Ascultă Radio România Regional Live

Părintele Sviatoslav Bulah

Slujire inter-ortodoxă la Catedrala Ortodoxă Maghiară din Budapesta, în Duminica Ortodoxiei

Slujire inter-ortodoxă la Catedrala Ortodoxă Maghiară din Budapesta, în Duminica Ortodoxiei

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 23 martie 2019, 11:08 / actualizat: 23 martie 2019, 12:16

Continuând o frumoasă tradiție inițiată în Budapesta de mai mulți ani, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria și Locțiitorul Episcopiei Daciei Felix, împreună cu un sobor de preoți și diaconi reprezentând celelalte jurisdicții ortodoxe din Ungaria și având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Antonie, Arhiepiscop Rus de Budapesta și Viena și Conducător al Eparhiei Ortodoxe Maghiare din Ungaria, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească în Catedrala Ortodoxă Maghiară din Budapesta, în Duminica Ortodoxiei din acest an (17 martie 2019).

Din soborul slujitor au mai făcut parte Părintele Magyar István și Părintele Sviatoslav Bulah, de la Catedrala Ortodoxă Maghiară „Adormirea Maicii Domnului”, din Budapesta, Părintele Marius Maghiaru, Protopop Ortodox Român de Budapesta, Părintele Arhimandrit Atanasie Sultanov, Exarhul Episcopiei Ortodoxe Bulgare din Ungaria, Diaconul Ștefan Milișavici, de la Biserica Ortodoxă Sârbă „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Budapesta, Arhidiaconul Nikolai Dadanyi (urmaș al ctitorilor acestei Catedrale, construită în anul 1801, de macedo-români și de greci) și Diaconul Vladimir Ceposov, de la Catedrala Maghiară și Arhidiaconul Emanuel Văduva, de la Catedrala Episcopală Românească din Giula. La slujbă au luat parte și oficialități, între care s-a numărat Domnul Florin Trandafir Vasiloni, Consulul General al României la Giula.

Răspunsurile liturgice, dar și citirile biblice, „Crezul” și „Tatăl nostru”, au fost rostite alternativ, în mai multe limbi (română, maghiară, greacă, slavonă, sârbă și bulgară) de grupul coral al Catedralei Ortodoxe Maghiare cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, din Budapesta și de alți cântăreți reprezentând Eparhiile română și maghiară din Budapesta, contribuind și în felul acesta la exprimarea diversității de expresie și a unității de credință ortodoxă a tuturor celor care s-au aflat împreună, în duh de rugăciune, în această biserică ortodoxă reprezentativă din capitala Ungariei.

Copiii și cei care s-au pregătit au fost împărtășiți de Ierarh, la vremea potrivită, cu Sfintele Taine, arătând astfel, atât clericii împreună-slujitori, cât și credincioșii care s-au cuminecat, unitatea deplină a Bisericii Ortodoxe, întemeiată pe Jertfa Răscumpărătoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pe Împărtășirea cu Sfântul Său Trup și Scumpul Său Sânge, întru mărturisirea aceleași credințe creștin-ortodoxe, dincolo de particularitățile de limbă și neam.

Preasfințitul Părinte Siluan și-a exprimat bucuria de a putea sluji din nou la Budapesta, împreună cu ceilalți clerici, în Duminica Ortodoxiei și a adus mulțumire Înaltpreasfințitului Părinte Antonie, Arhiepiscop Rus de Budapesta și Viena și Conducător al Eparhiei Ortodoxe Maghiare din Ungaria, pentru binecuvântarea acordată și gazdelor, pentru ospitalitatea arătată. Apoi, potrivit obiceiului din Patriarhia Română, a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei, care a fost tradusă anterior și în limba maghiară, de Părintele Arhimandrit Calinic Covaci, Consilierul Administrativ-Bisericesc al Episcopiei din Ungaria și citită acum în această limbă de către Părintele Protopop Marius Maghiaru.

Părintele Magyar István a rostit, de asemenea, un cuvânt de mulțumire adresat Ierarhului și celorlalți clerici pentru această slujire din Duminica Ortodoxiei și a oferit Preasfințitului Părinte Siluan o copie a icoanei Maicii Domnului de la Mânăstirea Sârbească Bezdin, din părțile Aradului, după care există o copie mai mare și în Catedrala Maghiară din Budapesta, care la rândul ei este foarte apreciată de credincioși și a adus în viața acestora împlinirea rugăciunilor și tămăduire de boli.

La final, toți credincioșii au sărutat Sfânta Cruce și au primit binecuvântarea Ierarhului și anafură, potrivit tradiției.

Bucuria comuniunii frățești inter-ortodoxe a continuat și la agapa comună care a urmat după slujbă și la care au luat parte clericii slujitori.

Slujirea comună inter-ortodoxă, sub protia Ierarhului Ortodox Român din Ungaria, a fost inaugurată în anul 2005, de către Preasfințitul Părinte Sofronie Drincec, la vremea aceea conducător al Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria și ea a fost continuată cu sfințenie, prin slujiri anuale, ce au fost găzduite, rând pe rând, de mai multe dintre locașurile de cult din Budapesta, ale celor 5 jurisdicții ortodoxe care trăiesc astăzi în Ungaria: Exarhatul pentru Ungaria și Austria al Patriarhiei Ecumenice, Eparhia Ortodoxă Sârbă din Ungaria, Eparhia Ortodoxă Română din Ungaria, Eparhia Ortodoxă Bulgară din Ungaria și Eparhia Ortodoxă Maghiară din Ungaria, aflată sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei, care a fost și gazda acestei slujiri, de Duminica Ortodoxiei, din acest an.

 

PS Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria; Pr. Magyar István, Catedrala Ortodoxă Maghiară „Adormirea Maicii Domnului”, din Budapesta; Florin Trandafir Vasiloni, Consulul General al României la Giula;

 Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria

Foto: Arhid. Emanuel Văduva

 

 

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc