CFR, trimisă în judecată după ce o persoană a fost lovită de tren în gară şi a rămas fără o mână
Publicat de adinaiftime, 30 decembrie 2017, 08:00
Compania Naţională de Căi ferate ‘CFR’ SA a fost trimisă în judecată de Parchetul General pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, după ce o persoană a fost lovită de tren în 2014 într-o gară din judeţul Hunedoara, fiindu-i amputată o mână.
Din probele administrate în cauză a rezultat că, după ce s-a informat în prealabil în staţie cu privire la linia la care urma să sosească trenul pe care îl aştepta, persoana s-a deplasat către linia respectivă, traversând alte trei linii de cale ferată.
Din cauza lipsei indicatoarelor de orientare, călătorii nu au văzut platforma pe care trebuiau să aştepte trenul, oprindu-se înainte de a ajunge la aceasta, între două linii de cale ferată.
Dosarul a fost trimis la Judecătoria Haţeg.