De ce trebuie să bei un pahar de apă pe stomacul gol?

Publicat de Andra Radu, 22 iunie 2020, 10:17

Conform unui grup de oameni de știință din Germania, apa înseamnă viaţă şi sănătate, iar un pahar de apă consumat pe stomacul gol este extrem de important pentru metabolismul nostru, pentru sănătatea pielii și a părului.

Specialiștii au efectuat un studiu, în cadrul căruia au monitorizat un grup de voluntari, care consumau zilnic câte un pahar de apă pe stomacul gol. La sfârșitul experimentului s-a remarcat o accelerare cu 20% a metabolismului voluntarilor.

Apa s-a dovedit a fi un aliat bun şi pentru piele, menținând elasticitatea pielii. Participanții la studiu au observat, de asemenea, o ameliorare generală a calităţii tenului, a epidermei în ansamblu, au dispărut petele roşii şi iritaţiile cutanate, iar starea tenulului feței s-a îmbunătățit radical, iar părul a devenit mult mai strălucitor.

Vinerea homanului

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 22 februarie 2018, 18:02 / actualizat: 22 februarie 2018, 19:09

Ziua de vineri din Săptămâna Caii lui Sântoader este ziua Sântoaderului, dedicată culegerii rădăcinilor de iarbă mare sau homan pentru a fi folosit, pus în apă, la spălatul părului fetelor.

(varianta audio a rubricii)

Culegerea platelor de leac se face, în întreaga perioadă de culegere a lor, după un ritual strict: locul trebuie să fie curat, când se ia şi se dă, aşa-i legea firii şi aşa se face chiar şi când e vorba de o buruiană. La locul de unde se ia homanul, se pune sare, boabe de grâu şi făină.

În alte zone homanul era înlocuit de popelnic. „Vineri dimineaţa mergeau fetele la pădure după frunza de popelnic; plecau nespălate pe ochi şi nemâncate”. Trebuia cules când noaptea încă nu se ridicase, să nu le vadă nimeni, nici găinile, de teamă că dacă le văd, fetele vor avea părul cât chica găinii, mai deloc.

Pe vremuri părul lung era o podoabă a femeii. Azi, rânduielile s-au mai schimbat. „Pe vremuri fetele se duceau în pădure pentru a afla locul cu iarba mare. Lăsau la locul, de unde luau iarbă mare, pâine şi sare. Sunt plata frunzei. Cum să tot iei şi să nu dai? Nu se mai face dacă nu dai!” – mărturiseşte bătrâna Lucia Apolzan din Gorj.

În nordul Olteniei Maria Berca (din Câmpofeni) ne spunea că plata se făcea cu pâine, sare şi zahăr. Se-nchinau şi ziceau:

Iarbă mare, iarbă mare

                                    Eu îţi dau pâine şi sare,

                                   Tu să-mi dai cosiţa mare.

Sâmbătă dimineaţa nu ieşeau din casă până nu se spălau cu apă mare pe păr şi corp. Să nu le vadă nici găinile. Şi puneau mâna pe cârpător (cel cu care „lăpădau turta în foc”), ca să le crească părul, cât vătraiul şi cât cârpătorul.

Bătrânele puneau homan şi în postavă la vaci. Cică aşa e bine! Nu spuneau de ce. După ce se spălau, apa o aruncau la rădăcina unor flori, în loc curat, ca să se prindă binele de fată, cum apa prinde bine la rădăcina florilor şi să înflorească frumoasă şi-atrăgătoare ca florile dorite de soare!

Şi mai ales să fie părul frumos, ca să nu se încurce caii lui Sântoader în capul lor.

În Oltenia se practică şi un recitativ, un fel de descântec:

Toadere, Sântoadere

                        Dă-mi cosiţa capului

                        Ca şi coada calului.

Şotiile se ţineau lanţ. Băieţii care voiau să necăjească fetele, când auzeau versurile băteau o toacă în timpul recitativului. Fetele credeau că le va pica părul şi le va rămâne capul descoperit ca toaca.

Tot în vinerea homanului se culege şi spânzul. E bun pentru descântec de izdat.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator, Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune