VIDEO: 105 ani de la nașterea Maicii Tereza
Publicat de Mihaela Costache, 26 august 2015, 15:40
Maica Tereza de Calcutta, pe numele de botez Agnes Gonxha Bojaxhiu, s-a născut la 26 august 1910, la Skopje, oraș aflat la vremea aceea sub ocupație otomană, în prezent capitala Macedoniei. Părinții săi, de origine albaneză, erau devotați bisericii catolice și implicați în toate acțiunile acesteia. Pe când avea doar 8 ani, tatăl său a murit, iar ea s-a apropiat foarte mult de mamă, o persoană foarte pioasă și plină de compasiune față de semenii săi, care i-a insuflat fiicei sale spiritul actelor de caritate.
La vârsta de 12 ani a simțit prima chemare către viața religioasă, iar șase ani mai târziu, la 18 ani, în 1928, a plecat la Rathfamham, lângă Dublin, la călugărițele irlandeze de Loretho, unde a învățat limba engleză. Acolo a primit numele Sora Maria Tereza, după Sfânta Tereza din Lisieux, potrivit site-ului motherteresa.org. Un an mai târziu, în 1929, a părăsit Irlanda și s-a oprit în India, la Darjeeling, unde, în 1931, a depus primul jurământ de credință. A fost trimisă apoi la Calcutta, unde a predat la Liceul de Fete Sfânta Maria, condus de călugărițele de Loretho și în care studiau fete din familii sărace. În această perioadă, a învățat bengaleza și hindi.
La 24 mai 1937, a depus jurământul final de credință, numindu-se, de acum înainte, Maica Tereza. A continuat să predea la Liceul Sfânta Maria, iar în 1944 a fost numită directoare a acestuia. Prin bunătatea și generozitatea ei, a încercat să le insufle elevilor devoțiunea față de Iisus Hristos: ”Dă-mi puterea să fiu lumina din viața lor, pentru ca, în cele din urmă, să-i pot conduce către Tine” („Give me the strength to be ever the light of their lives, so that I may lead them at last to You,”), scria Maica Tereza într-o rugăciune, potrivit site-ului biography.com.
Doi ani mai târziu, la 10 septembrie 1946, pe când se afla într-un tren care urma să o ducă la Darjeeling pentru un popas spiritual de câteva zile, are revelația ”celei de a doua chemări a Domnului”. A auzit vocea Domnului Iisus Hristos care i-a spus ”Vino, fii lumina Mea!”, rugând-o să-și dedice viața celor mai săraci dintre cei săraci, celor bolnavi și nevoiași. Cum deja depusese jurământul final de credință, nu a putut părăsi mânăstirea fără o permisiune oficială. În 1948 primește, din partea arhiepiscopului de Calcutta și a Vaticanului, acceptul oficial de a propovădui iubirea pentru aproapele, din afara Ordinului. Din acel moment, Maica Tereza nu a mai purtat hainele de călugăriță, adoptând îmbrăcămintea săracilor bengalezi: un sari de culoare albă, cu o bordură albastră. După șase luni de pregătire medicală, s-a îndreptat către periferia orașului, neavând alt scop decât acela de a-i ajuta ”pe cei nedoriți, pe cei neiubiți și pe cei neîngrijiți”. Mesajul ei era cât se poate de simplu: „cei săraci trebuie să știe că-i iubim”.
S-a dedicat în întregime semenilor săi, îngrijind copii sau alinând suferințe, a deschis o școală în aer liber și o casă pentru cei fără adăpost și a convins autoritățile locale să facă donații pentru această cauză. Prin eforturile Maicii Tereza, milioane de bolnavi și muribunzi au primit adăpost și au fost tratați în dispensare mobile sau în clinici specializate și sute de mii de copii abandonați au fost îngrijiți și dați spre adopție.
În octombrie 1950, a întemeiat, sub numele de Misionarele Carității, o nouă congregație religioasă în Arhidioceza Calcuttei. La început, aceasta avea doar 12 membri, foști profesori și foști elevi de la Liceul Sfânta Maria, dar, pe măsură ce congregația s-a dezvoltat și au început să primească mai multe donații, activitatea acesteia a crescut exponențial.
