Cum alegem cadoul de Crăciun pentru copii?
Publicat de Andra Radu, 13 decembrie 2019, 10:00
Sărbătorile de iarnă sunt încărcate de magie, iar părinții caută să îi învețe pe copii bucuria de a dărui și de a primi un cadou de la cei dragi. De multe ori, părinții nu pun atât de mare accent și pe utilitatea cadoului, ci doar vor să bifeze acțiunea și să îi satisfacă fiului sau fiicei micul … “moft”.
În opinia psihologului Lenke Iuhoș, așa-zisul cadou perfect nu există, ci valoarea acestuia este dat de bucuria cu care părintele i-l dăruiește și de zâmbetul pe care-l oferă înapoi copilul. Mai mult decât atât, specialistul afirmă că, de multe ori, părinții au tendința de a trece cu vederea și peste utilitatea cadoului și nu corelează natura cadoului cu vârsta pe care o are copilul.
Ce să urmărim atunci când alegem un cadou?
1. Bebelușul
„În cazul unui bebeluș foarte mic, jucăria perfectă pentru el poate avea formă umanoidă, personaj de desene animate sau un animăluț și trebuie să fie construită dintr-un material delicat la atingere. Valoarea jucăriei în dezvoltarea bebeluşului creşte prin muzica plăcută emanate de aceasta și contribuie major la adormirea sau liniștirea copilului”, afirmă psihologul Lenke Iuhoș.
2. Copilul mic
La vârsta de 1-2 ani, copilul descoperă bucuria mişcării, orice îl interesează, mai ales ce este în mişcare. De asemenea, sunt extrem de fascinați de orice se deschide sau se închide sau de obiecte care pot fi împinse sau rostogolite.
3. Preșcolarul
La vârsta preşcolară, cea de grădiniţă, copiii sunt fericiți să-și petreacă timpul construind turnuri și castele uriașe. Blocurile realizate din materii prime naturale și elementele colorate, mici, conectabile, fac parte din design-ul camerei de copii.
4. Școlarul
„Pentru şcolarul mic, este o bucurie să aibă cât mai multe și mai diverse jocuri de masă, care trebuie jucate în asociere cu cineva. Ideale sunt jocurile care implică aruncarea unui zar şi pornirea și respectarea unor reguli de către persoane chiar de diferite vârste. Este extrem de benefic jocul în familie, în care adulţii pot să și piardă fără a duce copilul în eroare. Cu ajutorul jocurilor sociale, putem crește sentimentul de realizare, să formăm automatizarea ideii că el nu poate întotdeauna să câștige. În caz că nu este primul care a terminat, nu este o problemă, deoarece el acum are o bogată experiență. În timpul jocului, poate depăși frustrarea provocată de concentrarea pe concurenţă și să înveţe să îndure eșecul prin exemplele comportamentale date de către părinţi”, consideră psihologul Lenke Iuhoș.
5. Adolescentul
„Puteţi alege obiecte care au legătură cu hobby-ul lor declarat sau pe care încearcă să îl țină ascuns de toată lumea. Un cadou bine ales îi transmite adolescentului sentimentul de apartenenţa (va fi încurajat să vorbească despre ideile lui) și sentimentul de acceptare (îi înţelegem identitatea, deciziile). În caz că aţi aflat de dorinţele sau interesul lui legat de carieră, puteţi să-l surprindeţi cu obiecte, cărţi, workshop-uri din domeniul respectiv. Vă recomand să eviţaţi întrebările deschise, precum: Tu ce doreşti de Crăciun? Prin faptul că doriţi să vă uşuraţi munca, vă lipsiţi de două efecte spectaculoase ale Crăciunului: momentul de a vă cunoaşte mai bine adolescentul, farmecul dat de cadoul neştiut (surpriza)”, conchide psihologul Lenke Iuhoș.