Ascultă Radio România Regional Live

Preşedintele Senatului

Plata defalcată a TVA, obligatorie de anul viitor!

Publicat de adinaiftime, 19 octombrie 2017, 09:30

Plata defalcată a Taxei pe Valoare Adăugată va deveni obligatorie pentru firmele rău-platnice şi pentru societăţile aflate în insolvenţă, începând de anul viitor, a declarat preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

”TVA split se va aplica de la 1 ianuarie pentru cei care sunt rău-platnici şi pentru societăţile care sunt în insolvenţă. Restul, numai cei care doresc să opteze voluntar. Deci, TVA split nu urmăreşte să inducă o dificultate pentru operatorii economici. Dacă sunt unii dintre ei care vor dori să opteze, sigur că pot să o facă. Ceea ce ne interesează pe noi este să eliminăm evaziunea fiscală în domeniul TVA, şi de aceea cei care au un istoric de rău-platnici şi la data de 31 decembrie vom constata că fie obligaţiile de plată a TVA, fie celelalte obligaţii către bugetul de stat nu sunt achitate, vor trece la TVA split. Dacă îşi corectează comportamentul, atunci pot să iasă de sub incidenţa acestei măsuri”, a precizat Călin Popescu-Tăriceanu.

De cealaltă parte, opoziția nu este de acord cu două conturi separate pentru plata TVA.
Preşedintele liberal, Ludovic Orban, susţine că o astfel de prevedere nu face decât să afecteze economia.

”Şi în declaraţii publice făcute de premier s-a văzut că există tendinţa de a face un pas înapoi din partea guvernului, dar, cum noi nu credem în declaraţii, solicităm apăsat guvernului să anuleze reglementarea privind introducerea TVA în integralitate, pentru că altfel deja ordonanţa adoptată a determinat toate companiile să realizeze un efort pentru pregătirea introducerii aplicării acestei aberaţii fiscale, care generează costuri suplimentare pentru fiecare companie şi care generează o stare de nelinişte şi neîncredere, în general, în mediul privat”, a explicat Ludovic Orban, președintele PNL.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Sesizare la CCR

Sesizare la CCR

Publicat de adinaiftime, 18 octombrie 2017, 20:49

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat că luni va depune la Curtea Constituţională sesizarea privind un presupus conflict juridic între puterea judiciară şi cea executivă determinat de deschiderea de către DNA a dosarului Belina, scrie News.ro. Liderul ALDE a făcut acest anunţ la finalul şedinţei coaliţiei de guvernare.

Tăriceanu a amintit că a spus că se consultă cu specialiştii pe această temă, iar în această dimineaţă a primit punctul de vedere al acestora.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Călin Popescu Tăriceanu a susţinut în faţa Instanţei Supreme că este nevinovat de acuzaţiile aduse de DNA

Publicat de adinaiftime, 3 octombrie 2017, 23:14

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a susţinut, astăzi, în faţa Instanţei Supreme, că este nevinovat de acuzaţiile aduse de DNA, pe care le consideră speculaţii.

El a fost audiat timp de o oră în dosarul în care procurorii susţin că a minţit în declaraţiile date că martor în dosarul retrocedării unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a fermei Băneasa.

Procesul va continua pe 31 octombrie cu audierea fostei soţii a preşedintelui Senatului, Ioana Tăriceanu şi a altor patru martori.

Tot astăzi se reia de la zero şi procesul în care liderul PSD, Liviu Dragnea, este judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, alături de fosta să soţie şi de foşti angajaţi ai Protecţiei Copilului Teleorman.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Comunicat de presă privind promulgarea Legii educației în Ucraina

Publicat de Andrei Cretoiu, 27 septembrie 2017, 08:34

Parlamentul României își exprimă profundul regret că președintele Ucrainei a promulgat Legea educației la 25 septembrie a.c., în pofida tuturor demersurilor efectuate pentru a semnala părții ucrainene neajunsurile acestui act normativ, în sensul diminuării semnificative a drepturilor persoanelor aparținând minorității românești.

Reamintim, în acest context, angajamentul Ucrainei, transmis constant părții române în cadrul tuturor contactelor oficiale, de respectare a normelor şi standardelor internaționale relevante în domeniul protecției drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale, precum și de asigurare că nivelul şi calitatea învățământului în limba română nu vor fi afectate de noul cadru normativ.
Avem în vedere continuarea demersurilor prin mijloacele diplomației parlamentare, în plan bilateral urmând ca o delegație formată din deputați și senatori ai Parlamentul României să efectueze, în cel mai scurt timp posibil, o vizită la Kiev pentru a iniția un dialog politic cu autoritățile ucrainene competente, în scopul soluționării conform standardelor europene a situației create de promulgarea Legii educației în raport cu învățământul în limba maternă a minorităților naționale. Vom acționa cu stăruință și în cadrul  organizațiilor internaționale cu atribuții în domeniu (Secretariatul General al Consiliului Europei și Înaltul Comisar al OSCE pentru Minorități Naționale și Comisia de la Veneția), pentru a semnala impactul negativ al acestor modificări legislative în domeniul educației din Ucraina, în vederea determinării unor schimbări de abordare ale autorităților ucrainene.
Reiterăm solicitarea fermă ca partea ucraineană să recunoască și să respecte, potrivit normelor și standardelor internaționale, dreptul persoanelor aparținând minorității românești de a învăța în limba sa maternă.

Călin Popescu-Tăriceanu – Președintele Senatului
Liviu Dragnea – Președintele Camerei Deputaților

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Parlamentul României va găzdui în octombrie a 63-a Sesiune anuală a Adunării Parlamentare a NATO

Publicat de adinaiftime, 9 septembrie 2017, 11:00

Parlamentul va găzdui, în perioada 6 – 9 octombrie, cea de a 63-a Sesiune anuală a Adunării Parlamentare a NATO (AP NATO), informează un comunicat al Camerei Deputaților.

