Biserica Sf. Parascheva din Jula a îmbrăcat haina nouă a resfințirii
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 26 octombrie 2017, 22:33
Sfânta Parascheva, cea mai populară între sfinţii ale căror moaşte se află pe teritoriul României, a fost sărbătorită şi la românii din Jula. Peste două sute de biserici de pe cuprinsul României au ca patroană spirituală pe Cuvioasa Parascheva. În Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria o singură biserică o are ocrotitoare pe aceasta, biserica cu hamul „Sfânta Parascheva”, din cartierul Oraşul Mic Românesc din Jula.
Biserica a fost construită în anul 1834, iar anul acesta, cu ocazia hramului, la Jula Mică, cum o numesc românii de aici, biserica a fost resfinţită în urma unor ample lucrări de restaurare.
Ultimele lucrări, care s-au efectuat la aceasta biserică şi au durat doi ani de zile, constituie un eveniment istoric în viaţa parohiei, acestea au constat în înlocuirea pardoselii bisericii, scoaterea totală a igrasiei, locaşul de cult s-a îmbogăţit şi cu un mobilier deosebit de frumos, care a schimbat înfăţişarea bisericii în totalitate.
În ajunul sărbătorii, vineri, 13 octombrie, a fost târnosită Sfânta Masă din altarul bisericii de către Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan, iar în ziua de 14 octombrie a avut loc resfinţirea lăcaşului de cult, urmată de Sfânta Liturghie Arhierească, oficiate de ierarhul locului şi un sobor de clerici din România şi din Ungaria.
La sfârşitul slujbei, PS Siluan, însoţit de ceilalţi clerici slujitori, a făcut sfinţirea colivei, pregătită de maicile de la Centrul Eparhial din Jula.
În cuvântul de învăţătură, PS Părinte Siluan a subliniat importanţa acestei zile de mare sărbătoare pentru credincioşii ortodocşi români din Jula Mică, dar şi pentru toţi cei care au participat la slujbă, prin faptul că Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost cinstită aşa cum se cuvine şi în singura dintre bisericile Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria care îi este închinată. Totodată, l-a felicitat pe părintele paroh Petru Puşcaş, preot misionar în Ungaria din anul 1996, pentru ceea ce a realizat la biserică, oferindu-i în dar lucrarea „Patriarhia Română, istoric. Organizarea activităţii interne şi externe”, care cuprinde activităţile Bisericii Ortodoxe Române în ultimul deceniu, i-a fost înmânat şi un hrisov aniversar şi o cruce de binecuvântare.
Biserica a fost împodobită de icoane bizantine, deosebit de frumoase, între care la loc de cinste se numără şi icoanele Sfintei Parascheva, care fac parte din colecţia personală a domnului Gabriel Gurzău, membru în consiliul parohial al bisericii.
Toţi credincioşii prezenţi la slujbă au primit colăcei şi au fost invitaţi la o agapă frăţească, oferită prin grija Consiliului Parohial, cu sprijinul Autoguvernării Româneşti din Jula.
A consemnat: Anca Becan, redactor, Foaia românească
Foto: Foaia românească, Episcopia Ortodoxă Română a Ungariei