului cu haine din țesături ușoare.
România nu deține, în prezent, un Registru Național de Cancer, fapt care îngreunează analizele ce pot duce la optimizarea serviciilor oncologice.
Datele arată că jumătate dintre cei nou diagnosticați cu cancer nu supraviețuiesc. În 2020, erau înregistrați 100.000 de pacienți cu cancer și peste 50.000 de morți.
Românii cu dizabilități au acces la mai multe servicii medicale de reabilitare medicală, decontate de CNAS – anunță Societatea Română de Reabilitare Medicală (SRRM), cu ocazia împlinirii a o sută de ani.
Recent, în urma discuțiilor dintre MS, CNAS și SRRM, s-a produs o schimbare fundamentală a contractului cadru în acordarea serviciilor de reabilitare medicală persoanelor cu dizabilități.
„Noutatea care ne bucură este că din martie, decontarea serviciilor medicale în ambulatoriul de specialitate Medicină Fizică și de Reabilitare se face prin plata prin tarif pe serviciu medical exprimat în puncte, la fel ca la celelalte specialități clinice, și nu prin tarif pe serviciu medical exprimat în lei, la valori mult mai mici față de alte specialități și care permitea tratarea unui număr redus de pacienți în fiecare lună. Această modificare permite ca de acum și medicii de Medicină Fizică și de Reabilitare să poată efectua în cabinet diverse proceduri diagnostice sau terapeutice, să poată prescrie servicii conexe efectuate de psiholog sau fizioterapeut, să poată face pacienților ecografii dacă au competență pentru acest lucru.”, spune Conf. Univ. Dr. Adrian-Costin Bighea, actual trezorier și fost președinte al SRRM.
Hotărârea de guvern care a modificat contractul-cadru privind acordarea asistenței medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate a revizuit și lista afecțiunilor pentru care pot fi acordate servicii de medicină fizică şi de reabilitare. Astfel, au fost adăugate noi proceduri de medicină fizică şi de reabilitare care se pot face în baza de tratament.
„Sunt și multe alte solicitări care nu au putut fi introduse în actualul contract cadru și care rămân pentru a fi negociate în viitor. De pildă, actualizarea valorii de decontare a procedurilor fizicale în baza de tratament. Este de-a dreptul absurd ca o procedură fizicală care necesită personal calificat și echipamente medicale scumpe să fie decontată de CAS cu 7 lei. O altă problemă majoră este modificarea perioadei pentru care se decontează procedurile specifice de medicină fizică și de reabilitare, care este de 21 zile/an/asigurat. Această prevedere nu ține seama de diagnosticul pacientului și de severitatea dizabilității, fiind total discriminatorie pentru pacienții noștri.”, completează Conf. Univ. Dr. Adrian-Costin Bighea, trezorier SRRM.
Medicina Fizică și de Reabilitare (MFR) este specialitatea ce se ocupă cu prevenția, diagnosticul, tratamentul și managementul reabilitării persoanelor cu dizabilități. Scopul ei este să amelioreze calitatea vieții și să redea funcționalitatea pacienților.
post-traumatice (osteo-articulare, ale sistemului nervos etc.);
altele – arsuri, postCOVID etc.
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, reabilitarea trebuie considerată o strategie de sănătate publică a acestui secol și nu se adresează doar persoanelor cu deficiențe fizice, ci mai degrabă este un serviciu de sănătate de bază pentru orice pacient cu o dizabilitate după o afecțiune cronică sau post-traumatică, care îi limitează funcționarea.
„Reabilitarea medicală a ținut mereu pasul cu tehnologiile inovatoare. În ultimii ani, în contextul pandemiei de COVID-19 a intrat puternic în lumina reflectoarelor și pe bună dreptate. Se știe că infecția cu SARS – CoV-2 este o boală cu afectare multiplă de organe, care poate lăsa sechele complexe, multiple, respiratorii, cardiace, neurologice, musculoscheletale, cognitive și care poate duce la dizabilitate și la scăderea calității vieții. Specialiștii în Medicina Fizică și de Reabilitare Medicală pot face evaluarea și managementul terapeutic al dizabilității date de COVID-19.”, spune prof. dr. Mihai Berteanu, președintele SRRM.
„Nu există nicio diferență în formarea (și pregătirea) specialistului de reabilitare medicală care activează în spital, în ambulatorul de specialitate sau într-o stațiune balneară. În plus, medicul MFR din stațiunea balneară are avantajul că utilizează factorii naturali terapeutici care abundă în țara noastră: climatul, apele minerale, nămolurile terapeutice, salinele, alături de procedurile de electroterapie, kinetoterapie, hidroterapie, masaj.”, spune conf. dr. Mădălina Iliescu.
În România sunt peste 1500 specialiști în medicină fizică și de reabilitare și peste 350 de rezidenți în pregătire, fapt care asigură dezvoltarea și pe viitor a specialității, dar mai ales premisele ca persoanele cu dizabilități să beneficieze de servicii medicale de înaltă calitate.
În fiecare an, în România sunt diagnosticate aproape 100.000 persoane cu cancer, în timp ce la nivel european numărul pacienților aflați în evidența medicilor oncologici a crescut cu 25% în ultimii zece ani.
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer împreună cu Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuțã” Cluj-Napoca lansează inițiativa „Cancerul e un cuvânt. Tu ești întreaga poveste”, derulată prin intermediul platformei Onco-plan.ro.
Demersul își propune să atragă atenția asupra provocărilor de ordin emoțional, social și cultural cu care se confruntă persoanele cu cancer și nevoii de a îmbunătăți sprijinul acordat acestora.
Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi desfăşoară un program de screening, diagnosticare şi direcţionare către tratament a pacienţilor cu hepatită virală B, C şi B+D. Pacienţii se pot testa gratuit în cabinetele medicilor de familie din 12 judeţe din estul ţării
„Testarea este gratuită şi evaluarea pacientului, ulterior, este tot gratuită, inclusiv asigurăm transportul pacienţilor depistaţi pozitiv cu hepatită virală B sau C sau B+D către un centru universitar unde vor fi evaluaţi mai departe.”, a declarat doctorul Laura Huiban
Hepatitele virale sunt un grup de afecţiuni caracterizate prin alterarea funcţiei ficatului care pot duce la modificarea progresivă a acestui organ până la stadii ireversibile.
Medicii de familie fac un apel la autorităţi să respecte dreptul pacienţilor la servicii medicale şi să nu îi transforme pe specialişti în farmacişti.
Apelul vine în urma anunţului autorităţilor că au în vedere implicarea medicilor de familie în distribuirea tabletelor de iodură de potasiu, necesare doar în cazul unui incident nuclear.
Medicii spun că aceste activități de distribuire a tabletelor de iodură de potasiu le ocupă timp prețios, în care ar putea să acorde servicii medicale.
Mai multe asociații ale medicilor de familie subliniază că aceștia sunt eminamente furnizori de servicii medicale, iar serviciile farmaceutice, așa cum este și distribuirea medicamentelor, aparțin exclusiv profesiei de farmacist.
Unul din cinci cazuri de TBC din Europa provine din România a declarat directorul Spitalului de Pneumoftiziologie din Iași, Radu Dabija.
„În spitalul nostru avem din ce în ce mai multe diagnosticări de tuberculoză în niște faze extrem de avansate. Practic, oameni cu plămâni distruși, pentru că asta face această boală, subdiagnosticată practic rămân cinci, șase, șapte luni, un an de zile și ajung bolnavii să aibă niște manifestări pulmonare și un grad de distrucție pulmonară atât de mari încât recuperarea este foarte lungă și este aproape imposibil să spui că nu rămâi cu sechele. Această boală este sută la sută tratabilă, sută la sută fără sechele, diagnosticată din timp și tratată corect.
Fără doar și poate, contextul din Ucraina și pandemia va determina o creștere a numărului de cazuri. După fiecare conflagrație mondială sau regională numărul de cazuri de tuberculoză, în mod statistic, a crescut cu 30 până la 60 la sută, după Primul Război Mondial”, a declarat Radu Dabija.
La Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, în ultima săptămână, s-au prezentat 8 pacienți ucraineni. 6 pacienți aveau simptomele unei infecții cu virusul SARS-CoV-2 și alți doi pacienți erau infectați cu virusul HIV.
Pacienți infectați cu virusul HIV nu au putut proba, în fața autorităților ieșene, tratamentele pe care le urmau.
„În ultimele 3 zile, 8 refugiați ucraineni s-au adresat Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Sf. Parascheva din Iași pentru evaluarea stării de sănătate. 6 dintre aceștia prezentau tablou sugestiv pentru patologia COVID-19.
În urma consultului clinic și paraclinic, 3 pacienți au fost confirmați COVID pozitiv, din care 2 au refuzat internare, iar cea de-a treia persoană, a necesitat îngrijire în cadrul spitalului.
În triajul spitalului, s-a prezentat o pacientă, împreună cu copilul acesteia, declarativ fiind HIV pozitiv. Nu a putut preciza cu exactitate schema terapeutică pe care o urmează și nici nu deținea vreun document medical.
Încurajăm persoanele aflate în dificultate în taberele de refugiați să se prezinte la medic și le îndemnăm să procedeze la fel în continuare.”, a declarat managerul spitalului, Florin Roșu.
Autorităţile clujene au suplimentat numărul de paturi în spitale!
Publicat de Andra Radu,
3 februarie 2022, 16:40 / actualizat: 3 februarie 2022, 19:21
Autorităţile clujene au decis să suplimenteze numărul de paturi în spitale, pentru ca ponderea celor ocupate de pacienţi să nu depăşească 75%, procent la care activitatea şcolilor trebuie să treacă în online, conform normelor în vigoare.
Astfel, dacă în urmă cu o săptămână, joi 27 ianuarie, gradul de ocupare a paturilor era în judeţul Cluj de 67,5%, s-a ajuns ca joi, 3 februarie, gradul de ocupare să scadă la 65,4%, deşi numărul de îmbolnăviri şi de internări a crescut constant.
În 27 ianuarie în judeţul Cluj erau ocupate 430 de paturi, iar în 3 februarie, numărul paturilor ocupate a ajuns la 534.
De asemenea, incidenţa COVID-19 în judeţul Cluj era de 17,85 la mie în 27 ianuarie şi a crescut la 26,23 la mie în 3 februarie.
Luni, 31 ianuarie, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, declara că toate unităţile de învăţământ din judeţul Cluj ar putea să treacă în online începând de săptămâna viitoare.
Publicat de Andra Radu,
3 februarie 2022, 09:00 / actualizat: 3 februarie 2022, 10:43
Peste 300 de pacienţi internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava au fost evacuaţi, în noaptea de miercuri spre joi, în urma unui incendiu, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Alin Găleată.
Incendiul s-a produs la etajul al patrulea al spitalului, acolo unde funcţionează Secţia de obstretică şi ginecologie, fără a fi înregistrate victime.
„La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta, cu flacără şi degajări de fum, la elemente combustibile ale instalaţiei electrice – izolaţie cabluri şi ale instalaţiei de ventilare, dispuse în planşeul holului de la etajul IV, Secţia Obstetrică-Ginecologie, în dreptul salonului nr. 7. Din fericire, nu s-au înregistrat victime”, a afirmat reprezentantul ISU Suceava.
Iniţial, la faţa locului mai multe echipaje de pompieri de la Detaşamentul de Pompieri Suceava, cu cinci autospeciale cu apă şi spumă, o descarcerare uşoară, o autoscară de intervenţie la înălţime, o ambulanţă SMURD B2 şi o autospecială de transport personal şi victime multiple, ulterior fiind activat şi Planul Roşu de Intervenţie.
„Pe lângă subunităţile pompierilor militari suceveni, au mai fost solicitate resurse şi de la Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă Botoşani şi Iaşi, în total, fiind alocate intervenţiei, etapizat, şapte autospeciale cu apă şi spumă, opt ambulanţe SMURD, trei autoscări de intervenţie la înălţime, cinci Autospeciale de Transport Personal şi Victime Multiple, două autospeciale de intervenţii complexe şi un echipaj pentru descarcerare. De asemenea, în sprijin, au intervenit şi nouă echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava. Deoarece incendiul a fost localizat în timp scurt, din totalul forţelor şi mijloacelor alocate, o parte au fost întoarse la bază”, a precizat Alin Găleată.
Oficialii ISU menţionează că, în paralel cu acţiunea de stingere, s-au derulat misiunile de căutare-salvare-evacuare a tuturor persoanelor, pacienţi, personal medical şi auxiliar, de la nivelul etajului IV şi de la etajele superioare.
Pe parcursul intervenţiei au fost evacuaţi, de către pompierii militari şi personalul de la locul de muncă, 329 de pacienţi, dintre care, 102 copii (57 nou-născuţi). Pacienţii au fost evacuaţi pe secţiile de la etajele inferioare şi în Unitatea de Primiri Urgenţe. Aceştia nu au suferit probleme medicale cauzate de arsuri sau intoxicaţii cu fum şi gaze toxice.
Incendiul a fost localizat la ora 0:42, iar lichidarea acestuia a fost declarată zece minute mai târziu.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic al curentului electric, generat de un aparat electric, care făcea parte din agregatul de ventilare, cu defecţiuni.
Zece pacienţi răniţi de petarde au primit îngrijiri medicale, în ultimele 24 de ore, la Unitatea de Primiri Urgenţe a SJU Craiova.
În cursul nopţii s-au prezentat nouă victime ale accidentelor provocate de petarde, doi copii şi şapte adulţi. Printre aceştia se numără şi un bărbat de 37 de ani, transferat de la SJU Târgu Jiu, diagnosticat cu politraumatism prin explozie, traumatism cranio-cerebral acut mediu, traumatism maxilo-facial cu multiple fracturi faciale, traumatism forte ochi drept şi fractura deschisa la ambele oase ale antebraţului stâng.
Ceilalţi pacienţi au primit îngrijiri medicale de urgenţă şi au fost eliberaţi la domiciliu, cu tratament în ambulator şi recomandarea de a se prezenta ulterior pentru reevaluare.
În cursul zilei de sâmbătă, la SJU Craiova a ajuns şi un copil de 13 ani rănit de o petardă, cu traumatisme la ambii ochi. El a fost internat în Secţia de oftalmologie.
Consiliul Judeţean Prahova anunţă că implementează un proiect cu fonduri europene de dotare a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) cu echipamente medicale şi de protecţie medicală, în vederea prevenirii extinderii infectării cu SARS-CoV-2 şi tratarea pacienţilor contaminaţi.
Implementarea proiectului începe din luna noiembrie.
„Obiectivul general al proiectului este creşterea capacităţii de gestionare a crizei sanitare prin investiţii necesare pentru consolidarea capacităţii de reacţie la criza de sănătate publică cauzată de pandemia SARS-CoV-2, în Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, prin achiziţia de aparatură, dispozitive medicale şi alte dotări”, precizează CJ Prahova.
Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti va fi dotat cu aparatură de imagistică şi alte aparate şi echipamente specifice în tratarea pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19. Printre secţiile care vor beneficia de dotări sunt Boli Infecţioase, ATI, Unitatea de Primiri Urgenţe.
Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi (DSP), Vasile Cepoi, a declarat, marţi, că Spitalul Mobil de la Leţcani va fi redeschis în cursul acestei zile, urmând ca în perioada următoare să fie deschis un salon de terapie intensivă.
„Unitatea modulară de la Leţcani este încă în pregătiri pentru începerea activităţii. Astăzi încercăm să operaţionalizăm 10 paturi cu oxigen de terapie intensivă. În momentul de faţă se organizează activitatea acolo. Vom operaţionaliza şi două ventilatoare pentru situaţia în care s-ar agrava pacienţii duşi acolo.
Este în curs de instalare stocatorul de oxigen care a sosit abia azi dimineaţă. Fiind un utilaj cu gabarit depăşit transportul a durat mai mult decât a fost estimat. Mâine (miercuri – n.r.) va fi încărcat cu oxigen, iar mâine la amiază o să putem operaţionaliza şi terapia intensivă. Pentru început vom începe, în mod evident în măsură de siguranţă pentru pacienţi, cu 6 paturi, 12 paturi, cum am făcut de altfel şi în valul anterior”, a spus dr. Cepoi.
Medicul a apreciat că în scurt timp Spitalul Mobil de la Leţcani va fi ocupat la capacitatea maximă.
