Microîntreprinderile din regiunea Centru pot depune online proiectele pentru obținerea de fonduri europene
Publicat de Andrei Cretoiu, 11 august 2016, 10:30
Microîntreprinderile din Regiunea Centru care doresc să își dezvolte afacerile pot obține finanțare nerambursabilă prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020 .
De la sfârșitul lunii iulie se pot depune spre finanţare proiecte pe Axa prioritară 2, „Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii” – Apelul de proiecte 2.1.A. – Microîntreprinderi.
Este un apel foarte important, pentru că este primul dintre cele care dau bani microîntreprinderilor.
Dan Popa, director al Direcției Organism Intermediar în cadrul ADR Centru, a precizat că finanțarea totală alocată regiunii pe această măsură este de 32 de milioane de euro, iar o microîntreprindere poate beneficia de o finanțare nerambursabilă de până la 200.000 de euro cu un procent de 10% din partea beneficiarilor.
Solicitarea finanțării se face exclusiv online, ceea ce îi va scuti pe solicitanți de calvarul documentelor scrise.
„Depunerea online a cererilor de finanțare nerambursabilă pentru dezvoltarea microintreprinderilora început cu data de 27 iulie 2016, prin sistem electronic MySMIS, și va fi deschisă timp de 6 luni, respectiv până la 27 ianuarie 2017, ora 12.00. În cadrul acestei priorități de finanțare nerambursabilă de tip competitiv, un solicitant, respectiv o microintreprindere, poate depune o singură cerere de finanțare, iar în cazul respingerii aceasta nu se mai poate re-depune.”
Dan Popa a mai precizat că față de perioada 2007-2013, a fost exclusă sănătatea de la finanțare, dar în rest au rămas aceleași coduri CAEN ca și în exercițiul financiar trecut, care vor putea beneficia de finanțare nerambursabilă.
Pentru acest apel de proiecte pot solicita finanțare societățile comerciale și cooperative care se încadrează în categoria microîntreprinderilor, așadar firme din Regiunea Centru care au maximum 9 angajati.
Pot primi finanțare investițiile sau activitățile care se referă la construirea, modernizarea și extinderea spațiilor de producție sau prestare a serviciilor, la dotarea cu active corporale, necorporale, inclusiv instrumente de comercializare on-line.
Valoarea minimă eligibilă a unui proiect este 25.000 de euro, iar valoarea maximă a finanțării nerambursabile solicitate trebuie să respecte normele de acordare a ajutorului de minimis.
Prin urmare se finanțează maximum 200.000 de euro, echivalent în lei, cu o participare de 10% din partea beneficiarului.
Pentru cei interesați, ADR Centru a editat un document cumulativ cu cele mai frecvente întrebări și răspunsurileaferente. Ghidul specific și celelalte anexe pentru Prioritatea de Investiții 2.1 “Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri” a POR 2014-2020 poate fi consultat pe pagina de internet gestionată de ADR Centru – www.regio-adrcentru.ro.
Cererile de finanțare se depun prin intermediul aplicației MySMIS, disponibilă la adresa http://www.fonduri-ue.ro/mysmis.