Festivalul internaţional „Cerbul de Aur”, la a XVIII-a ediţie
Publicat de Camelia Teodosiu, 29 august 2018, 15:11
La 50 de ani de la prima ediţie, în această seară începe la Braşov, în Piaţa Sfatului, Festivalul „Cerbul de Aur”.
„Cerbul de Aur”, primul şi cel mai mare festival internaţional de interpretare din România, va avea anul acesta un format special, cu o gală aniversară, două zile de concurs, o gală a festivalului, spectacolul „România Centenar” şi alte evenimente.
Cu puţin înainte de primele acorduri, redactorul nostru de specialitate, Bogdan Pavlică este acum în direct, în „Radiojurnal”, cu cele mai noi informaţii. Bună dimineaţa, Bogdan!
Reporter: Bună dimineaţa! Astăzi este într-adevăr ziua cea mare. Astăzi se vor şterge cu buretele cei nouă ani de aşteptari. A XVIII-a ediţie a Festivalului internaţional „Cerbul de Aur” va face cunoştinţă cu aplauzele publicului din Piaţa Sfatului.
Se va întâmpla la ora 20:30. Vor fi cinci seri superbe la Braşov, iar pentru debut este pregătită o gală aniversară, o sărbătoare a celor care au fost laureaţi ai festivalului. Am să nominalizez acum doar reprezentanţii României care au câştigat trofeul: Luminiţa Dobrescu în ’69, Monica Anghel în ’96, Proconsul în 2001, un an mai târziu vine Cerbul acasă cu Paula Seling, ca în 2008 să repete isprava Răzvan Crivaci. Aşadar, în această seară va fi un remember al festivalului cu vete în recital.
Gigliola Cinquetti, după 48 de ani din nou la Braşov, Paulo Bragança, un excelent interpret de Fado care va aborda adaptat, fireşte, şi lucrări din repertoriul Mariei Tănase, special pentru acest eveniment, apoi va concerta The Humans, trupă care a reprezentat România la concursul Eurovision de anul acesta şi care va demonstra că este un excelent band de coveruri, şi, în sfârşit, Andra, magnifică în recital, va încheia prima seară, Andra, cea mai bună voce feminină la Gala Premiilor Muzicale Radio România de anul acesta.
Seara de debut a celei de-a XVIII-a ediţie a Festivalului internaţional „Cerbul de Aur” va fi prezentată de Ilinca Avram şi Aurelian Temişan, dar până la gala aniversară vor mai trece /…/ deasupra Tâmpei. Cu siguranţă vor mai fi pregătiri.
În Piaţa Sfatului sunt programate conferinţe de presă de-a lungul zilei, aşa că jurnaliştii au multă treabă, mai ames că a ajuns la Braşov şi Caravana Gaudeamus Radio România, iar porţile celui mai cunoscut târg de carte se deschid tot astăzi.
Sper din tot sufletul ca această ediţie jubiliară a Festivalului internaţional „Cerbul de Aur” să fie un mare, mare succes.
Pe site-ul nostru găsiţi şi un portal special dedicat evenimentului.