Accident mortal în Timiş. Două persoane au fost carbonizate
Publicat de Mihaela Costache, 3 aprilie 2017, 13:30
Un grav accident de circulaţie s-a produs aseară pe drumul Timişoara – Lipova, în dreptul localităţii Fibiş. Două persoane au fost găsite carbonizate pe bancheta din spate a unui autoturism care a luat foc, după ce s-a izbit de un copac de pe marginea drumului.
În maşină se aflau patru persoane, şoferul şi pasagera din faţă reuşind să se salveze. De altfel, şoferul, un tânăr de 19 ani, din Sânnandrei, a fugit de la faţa locului şi a fost prins de poliţişti mai târziu. El a declarat că a fugit pentru că s-a speriat şi că a pierdut controlul volanului pentru că a fost deranjat de un pasager din spate, care i-ar fi tras o palmă.
Sursa: Opinia Timişoarei