Ministerul Sănătăţii monitorizează permanent calitatea apei din Marea Neagră
Publicat de Andrei Cretoiu, 7 iulie 2014, 10:03
Decizia a fost luată în urma informaţiilor cu privire la posibilitatea contaminării cu virusul Hepatitei A în zona litoralului bulgăresc.
Conform probelor analizate,până în prezent rezultă că la noi în ţară nu există riscuri.
Cu toate acestea, autorităţile sanitare anunţă repetarea analizelor pe tot segmentul Mangalia-Vama Veche.
Corespondentul nostru in Bulgaria, Petio Petcov, transmite ca tara vecina a dezminţit informaţia despre pericolul hepatitei A la Varna.
Autorităţile susţin că probele luate din mare sunt negative şi apa de mare nu poate fi un factor pentru răspândirea bolii.
Ministerul român de Externe a lansat însă, un avertisment celor care vor să călătorească pe litoralul bulgăresc.
De asemenea, Ministerul Sănătăţii reaminteşte că pentru decontarea serviciilor medicale de care beneficiază pe teritoriul altui stat, românii trebuie să deţină un card european de asigurări de sănătate sau o asigurare de sănătate privată