Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii
Publicat de Monica Slavici, 22 ianuarie 2015, 10:02
În Parlamentul European, Comisia pentru Comerţ internaţional, s- au purtat ieri discuţii despre Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii. Cu detalii, Andreea Drăguleasa, de la Bucureşti FM:
Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii dintre Europa şi Statele Unite – TTIP are potenţialul de a deveni cel mai important acord pe comerţ din istorie.
Dacă cele două părţi ar ajunge la un acord privind armonizarea standardelor şi eliminarea barierelor, economia Uniunii Europene ar putea înregistra o creştere echivalentă cu 120 miliarde euro anual, iar cea a Statelor Unite cu peste 90 miliarde euro.
Aflat încă în faza de negocieri, Parteneriatul Transatlantic suscită discuţii intense.
Ieri, în Comisia de Comerţ Internaţional a Parlamentului European au fost dezbateri pe seama unui raport întocmit de preşedintele ei, Bernd Lange, raport ce cuprinde rezultatele discuţiilor purtate pe această temă de-a lungul celor 18 luni de negocieri.
Ignacio Garcia, negociator şef a subliniat că armonizarea standardelor, prevăzută în acord, presupune exclusiv ridicarea lor.
David Martin, europarlamentar englez, consideră că europenii trebuie să susţină păstrarea indicatorilor de regiune geografică şi să menţioneze acest aspect în parteneriat.
La dezbaterea de ieri au fost şi întrebări legate de impactul pe care TTIP l-ar putea avea în alte zone ale lumii, în special asupra ţărilor în curs de dezvoltare.
Raportorul Bernd Lange a dat însă asigurări că Parteneriatul va fi în interesul cetăţeanului:
Noi, Parlamentul European în mod clar putem decide principalele reguli, putem crea reguli pentru o piaţă globală în interesul cetăţeanului şi nu al unor sectoare economice.
Parlamentul European intenţionează să adopte recomandările în luna mai a acestui an.