Primarul general al capitalei, Gabriela Firea, a demis conducerea Direcţiei de Achiziţii din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti. Ea s-a declarat profund nemulţumită de activitatea acestei direcţii, în special de modul în care a gestionat licitaţia pentru achiziţia de autobuze.
Într-un comunicat, Gabriela Firea scrie că nu poate accepta tergiversarea unor proceduri şi termene din cauza unor funcţionari care nu îşi îndeplinesc sarcinile de serviciu, fie din incompetenţă, fie din interese ilegitime. Se precizează că în acest context a acceptat în această dimineaţă şi demisia preşedintelui Consiliului de Administraţie al RATB.
Muzică, dans și alte activități recreative – pe Strada Armenească din București.
Toate acestea vor avea loc între 7 și 9 august, când va fi organizat festivalul care să promoveze cultura și tradițiile armenești.
Vor fi concerte, spectacole de dans, ateliere de caligrafie și creație și momente de magie.
Vizitatorii vor avea ocazia să guste din mâncărurile armenești în cadrul restaurantului cu specific și să savureze tradiționala cafea la nisip.
De asemenea, de la bazar se vor putea cumpăra bijuterii, obiecte de ceramică, țesături, dar și cărți, icoane sau ilustrații cu motive armenești.
Nu vor lipsi activitățile dedicate celor mici, precum ateliere de pictură sau Lego.
În plus, vor fi deschise pentru public Muzeul şi Biblioteca Dudian și Biserica Armeană din București.
Expoziția permanentă a muzeului cuprinde cărți, manuscrise și obiecte de cult deosebit de importante și valoroase.
Pe lângă tradițiile armenești, bucureștenii vor avea ocazia să afle o parte din obiceiurile celorlalte minorități: Uniunea Elenă, Federația Comunităților Evreiești și Partida Romilor.
Festivalul Armenesc se va desfășura după următorul program: vineri, 7 august, între orele 18:00 și 22:00; sâmbătă, 8 august, între 10:00 și 22:00 și duminică, 9 august, între 10:00 și 22:00.
Manifestarea este organizată de Uniunea Armenilor din România, în parteneriat cu ARCUB, Primăria Municipiului București, Primăria Sectorului 2, Guvernul României – Departamentul Pentru Relații Interetnice și Arhiepiscopia Bisericii Armene din România.
Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia şi Primăria Municipiului Bucureşti vă invită la Ateliere publice de creaţie – Pădurea de şevalete, curs de pictură în aer liber, deschis în perioada iulie –august, în curtea Palatelor Brâncoveneşti.
Dacă doreşti să-ţi petreci un timp liber de calitate, să pictezi şi să desenezi, să-ţi îmbogăţeşti limbajul plastic, să experimentezi şi să afli lucruri noi în abordarea metodelor de lucru, atunci vino în curtea Palatelor Brâncoveneşti, unde te aşteapta un şevalet, doar al tău.
Vei picta într-un mediu plăcut, într-un spaţiu muzeal ce dispune de o ambianţă unică, spaţiul verde din curtea Palatelor Brâncoveneşti.
Vei primi o temă de lucru şi vei beneficia de îndrumarea unui profesionist.
Începând cu 21 iulie, doar în Curtea Palatelor Brâncoveneşti de la Mogoşoaia, cursurile de pictură se desfăşoara în aer liber, în faţa şevaletului tau!
Vino şi tu în “Pădurea de şevalete”, să te bucuri de natură şi pictură, de marţi până duminică, între orele 10:00 şi 17:00.
Nu rata ocazia de a ne arăta că ai talent, premii atractive te aşteaptă la Centrul Cultural Palatele Brancoveneşti de la Mogoşoaia.
Înscrieri la telefon 0722 423 289 sau la comunicare@palatebrancovenesti.ro
În fiecare primăvară, la Sala Radio, publicul bucureştean are şansa de a-i cunoaşte şi a-i aplauda pe tinerii muzicieni români care vor scrie mai departe istoria scenelor muzicale: laureaţii competiţiei naţionale anuale Drumul spre celebritate.
Miercuri, 6 mai (ora 19:00), alături de Orchestra de Cameră Radio – ansamblu între ale cărui priorităţi se află promovarea tinerilor dirijori şi interpreţi români, sunt invitaţi să evolueze în postură solistică câştigătorii celei de-a cincea ediţii a evenimentului, derulată în aprilie 2014, la Palatul Mogoşoaia: Duo Kitharsis – chitariştii Alexandra Petrişor şi Dragoş Horghidan – premiul I, fagotistul Mihai Boboiescu – premiul II şi pianistul Iulian Ochescu – locul al III-lea. Laureaţii au fost aleşi după 7 etape, care au desemnat prin voturile a peste 300 de elevi şi profesionişti pe cei 7 finalişti din 53 de candidaţi înscrişi, juriul celei de-a cincea ediţii fiind prezidat de Sorina Goia – Redactor Şef al postului Radio România Cultural.
Concertul se va derula sub bagheta dirijorului Orchestrei de Cameră Radio, Cristian Brâncuşi, şi va fi prezentat de iniţiatorul proiectului, Sebastian Crăciun.
În programul serii veţi asculta partiturile a doi compozitori germani, ambii fiind dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai romantismului muzical: Schumann – Concertul în la minor pentru pian şi orchestră şi Carl Maria von Weber – Concert în fa major pentru fagot şi orchestră. Un moment deosebit al serii îl va reprezenta Concertul pentru două chitare şi orchestră, interpretat de Duo Kitharsis, şi semnat de Mario Castelnuovo-Tedesco, unul dintre cei mai mari compozitori pentru chitară ai secolului XX, care a creat aproape 100 de lucrări pentru acest instrument.
Concursul Drumul spre celebritate este singura competiţie muzicală din România în care rolul tinerilor spectatori – juraţi este determinant şi care în afara unor premii în bani oferă tinerilor muzicieni oportunităţi de afirmare, primii trei clasaţi fiind invitaţi să susţină concerte cu Orchestra de Cameră Radio şi Orchestra Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploieşti, recitaluri la Palatul Mogoşoaia şi la Castelul Peleş. Evoluţiile concurenţilor sunt înregistrate şi difuzate pe frecvenţele naţionale ale postului Radio România Cultural.
Evenimentul este iniţiat şi coordonat de Sebastian Crăciun şi organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Radio România Cultural, Asociaţia Pro Valores, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi ExcesMusic.
Duo Kitharsis – format din Alexandra Petrişor şi Dragoş Horghidan, este un duo de chitare. După absolvirea Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, cei doi muzicieni şi-au continuat studiile de master la Staatliche Hochschule für Musik und Darstellende Kunst – Stuttgart. Începând cu anul 2013, Duo Kitharsis studiază la Conservatoire de Strasbourg, la clasa unuia dintre cele mai importante duo-uri de chitară din lume: Duo Melis. Duo Kitharsis a câştigat numeroase premii la competiţii importante, precum: Premiul I la Festivalul Internaţional de Chitară Transilvania, ediţia a IX-a, Cluj-Napoca (România) în 2011; Premiul II la Concursul European de Chitară Clasică Enrico Mercatali, ediţia a X-a, Gorizia (Italia) în 2013; Premiul Champagne Mailliard la Concursul European de Muzică de Cameră, ediţia 28, Paris (Franţa) în 2014; Premiul I la Concorso di Esecuzione Musicale Citta di Piove di Sacco, ediţia a VII-a, Padova (Italia) în 2014 şi de curând Marele Premiu la Concursul Internaţional de Chitară de la Olsztyn (Polonia).
Fagotistul Mihai Boboiescu a obţinut premii la concursuri naţionale şi la olimpiadele de muzică. În perioada 2005 – 2010 a colaborat cu diferite orchestre şi ansambluri camerale, dintre care amintim: Orchestra Naţională de Tineret, Orchestra Inginerilor, Orchestra Medicilor, Orchestra Tinerimea Română. A fost solist al Orchestrei de Cameră Radio. În 2013 a câştigat premiul I la concursul internaţional de fagot de la Iaşi şi premiul al III-lea la concursul Drumul spre celebritate.
Pianistul Iulian Ochescu este student la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti. Este câştigător a numeroase premii la concursuri naţionale şi internaţionale: premiul I J.S.Bach şi marele premiu la concursul internaţional Millenium Piano, premiul I la concursul internaţional Pro Piano-Romania, premiul al II-lea la Vienna International Piano Competition – Panmusica Austria ş.a. A studiat în cadrul unor cursuri de măiestrie cu pianişti şi profesori de largă recunoaştere internaţională: Justus Frantz, Dan Grigore, Martin Hughes, Diana Ketler, Mihaela Ursuleasa. Este bursier al festivalului internaţional de muzică de cameră SoNoRo.
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.
Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi la casa de bilete a Sălii Radio.
Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia Radio România – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bd. Eroilor, Calea Plevnei, Bd. Dinicu Golescu – autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc
Târgul Internaţional Gaudeamus Carte de Învăţătură 2014 va avea loc în perioada 19 – 23 noiembrie în Pavilionul Central (A) al Complexului Expoziţional Romexpo. Evenimentul, ajuns la ediţia cu numărul 21, este iniţiat şi organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media Radio România.
Deschiderea oficială a ediţiei va avea loc miercuri, 19 noiembrie, la ora 12.00.
Accesul publicului în incinta Târgului se va face pe baza biletelor (în valoare de 5 lei) şi a abonamentelor de intrare (în valoare de 10 lei, valabile pentru toată perioada), care vor constitui totodată şi suportul pentru Tombola Gaudeamus. Marele Premiu al Tombolei Gaudeamus va fi un autoturism Dacia Logan 10 ani, oferit de Automobile Dacia, căruia i se vor adăuga trei smartphone-uri oferite de Orange. Categorii de public cu acces gratuit: preşcolari, elevi, studenţi, cadre didactice, bibliotecari, profesionişti din domeniile editorial-educaţional, jurnalişti, pensionari, persoane cu dizabilităţi, grupuri organizate.
Programul de vizitare este zilnic între orele 10.00 şi 20.00.
Şi în acest an, Târgul Gaudeamus îşi va întâmpina vizitatorii cu un maraton de evenimente editoriale şi profesionale – aproape 750, număr record în istoria târgului – propuse de către organizator, invitaţi speciali şi de către cei peste 300 de expozanţi.
Invitatul de onoare al ediţiei 2014 este Federaţia Rusă. Programul invitatului de onoare cuprinde peste 30 de evenimente organizate în incinta târgului şi în alte spaţii din Bucureşti. 17 oaspeţi din Rusia – scriitori, critici literari, editori, jurnalişti şi muzicieni, nume bine cunoscute în peisajul cultural contemporan rusesc vor susţine lansări şi prezentări de carte, sesiuni de autografe, dezbateri şi momente artistice. Partener privilegiat al ediţiei este, şi în acest an, GADIF – Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România.
Preşedintele de onoare al ediţiei, amfitrionul Târgului Internaţional Gaudeamus 2014, este domnul Benoît Rutten, preşedinte GADIF, delegat Valonia – Bruxelles în România.
Conferinţa de presă care precede în mod tradiţional debutul târgului va avea loc marţi, 18 noiembrie, ora 12.00, la Centrul de Presă al Radio România.
Întrucât ne dorim ca toţi colegii noştri care vor acoperi din punct de vedere editorial această ediţie a evenimentului, să primească direct şi în timp util informaţiile despre târg, vă rugăm să ne transmiteţi numele şi datele de contact ale jurnaliştilor Radio România pe care doriţi să îi ţinem la curent, în permanenţă, cu momentele importante în derularea evenimentului. Parteneri Gaudeamus 2014
Parteneri media: România TV, Spectacular, TV5 Monde, Accente, Agenţia de Carte, Arhitext, Bookblog, revista Cariere, Caţavencii, Forbes, ziarul Metropolis, Observator Cultural, Revista 22, Suplimentul de Cultură, Şapte Seri, Bernschutz & Co Pentru informaţii suplimentare, vă invităm să vă adresaţi Secretariatului Gaudeamus sau să accesaţi www.gaudeamus.ro, unde, începând cu data de 14 noiembrie, vor fi disponibile programul integral al evenimentelor organizate la târg şi catalogul participanţilor la această ediţie.
Persoane de contact: Connie Chifor (tel. 0745 109 649, e-mail connie@gaudeamus.ro) şi Anca Badea (tel. 0740 121 173, e-mail anca@gaudeamus.ro)
Editia 2014 a Targului de carte scolara Gaudeamus a inregistrat cateva recorduri, ceea ce arata ca bucurestenii pretuiesc in continuare lectura:
Peste 36.000 de vizitatori – număr record pentru Târgul GAUDEAMUS Carte Şcolară şi pentru Programul LECTURA
Cea mai mare valoare a vânzărilor de carte înregistrată în istoria evenimentului
Cea de a XII-a ediţie a Târgului GAUDEAMUS Carte Şcolară, eveniment iniţiat şi organizat de Radio România – Centrul Cultural Media Radio România şi găzduit timp de 12 zile de Piaţa Universităţii, s-a încheiat duminică, 28 septembrie.
Târgul GAUDEAMUS Carte Şcolară, manifestare organizată în mod tradiţional la începutul anului şcolar, cu o ofertă adecvată momentului, face parte dintr-un program de anvergură naţională, iniţiat şi derulat de Radio România din anul 1994 – Programul LECTURA – al cărui principal obiectiv este susţinerea, prin evenimente, a culturii scrise în ţara noastră.
Palmaresul celor 20 de ani ai acestui proiect cultural este cel mai în măsură să „vorbească” despre rolul pe care Radio România, prin intermediul târgurilor din seria GAUDEAMUS, îl joacă pe piaţa naţională a cărţii: 83 de evenimente, peste 9.000 de expozanţi, circa 2.264.500 de vizitatori şi mai mult de 8.700 de manifestări organizate cu prilejul târgurilor.
Bilanţul statistic al acestei ediţii, în unanimitate caracterizată de către expozanţi drept un real succes de piaţă şi de promovare, include:
43 de expozanţi (reuniţi în peste 30 de standuri), oferta prezentată în cadrul târgului fiind reprezentativă pentru piaţa românească de manuale, auxiliare şi materiale didactice, în măsură să ofere tuturor celor implicaţi – elevi, personal didactic, profesionişti – un cadru optim de analiză, selecţie şi achiziţie a instrumentelor de lucru pentru anul şcolar 2014 – 2015.
peste 36.000 de vizitatori – număr record deopotrivă pentru Târgul GAUDEAMUS Carte Şcolară şi pentru Programul LECTURA 2014;
o valoare totală a vânzărilor mai mare decât la ediţia precedentă;
peste 6.000 de volume donate de către vizitatori în cadrul proiectului „Cărţile se întorc acasă”.
Prin acest proiect, iniţiat şi derulat de Radio România de la începutul anului 2010, se urmăreşte colectarea de cărţi de la edituri şi de la persoane particulare dispuse să renunţe la o parte din volumele din biblioteca personală şi donarea lor către biblioteci din medii defavorizate, care nu au mai primit fonduri pentru achiziţii.
Cărţile adunate cu prilejul Târgului GAUDEAMUS Carte Şcolară 2014, prin generozitatea vizitatorilor şi a unora dintre expozanţi (editurile Casa Radio, Cetatea de Scaun, Didactică şi Pedagogică, Meteor Press, Paralela 45, Sigma şi Semne – Artemis) vor avea ca destinaţie bibliotecile penitenciarelor Rahova şi Jilava.
Sâmbătă, 27 septembrie, în cadrul târgului a avut loc finala zonală a celei de a XII-a ediţii a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”, competiţie dedicată elevilor de liceu şi denumită astfel în amintirea regretatului scriitor şi cofondator al Târgului GAUDEAMUS.
Câştigătoarele concursului au fost:
Alexandra Muşa (Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”) – locul 1,
Luiza Constantin (Liceul Teoretic „Al. I. Cuza” –locul 2) şi
Larisa Stroe – locul 3 (Colegiul Naţional „I. L. Caragiale”).
Ocupanta locului 1 va participa la finala naţională a concursului, organizată în luna noiembrie în cadrul Târgului Internaţional GAUDEAMUS.
Partenerii evenimentului au fost, la această ediţie: Primăria Municipiului Bucureşti, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Regia Autonomă de Transport Bucureşti şi Spectacular.
Următorul eveniment din cadrul Programului LECTURA 2014 va fi Târgul Internaţional GAUDEAMUS Carte de Învăţătură, ediţia 21, care va avea loc în perioada 19 – 23 noiembrie în Pavilionul Central Romexpo.
Ediţia a XII-a a Târgului Gaudeamus Carte Şcolară, organizat de Centrul Cultural Media Radio România, s-a deschis miercuri, 17 septembrie. Pentru a doua oară, târgul se desfăşoară în incinta unui pavilion expoziţional amplasat în Piaţa Universităţii (la statui), spaţiu drag şi uşor accesibil tuturor locuitorilor Capitalei. Programul de vizitare al târgului este zilnic, în perioada 17 – 28 septembrie, între orele 10:00 – 20:00, iar intrarea publicului este liberă.
Târgul Gaudeamus Carte Şcolară 2014 constituie etapa cu numărul 83 în seria de evenimente expoziţionale pe care Radio România le-a iniţiat şi le organizează de peste 20 de ani în cadrul Programului Lectura.
Moment pregătit cu grijă şi cu mult suflet la fiecare început de toamnă, adesea prilej de consum de resurse financiare, de timp şi energie, debutul anului şcolar este extrem de important pentru nenumărate familii. Indiferent de gradul de entuziasm cu care re(încep) în fiecare an şcoala, zeci de mii de copii şi adolescenţi au nevoie de cel puţin la fel de multe cărţi. Târgul Gaudeamus Carte Şcolarăoferă tuturor celor direct interesaţi – părinţi, elevi şi cadre didactice, soluţia uşoară, plăcută şi avantajoasă pentru studierea şi achiziţia manualelor şi a auxiliarelor şcolare necesare.
Eveniment care, prin ofertă şi public ţintă, este orientat cu precădere către acest important segment de piaţă – carte formativă şi materiale auxiliare, târgul este organizat în mod tradiţional la începutul anului şcolar, în momentul de vârf al cererii de produse şi servicii educaţionale. Oferta ediţiei, prezentată de cei 43 de expozanţi (reuniţi în 30 de standuri) vine în întâmpinarea unor solicitări dintre cele mai diverse şi cuprinde:
cea mai mare parte a manualelor şi auxiliarelor aprobate de Ministerul Educaţiei Naţionale pentru acest an şcolar, reunite într-o singură incintă;
o gamă extrem de variată de materiale didactice, pentru toate nivelurile educaţionale;
numeroase titluri din literatura română şi universală cuprinse în bibliografia şcolară;
enciclopedii, dicţionare, ghiduri şi îndrumare didactice;
lecţii interactive pe suport multimedia, software educaţional;
ultimele noutăţi editoriale, în vogă printre tinerii cititori, în măsură să-i atragă şi pe cei deocamdată mai puţin pasionaţi de lectură;
jocuri şi cărţi pentru preşcolari.
Proiecte conexe derulate de Radio România în cadrul Programului LECTURA
Etapa locală (Bucureşti şi judeţul Ilfov) a Concursului Naţional de Lectură Mircea Nedelciu, ediţia XII-a, concurs adresat liceenilor, va avea loc în incinta târgului sâmbătă, 27 septembrie, la ora 11:00.
Campania de donaţii Cărţile se întorc acasă prin intermediul căreia un fond de carte semnificativ, ca număr de volume şi valoare, este colectat de la expozanţi şi vizitatori şi este donat în beneficiul bibliotecilor publice şi şcolare din mediul rural, subfinanţate la capitolul achiziţii de carte. Din 2010, peste 96.000 de volume donate de către participanţii şi vizitatorii Târgurilor Gaudeamus au ajuns prin intermediul acestui proiect în 260 de bibliotecidin întreaga ţară.
Parteneri: Primăria Municipiului Bucureşti, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Regia Autonomă de Transport Bucureşti şi Spectacular.
Informaţii suplimentare, la Secretariatul Gaudeamus (tel./fax 021.312.2240, 021.319.0522, e-mail office@gaudeamus.ro). Persoane de contact: Cornelia Scarlat (0745.109.648, e-mail cornelia@gaudeamus.ro), Anca Badea (0740.121.173, anca@gaudeamus.ro ) şi Connie Chifor (0745.109.649, connie@gaudeamus.ro)
În perioada 17 – 28 septembrie, Piaţa Universităţii va găzdui cea de a XII-a ediţie a Târgului Gaudeamus Carte Şcolară, cel mai longeviv eveniment cu acest profil de pe piaţa de carte românească. Târgul este organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media Radio România şi se va desfăşura, pentru a doua oară, în incinta unui pavilion expoziţional mobil amplasat în centrul Capitalei. Programul de vizitare al târgului este zilnic între orele 10:00 şi 20:00. Intrarea este liberă.
Organizat anual în preajma începutului de an şcolar, Târgul Gaudeamus Carte Şcolară îşi propune să creeze, pentru toţi cei interesaţi – părinţi, elevi şi cadre didactice – un cadru adecvat pentru a analiza şi achiziţiona manuale şi a auxiliare şcolare.
La GAUDEAMUS Carte Şcolară puteţi găsi:
Manuale şi auxiliare aprobate de ministerul de resort, publicate de cele mai apreciate edituri din România, reunite într-o singură incintă.
Pachete speciale, oferte promoţionale şi discounturi semnificative acordate direct de către edituri.
Materiale didactice pentru toate nivelurile şi disciplinele, utile deopotrivă studiului individual şi activităţii în clasă.
Numeroase titluri din bibliografia şcolară, din literatura română şi universală.
Cele mai recente apariţii editoriale în vogă printre tinerii cititori, în măsură să le trezească interesul şi celor mai puţin pasionaţi de lectură.
Parteneri: Primăria Municipiului Bucureşti, Regia Autonomă de Transport Bucureşti, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Spectacular.
Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să vă adresaţi Secretariatului GAUDEAMUS. Persoane de contact: Cornelia Scarlat (tel. 0745.019.648, e-mail: cornelia@gaudeamus.ro) şi Connie Chifor (tel. 0745.109.649, e-mail: connie@gaudeamus.ro )
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.