„Cererea pentru a atinge capacitatea maximă este foarte mare şi cred că am putea ajunge la ea într-un timp foarte scurt. Problema este să şi fim siguri că putem să operaţionalizăm într-un timp tot atât de scurt şi cele 48 de paturi, pentru că personalul pe care îl avem acum nu poate acoperi decât 24 de paturi. Între timp mai trebuie să căpătăm personal, paturile se pot umple foarte repede pentru că este criză în toată ţara şi foarte probabil vor fi aduşi pacienţi şi din alte judeţe”, a mai declarat directorul DSP Iaşi.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că nu este necesar transferul în alte judeţe al pacienţilor evacuaţi de la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa, unde a avut loc un incendiu în care au murit şapte oameni.
În spital erau 125 de pacienţi, din care 120 diagnosticaţi cu COVID, 10 dintre ei fiind internaţi la terapie intensivă.
Aceştia au fost transferaţi la alte unităţi sanitare, iar după discuţiile cu autorităţile locale s-a stabilit că nu sunt pacienţi cu arsuri printre cei care sunt internaţi şi nu este necesar transferul unor pacienţi în alte judeţe.
Raed Arafat a explicat că DSP Constanţa avea identificate 201 paturi, din care mare parte cu oxigen, care urmau să fie activate şi la care s-a apelat în această situaţie.
„La început s-a confirmat cifra de 9 persoane decedate, după care a fost corectată şi actualizată la 7. Când raportăm date în dinamică, astfel de lucruri pot să se întâmple. (…) Informaţiile pot veni în dinamică şi uneori poate să (…) se calculeze de două ori cei doi pacienţi care au fost, din păcate, decedaţi în afara zonei spitalului. (…) Ne cerem scuze pentru situaţia iniţială. (…) Asta înseamnă situaţia în dinamică, datele pot să se schimbe pe parcurs”, a precizat Raed Arafat.
UPDATE: Plan Roșu de Intervenție la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa!
Publicat de Andra Radu,
1 octombrie 2021, 11:16 / actualizat: 1 octombrie 2021, 15:03
Update: Şapte oameni au murit în urma incendiului de la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa, a anunţat vineri ministrul de Interne, Lucian Bode.
Anterior, autorităţile anunţaseră că sunt 9 oameni morţi în incendiul de la Constanţa.
……………………………….
Update: Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a precizat că evacuarea pacienţilor de la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa, unde vineri a avut loc un incendiu la Secţia ATI COVID, soldat cu decesul a 9 pacienţi, este în curs, aceştia fiind transferaţi la Spitalul Judeţean şi la Spitalul de Pneumoftiziologie, iar „dacă va fi cazul”, şi la spitalele din Medgidia şi Mangalia.
Cauza incendiului, va fi stabilită de către reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
Cseke Attila a adăugat că, din punct de vedere medical, măsurile impuse la acest spital după incendiul de la Spitalul din Piatra Neamţ au fost efectuate.
S-au făcut şi cursuri de prevenţie, pentru eventuale cazuri de suprasolicitare a sistemului medical la secţiile de terapie intensivă.
Nouă pacienţi au decedat în incendiul izbucnit la Secţia ATI COVID a Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa, a anunţat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Potrivit sursei citate, incendiul a fost lichidat.
……………………………..
Un incendiu a izbucnit astăzi la secţia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase din Constanţa. Autorităţile au activat Planul roşu de intervenţie.
Echipaje de la ISU Călăraşi şi ISU Ialomiţa au fost trimise la Constanţa pentru a ajuta la stingerea incendiului. De asemenea, ISU Galaţi a trimis o autospecială pentru transport victime multiple.
113 oameni au fost evacuați. Până în prezent, 50 de persoane au fost evacuate și transferate la alte unități spitalicești. A fost instalat un spital mobil pentru triajul pacienților.
Mai multe persoane au decedat. Informaţia a fost confirmată de Ministerul Sănătăţii.
Prefectul judeţului Constanţa, Silviu Coşa, a declarat că, din informaţiile pe care le deţine, patru persoane au decedat în urma incendiului care a izbucnit la Secţia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase din Constanţa.
Potrivit acestuia, este vorba despre pacienţi COVID.
Prefectul a precizat că opt pacienţi ai spitalului au fost duşi la Spitalul Militar, circa 40 se află la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Constanţa, care are pregătită şi Secţia ATI, iar ale 40 de locuri cu oxigen sunt disponibile la Spitalul de Pneumologie şi alte două la Secţia ATI a Spitalului Mangalia.
Premierul Florin Cîţu i-a solicitat şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, să meargă la Constanţa pentru a gestiona operaţiunile desfăşurate în urma incendiului izbucnit la Secţia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase.
În fiecare an, pe 8 septembrie e sărbătorită Ziua Mondială pentru Terapie Fizică – Kinetoterapie. Tema din acest an este dedicată reabilitării după COVID 19. În acest fel este subliniată importanța specialiștilor în kinetoterapie în procesul de recuperare pulmonară după infecția cu SARS-CoV-2.
Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Timişoara marchează acestă zi prin programe speciale dedicate recuperării pulmonare a bolnavilor care au trecut prin COVID.
„Noi la Victor Babeș am inițiat programe complexe de recuperare post COVID 19. Este important pentru cei care au trecut prin boală și au avut o afectare pulmonară severă să urmeze un program de recuperare, pentru că, în cazul lor, modelul respirator se schimbă. Mulți dintre ei “uită” pur și simplu cum trebuie să respire. Nu pot să urce scări, obosesc după câțiva pași, practic, nu mai pot desfășura aceleași activități ca până acum. Programele de reabilitare respiratorie includ exerciții de forță, de anduranță și exerciții de gimnastică respiratorie”, spune dr. Alexandru Crisan – kinetoterapeut Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.
Kinetoterapia și Terapia Fizică se folosesc însă și în reabilitarea pacientului după o accidentare, o intervenție chirurgicală sau o afecțiune invalidantă.
Terapia fizică permite, de asemenea, pacienților să evite uneori intervenția chirurgicală, dar contribuie și la păstrarea independenței și abilității de mișcare. Unul dintre cele mai importante beneficii ale Terapiei Fizice este că pacienţii ajung să-și gestioneze cu mai multă ușurință durerea și afecțiunile cronice.
Confederaţia Mondială pentru Terapie Fizică a fost înființată în anul 1951 și numără peste jumătate de million de terapeuţi fizici din întreaga lume.
Secţia de Neurologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava a obţinut premiul ESO ANGELS, cu statut „PLATINUM”, pentru asistenţa acordată pacienţilor cu AVC.
Managerul SJU Suceava, Alexandru Calancea, a precizat că Organizaţia europeană de STROKE (AVC) (ESO) a urmărit o serie de criterii de performanţă în acordarea acestei distincţii, criterii pe care colectivul Secţiei Neurologie condus de dr. Daniela Beatrice Neagu le-a îmbunătăţit permanent, pentru a se alinia standardelor europene de calitate.
„Un pas important s-a realizat prin instruirea asistenţilor medicali, care acordă îngrijiri acestor pacienţi, prin participare la un alt proiect european – QASC, care vizează îmbunătăţirea calităţii vieţii, reducerea complicaţiilor şi a mortalităţii post AVC.
Acest proiect s-a desfăşurat în zece etape şi se referă în principal la managementul tulburărilor de deglutiţie, a febrei şi a hiperglicemiei în primele 72 ore de la debutul AVC-ului, ceea ce ar putea conduce la o scădere a morbidităţii şi mortalităţii cu 16% la aceşti pacienţi”, a declarat Alexandru Calancea.
Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş” Timişoara a pus la dispoziţia pacienţilor cu patologii pulmonare (fibroză şi alte boli interstiţiale), dar şi medicilor care doresc să obţină o a doua opinie o platformă online de diagnosticare gratuită.
„Pacientul sau medicul acestuia pot să introducă în platformă imagini CT, istoricul medical, informaţii despre alte afecţiuni, dar pot să adauge şi probele funcţionale pe care le-a făcut pacientul de-a lungul timpului, de exemplu analiza de spirometrie. Odată finalizată această etapă, informaţiile intră în atenţia echipei de specialişti ai spitalului nostru, care evaluează cazul.
În unele situaţii sunt solicitate informaţii sau investigaţii suplimentare, după care echipa noastră se pronunţă asupra diagnosticului, practic realizează o încadrare în boală. Opinia medicală a echipei de pneumologi şi radiologi vine însoţită de recomandări de investigaţii şi monitorizare. Nu oferim însă tratament”, a declarat directorul medical al Spitalului „Victor Babeş” Timişoara, dr. Diana Manolescu.
Diagnosticul este stabilit de o echipă multidisciplinară formată din specialişti în pneumologie şi radiologie ai unităţii sanitare din Timişoara, iar pagina de internet care cuprinde platforma este securizată.
