Cinci judecători au refuzat să participe la şedinţa CSM
Publicat de adinaiftime, 31 august 2017, 18:30
Cinci judecători, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, printre care preşedinta Instanţei Supreme, Cristina Tarcea, îşi explică – într-un comunicat – decizia de a refuza să participe la şedinţa CSM, fapt care a impus amânarea acesteia, din lipsă de cvorum.
Magistraţii invocă faptul că s-a insistat să se pună în discuţia plenului revocarea conducerii Inspecţiei Judiciare ca urmare a unui raport de audit extern al managementului Instituţiei, fără să se acorde un răgaz pentru ca Inspecţia să poată prezenta un raport privind felul cum aplică recomandările din respectivul audit.
Cei cinci judecători evocă un drept european fundamental care obligă la respectarea dreptului la apărare al oricărei persoane vizate de o procedură de revocare, în special în acest caz, când e vorba de funcţii de conducere obţinute prin concurs.