Cărţile nu au vacanţă! Începe Târgul Gaudeamus Litoral!
Publicat de Andra Radu, 1 august 2019, 10:25
Piaţeta Perla din staţiunea Mamaia găzduieşte timp de cinci zile, începând de astăzi, târgul de carte Gaudeamus Litoral.
Pe lângă mii de titluri la preţuri extra-sezon, pentru toate preferinţele şi bugetele și tombola Gaudeamus, târgul de carte oferă și un program de evenimente variat, care include deopotrivă lansări și prezentări de carte și spectacole antrenante găzduite de scena amenajată în Piațeta Perla în fiecare seară de la ora 19:00.
Vor fi recitaluri ale unor interpreți îndrăgiți de muzică ușoară și populară, dansuri de societate, dansuri moderne și dansuri țigănești.
Deschiderea oficială va fi acompaniată de momentele artistice susținut de Fanfara Militară a Forțelor Navale, Ansamblul Folcloric „Doina Casimcei” și Ansamblul Folcloric „Brâncovenii”.
Vineri, 2 august, Ansamblul Folcloric „Dorulețul” din Tulcea, Ansamblul Folcloric „Plai de dor” de la Niculițel, Asociația STRATONIS din Tuzla și Centrul Cultural „Ion Creangă” din Tuzla vor întreține atmosfera.
Sâmbătă seara vor urca pe scenă Minivedetele Asociației Culturale „Belle Arti”, Ciro De Luca, Daniel Iordăchioaie și Aurelian Temișan.
Duminică, ansamblurile folclorice „Dunărenii”, „Beștepeanca”, „Jocul”, „Ghiocel de Luncavița” și „Mușețeanca” vor face un spectacol excepțional pentru toți cei prezenți la târg.
Luni se vor decerna trofeele, iar publicul se va bucura de momente artistice oferite de: Fanfara „Muzica Apelor”, Ansamblul Folcloric „Dorulețul” din Tulcea, Sorin Banciu, Maria Panov, Virginia Ciorogaru, Ansamblul Rușilor Lipoveni și ansamblul de dansuri țigănești.
Târgul este deschis zilnic, între orele 15:00 şi 23:00, iar intrarea este liberă.
Evenimentul este organizat de Radio Constanța în colaborare cu Primăria Municipiului Constanța.