A fost anulat oficial programul de achiziție a corvetelor multifuncționale
Publicat de prosavioleta, 27 martie 2024, 14:44
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Guvernul a anulat în mod oficial programul de achiziție a corvetelor multifuncționale pentru Forțele Navale Române. Decizia a fost propusă de Ministerul Apărării Naționale încă din luna noiembrie a anului trecut, deoarece compania declarată câștigătoare a licitației a refuzat să semneze acordul cadru și contractul subsecvent. Ca măsură alternativă, Forțele Navale vor participa la proiectul PESCO privind corveta europeană de patrulare. Aceasta va fi o platformă navală comună, cu capacități multiple, care poate fi adaptată în procesul de producție în funcție de cerințele naționale specifice, a explicat Ministerul Român al Apărării. Proiectul are ca orizont de implementare perioada 2030-2032.