Dumitru Apetri – un important critic şi istoric literar
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 22 ianuarie 2018, 13:06 / actualizat: 22 ianuarie 2018, 14:20
Dumitru Apetri este un critic şi istoric literar mai puţin cunoscut în Ţară, născut fiind şi activând într-un teritoriu românesc din afara graniţelor noastre actuale. S-a născut la 21 octombrie 1940 în localitatea Târnauca, plasa Herţa, judeţul Dorohoi, din mândra Bucovină (azi în Ucraina), într-o familie de ţărani, fiind fiul Savetei (n. Herghiligiu) şi al lui Ion Apetri, cum ne încredinţează Ana Bantoş în primul volum al Dicţionarului General al Literaturii Române, A/B, ediţia a II-a revizuită, adăugită şi adusă la zi, coordonator-general Eugen Simion, apărut sub egida Academiei Române, Bucureşti, Editura Muzeului Literaturii Române, 2016, p. 308. Şcoala primară şi cea medie a urmat-o în satul natal, apoi „îşi continuă studiile la o instituţie cultural- educativă din Cernăuţi (1958-1960)” şi, apoi, la Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Cernăuţi (1962-1967), aflată într-o superbă clădire, monument arhitectural de excepţie. La Chişinău, la Academia de Ştiinţe a Moldovei, susţine doctoratul, în 2005, cu o teză privind receptarea literaturii ucrainiene în literatura română din Basarabia, în perioada 1924-1984. A fost profesor în localităţile Culiceni şi Horbova din raionul Herţa, corespondent special şi apoi redactor al ziarului „Zorile Bucovinei”(1970-1971), profesor la Institutul Republican de Perfecţionare a Cadrelor Didactice (1986-1988) şi la Universitatea de Stat „Ion Creangă” din Chişinău (din 1999). Paralel cu profesoratul, funcţionează ca cercetător ştiinţific al Institutului de Limbă şi Literatură al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, din 1974, în prezent fiind cercetător ştiinţific coordonator la Institutul de Filologie al înaltului for ştiinţific din Chişinău.
A debutat în gazeta raională din Herţa, „Steagul roşu” şi a colaborat la diverse publicaţii literare din acea parte de ţară: „Literatura şi Arta”(condusă de N. Dabija), „Septentrion literar”, „Limba română”, „Tinereţea Moldovei”, „ Metaliteratură”, „Viaţa Basarabiei” (condusă de M. Cimpoi), „Nistru”, precum şi la publicaţiile de limbă ucrainiană. Editorial, debutează cu volumul Bucovina: cultură, personalităţi, destine, prefaţat de Adrian Dinu Rachieru, apărut la Timişoara, în 2000, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova. Volumul de debut defineşte persinalitatea lui Dumitru Apetri şi preocuparea sa pentru cunoaşterea şi definirea fenomenului literar românesc din spaţiul basarabean şi bucovinean. Dumitru Apetri a alcătuit antologii (Lire în frăţite, bilingv, română-ucrainiană, 1979), ediţii critice (V. Bogrea, Opere alese, 1998), Igor Creţu, Maestru al cuvântului (2012), Omagiu lui Taras Sevcenko (1999), Martiriul trasnistrian sub jugul totalitar rusesc (2013).
Într-un recent volum, intitulat simplu şi precis, Cronici literare şi culturale. Cărţi, personalităţi, evenimente (Chişinău, 2015), după ce constată că „procesul literar de la est de Prut nu este însoţit de o critică de întâmpinare pe care o merită”, Dumitru Apetri îşi previne cititorii că ia în dezbatere „cărţi originale şi traduse ce ţin de diverse genuri literare, de publicistică şi memorialistică, precum şi evenimente literar-culturale şi ştiinţifice, în cazuri aparte, sociale, care s-au produs în ultimele patru decenii şi ceva în arealul spiritualităţii româneşti”, astfel încât cronicile sale literare şi culturale „relevă preferinţele scriitorilor pentru anumite teme şi modalităţi de reflectare artistică, evoluţia actului critic, a fenomenului publicistic şi memorialistic şi, concomitent, ne edifică asupra fenomenelor numite orizontul de aşteptare, nivelul de receptare şi interpretare a cititorului avizat: criticul şi cercetătorul literar”.
Bun cunoscător al culturii române şi ucrainiene, Dumitru Apetri urmăreşte integrarea creaţiei eminesciene în „albia spiritualităţii ucrainiene” începând din 1903, materializându-se „într-un număr destul de restrâns de tălmăciri şi aprecieri critice”, comentate de el în cărţile sale, Arta replăsmurii artistice şi Atitudini şi opinii. În volumul comentat de noi, Cronici literare şi culturale, filologul şi traducătorul Dumitru Apetri analizează critic antologiile bilingve româno-ucrainiană ale lui O. Honcearenko, de fapt „replăsmuiri” care reuşesc să redea „mesajul/potenţialul ideatic, imaginea artistică şi melodicitatea/muzica textelor”.
Cronicile literare şi culturale ale lui Dumitru Apetri cuprind un spectru larg de cărţi, personalităţi sau evenimente. Este semnalat la modul superlativ „romanul-destin zguduitor prin dramatism”, intitulat 20 de ani în Siberia. Destin bucovinean (Bucureşti, 1991), al Aniţei Nandriş-Cudla, premiat de Academia Română, roman memorialistic care descrie stările sufleteşti la limită ale femeii, simbol al celor 13 000 de români bucovineni, deportaţi în 1941 în Siberia. Alte cronici privesc opera unor mari scriitori: Vasile Tărâţeanu, I. Gheorghiţă, Gh. Asachi, Al. Burlacu, Liviu Damian, Pavel Balnuş, I. Druţă, Em. Bucov, V. Bogrea, Al. Hurmuzachi, D. Vatamaniuc, Petru Movilă, Dan Mănucă, C. Popovici etc., sau antologii de referinţă: Poeţi din Bucovina, Basme din Bucovina, Dicţionar de ghicitori, Istoria literaturii române din Bucovina. 1775-1918, Creaţia populară moldovenească, Moştenirea lui D. Cantemir şi contemporaneitatea, Martiriul transnistrean şi teroarea imperială rusească etc., precum şi prezentarea revistelor „Glasul Bucovinei”(1994-1995), „Plai românesc”, „Ţara Fagilor” (almanah), „Bucovina literară”, „Metaliteratură”.
Cartea lui Dumitru Apetri, Cronici literare şi culturale. Cărţi, personalităţi, evenimente, este un demers critic şi istoric literar pe deplin reuşit, realizând imaginea reală şi integrală a unui spaţiu spiritual românesc, complex şi captivant, necesar mai ales celor interesaţi din Ţară, adeverind zicerile lui Alexie Mateevici („n-avem două limbi şi două literaturi, ci numai una, aceeaşi cu ce de peste Prut. Aceasta să se ştie din capul locului, ca să nu mai vorbim degeaba”) şi G. Călinescu („Literatura română este una şi indivizibilă”).
Tudor Nedelcea, cercetător ştiinţific I – Institutul de cercetări socio-umane „C.S.Nicolăescu-Plopşor” Craiova, Academia Română