Medicul curant şi pacientul pot încărca rezultatul investigaţiilor imagistice, dar şi alte documente medicale pentru obţinerea unei a doua opinii. Utilizatorul îşi creează un cont, se loghează cu o parolă care se generează automat şi care oferă securizare suplimentară şi îşi introduce datele personale. Informaţiile din contul utilizatorului pot fi văzute exclusiv de cel care încarcă informaţiile în platformă şi de medicii care fac parte din echipa de diagnostic.
De asemenea, echipa multidisciplinară oferă informaţii medicului curant şi face recomandări pentru consult.
O linie telefonică destinată rudelor şi aparţinătorilor pacienţilor de la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean din Slatina a fost deschisă de autorităţi, în urma incendiului care a izbucnit, astăzi, în izolatorul acesteia.
Potrivit IGSU, rudele şi aparţinătorii se pot interesa de starea pacienţilor şi de locul unde au fost relocaţi la numărul de telefon 0722.359.050.
Un incendiu a izbucnit astăzi la Secţia de Psihiatrie a SJU Slatina, fiind activat planul roşu de intervenţie. Incendiul a fost lichidat. Acesta s-a manifestat la izolatorul spitalului, la nivel parter şi etaj 1, precizează IGSU.
Potrivit sursei citate, au fost evacuate 36 de persoane, dintre care 6 au fost intoxicate cu fum şi transportate la UPU.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5.231 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Au fost făcute fiind peste 37.000 de teste, a informat, astăzi, Grupul de Comunicare Strategică. Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, pe teritoriul României, au fost confirmate 983.217 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Dintre acestea, 880.429 au fost declarate vindecate.
La nivel naţional, până la această dată, au fost prelucrate 6.849.813 de teste RT-PCR şi 661.094 de teste rapide antigenice.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.809 teste RT-PCR (15.422 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 9.387 la cerere) şi 12.721 de teste rapide antigenice.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 1.368 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
14.052 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, dintre care 1.466 la terapie intensivă. 67.046 de persoane confirmate cu infecţie cu SARS-CoV-2 sunt în izolare la domiciliu şi 16.724 se află în izolare instituţionalizată pe teritoriul României, a precizat GCS.
De asemenea, 47.882 de persoane se află în carantină la domiciliu şi în carantină instituţionalizată – 122, potrivit GCS.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 5.462 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 774 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.
196 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au murit în ultimele 24 de ore. Este vorba despre 109 bărbaţi şi 87 femei, persoane internate în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov şi din Bucureşti.
Un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20 – 29 ani, un altul la categoria de vârstă 30 – 39 ani, cinci la categoria de vârstă 40 – 49 ani, 12 la categoria de vârstă 50 – 59 ani, 65 la categoria de vârstă 60 – 69 ani, 64 la categoria de vârstă 70 – 79 ani şi 48 la categoria de peste 80 de ani.
184 dintre decese s-au înregistrat la pacienţi care au prezentat comorbidităţi, şapte pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru cinci nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
De la începutul pandemiei şi până în prezent, 24.386 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România. Totodată, 189 de cetăţeni români aflaţi în străinătate au murit din cauza COVID-19 de la începutul pandemiei.
În Sibiu, numărul persoanelor vaccinate cu prima doză a depăşit, astăzi, numărul total al pacienţilor cu COVID-19 înregistraţi de la începutul pandemiei şi până în prezent, potrivit datelor prezentate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP).
„De la debutul campaniei de vaccinare şi până în prezent, la nivelul judeţului Sibiu s-au administrat 33.687 doze de vaccin împotriva SARS-CoV-2, în cadrul etapei I şi etapei a II-a din Strategia de vaccinare împotriva COVID-19 în România. Până la momentul de faţă au fost imunizate, în total, 20.387 persoane cu prima doză de vaccin şi 13.300 persoane cu cea de-a doua doză”, se precizează într-un comunicat al DSP Sibiu.
Potrivit DSP, „în judeţul Sibiu, de la debutul pandemiei şi până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS-CoV-2 20.105 de persoane (dintre care în ultimele 24 de ore 48 de persoane). Până la data curentă au fost vindecate 14.514 de persoane, iar 726 persoane au decedat (2 în ultimele 24 h), din rândul celor confirmate pozitiv.”
Directorul executiv adjunct al DSP Sibiu, medicul Adela Morar, spune că populaţia trebuie în continuare să se protejeze, în condiţiile în care rata de incidenţă cumulată a crescut la 1,82 la 1.000 de locuitori în ultimele 14 zile.
Riscurile asociate amânării tratamentului pacientului oncologic sunt mult mai mari decât riscurile contractării COVID-19, deoarece o întârziere de una sau două săptămâni a unui tratament oncologic poate face diferenţa între vindecare şi boală metastatică, a declarat medicul oncolog Petra Curescu, de la Spitalul Judeţean Timişoara.
„Toţi cei care intră pe poarta spitalului nostru pentru internare sunt testaţi negativ, chiar şi vaccinaţi, deci riscul de contagiune este mai mic decât la supermarket. Pe de altă parte, întârzierea unui tratament oncologic poate duce la efecte catastrofale; dacă este o boală avansată, scurtează supravieţuirea, iar dacă vorbim despre tratament în context adjuvant, într-un stadiu curabil, o întârziere de o săptămână-două, oricât de banală pare, poate face diferenţa între vindecare şi boală metastatică”, a afirmat dr. Petra Curescu, în cadrul unei conferinţe de presă online, care a avut loc pe tema pacientului oncologic în timpul pandemiei.
Oncologul spune că toţi pacienţii care vin pentru internare sunt testaţi, iar dintre aceştia, între 5-10% sunt pozitivi, majoritatea fiind şi asimptomatici.
„Dintre pacienţii testaţi, pentru că toţi pacienţii care se prezintă pentru internare sunt testaţi, zilnic, între 5-10% sunt pozitivi. Deci o prevalenţă mult mai mare a bolii decât ne-am aştepta. În mod îmbucurător, majoritatea pacienţilor, chiar dacă vorbim despre oameni vârstnici, cu multe comorbidităţi în afară de cancer, majoritatea sunt complet asimptomatici”, spune Petra Curescu.
Ea le-a recomandat şi pacienţilor oncologici să se vaccineze, deşi foarte mulţi sunt speriaţi, pentru că pe multe site-uri găsesc informaţii conform cărora vaccinul nu este testat, nu se ştie cât este de sigur pentru pacienţii oncologici.
„Niciun vaccin, cu excepţia celor special destinate acestei maladii (cancer, n.r.) nu este testat pe pacienţi cu cancer, dar asta nu înseamnă că nu este sigur. Cel puţin cele două vaccinuri pe care le avem acum nu au cum să ne infecteze.
Dacă pacienţilor le este frică de vaccin, ar trebui să le fie mult mai frică de boală şi, din păcate, pandemia aceasta, cu sau fără vaccin, va continua şi nu ne vom putea feri la nesfârşit. Neapărat, ei trebuie să continue tratamentul oncologic.
Problemă avem cu potenţialii viitori pacienţi care sunt speriaţi, poate nu au fost diagnosticaţi la timp. Pentru orice simptom care-i îngrijorează, să se adreseze medicului de familie şi celui specialist”, a explicat medicul Petra Curescu.
De asemenea, aceasta le-a recomandat pacienţilor care, totuşi, se tem să meargă direct la cabinet, să apeleze la sistemul de telemedicină, întrucât multe lucruri se pot rezolva şi electronic.
„Telemedicina, prescripţiile care se pot trimite electronic pacienţilor au fost de un real ajutor pacienţilor în ultimul timp, iar acest lucru ar trebui să continue, pentru că ne face şi nouă medicilor viaţa mai uşoară, şi pacienţilor. Telemedicina nu va înlocui niciodată consultaţiile faţă în faţă, dar sincer cred că pentru viitor ar trebui să ne păstrăm şi o părticică de telemedicină”, a încheiat Petra Curescu.
2.676 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, în urma efectuării a peste 30.000 de teste la nivel naţional, dintre care 23.287 sunt teste RT-PCR şi 7.180 teste rapide antigenice, a informat Grupul de Comunicare Strategică.
Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează GCS.
Până marţi, pe teritoriul României, au fost confirmate 732.732 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Dintre acestea, 678.473 au fost declarate vindecate.
