Ion Iliescu și Petre Roman, la Parchetul General în dosarul ‘Mineriada’
Publicat de Mihaela Costache, 15 mai 2017, 15:00
Fostul preşedinte Ion Iliescu şi fostul premier Petre Roman, au sosit, luni, la Parchet, pentru audieri în dosarul Mineriadei din 1990. Procurorii i-au informat că a crescut numărul victimelor pentru care vor fi trași la răspundere în fața magistraților. Ambii sunt acuzați de crime împotriva umanității pentru reprimarea violentă a protestelor din Piața Universității din Capitală din 1990.
Procurorii de la Parchetul General i-au anunțat pe Ion Iliescu și Petre Roman că după verificarea arhivelor centrelor de arest din Capitală din 1990 s-a stabilit că au fost mai multe victime în urma evenimentelor de la Mineriadă decât se credea inițial. Parchetul General nu a dat deocamdată nicio informație despre câte persoane este vorba.