Relaţiile bilaterale dintre România şi Marea Britanie vor fi consolidate iar numărul investitorilor va creşte
Publicat de Stefania Grigore, 28 iulie 2014, 12:00
Acestea sunt două dintre aspectele punctate de ambasadorul desemnat al Regatului Unit al Marii Britanii în România, Paul Brummell care a declarat pentru Radio România Iaşi care sunt priorităţile mandatului său care va începe luna viitore, la Bucureşti.
Astăzi, la Iaşi, Fundaţia EUROED şi ambasada britanică în România va organiza o recepţie.
Brummell a precizat că la nivel ministerial există încheiat un parteneriat strategic între cele două state care are în vedere partea de securitate şi alt doilea aspect se referă la viitoarele investiţii ale unor firme cu capital englez, în România.