Programul „ARC” 2017 susţine promovarea limbii române în comunităţile româneşti
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 1 august 2017, 11:00
Programul „ARC” este finanțat şi organizat de către Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în colaborare cu Ministerul Tineretului şi Sportului, cu sprijin logistic din partea Ministerului Afacerilor Externe și a Ministerului Turismului. Este parte integrantă a Programului de Guvernare, precum şi a Strategiei Naţionale pentru Românii de Pretutindeni pentru perioada 2017- 2020.
Secretarul de stat, Veaceslav Șaramet, de la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a fost prezent la ceremonia de premiere a participanților primei serii de tabere „ARC” de la Sulina. Copii, tineri şi profesori însoţitori din Republica Moldova,Ucraina, Bulgaria, Italia și Kazahstan au primit materiale inscripționate cu logoul taberei „ARC”.
Programul a inclus o prezentare de costume populare vechi de un secol din Bulgaria, dansuri autentice românești din Valea Timocului Bulgăresc, un recital de poezie românească susținut de copii din satele Cutova, Coșava, Bregova, Cosova, Slînotrîn, Vidin, Gânzova, coordonați de prof. Lucica Gheorghiev din cadrul Asociației „AVE” , Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria, precum și o prezentare de carte „Amintirile unui vlah – De la Găureni la București”.
”Ministerul pentru Românii de Pretutindeni își dorește ca prin programul de tabere „ARC” să încurajeze dezvoltarea și promovarea limbii române, care, în viziunea noastră, este pilonul principal în menținerea identății românești” – a declarat secretarul de stat, Veaceslav Șaramet, de la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.
A consemnat Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuyiune
Foto: Lucica Gheorghiev, Asociației „AVE” , Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria