Patru prieteni – trei băieți și-o fată – ne poartă din Italia anilor ‘80 până în prezent, într-un carusel al emoțiilor pe care le poate trăi oricare dintre noi.
„Anii noștri de glorie”/ „Gli anni più belli”, un film de Gabriele Muccino despre prietenie, generozitate și bucuriile tinereții, vine din 6 august în cinematografe, distribuit de Independența Film.
Giulio (Pierfrancesco Favino), Gemma (Micaela Ramazzotti), Paolo (Kim Rossi Stuart) și Riccardo (Claudio Santamaria) sunt patru adolescenți idealiști și de nedespărțit. Din Italia anilor ‘80, când devin prieteni, și până prezent, viețile lor se intersectează constant și împărtășesc succese și eșecuri, vise și dezamăgiri care se suprapun într-o mare poveste de prietenie și iubire.
Suntem martorii vieții lor, dar și a schimbărilor din societate, și totul se întâmplă într-un decor cât se poate de italian, cu o coloană sonoră pe care se regăsește piesa „Gli anni più belli” a lui Claudio Baglioni, care a și dat titlul filmului.
Filmările pentru „Anii noștri de glorie” au început în iunie 2019, la studiourile Cinecittà și Roma, Napoli și Ronciglione, iar cinefilii vor fi fericiți să regăsească diverse referințe la filme clasice precum „Amarcord” și „La dolce vita”.
Filmul a fost lansat în Italia în 2020 și a înregistrat un succes la box office remarcabil, mai multe săptămâni la rând.
După ce a câștigat Premiul Publicului la ediția din 2002 a Sundance Film Festival cu filmul „L’ultimo bacio”, Gabriele Muccino a reușit să atragă atenția industriei de film americane și să devină un cineast recunoscut la nivel internațional.
Cea mai cunoscută colaborare a lui Muccino este cea cu Will Smith pentru filmele „În căutarea fericirii”/ „The Pursuit of Happyness” și „Șapte suflete”/ „Seven Pounds”. De asemenea, a regizat două filme cu o distribuție remarcabilă: „Mereu în offside”/ „Playing for Keeps”, printre actorii principali numărându-se Gerard Butler și Uma Thurman și „Totul despre tata” / „Fathers and Daughters”, unde a lucrat cu Amanda Seyfried și Russell Crowe.
Protagoniștii filmului „Anii noștri de glorie” sunt cu toții originari din Roma: Pierfrancesco Favino („Ziua Z: Apocalipsa”, „Trădătorul„/ „Il traditore”, „Suburra”), Micaela Ramazzotti („Nebune de fericire”/ „La pazza gioia”), Kim Rossi Stuart, care a avut primul său rol la vârsta de numai 5 ani, alături de tatăl său, un actor consacrat în Italia, și Claudio Santamaria, care a jucat în „L’ultimo bacio”, de unde a și rămas în atenția lui Gabriele Muccino. O surpriză plăcută a criticilor a fost debutul în actorie a cântăreței Emma Marrone, care joacă rolul soției lui Riccardo.
Emoțiile ne influențează viața de zi cu zi. Ele reprezintă expresia emoțională a unei experiențe și sunt o condiție a definirii ființei umane. Dezvoltarea emoțională are propriile sale caracteristici pe tot parcursul ciclului de viață, dezvoltând diverse modele de răspuns și exprimare.
Potrivit cunoscutului psiholog român Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), suntem ființe emoționale și ne-am născut pentru a ne exprima emoțiile în mod liber și deschis. Undeva pe parcurs, însă, unii dintre noi am învățat să reprimăm emoțiile, în special cele considerate „negative”, pentru a fi acceptați, respectați, iubiți, pentru a obține sau pentru a nu pierde anumite beneficii, persoane etc.
„În realitate, suntem construiți pentru a simți un continuum de emoții pozitive sau negative – de fapt plăcute sau neplăcute – furie, frică, tristețe, curiozitate, nerăbdare, invidie, încredere, iertare, împăcare, dragoste, fericire etc. Emoțiile ne comunică informații importante despre noi, despre oamenii din jurul nostru, despre contexte potrivite sau nepotrivite pentru noi, despre atitudini (ale noastre sau ale altora) de dorit sau de neacceptat.
Emoțiile noastre ne permit să ne înțelegem, să ne conectăm și să comunicăm cu ceilalți și cu noi înșine. Emoțiile ne anunță când e nevoie să susținem o persoană importantă pentru noi, să luptăm pentru noi înșine sau să ieșim dintr-o situație complicată”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.Ajungem să ne negăm propriile emoții
Totodată, specialistul este de părere că orice persoană își ascunde emoțiile ocazional, conștient sau inconștient. Evităm și negăm emoțiile incomode într-un efort de autoconservare, ca mecanism de apărare. Facem acest lucru cel mai adesea cu emoții dificile precum rușinea, frica sau furia.
„Atunci când experimentăm evenimente care ne copleșesc emoțional și suntem incapabili să procesăm ceea ce se întâmplă, să ne acceptăm emoțiile și să le exprimăm prin corpul și mintea noastră, le ascundem adânc în noi, unde alții nu le pot vedea. Și ajungem să le ascundem și de noi înșine. Cu toate acestea, ele sunt încă acolo.
Emoțiile nerezolvate rămân prinse în corpul nostru, unde se construiesc și se destrămă, drenându-ne energia, ducând la epuizare, dezechilibru emoțional și, în cele din urmă, la boli. Când reprimăm cronic emoțiile, creăm toxicitate în corpul, mintea și inima noastră. Această energie emoțională neprocesată este stocată în organele, mușchii și țesuturile noastre. Aceasta duce la inflamații și probleme cronice de sănătate și subminează bunăstarea noastră generală.
Exprimarea emoțiilor permite procesarea lor și are ca beneficiu mutarea energia acestora din corp în afara acestuia astfel încât să o putem lăsa să ne tranziteze. Eliberarea acestor energii emoționale blocate în corpurile noastre ne poate schimba viața într-un mod pozitiv”, susține psihologul Laura Maria Cojocaru.
Simțirea emoțiilor noastre face parte din supraviețuire și poate duce la o viață mai ușoară, mai sigură și împlinită. Este doar necesar și suficient să alegem intenționat și conștient următoarele aspecte: să ne acceptăm emoțiile, să le exprimăm, să le înțelegem și aplicăm mesajul.
Suprimarea emoțiilor noastre duce la consecințe negative. Neînțelegerea sau identificarea emoțiilor poate duce la consecințe negative.
Cercetările arată că atunci când ne suprimăm emoțiile putem deveni mai agresivi, mai agitați, mai triști sau demotivați, putem ajunge să fim singuri. Blocarea emoțiilor sau controlarea lor se poate acumula în interiorul nostru, determinându-ne să le simțim în mod neașteptat, în momente nepotrivite, de multe ori, chiar în planul fizic, fiindu-ne afectată starea de sănătate și buna funcționare a sistemului imunitar.
„Cu cât sentimentele derivate din emoțiile noastre se acumulează mai mult, fără a le permite să fie exprimate, cu atât mai mult ne copleșesc. Acest lucru ne poate determina, de asemenea, să apelăm la modalități nesănătoase de gestiona emoțiilor, cum ar fi utilizarea substanțelor halucinogene, apelarea excesivă la alimente sau declanșarea de orice alte tipuri de dependențe, pentru a le gestiona mai bine”, afirmă psihologul.
Modalități de a te conecta cu emoțiile tale
Fie că ești o persoană care își suprimă emoțiile, se simte copleșită de ele sau nu îi este clar ce simte în anumite momente, este important să îți permiți să te conectezi la acestea. Mulți dintre noi nu știm cum să ne conectăm la emoțiile noastre, cum să le gestionăm și totuși asta nu înseamnă că nu putem învăța cum să le simțim/recunoaștem și să le echilibrăm.
Oprește-te și observă: alege un moment în timpul zilei și verifică-te atât mental cât și fizic. Întreabă-te cum te simțiți. Observi vreo tensiune în corpul tău? Ce gânduri îți apar: pozitive sau negative? Caută să întelegi ceea ce se întâmplă cu tine în acel moment.
Respiră: pe măsură ce observi senzațiile pe care le experimentezi și identifici sentimentele pe care le poți avea și simți, respiră de câteva ori adânc si controlat. Practică respirația mai lung decât inspirația. Acest tip de respirație activează nervul vag, care ajută la reglarea emoțiilor și a sistemului nostru nervos. Când respiri profund, susții reglarea emoțiilor și reduci intensitatea emoțiilor în acel moment.
Practică compasiunea de sine: amintește-ți că ești om și toți oamenii experimentează o serie de emoții. Când ai un răspuns negativ la emoțiile tale, acest lucru se datorează probabil unui lucru pe care l-ai învățat când erai mai tânăr sau chiar copil. Onorează toate emoțiile pe care le trăiești; aceasta este o modalitate de a te accepta și de a practica auto-compasiunea. Cercetările arată că practicarea auto-compasiunii și auto-calmarea eliberează oxitocină în corpul nostru, ceea ce ne face să ne simțim mai liniștiți și mai conectați cu noi înșine și cu ceilalți.
„Poate părea descurajant să începi să-ți simți emoțiile, mai ales dacă ai fost învățat să faci contrariul. Cu toate acestea, emoțiile necesită să fie simțite, acceptate și exprimate astfel încât să le poți elibera și să mergi mai departe; chiar și cele mai dificile emoții nu durează pentru totdeauna”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).
Una din temele de reflecţie extrem de provocatoare nu doar pentru filosofie sau teologie, ci pentru însăşi viaţa noastră este prietenia. Şi aceasta datorită faptului că este aproape imposibil să o defineşti convingător, şi la fel de greu să o localizezi cu precizie. De cele mai multe ori, prietenia scapă simţului comun, este fals percepută acolo unde ea se manifestă vocal, şi aproape insesizabilă unde ea rămâne o apropiere sufletească de taină; cel care aparent ţi-e favorabil s-ar putea să nu îţi fie un prieten, iar cel care îţi arată ostilitate are însă statornicia şi generozitatea unui prieten.
De la bun început trebuie să spunem că prietenia este o virtute şi acest lucru îl confirmă Aristotel, care îi dedică un spaţiu generos din Etica Nicomahică. În logica lui Aristotel prietenia este o cale indispensabilă spre fericire şi spre împlinirea sinelui şi de aceea el formulează câteva teze esenţiale precum: nu putem trăi fără prieteni, trebuie să facem distincţie între prietenia construită pe utilitate sau plăcere şi prietenia întemeiată pe virtute, că nu avem mulţi prieteni şi că prietenia la distanţă tinde să cadă în uitare.
Însă lucrul cel mai de preţ pe care ni-l oferă prietenia este sentimentul binelui din noi, care ne produce bucurie şi pe care prietenul, privit ca un al doilea eu, îl scoate în evidenţă. Prietenia este o relaţie de generozitate sufletească ce se fundamentează pe timpul pe care îl acordăm şi, mai ales pe încrederea pe care suntem dispuşi să o investim. Prietenia înseamnă comuniune de gânduri, schimb de idei şi împărtăşirea sentimentului bucuriei de a trăi şi de a exista.
Avem nevoie de prieteni pentru a ne descoperi pe noi şi binele pe care îl putem oferi lor, iar fără ei riscăm să trăim, fără să mai existăm. De aceea despre prietenie putem spune că este forma gratuită a oricărei relaţii umane care nu aşteaptă nimic în schimb şi al cărei beneficiu vizibil este cantitatea de bine pe care o poate aduce în cei ce o împărtăşesc. Această comuniune de idei şi de viaţă dă prieteniei statutul de adevărat atelier al fiinţei în care ne construim pe noi, dar mai ales ne asumăm proiectul ambiţios de a-i construi şi pe alţii.
Prietenia nu este o proprietate sau o însuşire a cuiva, ci ea este o stare care se manifestă în spaţiul sufletesc. Ea se fundamentează pe anumite valori precum încredere, confidenţă, apropiere, dar şi pe o necesară egalitate sufletească pe care prietenii trebuie să şi-o respecte. Chiar dacă cele mai fertile prietenii s-au dovedit a fi între persoane aflate la vârsta la care sunt dispuşi să ofere din viaţa şi experienţa lor şi tineri dornici să primească, ele au avut ca fundament această egalitate sufletească. În această egalitate a primat generozitatea celui care oferă şi bucuria celui care primeşte. Prietenia înseamnă şi saltul calitativ de la statutul de ucenic, învăţăcel la calitatea de apropiat, confident, cunoscător al tainelor inimii. Şi aici mă gândesc la prietenia lui Iisus cu ucenicii Săi, pe care i-a numit aşa în ajunul pătimirii Sale arătându-le, prin aceasta că i-a luat definitiv în inima Lui, făcându-i egali ai Săi.
Prietenia este necesară în construirea propriei personalităţi, dar ea trăieşte marcată în acelaşi timp de o anumită încredere faţă de prieteni. De aici şi paradoxul prieteniei care rămâne o investiţie sufletească, gratuită şi fără niciun fel de garanţii şi care nu de puţine ori este înşelată. Cu toate acestea nu putem trăi fără prieteni, dar trebuie să fim conştienţi de adevărul cuvintelor lui Diogenes Laertios care spunea: cel care are mulţi prieteni nu are niciun prieten.
Filmul a fost lansat în Italia în 2020 și a înregistrat un succes la box office remarcabil, mai multe săptămâni la rând.
