Anul viitor încep lucrările de construcţie a unui nou pasaj rutier în Timişoara
Publicat de adinaiftime, 14 octombrie 2017, 11:00
Lucrările la pasajul din Piaţa Consiliul Europei, care ar urma să facă legătura între complexul Openville şi Calea Circumvalaţiunii vor începe anul viitor. Primarul Timişoarei, Nicolae Robu a anunţat că studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic, dar şi o parte a lucrării efective vor fi realizate de investitorul privat şi donate primăriei, urmând ca municipalitatea să finalizeze lucrarea.
“Investitorul şi realizează partea subterană de pe domeniul său şi apoi acea parte ne revine, va fi parte din Inelul 2, şi face proiectul pentru subpasajul din Piaţa Consiliul Europei, care leagă breteaua, trecând prin sensul giratoriu din zona Praktiker şi benzinăria respectivă, cu o trecere subterană în zona unde acum există parcări Iulius Mall. Apoi ieşirea la suprafaţă şi reintrarea în subteran vin în sarcina noastră, ca execuţie. Însă câştigăm foarte mult timp că nu mai trebuie să parcurgem etapa de licitaţie pentru proiectare”, a precizat edilul Timişoarei.
Primarul Nicolae Robu a mai declarat că municipalitatea intenţionează să realizeze şi pasajul Solventul, cât mai repede. A apărut însă, un blocaj, provocat de necesitatea obţinerii unei aprobări de la Ministerul Finanţelor pentru donarea unei parcele de teren de către un proprietar privat, primăriei.