În 1952, i se repartizează o casă cu trei etaje, situată pe Lower Circular Road 54-A, viitorul sediu central al congregației. Cele 250 de călugărițe care trăiesc aici își încep ziua la ora 4.30 cu rugăciuni și meditații închinate Domnului în capela de o simplitate înduioșătoare. În zorii zilei, călugărițele ies pe străzi pentru a aduna morții din șanțuri și canale, sugarii abandonați și pentru a împărți pâine săracilor.
Într-o zi, un ziarist, văzând-o cum spăla un bolnav cu răni grave, a spus: ”Eu n-aș face așa ceva nici pentru un milion de dolari”. ”Nici eu”, i-a răspuns Maica Tereza. ”Pentru un milion de dolari nu, însă din iubire față de Hristos, da, și cu bucurie”.
Semenii săi o priveau ca pe o sfântă, dar Maica Tereza spunea: ”Sunt un creion în mâinile lui Dumnezeu. El scrie ceea ce vrea. Sunt sigură că e El, nu eu. Este lucrarea Lui, nu a mea. Eu sunt doar disponibilă la poruncile Sale. Fără El nu pot face nimic. Însă nici Domnul nu ar putea face nimic pentru cineva care ar fi plin de sine. (…) Trebuie să acționăm ca și cum totul ar depinde de noi… dar să-i lăsăm restul lui Dumnezeu.”
”Imperiul carității” creat de Maica Tereza s-a extins continuu. În anul 1952, a fost deschis Nirmal Hriday, un cămin din Kalighat, unde și-au găsit adăpost 60.000 de bătrâni nevoiași, în 1955 — orfelinatul Shishu Bhawan, iar în 1964 — colonia de leproși din apropiere de Calcutta. În decursul anilor, au mai fost înființate o clinică pentru bolnavii de tuberculoză, o maternitate, un cămin pentru mamele necăsătorite și numeroase școli. În 1965, a deschis primul cămin în afara Indiei, în Venezuela. La New York, a deschis un sanatoriu pentru cei infectați cu HIV/SIDA. A călătorit și la Beirut, unde a îngrijit atât copiii creștini cât și pe cei musulmani. În 1991, a deschis un cămin la Tirana. A fost prezentă și în România, în 1990, cu ocazia deschiderii, la Bacău, a Casei Misionarelor Carității, precum și în 1992.
Ioan Robu, Arhiepiscopul-Mitropolit romano-catolic de București și Maica Tereza; primire la catedrala Sf. Iosif, 29 mai 1990
În 1995, susținea financiar, din donații publice, 534 de cămine în 115 țări, iar în 1997, congregația număra 4.000 de surori în 610 fundații din 123 de țări. Activitatea desfășurată de Maica Tereza s-a bucurat de apreciere în lumea întreagă.
Maica Tereza s-a împotrivit în mod clar avortului. În anul 1994, în cadrul unei conferințe la Washington, a declarat: ”Nu ucideți copilașii! Le rog pe toate mamele din lume: Dacă nu doriți un copil, dați-mi-l mie… Eu îl doresc! Așa am adoptat peste 3.000 de copii în Calcutta”.
