Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 27 iunie 2016, 09:18
O rubrică de Gabriela Rusu-Păsărin
S-a lăsat postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.
Postul Sâm-Pietrului (lui Sân Petru) este socotit mijlocul verii agrare. Şi cum mijlocul (miezul) este cel mai bun, perioada este a secerişului, când ţăranul se bucură de aurul grânelor dătător de viaţă şi nemurire.
Postul lui Sân Petru se ţine ca să nu fie foamete şi mai ales grindină. Se crede că trei zile sunt importante ca post, zilele în care Sf. Petru fierbe piatra-n cer, o mărunţeşte, o topeşte şi astfel nu va mai cădea grindină.
Femeile nu lucrează, pentru că pot trece Frumoasele şi le pot stâlci trupul.
Sfântul Petru e respectat şi pentru că el ţine cheile raiului, el e cel ce-i primeşte pe cei drepţi. Cine ştie cine e drept şi cinstit în această lume? Sfântul Petru! De aceea nu trebuie mâniat, ca să fie judecata dreaptă.
Iar femeile respectă sărbătoarea şi pentru ele, şi pentru familie, şi pentru morţi. Pentru ele, pentru a nu fi stâlcite de Frumoasele ce vin de nici nu ştiu de unde şi mai ales când vin, pentru familie, pentru a fi toţi sănătoşi, pentru că femeia dă sănătatea copiilor şi tot ea o întreţine. Sărbătoarea e ţinută şi pentru morţi, pentru că sunt Moşii lui Sân Petru, în preziua Sărbătorii (28 iunie). Pomana trebuie să fie din lapte, caş, brânză, mere dulci (se şi numesc mere de Sân Petru) şi lumânări.
Mai ales femeile care au copii morţi nu uită de această sărbătoare. Iar merele de Sân Petru sunt cu un rost: doar femeile tinere au voie să mănânce aceste prime mere, de vară, cele bătrâne aşteaptă până la Sfântul Ilie. Şi nu mănâncă până nu dau de pomană.
Postul lui Sân Petru este mijloc de vară agrară şi timp de seceriş, bogăţie şi bucurie privind spre porţile Raiului, ale căror chei sunt la Sfântul Petru!
La 29 iunie se sărbătoresc Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Sân Petru de vară este cel ce orânduieşte căldura şi ploile şi cel ce are grijă să sfarme, să mărunţească piatra.
Sfântul Petru este „chelarul curţii dumnezeieşti, fiind mai mare peste grânare, din care trebuie să împartă animalelor”.[1] El este de-a dreapta Domnului şi participă la judecarea oamenilor. Uneori judecă singur, pe cei beţivi. Este de-ajuns doar Sfântul Petru la judecată spune o bătrână din Gorj, că destul a avut noroc beţivul pe pământ (norocul beţivului este ştiut), aşa că n-o să aibă şi norocul de a se înfăţişa în faţa Domnului. Ajunge Sfântul Petru care, se crede că e respectat, îndrăgit dar şi de temut, pentru că are ceva şi din sfânt, şi din om. Legendele despre el amintesc că a avut şi îndeletniciri lumeşti: a băut la cârciumă, a avut o drăguţă pescăriţă.
Dumnezeu l-a ales pentru a-i sta de-a dreapta. De ce tocmai pe el? Poate pentru că umblă printre oameni, cum şi Diavolul are întrupări omeneşti, de nici nu ştii când este printre ei. Omul este un punct de echilibru între lumi. El poate coborî în Infern, dar se poate ridica şi la cer. Fapta şi tovărăşia îi determină drumul cel fără de-ntoarcere.
Când se-nfurie Sfântul Petru, ca oamenii, de’!, plesneşte din bici. Din sfârcul biciului sar scântei care, căzând pe pământ, se prefac în licurici. Licuricii arată calea rătăciţilor prin pădure. De licurici se teme şi cucul, cel care începe să cânte la Blagoveştenie şi tace la Sînpetru, când i se leagă limba, i se îneacă clonţul în orz. Se preface în uliu până la Bunavestire. Se ştie din poveşti că un singur naş a avut cucul şi acela a fost Sîn Petru.
La sărbătoarea Sfântului Petru se taie un pui de găină şi omul, lepădându-l, zice: să fie pentru pagubă! De pagubă să nu-i fie, dar să-l lepede, gata tăiat în ograda cui i-e drag!
Sîn Petru de vară nu se poate uita, pentru că oamenii scrutează cu privirea întunericul pentru a vedea licuricii şi răsăritul constelaţiei „Găinuşa”.E timpul când şi cucul tace.
Trei zile se ţine sărbătoarea, începând cu data de 29 iunie.
Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin
[1] Tudor Pamfile, Sărbătorile la români, Bucureşti, Editura Saeculum I.O., 1997, p. 80.