Elevii brașoveni vor conduce 3 mașini electrice
Publicat de adinaiftime, 24 septembrie 2017, 10:05
Acestea au fost asamblate de elevi ai Colegiului Național de Informatică ”Grigore Moisil” din Brașov.
În proiectul INFO CAR RACE, finanțat prin programul Fondul Științescu Brașov, cu sprijin din partea companiei Siemens Industry Software și a Universității Transilvania din Brașov, 30 de liceeni de la Colegiul Național de Informatică “Grigore Moisil” din Brașov au lucrat în echipe, timp de două luni pe perioada vacanței de vară, la asamblarea a 3 mașini electrice pentru curse rezervate liceenilor, pe baza unor kituri speciale. Aceste mașini vor fi prezentate, conduse și testate la fața locului de către elevii implicați în proiect.
În urma rezultatelor concursului de sâmbătă, dar și a unor probe teoretice pe care elevii le desfășoară în aceste zile, 10 dintre ei, însoțiți de coordonatorii echipelor, vor merge la competiția Silverline International Kit Car Final 2017 care se desfășoară în Anglia în perioada 6 – 9 octombrie. Anul acesta vor fi observatori, pregătindu-se de participare anul viitor la următorul nivel al competiției, dedicat vârstei 16 – 24 ani, IET Green Power 24.
Proiectul INFO CAR RACE este condus de către prof. Manuela Șerban, iar fiecare echipă este coordonată de către unul dintre profesorii Colegiului (Laura Nițulescu, Titu Mastan și Monica Schiller). Elevii sunt îndrumați tehnic de specialiști din cadrul companiei Siemens Industry Software (prin dr. ing. Călin Husar) şi studenţi ai echipei BlueStreamline din cadrul Universităţii Transilvania din Brașov (cu sprijinul conf. dr. ing. Mihai Comsiț). Înainte de asamblarea masinilor, elevii au avut posibilitatea să realizeze modelele virtuale ale mașinilor cu un software performant de inginerie și să simuleze comportamentul acestora.
Proiectul este unul dintre cele 10 proiecte finanțate prin programul Fondul Științescu Brașov, dezvoltat de Fundația Comunitară Brașov, alături de Romanian-American Foundation, cu sprijin financiar din partea partenerilor.
În perioada 2017-2018, la ediția pilot a Fondului Științescu, 10 echipe care implică elevi, părinţi, profesori şi oameni pasionaţi de STEM (științe, tehnologie, inginerie, matematică) dezvoltă împreună proiecte care explorează lumea fascinantă a ştiinţelor: laboratoare interdisciplinare de matematică, programe de robotică, ateliere şi târguri de ştiinţe, maşini de curse şi dispozitive de studiu al fenomenelor meteorologice.
În Fundaţia Comunitară Braşov dezvoltăm filantropia şi iniţiativa comunitară din judetul Braşov prin acordarea de finanţări către proiecte locale din diverse domenii: educaţie, social, protecţia mediului,cultură etc. Fondurile sunt strânse de la donatori sau companii locale şi, în funcţie de interesele acestora, sunt oferite sub formă de finanţări sau sprijin direct către organizaţii non-guvernamentale locale sau grupuri de iniţiativă.
Vali Blajovan