Primul transplant cardiac din acest an, la Tîrgu-Mureș
Publicat de Mihaela Costache, 15 mai 2017, 16:30
Intervenția chirurgicală, care a durat mai bine de opt ore, s-a efectuat în această noapte, la Institutul de Urgență de Boli Cardiovasculare și Transplant Tîrgu-Mureș, iar echipa a fost condusă de dr. Horațiu Suciu.
Pacientul este un bărbat de 49 de ani, din Bucureşti, care a primit inima unui tânăr de 19 ani, din Harghita, mort într-un accident rutier.
Dr. Horaţiu Suciu spune că intervenţia a decurs bine iar starea pacientului este bună:
„Chiar dacă nu sunt donatori, receptori sunt, foarte mulți. Avem o listă de așteptare foarte lungă, mulți dintre ei decedează pe lista de transplant. Este vorba despre un pacient de 49 de ani din București, care era pe lista de transplant de peste un an. Donatorul a fost un tânăr de 19 ani din județul Harghita, victima unui accident rutier. Prelevarea s-a făcut în cursul nopții, la spitalul din Miercurea Ciuc, de către o echipă din institutul nostru. Cordul s-a prezentat în condiții foarte bune. Suntem foarte mulțumiți de cum a evoluat intervenția până în acest moment, cât și de evoluția post-operatorie.”
Bărbatul care a primit inima avea probleme cardiace severe, iar operația era singura lui șansă de vindecare, a explicat dr. Máthé Zsombor, medic specialist în chirurgie cardiovasculară:
„Șansa lui a fost că cordul a fost extrem, extrem de sănătos. A fost o intervenție cirurgicală extrem de dificilă din cauză că fiind pacientul operat pe cord înainte, evident, a fost o re-intrvenție și, de obicei, aceste re-intervenții sunt o piatră de hotar extrem de dificile.”
Din cauza controverselor din ultima perioadă, numărul de donatori de organe a scăzut, spune dr. Horațiu Suciu.
Anul trecut, la Institutul Inimii de la Tîrgu-Mureș s-au efectuat 11 intervenții de transplant cardiac.
Nelly Suciu – Radio Mures