Maica Tereza a primit numeroase premii pentru acțiunile de caritate săvârșite pentru semenii săi din întreaga lume, indiferent de religia acestora. Cea mai prestigioasă distincție, însă, este Premiul Nobel pentru Pace, acordat în octombrie 1979, pentru o viață închinată semenilor din lumea întreagă, pentru ajutorul acordat săracilor, pentru alinarea suferințelor celor bolnavi, pentru îngrijirea copiilor, într-un cuvânt — pentru întreaga sa operă de caritate. Prin acordarea acestui premiu, Comitetul norvegian al Premiului Nobel își exprima recunoștința față de munca Maicii Tereza în folosul celor mai săraci dintre cei săraci, „pentru activitatea întreprinsă în lupta de a depăși starea de sărăcie și suferință, care constituie, de asemenea, o amenințare la adresa păcii”, potrivit nobelprize.org. În 1979, întreaga umanitate și-a îndreptat atenția către suferințele copiilor și ale refugiaților, iar aceștia reprezintă exact acele categorii de oameni pentru care Maica Tereza a lucrat atâția ani, cu abnegație. Comitetul a reliefat, de asemenea, energia care i-a susținut aceste acțiuni de caritate și care ilustrează calitățile sale sufletești. O caracteristică a muncii sale o reprezintă respectul față de fiecare ființă umană în parte. Cei mai singuri, cei mai năpăstuiți și cei mai bolnavi au găsit alinare în mâinile sale. În ceea ce o privește pe Maica Tereza, această filosofie de viață este adânc înrădăcinată în credință. A adunat în jurul său oameni de diferite religii, a luptat pentru promovarea păcii, pentru eradicarea foametei și a sărăciei, a creat o comunitate primitoare pentru cei suferinzi.
Ceremonia de decernare a avut loc la 10 decembrie 1979, iar Maica Tereza a primit premiul ”Spre slava lui Dumnezeu și în numele celor săraci”. Festivitatea de premiere nu s-a încheiat, așa cum era prevăzut, cu un banchet, Maica Tereza anulându-l pentru a organiza o masă de Crăciun pentru 2.000 de săraci. Opinia publică a fost deosebit de impresionată de acest gest și Misionarele Carității au primit donații spontane însumând 50.000 de dolari. După decernarea premiului, Maica Tereza a întreprins o serie de vizite în SUA, Uniunea Sovietică, RFG, RDG, Albania și China.
La 5 septembrie 1997, inima Maicii Tereza a încetat să mai bată. A fost înmormântată în sediul central al congregației Misionarele Carității de pe Lower Circular Road din Calcutta. La ceremonia religioasă au participat 400 de demnitari din 23 de țări ale lumii.
Pentru neobosita sa dăruire față de cei aflați în suferință, Maica Tereza rămâne poate cel mai mare binefăcător al secolului XX. A îmbinat, de-a lungul vieții sale, o profundă empatie cu cei nevoiași și o devoțiune desăvârșită față de chemarea sa. Acestea s-au completat cu un spirit întreprinzător, un foarte bun organizator, ceea ce i-a permis să-și ajute semenii de pe tot globul. Cu toate că a săvârșit un număr incomensurabil de acte de caritate și a marcat viețile a milioane de oameni, ea se caracteriza simplu: ”După sânge, sunt albaneză. După cetățenie — indiană. După credință, sunt călugăriță catolică. După chemare, aparțin lumii. Iar în ceea ce privește inima mea, aparțin în întregime Inimii lui Hristos”, notează site-ul motherteresa.org.
La 19 octombrie 2003, de Ziua Mondială a Misiunilor, Papa Ioan Paul al II-lea a beatificat-o pe Maica Tereza de Calcutta, în cadrul unei Liturghii solemne celebrate în Piața Sfântul Petru din Vatican. La celebrare au fost prezenți câteva sute de mii de pelerini veniți din lumea întreagă, mai bine de o sută de cardinali și numeroși episcopi, sute de surori din congregația fondată de Maica Tereza, mii de săraci, personalități religioase creștine și musulmane și un impresionant număr de personalități politice. Din partea României a participat Hildegard Puwak, la vremea aceea ministrul integrării europene, împreună cu o delegație, și Principesa Elena a României. După Liturghie, săracilor li s-a oferit prânzul în Aula Paul al VI-lea.
”Maica Tereza de Calcutta, fondatoarea Misionarelor Carității, pe care astăzi am bucuria să o înscriu în rândul fericiților, a mers pe urmele lui Hristos, pe un itinerar de iubire și de slujire, care răstoarnă orice logică omenească”, a spus Suveranul Pontif, prezentând-o pe noua fericită drept model de sfințenie. ”Să îi aducem laudă acestei mici femei îndrăgostite de Dumnezeu, mesageră umilă a Evangheliei și neobosită binefăcătoare a omenirii” — a spus Papa Ioan Paul al II-lea, în încheierea predicii sale.