La nivel naţional, până la această dată, au fost prelucrate 5.472.825 teste RT-PCR şi 128.485 teste rapide antigenice.
În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 23.287 de teste RT-PCR (14.755 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 8.532 la cerere) şi 7.180 de teste rapide antigenice.
111 persoane infectate cu SARS-CoV-2 au murit în ultimele 24 de ore, potrivit datelor transmise de GCS. Este vorba despre 67 de bărbaţi şi 44 de femei internaţi în spitalele din Arad, Argeş, Botoşani, Braşov, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vrancea şi Bucureşti.
Opt decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, şapte la categoria de vârstă 50-59 ani, 29 la categoria de vârstă 60-69 ani, 39 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 28 la categoria de peste 80 de ani.
Un număr de 106 de decese s-au înregistrat la pacienţi care au prezentat comorbidităţi, doi pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru trei pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
Judeţul Timiş se menţine în zona roşie, marţi înregistrând o incidenţă de 3,17 cazuri la mia de locuitori, în scădere uşoară faţă de ziua anterioară, când a avut 3,18 cazuri la mia de locuitori.
Municipiul Bucureşti rămâne în zona galbenă în ceea ce priveşte rata de infectare cu noul coronavirus, cumulată la 14 zile, după ce marţi a înregistrat 1,96 cazuri la mia de locuitori, în scădere faţă de ziua anterioară, când au fost 2,02 cazuri la mia de locuitori.
Alte opt judeţe se regăsesc în zona galbenă (incidenţă între 1,5 şi 3) şi 32 de judeţe în zona verde (sub 1,5 cazuri la mia de locuitori), cele mai mici rate de infectare cu SARS-CoV-2 înregistrându-se în Vrancea – 0,41, Olt – 0,45, Buzău – 0,48, Harghita – 0,56.
7.855 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, dintre care 967 la terapie intensivă.
Pe teritoriul României, 40.092 persoane confirmate cu infecţie cu SARS-CoV-2 sunt în izolare la domiciliu şi 10.310 se află în izolare instituţionalizată.
De asemenea, 57.896 de persoane se află în carantină la domiciliu şi în carantină instituţionalizată – 166.
Până astăzi, 30 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 475.362 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 353.188 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.826 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 434 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 11.331 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 29.11.2020 (10:00) – 30.11.2020 (10:00) au fost raportate 138 de decese (78 bărbați și 60 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 37 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 43 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 38 decese la categoria de peste 80 de ani.
131 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.261. Dintre acestea, 1.251 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.107.567 de teste. Dintre acestea, 9.785 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 7.039 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.747 la cerere.
Pe teritoriul României, 47.982 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.097 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 68.464 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 65 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.212 apeluri la numărul unic de urgență 112.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.914 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.936 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.056 în Germania, 167 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 10 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 11 în Republica Moldova și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia și Egipt.
De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 127 de cetățeni români aflați în străinătate, 32 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
10.260 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, în urma efectuării a 38.389 de teste la nivel naţional.
Până astăzi, 6 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 287.062 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 195.971 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 10.260 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 7.663 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 05.11.2020 (10:00) – 06.11.2020 (10:00) au fost raportate 123 decese (69 bărbați și 54 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 36 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 36 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 35 decese la categoria de peste 80 de ani.
119 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.133. Dintre acestea, 1.001 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.418.245 de teste. Dintre acestea, 38.389 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 21.568 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 16.830 la cerere.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 238 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 6 noiembrie.
Pe teritoriul României, 40.615 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.186 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 66.563 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 14 persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.535 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 918 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 8.334 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.057.005 lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 7 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.854 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.934 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.018 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia și Egipt.
De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358.
Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00.
De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara a primit 50 de doze de Remdesivir, iar în zilele următoare va mai primi o tranşă de 150 de doze. Medicamentul este utilizat pentru tratarea bolnavilor infectaţi cu SARS-CoV-2 aflaţi în forme severe şi medii ale bolii.
Managerul spitalului, Cristian Oancea, spune că aceasta este cea de-a doua tranşă cu medicamentul antiviral Remdesivir din alocarea europeană destinată României, în ultimele luni.
„Cantitatea primită ajunge pentru tratamentul a zece bolnavi de COVID-19. În zilele următoare vom primi încă 150 de doze din antiviralul Remdesivir, iar reprezentanţii Ministerului Sănătăţii ne-au asigurat că, în cazul în care vom mai avea nevoie, vor suplimenta numărul de doze alocate spitalului nostru. Tratamentul cu Remdesivir vine în completarea altor scheme de terapie aflate în protocolul naţional, care sunt folosite pe scară largă în unitatea noastră sanitară”, a afirmat Cristian Oancea.
Remdesivir a fost acreditat de Comisia Europeană a Medicamentului în luna iulie pentru a fi folosit în tratamentul pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, iar România a beneficiat de 25.000 de flacoane de Remdesivir.
Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, în depozite mai sunt, în acest moment, 4.000 de doze de Remdesivir.
UNICEF a livrat, săptămâna aceasta, 20 de concentratoare de oxigen către Institutul Național de Boli Infecțioase “Prof. Dr. Matei Balș”, aflat în prima linie de luptă împotriva COVID-19.
Cele 20 de seturi de echipamente distribuite vor fi utilizate în tratarea pacienților internați diagnosticați cu COVID-19. Aparatele electrice livrate de UNICEF concentrează oxigenul din mediul înconjurător și furnizează oxigenul concentrat într-o manieră controlată pacientului care are nevoie de oxigenoterapie.
Concentratoarele de oxigen se adaugă celorlalte echipamente de protecție livrate de UNICEF de la începutul pandemiei de COVID-19 profesioniștilor din prima linie din România, inclusiv către asistenți medicali comunitari, mediatori sanitari, asistenți și lucrători sociali, care merg pe teren în sprijinul copiilor dezavantajați
În România, au fost distribuite, începând cu luna aprilie: 600.000 de măști de protecție, 241.000 de mănuși de unică folosință, 15.000 de flacoane cu dezinfectant, cât și teste de detectare a SARS-CoV-2, termometre, ochelari și halate de protecție.
„UNICEF în România continuă să sprijine munca profesioniștilor care se află în prima linie a luptei împotriva pandemiei de COVID-19, ale căror eforturi sunt esențiale pentru copii și familiile lor”, a declarat Gabriel Vockel, Reprezentantul adjunct al UNICEF în România. „În același timp, lucrăm pentru a-i sprijini în special pe copiii vulnerabili, cum sunt cei care trăiesc în instituții rezidențiale”.
La nivel global, cu susținerea donațiilor primite de la Prietenii UNICEF, organizația a distribuit importante stocuri de echipamente individuale de protecție (EIP) în peste 100 de țări, venind în sprijinul răspunsului acestora la pandemie, inclusiv 7,5 milioane de măști chirurgicale, 2,8 milioane de măști respiratorii N95, aproape 10 milioane de mănuși, peste 830.000 de combinezoane și aproximativ 600.000 de viziere. organizația a distribuit importante stocuri de echipamente individuale de protecție (EIP) în peste 100 de țări, venind în sprijinul răspunsului acestora la pandemie, inclusiv 7,5 milioane de măști chirurgicale, 2,8 milioane de măști respiratorii N95, aproape 10 milioane de mănuși, peste 830.000 de combinezoane și aproximativ 600.000 de viziere.
UNICEF a furnizat și peste 550.000 de teste de diagnosticare, alte 912.000 fiind programate a fi livrate până în luna august.
UNICEF continuă să dezvolte și să distribuie o serie de materiale de comunicare dedicate copiilor și părinților, precum și profesioniștilor care lucrează cu și pentru copii, cu scopul de a-i ajuta să se protejeze mai bine pe ei înșiși și pe cei dragi, pentru a preveni răspândirea virusului și recomandări pentru părinți cu privire la modul de a discuta despre situația actuală.
În contextul pandemiei de COVID-19, UNICEF colaborează cu Organizația Mondială a Sănătății, autorități naționale (inclusiv cu Ministerul Sănătății și Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții – ANDPDCA), regionale (Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, Direcțiile de Sănătate Publică) și cu autoritățile locale pentru a monitoriza îndeaproape situația și a oferi susținere.
Sute de persoane venite din toată ţara aşteaptă, zilnic, la cozi mari, ca să poată să-şi urmeze tratamentul la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca, dar unitatea medicală nu poată să facă faţă solicitărilor.