Potrivit sursei citate, Adunarea Parlamentară a NATO este „un important forum pentru dialogul parlamentar internațional cu privire la probleme de securitate, politice, sociale și economice”, iar sesiunile anuale ale AP NATO „sunt cele mai importante evenimente din activitatea organizației și sunt găzduite, prin rotație, de statele membre și asociate”.

„La sesiunea din această toamnă participă peste 50 de delegații parlamentare naționale ale statelor membre și statelor cu statut de asociat, de partener regional și mediteranean asociat și de observator, precum și invitați din România și din străinătate. Discuțiile se vor axa pe mai multe teme de actualitate privind securitatea internațională, comisiile de specialitate urmând să adopte mai multe rapoarte care au fost dezbătute cu ocazia sesiunii de primăvară ce a avut loc, în acest an, la Tbilisi, în Georgia”, precizează comunicatul citat.

În deschiderea sesiunii plenare din 9 octombrie, care va fi prezidată de președintele AP NATO, Paolo Alli, sunt invitați să ia cuvântul președintele Klaus Iohannis, președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, și secretarul general al NATO Jens Stoltenberg.

În cadrul sesiunii plenare va fi prezentat și supus la vot proiectul de buget al Adunării pentru anul 2018, vor avea loc alegeri pentru unele funcții de conducere și vor fi dezbătute și votate rezoluțiile comisiilor de specialitate, se mai arată în comunicat. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

PSD în ședință

PSD în ședință

Publicat de adinaiftime, 25 august 2017, 16:32

Social-democraţii se reunesc astăzi, la Neptun, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional, la care vor participa premierul Mihai Tudose şi preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. La întâlnire vor fi discutate proiectele legislative, care urmează să fie promovate în următoarea sesiune parlamentară, priorităţi ale Guvernului, un bilanţ la două luni de guvernare şi chestiuni organizatorice. Cu această ocazie, conducerea PSD ar putea nominaliza şi liderii grupurilor de la Camera Deputaţilor şi Senat. De asemenea, se va analiza cine va prelua preşedinţia Comisiei pentru controlul activităţii SRI în locul lui Adrian Ţuţuianu, care a devenit ministru al apărării.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Publicat de Mihaela Costache, 11 aprilie 2017, 13:00

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu urmează să fie audiat, marţi din nou, la Instanţa Supremă, în dosarul în care este acuzat de marturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

La primul termen, în 14 martie, preşedintele Senatului a spus că nu recunoaşte învinuirile şi nici nu le întelege şi a cerut judecătorilor să fie judecat în procedura obişnuită.

Călin Popescu Tăriceanu a fost trimis în judecată în vara anului trecut de procurorii DNA Braşov, pentru că ar fi minţit în declaraţiile date ca martor în dosarul retrocedării fermei Băneasa şi a unei suprafeţe din Pădurea Snagov.

(rador/ FOTO )

Academia Oamenilor de Știință din România – o nouă epocă de dezvoltare, un nou angajament pentru știință și pentru „România Cunoașterii”
Știri sâmbătă, 25 mai 2024, 10:35

Academia Oamenilor de Știință din România – o nouă epocă de dezvoltare, un nou angajament pentru știință și pentru „România Cunoașterii”

În data de 24 mai, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, s-a întrunit Adunarea Generală a Academiei Oamenilor de Știință...

Academia Oamenilor de Știință din România – o nouă epocă de dezvoltare, un nou angajament pentru știință și pentru „România Cunoașterii”
FERESTRE SPRE LUMINĂ – Lansare volum de poezii – ADELINA CONSTANTIN!
Știri marți, 10 octombrie 2023, 10:44

FERESTRE SPRE LUMINĂ – Lansare volum de poezii – ADELINA CONSTANTIN!

  Bun găsit tuturor iubitorilor de cultură! Astăzi, în mod excepțional, vă invit la o lansare de carte de poezie, semnată de o prietenă...

FERESTRE SPRE LUMINĂ – Lansare volum de poezii – ADELINA CONSTANTIN!
Ziua Satului Românesc
Știri vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc
Capture: Rene Burri / Magnum Photos
Știri joi, 21 septembrie 2023, 13:36

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  

Întâlnirea lui Erwin Kessler cu Pablo Picasso la MAre Bun găsit, vă spune Camelia Teodosiu dintr-un spațiu încărcat de frumusețea artei,...

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  
Știri joi, 14 septembrie 2023, 11:20

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!

  Bun găsit tuturor la Fonoteca Melomanului! Sunt Bogdan Dragomir şi astăzi vă invit să ascultăm muzică românească de calitate în...

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!
Știri miercuri, 13 septembrie 2023, 09:52

Poezia ca definiție a frumuseții vieții

Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti desfăşurat între 11 – 17 septembrie, este apreciat drept unul...

Poezia ca definiție a frumuseții vieții
Știri miercuri, 14 iunie 2023, 15:10

„Donează sânge, salvează o viață!” – Campania Patriarhiei Române a împlinit 10 ani

Sub 2% din populația României donează sânge. Necesarul de sânge din România este insuficient acoperit. Sângele uman nu poate fi înlocuit cu...

„Donează sânge, salvează o viață!” – Campania Patriarhiei Române a împlinit 10 ani
Știri joi, 28 aprilie 2022, 10:50

Cod galben și Cod portocaliu de ploi abundente!

ANM a emis joi dimineaţa o avertizare Cod portocaliu de ploi abundente pentru cinci judeţe din Moldova şi o atenţionare Cod galben pentru 25 de...