Astăzi este Ziua Pământului
Publicat de Mihaela Costache, 22 aprilie 2017, 08:57
Pe 22 aprilie, în SUA s-a născut mișcarea pentru protejarea mediului înconjurător.
Data a fost aleasă în anul 1970, de senatorul american Gaylord Nelson, pentru a trezi clasa politică din dezinteresul pe care îl arăta față de mediu.
Ziua Pământului a fost celebrată în primul an de aproximativ 20 de milioane de cetățeni americani, majoritatea tineri.
În anul 1990, peste 200 milioane de oameni din 141 de țări au transformat această zi într-o manifestare de amploare.
În anul 2009, Organizația Națiunilor Unite a declarat data de 22 aprilie ca sărbătoare oficială a planetei Pământ.