Ascultă Radio România Regional Live

ParlamentulRepublicii Moldova

Zeci de cetățeni ai Republicii Moldova luptă ca mercenari în estul Ucrainei și Siria

Zeci de cetățeni ai Republicii Moldova luptă ca mercenari în estul Ucrainei și Siria

Publicat de adinaiftime, 13 iulie 2017, 21:30

Zeci de cetățeni din Republica Moldova luptă în estul Ucrainei și în Siria ca mercenari, potrivit unor informații prezentate miercuri, în cadrul Comisiei parlamentare pentru securitate de la Chișinău. Audierile au avut loc în contextul mai multor scandaluri din ultimul timp legate de spionaj și reținerea unor persoane acuzate că ar fi fost racolate să lupte ca mercenari, informează Radio Chișinău.

Comisia pentru securitate națională, apărare și ordine publică a Parlamentului Republicii Moldova a audiat mai multe rapoarte privind instrumentarea cazurilor de trădare de Patrie, uzurpare a puterii de stat și mercenariat. Au fost audiați reprezentanți ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS) și ai Ministerului Afacerilor Interne.

În prezent, zeci de persoane sunt racolate să lupte ca mercenari în estul Ucrainei și în Siria, a declarat ministrul-adjunct al afacerilor interne, Oleg Babin. ‘În baza dosarelor instrumentate de Procuratura Generală sunt identificate mai multe persoane care la momentul actual nu se află în Republica Moldova. Odată cu localizarea acestor persoane ele vor fi predate Procuraturii Generale pentru efectuarea urmăririi penale, dar avem și cazuri de condamnare. Persoanele care sunt identificate de noi și de SIS se află în zonele de est ale Ucrainei și în Siria’, a spus Oleg Babin.

La rândul său, directorul adjunct al SIS, Alexandru Bălan, a menționat că salariul unui mercenar din Republica Moldova variază între o mie și trei mii de euro pe lună. Unii sunt motivați financiar, iar alții ideologic, susținând separatismul.

În ultimul an, instituțiile de drept au reținut mai multe persoane acuzate că ar fi fost racolate ca mercenari în regiunea de est a Ucrainei.

În prezent, sunt documentate aproximativ 100 de cazuri de trădare de Patrie, uzurpare a puterii de stat și mercenariat. Aproximativ 70 de cazuri țin de mercenariat, a precizat după audieri președintele Comisiei, Roman Boțan.

‘De obicei, sunt cetățeni care lucrează peste hotare, de obicei în Rusia și provin din familii social defavorizate. Motivația financiară este cea care îi determină pe majoritatea să facă acest pas, prea puțini din motivație ideologică. Racolarea se petrece în mod diferit: cineva se duce în mod direct, cineva este întrebat dacă vrea să meargă în această direcție să facă bani’, a spus Roman Boțan.

În cadrul ședinței a fost discutată și problema prezenței la Chișinău a fostului lider separatist de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk, cercetat penal în stânga Nistrului pentru delapidări din fonduri publice. Însă autoritățile au refuzat să dea detalii, spunând că ar fi vorba de informații clasificate.

În Republica Moldova au existat mai multe scandaluri legate de spionaj, inclusiv privind expulzarea a cinci diplomați ruși și reținerea unui fost deputat acuzat că ar fi livrat informații secrete unor agenți ruși. Presa a scris că unul dintre motivele expulzării celor cinci diplomați ruși l-a constituit și racolarea de cetățeni moldoveni pentru a lupta în estul Ucrainei.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc