Ascultă Radio România Regional Live

preşedintele UDTR ing. Fedbi Osman.

„Rolul religiei în promovarea valorilor identitare a etnicilor turci”

„Rolul religiei în promovarea valorilor identitare a etnicilor turci”

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 30 iulie 2019, 08:28

 Uniunea Democrată Turcă din România a derulat  în perioada 21-27 iulie 2019, proiectul, „Rolul religiei în promovarea valorilor identitare a etnicilor turci”, la Istanbul, în Republica Turcia. Proiectul a fost organizat de comisia de religie a UDTR şi a reunit membri cu studii superioare, cu vârsta cuprinsă între 20 şi 40 de ani, de la filialele UDTR din: Constanţa, Bucureşti, Brăila, Cumpăna, Lazu, Mangalia, Valu lui Traian, Cobadin, Medgidia, Techirghiol şi Cernavoda.

În cadrul proiectulului, tinerii au avut posibilitatea să se reculeagă şi să se roage  în geamiile „Sultanahmet”, „Fatih”, „ Sultan Mihrimah” şi „Eyyup” şi să viziteze obiective istorice şi turistice precum: Muzeul „Hamam Turcesc” al Universităţii „Bayazid al II-lea”, Turnul Galata, Büyükada, Aya Sofia şi Piaţa Taksim. Alături de participanţii la proiect s-a aflat şi preşedintele UDTR, ing. Fedbi Osman.

Proiectul , „Rolul religiei în promovarea valorilor identitare a etnicilor turci” se înscrie în seria de programe organizate de UDTR cu scopul de a-i apropia pe membrii comunităţii turce din Dobrogea de valorile religiei islamice dar şi de a cunoaşte îndeaproape istoria şi civilizaţia turcă. Este de datoria noastră ca prin acest gen de proiecte să promovăm în rândul membrilor comunităţii noastre islamul moderat, specific etnicilor turci dobrogeni şi valorile sale morale care îndeamnă la pace, toleranţă, respect şi iubire”, a declarat preşedintele UDTR, ing. Fedbi Osman.

Proiectul a fost organizat şi coordonat de vicepreşedinta comisiei de religie, prof. Firdes Musledin.

Biroul de Presă UDTR

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc