Trei aniversări rotunde la românii din Seghedin

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 21 iulie 2019, 21:43

De câţiva ani, tradiţionala sărbătoare a românilor din Seghedin din luna iulie a primit titlul de „Ziua Culturii Române la Seghedin”. Manifestarea din vinerea trecută, 12 iulie 2019, a punctat de această dată trei aniversări rotunde: 20 de ani de la dezvelirea plăcii memoriale Kossuth-Bălcescu în piaţa Klauzál din Seghedin, 170 de ani de la semnarea Tratatului de împăciuire dintre români şi unguri, semnat de către Nicolae Bălcescu şi Kossuth Lajos, la Seghedin şi 200 de ani de la naşterea lui Nicolae Bălcescu.

Manifestarea a început, ca de obicei, în Piaţa Klauzal, la placa memorială Kossuth-Bălcescu, dezvelită exact acum 20 de ani, în memoria semnării Proiectului de împăciuire româno-ungar, la 14 iulie 1949, de către cei doi revoluţionari paşoptişti, românul Nicolae Bălcescu şi ungurul Kossuth Lajos. Înainte de depunerea de coroane, organizatorul evenimentului, prof. dr. Gheorghe Petruşan, preşedintele Autoguvernărilor Româneşti din Seghedin şi din judeţul Ciongrad a ţinut un discurs în limbile română şi maghiară, în care a vorbit despre pericolele naţionalismului extrem.

Actualitatea naţionalismului

„Concluzia la care a ajuns un președinte francez la sfârșitul carierei sale de politician a fost următoarea: Naționalismul înseamnă război. Președintele actual al Franței avertizează popoarele europene asupra pericolului pe care îl reprezintă separatismul național și cheamă la unitate, la toleranță, la colaborare. Aceste principii sunt și criteriile de integrare europeană, aplicarea lor ne poate apăra de conflicte, de războaie. Naționalismul duce la învrăjbire, la ură și face imposibilă conviețuirea pașnică, comunicarea și colaborarea între popoare, între majoritatea și minoritatea națională. Naționalistul vrea să domine, nu să colaboreze. Pe naționaliști nu-i interesează omul cu bucuriile și durerile sale, ei vor să domine asupra teritoriului cucerit și să profite din bunurile lui. Naționalistul este egoist, surd și orb. Naționalismul este o parte a răului din omul trezit la conștiință națională și se îndreaptă împotriva celuilalt. Este exclusivist și nu cooperativ. Este un deșeu al sentimentului național și nu are nimic comun cu patriotismul, fără de care însă nu există viață socială de calitate. (…)”

Miza zilelor noastre

„Noi, românii care trăim în aceste orașe frumoase ale Ungariei, de mai bine de două decenii vorbim în fața plăcii Kossuth-Bălcescu din Seghedin despre ravagiile pe care le-a făcut și le face naționalismul, extremitățile naționale. Nu la patriotism trebuie să renunțăm, ci la naționalism, care totdeauna este îndreptat împotriva cuiva. Cei care nu știu să facă deosebire între iubirea de patrie și popor și ura față de alte comunități naționale, au fost și vor fi manipulați și ușor de ridicat împotriva celuilalt. Trebuie însă știut că fără dezmeticirea cetățenilor intoxicați cu veninul naționalismului, prin educație sau falsificarea faptelor istorice, fără ținerea în frâu a extremităților etnice, nu va fi nici integrare europeană, nici bunăstare. Va fi însă izolare etnică și socială, vor fi conflicte de tot felul, vor fi state naționale fără forță de muncă calificată, colonii moderne ale statelor bogate. Aceasta-i miza zilelor noastre”, a spus Gheorghe Petruşan.

Au depus apoi coroane de flori reprezentanţi ai Primăriei Seghedin, ai Consulatului General al României la Seghedin, ai Catedrei de Română a Universităţii din Seghedin, ai Institutului Cultural Român, ai autoguvernărilor româneşti din Seghedin, Cenadul Unguresc, Micherechi, ai Universităţii şi ai Bibliotecii Judeţene din Oradea, ai comunităţilor româneşti din Salonta şi din Hódmezővásárhely.

 Prelegeri despre Bălcescu, Bolliac şi românii din Ungaria

A doua parte a manifestării a cuprins o conferinţă dedicată aniversării a 200 de ani de la nașterea lui Nicolae Bălcescu. Prima prelegere a fost ţinută de Gheorghe Petruşan având ca temă Bicentenarul Nicolae Bălcescu. Am aflat din această lucrare pe lângă cele mai importante date din viaţa lui Bălcescu şi despre reformele sociale ale vremii, precum şi despre luptele pentru unitate şi independenţă naţională de la mijlocul secolului al XIX-lea.

Al doilea subiect a fost prezentat de Petronella Szojka, muzeolog şi istoric la Muzeul Orăşenesc din Bichiş, care a vorbit despre românii şi aromânii din localitatea Bichiş în secolul al XIX-lea, cei care ne-au lăsat moştenire celor de azi o foarte frumoasă biserică ortodoxă în centrul oraşului Bichiş, drept dovadă a bogăţiei de care au dispus familiile de comercianţi aromâni stabiliţi în acest oraş.

Istoricul Gabriel Moisa de la Oradea a încercat să desluşească „numărul românilor din Ungaria trianonică”, adică după anul 1920. El a constatat că numărul românilor rămaşi pe teritoriul Ungariei de azi, după trasarea graniţelor dintre Ungaria şi România, „a scăzut într-un ritm constant” până în anii 1960, când odată cu modificările legilor ce au privit învăţământul şi introducerea obligatorie a limbii maghiare în şcolile naţionalităţilor, numărul românul a scăzut în mod drastic, ajungând în 2001 la doar 7995 de suflete. Ce fel de „revoluţie” să se fi întâmplat în următorii ani, când la recensământul din 2011 s-au declarat de români peste 35.000 de cetăţeni maghiari, nu prea găseşte explicaţie istoricul orădean.

În analiza acestor date el s-a bazat foarte mult pe informaţiile publicate în Foaia românească, precum şi pe declaraţiile liderilor şi reprezentanţilor comunităţii româneşti din Ungaria.

Gabriela Elekes, doctorandă la Universitatea din Oradea a vorbit despre interferențe literare româno-maghiare, despre rolul Tipografiei din Buda şi a Societăţii Petru Maior în răspândirea culturii în limba română, precum şi despre József Sándor, primul traducător din română în maghiară al poeziilor lui Mihai Eminescu (în Kolozsvári Közlöny din 1885).

Profesoarele dr. Adriana Foltuţ de la Universitatea Emanuel din Oradea şi dr. Mihaela Bucin, şefa Catedrei de Română de la Universitatea din Seghedin s-au pregătit cu o prezentare despre al treilea personaj important la evenimentele din 14 iulie 1949, de la Seghedin, Cezar Bolliac, pe care îl vedem importalizat şi pe basorelieful lui Soós István (publicat pe coperta ziarului nostru) cu cei trei revoluţionari români şi maghiari, alături de Kossuth şi Bălcescu. A fost evidenţiat rolul lui Bolliac în revoluţia de la 1848-49, activitatea lui de poet şi jurnalist, dar au fost evocate şi câteva lucruri mai puţin ştiute despre Cezar Bolliac. Pentru a reda atmosfera acelor zile revoluţionare, Mihaela Bucin a citat un fragment dintr-o scrisoare a lui Bălcescu, scrisă la miezul nopții de 13 iulie spre 14 iulie 1849, Nicolae la Seghedin, către Ion Ghica: „În prezent, Seghedinul este capitala țării. Batthyány m’a poftit la dânsul spre a ne înțelege. Eram cam supărat pe dânsul când îl vedeam că-mi stă în cale ca să nu mă înțeleg d’adreptul cu Kossuth. În vremea aceasta a sosit aci Bolliac, Deivos, Manu și Vernescu. Am zis lui Bolliac să meargă la Kossuth. L’am dăscălit ce să zică. Kossuth l’a primit bine și i-a făgăduit că va împlini toate. Acestea s’a făcut ieri…”

Proiectul de pacificare româno-maghiar iniţiat de Bălcescu şi Kossuth, la Seghedin, a fost una dintre acţiunile politice ce ar fi putut schimba cursul unei istoriei comune, puterile politice de atunci însă au prevăzut o altă soartă acestor două popoare.

