Silviu Gimiga: Noi construim și acele lucruri pe care le construim rămân pentru viitor
Publicat de prosavioleta, 1 octombrie 2024, 11:20
Cristian Dumitrașcu: Domnule colonel Gimiga, nu doar pentru că acum, în septembrie, s-au împlinit 50 de ani de la inaugurarea drumului vestit Transfăgărășan, vom vorbi despre arma geniu, sunt destul de puțini oameni care știu că, de fapt, acest drum a fost în mare parte realizat de către geniștii militari. Începem invers. Începem de azi și vom vorbi despre ce a fost acum 50 de ani. Ce înseamnă astăzi arma geniu?
Silviu Gimiga: În general, este o armă greu de accesat de către militari, deoarece nu înseamnă numai ordine și disciplină, ci și inginerie, anumite cunoștințe din toate domeniile chimiei, biologiei și altor materii pe care le facem în colegiile și academiile militare. Militarii geniști sunt o armă de sprijin de luptă și de-a lungul timpului au fost implicați în majoritatea activităților de amploare desfășurate de Armata României pentru țara noastră. Și mă refer aici, după Transfăgărășan, la Canalul Dunăre-Marea Neagră, la Casa Poporului, actualul Palat al Parlamentului, la unul din tronsoanele Autostrăzii Soarelui, la construirea metroului bucureștean și a altor drumuri de importanță deosebită, care erau considerate, și sunt și astăzi, infrastructuri strategice neapărat necesare pentru apărarea colectivă a țării. Arma geniu primește misiuni din ce în ce mai complexe, care poate nu se văd ca acelea din trecut, dar ajută foarte mult la desfășurarea activităților Armatei României pentru obiectivele la care este angrenată, și mă refer aici la pandemia de COVID, unde am construit un spital militar în 2 săptămâni, cu efortul mai multor structuri, am construit o bază militară, să zicem așa, asemănătoare teatrelor de operații Afganistan și Irak, unde majoritatea militarilor implicați în acea lucrare au desfășurat misiuni complexe de-a lungul timpului; crearea unor noi unități militare în care ne antrenăm alături de militarii parteneri din Alianța NATO, și mă refer aici la Poligoanele Cincu, Smârdan de la Galați, Poligonul Babadag.
Cristian Dumitrașcu: Este un episod pe care ni-l propunem, în care să vorbim și despre prezent, dar și despre trecut, despre tradiție, pentru că la armată, și nu doar, tradiția este cea de care și în care ne ancorăm, ceremonia care a fost acum câteva zile la Poarta Geniștilor și la Poarta Întâlnirii, acolo unde colegul meu colonelul Florin Șperlea, redactorul-șef al ‘Observatorului Militar’, a vorbit cu câțiva dintre artizanii, din păcate, din ce în ce mai puțini, dintre artizanii construirii Transfăgărășanului și revenim.
Vince Deszo: Unitatea noastră, din care am făcut parte, a venit în 19 ianuarie 1971 cu 25 de cadre, din care mai trăim eu şi domnul colonel Coman, care am lucrat direct cu utilajele. Era un comandant de pluton la utilaje. Fiind condiții grele, era necesar ca să fie atacat din două părți – și din partea de sud, și din partea de nord. Utilajele nu se puteau aduce decât prin demontare în partea de jos, iar pe partea de sus cu mecanici și montam la loc și dădeam drumul la producție. Toate au fost numai utilaje românești. Aici ce s-a făcut prototipul buldozere 6500. În ’73 a venit o delegație din Polonia și când a văzut în ce condiții se lucrează, a făcut contract imediat acolo jos, la hotel – 300 de buldozere.
Nicolae Coman: Colonel Coman Nicolae. A fost foarte greu, nicăieri, în tot parcursul Transfăgărășanului, nu găsesc sector așa de greu. În partea cealaltă era efectiv prăpastie și la mijlocul prăpastiei, pe coasta aia trebuia să deschidem drumul. Când au reușit să urce buldozerele să se întâlnească ele, lamă în lamă, atunci am fost bucuroși și am știut că am deschis drumul. Au aflat și cei de jos, pentru că a fost o bucurie și am strigat „Ura” de aici, cred că o jumătate de oră. Am comandat o companie de la Batalionul de Pionieri, plus întăririle cu tehnică de la celelalte subunități. Și aici am rămas 2 ani. I-am spus la nepotul meu, care are acum 20 de ani, i-am spus: „Frăție, nu poți să vii cu mine acum, dar gândește-te la împlinirea a 100 de ani, vei avea 70, și să vii să le povestești celor care participă că bunicul tău a deschis drumul în sectorul Poarta Întâlnirii.
Cristian Dumitrașcu: Am revenit aici, în studioul Agenției Media a Armatei. Domnule colonel Gimiga, Armata României, în ultimii 15 ani, a cunoscut în sfârșit o dezvoltare din punctul ăsta de vedere. Este absolut vizibilă înzestrarea pe care o are armata. Se întâmplă și în arma geniu?
Silviu Gimiga: Sigur că da. O serie de militari îmbrățișează arma geniu pentru complexitatea ei și normal că acești oameni, inteligenți aș spune eu, fac orice este posibil pentru a atrage fonduri financiare pentru a achiziționa tehnică și tehnologie, astfel încât să fim interoperabili cu celelalte armate din cadrul Alianței, în special cu unitățile militare din arma geniu. Avem programe majore la nivelul Statului Major al Forțelor Terestre care funcționează, avem un program de mare vizibilitate la nivelul Alianței NATO, unde avem un reprezentant care negociază posibilitatea achiziționării împreună a tehnologiilor emergente existente pe piața mondială și cred că suntem pe un tren ascendent, astfel încât noua generație de geniști să beneficieze de tehnologii mult mai performante chiar decât cele pe care le avem acum.
Cristian Dumitrașcu: Este un concept interesant, pentru că arma geniu este una costisitoare și pentru că sunt utilaje care implică mari costuri, ați spus că e un plan de achiziție împreună, la nivel NATO.
Silviu Gimiga: Da.
Cristian Dumitrașcu: Este și motivul pentru care aveți întâlniri destul de dese la nivelul Alianței, în diferite țări europene, cu specialiștii din NATO. Care a fost ultima întâlnire și cea mai, să zicem, interesantă din punctul dumneavoastră de vedere?
Silviu Gimiga: În fiecare an, reprezentantul armei geniu, și anume comandantul Brigăzii 10 Geniu, participă la un seminar de profil cu geniștii responsabili din fiecare țară membră NATO, unde se discută despre posibilitatea punerii împreună a tehnicii și tehnologiilor de geniu, astfel încât, în cazul unei amenințări asupra granițelor Alianței NATO, împreună să reușim să învingem, să acoperim toate cele patru domenii complexe ale armei geniu, și anume mobilitate, contra-mobilitate, menținerea capacității operaționale a trupelor, precum și sprijinul de geniu general al tuturor forțelor.
Cristian Dumitrașcu: Sprijinul de geniu general al tuturor forțelor – vă rog să dezvoltați!
Silviu Gimiga: Sprijin de geniu general înseamnă construirea unui spital ROL 2, așa cum am discutat mai devreme, înseamnă construirea de drumuri necesare asigurării mișcării forțelor pe câmpul de luptă, înseamnă instalarea unor poduri provizorii pentru trecerea marilor forțe luptătoare pe câmpul de luptă, precum și construirea de platforme, parcări și tot ceea ce este necesar pentru cartiruirea trupelor în caz de nevoie.
Cristian Dumitrașcu: Ce lecții învățate sunt pentru geniști din războiul din Ucraina?
Silviu Gimiga: Foarte multe. E momentul să le introducem în regulamentele și manualele militare ale armei geniu. Sunt multe probleme pe linie de asigurare a mobilității, de asigurare a contra-mobilității, lucruri pe care nu le-am învățat din regulamente sau de la profesorii din academii sau colegii militare.
Cristian Dumitrașcu: Sau nici măcar din lecțiile celui de-Al Doilea Război Mondial, de la care au trecut, iată, 80 de ani.
Silviu Gimiga: Îmbinarea acelor lecții identificate cu ceea ce am învățat noi cred că ne va aduce o plusvaloare într-un eventual conflict sau amenințare pe care o vom traversa vreodată.
Cristian Dumitrașcu: Mie mi se pare, din ce-mi spuneți, că arma geniu e o armă atât de specială și de specializată încât selecția pare a fi, poate, cel mai greu de dus la bun sfârșit. Adică aveți nevoie de oameni specializați în domenii pe care nu le prea mai regăsim în România, pentru că știm că forța de muncă a plecat și ea în zone mai bine plătite.
Silviu Gimiga: În Academia Forțelor Terestre de la Sibiu, militarii de anul trei aleg această armă tocmai pentru complexitatea provocărilor cu care se vor confrunta în viitor și pentru faptul că această unică brigadă de geniu îți oferă niște satisfacții pe care la alte arme poate nu le întâlneşti. Și mă refer aici la infrastructura la care participi ca om care pune umărul la treabă și rămâne ceva în urma lui. Noi suntem una din armele care construim și acele lucruri pe care le construim rămân pentru viitor.
Cristian Dumitrașcu: Pentru că suntem la finalul interviului, nu pot să nu vă întreb despre faptul că sunteți o brigadă unică în Armata României și că aveți subunități, aveți un batalion subordonat în capătul celălalt de țară, de la Brăila, de unde este brigada, până la Satu Mare, la Batalionul Tisa, sunt o mulțime de kilometri.
Silviu Gimiga: Aș zice că suntem mândri pentru faptul că suntem responsabili cu asigurarea sprijinului de geniu în toată România. Avem unități subordonate la Satu Mare, Alba Iulia, București și Brăila. În plus, avem în coordonare și direcționare și batalioane în alte localități, precum Deva, Buzău, pe care le coordonăm și cooperăm astfel încât toate lucrările de infrastructură necesare să se desfășoare în volum complet, la timp și de calitate. Când am ales această armă, am știut că este complexă, am știut că este posibil să lucrăm la lucrări de artă, ca și Transfăgărășanul, Canalul Dunărea-Marea Neagă sau Palatul Parlamentului. Fiecare dintre noi, când am ales, ne-am asumat o anumită responsabilitate. Și eu, personal, până acum nu am întâlnit pe cineva care să se plângă de acest lucru.
Cristian Dumitrașcu: La final, ce pledoarie ați avea pentru tinerii care să zicem că s-ar putea gândi să bată la porțile Academiei de la Sibiu, Academiei Forțelor Terestre, sau la porțile altor instituții care pregătesc geniști?
Silviu Gimiga: Un tânăr militar ar trebui să aleagă arma geniu pentru că poate fi repartizat oriunde pe teritoriul național și poate că va primi repartiția acolo unde își dorește, are posibilitatea să-și dezvolte viața personală prin beneficiile pe care le câștigă. Cred că te simți împlinit atunci când poți să-ţi sprijini colegii din forțele luptătoare. Aș vrea să închei cu mottoul „Luptăm acolo unde ni se cere și învingem acolo unde luptăm”.
Cei peste 60.000 de spectatori care au așteptat cu răbdare, într-o căldură toridă, începând cu ora 15:00, si au cântat împreună cu marele artist care se declară „entertainer”, nu cântăreț.
Megastarul britanic nu s-a sfiit sa il prezinte romanilor pe tatal sau, pe care l-a invitat pe scena.
Fostul component al trupei Take That a impins limitele concertului dincolo de uzualul show-biz-ului romanesc atunci cand a invitat „in pat” alaturi de el o fana care era insotita de sotul ei in public…nu stim daca sotul a gustat ideea, cert este ca doamna nu l-a refuzat pe starul londonez 🙂