Directorul medical al IOCN, Patriciu Achimaş Cadariu, a declarat că acest lucru este cauzat de faptul că bolnavii respectivi n-au putut să beneficieze de tratament în ultimele două luni, din cauza pandemiei de coronavirus.
„Sunt pacienţi care n-au fost trataţi în lunilea astea. Am avut 1.830 săptămâna trecută, 570 ieri, azi n-avem încă statistica, dar sunt sigur peste 500. Facem tot ce e omeneşte posibil.
Vin pacienţi şi nu-i putem opri, oricât ar fi de planificat. Şi sigur că-i primeşti pe toţi, că 80% sunt din altă localitate. Şi trebuie făcut triajul, fiindcă astea-s regulile, şi testare la pacienţii oncologici. Iar toate aceste lucruri trebuie să se desfăşoare în afara spaţiului de spital.
Căutăm toate soluţiile şi noi, colegii mei sunt absolut înnebuniţi de cât lucrează. A ne bate joc de oameni ar însemna să-i trimitem acasă”, a spus Patriciu Achimaş Cadariu.
La rândul său, prefectul Mircea Abrudean spune că e un număr foarte mare de pacienţi care vin din toată ţara.
„Sunt 500 de pacienţi zilnic la IOCN. Trebuie triaţi şi testaţi înainte de a fi internaţi şi a beneficia de tratament. Sunt pacienţi din toată ţara, care timp de două luni nu au mai beneficiat de tratament de specialitate.
Săptămâna trecută au fost 1.830 persoane. Din păcate, nu pot fi introduşi în spital până nu sunt triaţi şi testaţi conform algoritmului naţional”, a mai spus prefectul Mircea Abrudean.
Pacienţii oncologici din Alba şi cei cu alte afecţiuni grave care necesită intervenţii medicale de specialitate urgente în spitale din alte judeţe, pot fi testaţi gratuit pentru COVID-19 de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba, potrivit unui comunicat.
„DSP Alba vine în întâmpinarea cetăţenilor judeţului şi decide să sprijine pacienţii oncologici, dar şi pe cei cu alte afecţiuni grave care necesită intervenţii medicale de specialitate urgente, fie că este vorba de tratament oncologic de specialitate sau intervenţii chirurgicale ce trebuie realizate în spitale din alte judeţe.
Pe lângă testarea pacienţilor spitalelor din judeţul Alba, în laboratorul DSP vor fi testaţi pentru COVID-19 şi pacienţii din Alba care necesită asistenţă medicală în spitale din alte judeţe unde testarea ar presupune un timp prea mare de aşteptare, dar şi cheltuieli de cazare până la obţinerea rezultatului”, arată sursa citată.
Persoanele în cauză trebuie să se deplaseze la spitalul din raza domiciliului, fără programare prealabilă, unde le va fi recoltat testul. Aici, vor trebui să prezinte bilet de trimitere de la medicul de familie sau scrisoare medicală.
Recoltarea se va face în baza acestor documente, rezultatul şi buletinul de analiză urmând să fie comunicate de către spitalul unde s-a făcut recoltarea.
„Considerăm că este de datoria noastră, a DSP Alba, să venim în sprijinul acestor persoane care oricum se află într-o situaţie delicată şi cărora trebuie să le asigurăm acces la servicii medicale în timp util. În acest mod protejăm nu doar sănătatea cetăţenilor, dar şi unităţile medicale„, a declarat, potrivit comunicatului, directorul executiv al DSP Alba, Alexandru Sinea.
COVID-19 ar putea rămâne în plămânii pacienţilor aparent vindecaţi şi care nu mai prezintă simptome, fără ca acest lucru să poată fi depistat prin testele convenţionale, potrivit unui studiu realizat de un grup de cercetători chinezi şi publicat de revista ştiinţifică Cell Research, consemnează joi agenţia EFE.
Studiul descrie cazul unei femei care la jumătatea lunii februarie a murit în mod neaşteptat după ce aparent se vindecase de COVID-19 şi a avut rezultat negativ la trei probe de SARS-CoV-2.
Autopsia nu a relevat prezenţa virusului în ficat, inimă, intestine, piele sau măduva osoasă, în schimb acesta a fost descoperit în ţesutul pulmonar care prezenta daunele specifice unei infecţii virale.
Autorii studiului, propun efectuarea de lavaje bronhoalveolare (LBA), respectiv spălarea arborelui respirator, înaintea externării pacienţilor pentru a se depista virusurile ascunse, deşi este o procedură complexă şi costisitoare.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 17 noi cazuri de îmbolnăvire, astfel: 4 la Suceava, 3 la București, 2 la Cluj, 2 la Bistrița Năsăud, 2 la Covasna și câte unul la Iași, Dolj, Ilfov și Constanța.
Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 19 ani și 67 de ani.
Starea generală de sănătate a pacienților este bună. La ATI, în acest moment sunt internați 6 pacienți, din care unul în stare gravă la Craiova (pacient cu boli pre-existente).
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.822 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 33.709 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.973 de teste. Dintre acestea, 4.696 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.482 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 5.427 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
În lume, coronavirusul a cauzat peste 9.200 de morți, potrivit datelor Woldometer.
Datele Johns Hopkins University, care face centralizările la interval de câteva ore, arată peste 9.100 de decese.
Numărul cazurilor de infectare cu Covid-19 la nivel global a depășit 222.000 de mii, cu 20.000 mai mult decât ieri. Aproximativ 85.000 de oameni au fost declarați vindecați.
Pacienții care suferă de leucemie limfatică acută cu limfocite B în fază avansată ar putea avea acces, de anul viitor, la o terapie revoluționară, o premieră în domeniul cercetării medicale în România.
Colectivul de cercetători de la OncoGen Timișoara, unitate medicală publică, a reușit să pună la punct o tehnologie care are rezultate foarte bune în tratarea acestei boli.
Profesor doctor Virgil Păunescu, coordonatorul proiectului, spune că rezultatele obținute până acum în România permit trecerea în faza următoare, și anume producerea celulelor imune modificate genetic, în vederea tratamentului pacienților care nu mai au nicio șansă terapeutică.
Pacienți care, în momentul de față, nu răspund la tratament, nu au nicio șansă de supraviețuire, pentru că tratamentul disponibil în Statele Unite este între 500 și 800.000 de dolari, iar în Uniunea Europeană începe de la 350.000 de euro, fără complicații și spitalizare.
Proiectul se derulează în colaborare cu Universitatea Tehnică din Dresda și Universitatea Goethe din Frankfurt și are un buget de două milioane de euro.
Ordinul ”Meritul Sanitar” pentru Institutul Inimii din Târgu Mureș
Publicat de Andra Radu,
9 aprilie 2019, 11:51 / actualizat: 10 aprilie 2019, 13:02
De Ziua Mondială a Sănătății, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de decorare cu ordinul ”Meritul Sanitar” a opt instituții medicale din România, în semn de apreciere pentru importanta activitate medicală, precum și pentru rezultatele obținute.
Pentru Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș este prima distincție de acest fel, deși cadrele medicale au mai fost decorate.
Această recunoaștere vine într-un an aniversar pentru Institut, a precizat pentru Radio Târgu-Mureș, managerul unității sanitare, prof. dr. Klara Brânzaniuc:
”Noi, anul acesta, sărbătorim două evenimente deosebit de dragi sufletului nostru – 20 de ani de la primul transplant de cord în luna noiembrie și organizăm în 14-15 noiembrie câteva manifestări dedicate acestui eveniment. Mai sărbătorim 15 ani de când Centrul Cardiovascular Pediatric lucrează la capacitate reală. În acest context, o astfel de recunoaștere ne onorează și mai mult.”
6.000 de pacienți sunt externați în fiecare an din Institutul Inimii din Târgu Mureș, la care se adaugă alți pacienți consultați în Ambulatoriu. Listele de așteptare sunt lungi, datorită faptului că este un centru medical cu o adresabilitae foarte mare. Acesta este motivul pentru care prioritatea numărul unu pentru unitate este extinderea sau mutarea într-un spațiu nou.
”Există atât intenția, cât și dorința de accesare a fondurilor europeane care să permită construcția de noi unități sanitare. Există demersuri multiple, inclusiv pentru dezvoltare în actuala structură prin supraetajare și extindere. Deocamdată sunt în stadii de proiect, de studii de fezabilitate, de căutare de soluții optime pentru că un demers de acest fel trebuie să ne asigure continuitate în viitorul apropiat”, a mai precizat managerul Institutului de Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș, prof. dr. Klara Brânzaniuc.
Celelalte centre medicale decorate de președintele României, Klaus Iohannis, sunt Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca, Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti, Bacău, Institutul Clinic Fundeni Bucureşti, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” Constanţa și Spitalul Municipal Orşova.
Ceremonia de decorare a reprezentanților celor 8 unități sanitare va avea loc pe 16 aprilie, la Palatul Cotroceni.
Publicat de Andra Radu,
8 aprilie 2019, 12:42 / actualizat: 9 aprilie 2019, 7:57
Protocolul de triaj, în cadrul Unităților de Primiri Urgențe, a fost modificat. Acum, pentru codul verde, care presupune o urgență ușoară, timpul maxim de preluare a pacientului în zona de tratament este de 60 de minute, în loc de 30 de minute, cum era înainte.
De asemenea, pentru codul albastru, o situație care pentru medic nu reprezintă o urgență, timpul de așteptare se modifică de la două la patru ore.
Secretarul de stat din Ministerul de Interne, Raed Arafat, a explicat de ce s-a modificat perioada de așteptare în Unitățile de Primiri Urgențe.
”Noi am folosit un sistem internațional de triaj internațional care există și în alte șări. La codul verde, de exemplu, ajungi la spital și trebuie consultat un pacient cu o radiografie, cu o fractură etc., timpul de așteptare era de 30 de minute, acum s-a prelungit la 60 de minute. Asta nu înseamnă că stai nevăzut. există, la anumite spitale, medici care văd pacienții în prima fază, la triaj pentru a se asigura că este bine după care se ocupă de tine în maxim 60 de minute, însă nu este obligatoriu să aștepți atât de mult”, a declarat Raed Arafat.
Pentru codurile roșu și galben, care presupun că viața pacientului este în pericol, nu s-a modificat nimic.
Nivel I – Resuscitare (cod roșu)
Pacientul care necesită acum intervenție salvatoare de viață.
Timpul maxim de preluare în zona de tratament: 0 minute
Se încadrează la acest nivel și pacienții care prezintă una sau mai multe dintre următoarele situații clinice: pacient intubat, apneic, fără puls, detresă respiratorie severă, modificări acute ale statusului mintal (inconștient*).
Starea de inconștiență este definită astfel:
pacientul nu vorbește și nu execută comenzi (modificare acută);
pacientul nu răspunde la stimuli sau răspunde doar la stimuli dureroși.
Nivel II – Critic (cod galben)
Pacientul care prezintă o situație cu risc major sau status mental alterat (modificare acută) sau orice durere intensă sau disconfort major
Timpul maxim de preluare în zona de tratament: 15 minute
Situații cu risc major:
starea clinică ce se poate deteriora rapid sau necesită tratament imediat;
afectarea gravă a stării funcționale sau a structurii unui organ sau a unui segment anatomic;
acele situații pentru care „ocupăm și ultimul pat liber”.
Durere severă: apreciată clinic sau de către pacient ca fiind mai mare de 7 pe scala analog vizuală a durerii (0-10)
Status mental alterat.
Disconfort major: poate fi fizic sau psihologic (victima violenței domestice, abuz etc.)
În cazul copiilor cu vârste mai mici de 6 luni, se va lua în considerare și temperatura.
Campania „Inițiativă pentru viitor”, pentru informarea populației cu privire la importanța vaccinării, a fost lansată.
Această campania de informare este cu atât mai importantã cu cât România se confruntă cu cea mai gravă epidemie de rujeolă din Europa.
Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România a lansat campania „Inițiativă pentru viitor”.
Sursa foto: www.torange.biz
”Cred că viitorul nostru, că vorbim de pacienți, că vorbim de cetățeni, viitorul nostru este un subiect legat foarte strâns de vaccinare. Ce vrem să facem din această inițiativă? Vrem să aducem alături pe toți cei care doresc să ia parte la această discuție, la acest grup de lucru. Singura noastră dorință este ca la sfârșitul dezbaterilor să putem ajunge la o concluzie favorabilă tuturor. Să avem campanii de informare, să facem un ghid, vrem să informăm și pacienții, să facem workshop-uri, să învățăm de la medici, să interacționăm cu autoritățile. Ca un rezultat pozitiv ar fi ca, împreună cu toată lumea, să mergem alături de legislativ, să îl abordăm și să avem o discuție privitor la legea vaccinării, discuție care să se concretizeze’’, a spus Radu Gănescu, președintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România.
„Nu avem nicio problemă cu aceia care nu susţin vaccinarea, fiecare are dreptul să-şi susţină părerea. Noi vrem să spunem că avem nevoie de vaccinare, avem nevoie de rambursarea vaccinurilor. Vrem ca cel puţin bolnavii cronici să poată să aibă acces la vaccinuri care la ora actuală nu se găsesc. Mă refer la bolnavii cronici pe patologia de oncologie, pe transplant, pe alte patologii care au nevoie de vaccinuri specifice. Aceste vaccinuri specifice ori nu se găsesc, ori nu sunt decontate”, a mai declarat Radu Gănescu.
România se află pe penultimul loc în Uniunea Europeană ca rată de acoperire cu prima doză de vaccin împotriva rujeolei, cu 86%, media europeană fiind de 93,5%.
Zece noi medicamente vor intra pe lista celor compensate și gratuite. Acestea au fost avizate de Agenția Națională a Medicamentului pentru a intra pe listele respective.
Data introducerii lor urmează să fie stabilită de Ministerul Sănătății.
Șefa Departamentului de Evaluare a Tehnologiilor Medicale, Felicia Constantinescu, a precizat pentru ce boli sunt prescrise cele zece noi medicamente:
”În funcție de legislație, este vorba despe anumite medicamente pentru tratarea infecției cu virusul HIV. De asemenea, pacienții cu limfom folicular, cei cu hemofilie B, pacienții cu cancinom hematop celular, cei cu diabet zaharat, cu mielom multiplu și cei ce au virusul hepatic de tip C vor primi luna aceasta o veste bună.”
Medicii de familie nu vor mai acorda servicii medicale decontate de casele de asigurari pana cand solicitarile lor vor fi luate in seama!
Ei continua sa-si ceara drepturile si sa refuze semnarea actelor aditionale.
Societatea Nationala de Medicina Familiei (SNMF) si Federatia Nationala a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) declara ca nu s-a finalizat niciuna dintre problemele pentru care medicii de familie protestează de mai bine de o luna.
Reprezentantii medicilor de familie sustin ca finantarea asistentei medicale primare a fost tratata cu maruntisuri, suma alocata prin suplimentarea bugetului fiind nesemnificativa fata de nevoile reale ale cabinetelor pentru ca pacientii sa poata beneficia de servicii medicale de calitate.
La Parlamentul European din Bruxelles, a avut loc, săptămâna trecută, lansarea programului PARTNERS, un proiect inițiat de Consorțiul European de Hemofilie (ECH) și susținut de organizațiile de profil ale pacienților și medicilor din Europa, dar și de reprezentanți ai producătorilor de medicamente pentru boli rare. Unul dintre obiectivele principale în acest proiect este ca pacienții suferinzi de hemofilie din țările membre să aibă acces mai bun la ultimele tratamente de pe piață, un acces peste standardul mediu, în conformitate cu recomandările Consiliului Europei. România este una din țările menționate de această organizație internațională în care tratamentul este sub standardul mediu. Norica Nicolai, gazda acestui eveniment, a declarat:
”M-am bucurat să avem în aceeași sală reprezentanți ai pacienților, ai medicilor, ai mediului politic din UE. De doi ani, de când fac parte din această comunitate atât de activă, am simțit că fiind uniți, acționând împreună, putem schimba lucrurile în bine. Semnalele din țara mea îmi spun că lucrurile se îmbunătățesc și că toată munca dumneavoastră de aici de la Bruxelles, în care sunt onorată să fiu implicată ca promotor în Parlamentul European, dau roade, iar guvernele, casele de sănătate caută să se implice mai mult, să vă sprijine mai mult. Felicit ECH pentru dedicația constantă în folosul bolnavilor de hemofilie și mulțumesc colegilor mei parlamentari care s-au alăturat acestui demers, Nessa Childers, Miroslav Mikolasik, Cristian Bușoi și Wim van de Camp!”, a spus eurodeputata ALDE Norica Nicolai în discursul de deschidere a evenimentului.