A consemnat: Eva Iova Şimon, redactor șef, Foaia românească

Foto: Foaia românească

 Discurs la placa Kossuth-Bălcescu și interviu cu dr. Gheorghe Petrușan, preşedintele Autoguvernărilor Româneşti din Seghedin şi din Judeţul Ciongrad. Reporter: Petru Câmpian, redactor, MTVA – Emisiunile în limba română

A apărut prima monografie a unei biserici ortodoxe române din Ungaria

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 26 ianuarie 2018, 09:00 / actualizat: 26 ianuarie 2018, 10:09

Muzeul „Jantyik Mátyás” din Bichiş şi Autoguvernarea Românească din Bichiş au organizat, în ziua de 11 decembrie 2017, lansarea volumului în limba maghiară „O mică bijuterie în inima Bichişului” (Kicsiny ékszerdoboz Békés szívében), scrisă de istoricul şi cercetătorul Petronella Szojka. Cartea prezintă istoria bisericii ortodoxe române din oraşul Bichiş, aflat la circa 20 de km de Jula. Lucrarea tinerei cercetătoare de origine maghiară, Petronella Szojka, botezată în biserica ortodoxă din Bichiş evocă trecutul comunităţii ortodoxe stabilite în acest oraş, enumeră preoţii care au slujit această turmă de credincioşi, descrie exteriorul şi interiorul bisericii, cimitirul, casa parohială şi vestigiile bisericeşti ale ortodocşilor din Bichiş, trecând în revistă şi câteva dintre sărbătorile specifice ale românilor ortodocşi.

Volumul e mai mult decât o simplă monografie care adună la un loc date istorice, deoarece autoarea are şi studii etnografice, astfel ştie să prezinte specificul sărbătorilor creştine legate în primul rând de Paşti şi de Crăciun. Mica bijuterie din inima Bichişului, adică biserica ortodoxă română este prea puţin cunoscută de locuitorii de azi ai oraşului, deoarece în acest locaş de cult, devenit paraclis episcopal al Episcopului de Jula, se slujeşte doar de câteva ori pe an, în primul rând de sărbătoarea hramului, Naşterea Maicii Domnului, şi la sărbătorile mai mari.

Cartea Petronellei Szojka, care pe lângă informaţiile istorice cuprinde şi multe fotografii vechi şi actuale, poate satisface curiozitatea tuturor celor interesaţi de a cunoaşte trecutul comunităţii ortodoxe române din Bichiş.

Volumul publicat în limba maghiară cuprinde rezumate în limbile maghiară, română şi engleză. Iată cum îşi rezumă autorul lucrarea:

„Cea mai mică biserică din centrul oraşului Bichiş se găseşte pe strada Kossuth. Biserica ortodoxă română în stil baroc are hramul Naşterea Maicii Domnului.

Comunitatea bisericească a fost înfiinţată în 1787, de către comercianţi „greci” şi români din comitatul Bichiş. Naosul bisericii a fost sfinţit în 8 septembrie 1789, de către episcopul Aradului, Pavel Avacumovici. Începând de atunci, se slujea în limba greacă, apoi peste câţiva ani numai în româneşte se celebrau liturghiile bisericeşti. Turla de 22 metri a fost construită în anul 1791, având patru clopote, fiecare fiind realizate în turnătoria lui Szlezák László din Budapesta.

Interiorul are trei părţi: loc pentru bărbaţi, loc pentru femei, şi altarul separat de iconostas. Inscripţiile greceşti ale iconostasului au fost realizate de iconograful de origine sârbească din Arad, Ştefan Tenecki şi atelierul lui, în prima jumătate a anilor 1780. În Ungaria, lucrare asemănătoare de-a lui mai poate fi văzută doar în biserica Sf. Nicolae din Szentes.

În altar se găseşte o masă de marmură roşie, care a fost dăruită în 1788 de către Dimitrios Papageorgiu, locuitor de Szarvas, dar care era originar din Kozan.

Primul preot al comunităţii bisericeşti a fost Mihai Ghiba (Giba Mihály), care a fost înmormântat lângă una dintre intrările în biserică. Piatra funerară a fost ridicată de către fiica lui, Helena Ghiba (Giba Heléna,) pe 4 decembrie 1809.”

Volumul „O mică bijuterie în inima Bichişului” (Kicsiny ékszerdoboz Békés szívében) este prima monografie a unei biserici ortodoxe române din Ungaria, singura lucrare mai consistentă fiind doar cartea regretatului părinte vicar Teodor Misaroş, „Din istoria comunităţilor bisericeşti ortodoxe române din Ungaria”, care cuprinde însă date istorice despre toate parohiile româneşti din Ungaria.

Cartea despre biserica din Bichiş poate fi cumpărată la Muzeul „Jantyik Mátyás” din Bichiş.

A consemnat: Eva Iova Șimon, redactor-șef, Foaia românească