Interlopii din Piatra Neamț, Bogdan şi Răzvan Mararu, condamnați la închisoare
Publicat de Andrei Cretoiu, 22 aprilie 2015, 07:30
Fraţii Bogdan şi Răzvan Mararu din Piatra Neamț au fost condamnaţi, astăzi, la 15 ani, respectiv 12 ani de închisoare, în legătură cu atentatul din cartierul bucureştean Vitan. Decizia nu este definitivă.
Instanţa i-a obligat pe aceștia să achite daune morale de 300.000 de euro şi despăgubiri materiale de 20.000 de euro.
Judecătorii au dispus, prin aceeaşi decizie, menţinerea fraţilor Răzvan şi Bogdan Mararu în stare de arestare preventiv.
Potrivit Parchetului, fraţii Mararu sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de instigare la tentativă de omor calificat şi instigare la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Anchetatorii susţin că în toamna anului 2012 ei l-au instigat şi i-au acordat sprijin lui Vitalie Proca pentru a-l ucide pe Ioan Mironescu.
Pe 26 noiembrie 2012, Vitalie Proca s-a deplasat în cartierul Vitan din Bucureşti, în urmărirea lui Ioan Mironescu, însă l-a confundat pe acesta cu un tânăr de 26 de ani, Răzvan Mircea Isăila, asupra căruia a tras mai multe focuri de armă cu un pistol mitralieră AK 47, în timp ce tânărul îşi parca autoturismul.
După ce a observat că Răzvan Mircea Isăila nu a decedat, Vitalie Proca a coborât din autoturism şi, folosind un pistol Makarov, a executat mai multe focuri de armă în direcţia tânărului.
Procurorii susţin că fraţii Bogdan şi Răzvan Mararu au luat hotărârea de a-l ucide pe Ioan Mironescu ca act de răzbunare, după ce acesta din urmă a comandat amplasarea, în noaptea de 10 spre 11 ianuarie 2013, a unui dispozitiv exploziv sub autoturismul lui Bogdan Mararu, parcat în apropierea locuinţei acestuia din Piatra Neamţ. Atentatul a fost dejucat ca urmare a intervenţiei anchetatorilor.
Fraţii Mararu i-au dat lui Vitalie Proca bani şi un autoturism marca Audi A6, folosit de acesta la comiterea atentatului din cartierul Vitan, i-au oferit elementele necesare pentru identificarea lui Mironescu şi, prin intermediari, au ţinut permanent contactul cu Vitalie, anterior şi ulterior comiterii faptei.