Programul PARTNERS lansat la Bruxelles va fi implementat și în România, prin intermediul asociațiilor pacienților cu hemofilie, și presupune o colaborare între ministerul de profil care va achiziționa tratamente de ultimă generație ce garantează o calitate a vieții mai bună a bolnavilor, producătorii de medicamente care se angajează să vândă medicamente mai bune la aceleași prețuri cu cele din generația anterioară și medicii ce tratează pacienții cu aceste boli rare. În România se estimează că există aproximativ 1.800 de persoane suferinde de hemofilie, iar la nivel european, în jur de 38.000.
Peste 2.000 de flacoane de imunoglobulină au fost trimise, duminică noaptea, 3 decembrie, spre toate spitalele din ţară, după ce au fost verificate, a anunţat, pe contul său de socializare, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.
El a mai spus că în următoarele două săptămâni vor mai fi distribuite încă 11.000 de flacoane, care vor acoperi nevoile pacienţilor din România.
Florian Bodog sfătuieşte spitalele, care se confruntă cu cazuri urgente şi nu dispun de doze de imunoglobulină, să apeleze la alte unităţi medicale din ţară, unde ministerul a identificat existenţa a 1.700 de fiole de imunoglobulină.
Reamintim că o femeie de 69 de ani a murit, săptămâna trecută, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia din cauza lipsei acestui medicament.
Numărul pacienților depistați cu pneumonii și viroze este în creștere în această perioadă, ajungându-se la sute de îmbolnăviri în fiecare săptămână. Peste 1.200 de cazuri de viroze respiratorii și 267 de pacienți cu pneumonie s-au înregistrat în ultima săptămână în Dolj. Cu toate că a venit sezonul rece, vaccinul care ne protejează în faţa gripei nu a ajuns încă în cabinetele medicilor de familie. Problemele au apărut din cauza întârzierii procedurii de achiziţie a vaccinului la nivelul Ministerului Sănătății.
În ultima perioadă, în Dolj au fost și trei cazuri de rujeolă. Vestea bună este că, în această privință, Doljul este unul dintre județele cu cea mai mare acoperire vaccinală a copiilor, peste 85%.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Tîrgu-Mureș a demarat procedurile pentru înființarea Unităţii de Supraveghere şi Tratament Avansat al Pacienţilor Cardiaci Critici, în cadrul Secţiei Clinice Cardiologie.
Unitatea există deja, dar trebuie aprobată de Ministerul Sănătății.
Amenajarea și dotarea unității a costat peste 3 milioane de lei și va asigura pacienților cea mai bună recuperare după intervenție, spune șeful Secției Clinice Cardiologie, prof. dr. Theodora Bendek:
”Practic, atunci când vine o urgență cardiacă, un pacient cu infarct miocardic acut, este foarte important ca, după ce ai asigurat tratamentul lui de urgență, să beneficieze de condiții de tratament la standarde optime și există studii care demonstrează că dacă acest pacient, odată ce l-ai revascularizat, odată ce i-a asigurat tratamentul de urgență, dacă este găzduit într-o unitate de terapie intensivă cu dedicație pentru bolnavul cardiac, pentru pacientul coronarian, supraviețuirea lui este mult mai mare.”
Managerul spitalului, Claudiu Puiac, a arătat că înființarea unității este necesară pentru ca unitatea să își mențină rangul de unitate 1A.
Totodată, se va înființa o structură similară pe partea de neurologie, unde au fost investiți aproape 800.000 de lei:
”Ne-am gândit ca, din cele 70 de paturi ale Secției Clinice de Neurologie I, 19 paturi să fie transformate în Unitate de Accident Vascular Cerebral Acut iar, din cele 30 de paturi din structura Secției Clinice de Cardiologie, cele 10 paturi de terapie intensivă coronariană să fie transformate într-o unitate pentru supravegherea și tratamentul avansat al pacienților critici.”
Prof. Dr. Benedek Imre, medic primar Cardiologie, a arătat că mortalitatea cauzată de infarct miocardic ar fi mult redusă dacă pacienții s-ar prezenta la medic de la primele simptome.
”Foarte mulți mor fără să ajungă la această unitate, din cauza neimplementării și neconștientizării rețelei și bolnavul nu înțelege că o durere precordială, și sau cu modificări EKG, necesită intervenție de urgență, pentru că într-o jumătate de oră, o oră, putem să îl ajutăm și reda societății. Dacă moare acasă, nici nu știm, dacă vine la 12, 15, 16 ore, va deveni un bolnav problemă pentru familie și pentru societate.”
În Clinica de Cardiologie din cadrul Spitalului Județean Clinic de Urgență Tîrgu-Mureș ajung anual între 600 și 1.000 de pacienți cu diferite forme de infarct miocardic.
Medicii de familie vor protesta luni din cauza birocraţiei din sistem dar şi a subfinanţării.
Pentru ca acţiunea de luni să afecteze cât mai puţin pacienţii, consultaţiile vor fi acordate în mod normal, dar medicii vor purta banderole albe, iar în cabinete vor pune afişe cu mesajele protestului.
Dacă problemele lor nu vor fi rezolvate, medicii de familie îşi vor continua protestele în stradă.
Ei susţin că în următorii 10 ani, România va rămâne cu mai puţin de jumătate dintre medicii de familie, pentru că mulţi se vor pensiona, alţii vor pleca din ţară, în vreme ce tinerii nu sunt interesaţi de această specialitate.
Primarul Nicolae Robu a anunţat că va comanda un studiu prin care să se găsească explicaţii la numărul foarte mare al cazurilor de cancer din zona Timişoarei.
Nicolae Robu a subliniat că în vestul ţării este foarte ridicată frecvenţa bolilor cardiovasculare şi a cancerelor. Primăria trebuie să afle cauzele care atentează la starea de sănătate a populaţiei pentru a acţiona preventiv, a precizat Nicolae Robu.
“Nu putem spune că sărăcia conduce la aşa ceva, pentru că trăim în zona cu cea mai ridicată bunăstare din ţară. Vreau focalizare pe aceste boli, care se ştie că sunt foarte grave şi care sunt cauza unei mortalităţi crescute”, a punctat primarul, citat de Agerpres.
Studiul se va focusa pe trei boli grave, cardiovasculare, cancere şi încă una pe care o vor numi specialiştii, cel mai probabil, aceasta fiind diabetul.
Potrivit oncologilor timişoreni, incidenţa cancerului a crescut, dar a crescut şi numărul de supravieţuitori.
“Vestea bună este că, deşi incidenţa cancerului a crescut, a crescut şi numărul de supravieţuitori. Dacă în anii ’90 aveam aproximativ 1.300-1.400 de noi cazuri de cancer anual în judeţul Timiş, iar numărul de supravieţuitori era de 5.000-6.000, acum se înregistrează circa 2.700 de cazuri anual, în timp ce numărul supravieţuitorilor ajunge la aproximativ 20.000. Pe lângă accesul pacienţilor la terapii moderne, avem nevoie şi de ceea ce înseamnă servicii de recuperare a pacienţilor odată ce cancerul a fost stopat. Lupta cu boala nu se încheie atunci când cancerul este în remisie completă, ci pacientul are nevoie de recuperare”, spune dr. Ştefan Curescu, şeful Clinicii de Oncologie a Spitalului Municipal Timişoara.
La radioterapia timişoreană ajung anual circa 1.500-2.000 de pacienţi.
Cu greu fac față medicii de familie din Tîrgu-Mureș la valul de îmbolnăviri din ultimele zile, fiind nevoiți să reprogrameze pacienții care nu sunt o urgență.
Aceștia spun că au apărut forme grave de viroze, atât la adulți cât și la copii, prin urmare este nevoie de repaus la pat pentru recuperare.
Medicul de familie din Tîrgu-Mureș, Elen Crăciun:
”A crescut numărul de viroze precum și cele cu componenta virală care se manifestă prin vărsături și chiar cu probleme de tranzit. Sunt anumite tipuri de viruși care se transmit destul de rapid și sunt simptome respiratorii, pe de o parte cu rinită, faringită, febră iar cealaltă infecție virală destul de frecventă, gastroenterite cu sindrom dispeptic, vărsături și febră. Implică și concedii medicale pentru că nu poți să stai cu vărsături și diaree la serviciu.”
Medicii recomandă celor care contactează astfel de viruși să se izoleze acasă, să se ferească de colectivități, în special, în cazul copiilor unde forma bolii este mai gravă.
De asemenea, este importantă igiena, precum spălarea mâinilor și folosirea șervețelelor de unică folosință.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.