Crăciunul în Oltenia
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 25 decembrie 2017, 11:53 / actualizat: 25 decembrie 2017, 13:05
Sărbătoarea Crăciunului este momentul dezvăluirii multor reminiscenţe folclorice de ordin mitologic.
Bătrânul Crăciun apare în conştiinţa colectivităţii deopotrivă ca o semidivinitate arhaică şi ca o semidivinitate creştinizată.
(varianta audio a rubricii)
Datinile şi obiceiurile populare abundă la sfârşit de decembrie, având ca apogeu Noaptea de Anul Nou.
În spaţiul etnografic oltenesc sunt de reperat credinţe populare având ca suport material obiecte investite polisemantic.
„Colindele” sunt beţe confecţionate din lemn de alun, arbust cu semnificaţie magică. Acestea se taie înainte de Ignat, se pun la uscat până în seara zilei de Ajun (23 decembrie) şi se ornamentează prin afumare cu romburi albe şi negre, dispuse alternativ. Ele reprezintă opoziţia dintre lumină şi întuneric, viaţă şi moarte. În dimineaţa zilei de Ajun se înfig în morminte de către copii, ca liant între Lumea cu Dor şi cea fără Dor.
Băieţii au la ei fie o sticluţă de parfum (fie făină de grâu) şi stropesc fata cu care şi-ar dori să fie tot anul următor.
Bătrânele sunt atente să constate care fată nu-i admirată de nici un bărbat, necorespunzând astfel normelor de conduită şi criteriilor estetice, repere în mentalitatea satului patriarhal.
Oferirea în dar de colindeţi a merelor, precum şi punerea acestora în bradul de Crăciun trimit cu gândul la începuturi. Alături de brad şi stejar, reputatul etnolog Romulus Vulcănescu consideră mărul un pom sacru, dominând peisajul paradisiac. Raiul este imaginat ca un arbore cosmic cu mere de aur, sub care se găseşte adesea patul soţilor.
Un colind din zona Olteniei aminteşte această imagine:
La doi meri şi la doi peri
Florile dalbe, flori de măr!
E un pat mare-ncheiat,
Cu scânduri dalbe de brad,
Cu stâlpi strupiţi de fag.
Iar în pat ce-i aşternut?
Dar acolo cine-mi doarme?
Doarme domnul ăstor case,
Ăstor case luminate
Şi cu doamna dimpreună,
Cu-ai lui mândri coconaşi,
Că-s frumoşi şi drăgălaşi
Cu chipuri de feţi-frumoşi,
Iar din spate şi din piept
Luna şi cu soarele.
La Argetoaia, în judeţul Dolj în Ajunul Crăciunului se practică un obicei inedit: clocitul. Pentru ca în ograda gospodarului să fie mulţi pui în anul următor, primului venit în Ajun i se cere „să clocească”. Acesta este aşezat după uşă şi rugat să stea liniştit câteva minute, aşa cum stă cloşca în cuibar. Şi, pentru a fi bună dispoziţie tot timpul în casa gazdei, oaspetele e invitat să cotcodăcească.
Fiind o mare sărbătoare de Crăciun nu se bea cu orice pahar, ci cu „paharul de zile mari”. Este de reperat expresia derivată din obicei: „Daţi-mi paharul Crăciunului”. Acest pahar se dă mai întâi preotului când vine cu Crăciunul, apoi beau şi oaspeţii. Paharul este ornamentat cu desene reprezentând pâinea şi viţa de vie.
Toate acestea se practică în credinţa că astfel se asigură bunăstarea şi fericirea comunităţii, valenţele apotropaice ocupând loc prioritar în susţinerea motivaţiei transmiterii peste timp.
Ca să-ți stea norocul în casă, trebuie să primești colindătorii!
Foto: din spectacolul Povești la gura sobei, Teatrul Național din Craiova, 2015
Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune