Cum ne pregătim în caz de furtună
Publicat de adinaiftime, 20 septembrie 2017, 19:30
Departamentul pentru Situații de Urgență a realizat un infografic pentru a-i ajuta pe oameni să prevină incidentele în caz de furtună.
Astfel, pe timpul furtunii, recomandat este să nu ieșiți din case.
Este bine să aveți la îndemână o lanternă, baterii, bani și o trusă de prim ajutor.
Dacă sunteți totuși afară, NU vă adăpostiți sub copaci, pentru că aceștia pot fi doborâți de vânt.
De asemenea, mașinile trebuie parcate la distanță față de pomi sau stâlpi de electricitate.
În cazul în care sunt fire de electricitate căzute la pământ, îndepărtați-vă de acestea.
DSU recomandă, de asemenea, instalarea aplicației pentru telefoanele mobile, care are rolul de a pregăti populația să facă față situațiilor de urgență prin accesul la informații, alerte și educație.
Reamintim că Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de furtună, valabil până mâine, la ora 21:00, pentru cea mai mare parte a țării.
În acest context, primarul general, Gabriela Firea, a cerut încheierea cursurilor mai devreme și le-a recomandat tuturor bucureștenilor să evite deplasările după ora 20:00.