Balul Palatului, o provocare culturală pentru Tg. Mureș
Publicat de adinaiftime, 28 septembrie 2017, 10:30
În data de 7 noiembrie va avea loc, în premieră absolută, un eveniment cultural prin intermediul căruia comunitatea târgumureșeană va da un test al exclusivității.
Balul Palatului va transforma sala mare a Palatului Culturii într-un imens ring de dans, pe care vor evolua atât profesioniști cât și cei care doresc să se înscrie.
Reprezentanta organizatorilor, Cristina Manoilă, a declarat că până acum au fost rezervate mai mult de jumătate dintre cele circa 400 de locuri disponibile:
”Sala mare a Palatului Culturii va fi un uriaș ring pe care vor evolua, atât Filarmonica Tg. Mureș, dansatori profesioniști cât și publicul larg. Cea de-a treia parte a programului, cea mai amplă, este dedicată celor care își doresc să valseze așa cum se întâmplă la Viena, de exemplu. Este un eveniment, am putea să-i spunem exclusivist dar, având în vedere că pe lângă partea de program efectiv și interacțiunea pe care publicul o are cu dansatorii, cu orchestra, cu soprana și tenorul invitați, este și un foarte bun prilej de socializare.”
O parte din încasări vor fi folosite pentru achiziționarea unor piese muzeale, mai spun organizatorii, iar costul unui bilet se situează între 310 și 360 de lei.
Pentru cei ce doresc să participe se organizează și cursuri de dans.
În cadrul evenimentului a cărui gazdă va fi binecunoscutul Virgil Ianțu vor evolua soprana Irina Iordăchescu, tenorul Cătălin Vasiliu, Corul și Orchestra Filarmonicii din Tîrgu Mureș, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.
Codul vestimentar este obligatoriu la Balul de la Palat – domnii vor purta frac sau smoching negru, pantaloni și pantofi negri, cămăși și/sau veste albe cu guler papillon, iar doamnele rochie de seară lungă.
Valeriu Russu