Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor recomandă oamenilor ca, în acest interval canicular, să fie foarte atenţi la felul în care păstrează sau prepară alimentele.
Astfel, cât mai repede posibil după cumpărare, produsele de origine animală se fie puse în frigider, alimentele gătite să fie păstrate în recipiente acoperite, iar produsele care au fost decongelate să nu se recongeleaze pentru fi preparate sau consumate ulterior.
În plus, ANSVSA sfătuieşte consumatorii să îndepărteze produsele alterate, care sunt o sursă de contaminare pentru celelalte alimente, dar şi să spele bine fructele şi legumele înainte de a le depozita în frigider şi înainte de a le mânca.
Pe 23 iulie este „Ziua Eliberarii Animalelor”, o zi care a fost instituita in 2009 si care se doreste a fi un eveniment global care are drept scop sensibilizarea fata de criza de mediu, de sanatatea umana si fata de animale, in special fata de cele crescute in mod industrial pentru carnea, blana sau penele lor.
In acest spirit, aceasta zi este una in care oameni din toate categoriile sociale inceteaza sa consume produse de origine animala. Scopul Animal Freedom Day este de a obtine sprijin pentru a pune capat sacrificarii animalelor, abuzului fata de animale si crearea de surse alternative de alimentare.
Pe 23 iulie oricine poate veni in sprijinul animalelor din toata lumea , intr-un mod foarte simplu: sa nu consume produse animale de niciun fel. De astfel, unul dintre obiectivele Animal Freedom Day este acela ca pana in 2035 toti oamenii de pe planeta sa devina vegani, iar acesta s-ar realiza intr-un mod foarte simplu: in fiecare an, „Ziua Eliberarii Animalelor” sa fie celebrata cu o zi in plus, in ideea ca toti oamenii de pe planata sa fie vegani in aceste zile si poate si mai mult.
Sa nu intelegem insa ca „Ziua eliberarii animalelor” este o zi a veganilor si vegetarienilor, ci o zi in care lumea trebuie sa arate ca animalele sunt fiinte, la fel ca si oamenii si au dreptul sa traiasca asemenea unor creaturi libere si pasnice.
Pentru cei care vor sa celebreze aceasta zi si nu vor sau nu stiu sa isi gateasca acasa mancari vegane si vegetariene, pot merge la un restaurant care are acest profil, iar in Bucuresti exista 7 astfel de restaurante.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.