Evenimente dedicate împlinirii a 33 de ani de la Revoluția din 1989, la Timișoara!
Publicat de Andra Radu, 15 decembrie 2022, 14:37
Evenimentele dedicate împlinirii a 33 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, de la Timişoara, au început cu vernisajul expoziţiei „Golden flat”, organizată de Asociaţia Memorialul Revoluţiei. Manifestările vor continua în următoarele două zile cu proiecţii – documentare de animaţie ale unui scurtmetraj despre Revoluţie, în licee din municipiu.
Astăzi, în foaierul cu oglinzi al Operei Naţionale Române din Timişoara, este programat vernisajul expoziţiei de artă plastică intitulat „33 de ani de la Revoluţia Română, comemorată de elevi timişeni”, când va avea loc premierea elevilor participanţi la concursul de istorie dedicat Revoluţiei. În Piaţa Victoriei/Operei va putea fi urmărit spectacolul „Folk pentru Revoluţie”.
De la ora 18:00, Asociaţia ALTAR – 1989 organizează un moment „Remember 89”, în Piaţa Maria, unde s-a aprins flacăra Revoluţiei anticeauşiste şi anticomuniste, în urmă cu 33 de ani, iar pe treptele Catedralei vor fi aprinse candelele nemuririi, în memoria martirilor care au fost răpuşi de forţele de represiune, în acele zile, la Timişoara. La miezul nopţii, la Biserica Martirilor se va oficia liturghia.
Sâmbătă va fi zi de doliu local, cu servicii religioase programate în Catedrala Mitropolitană şi la Cimitirul Eroilor, depuneri de coroane.
În 19 decembrie, în Piața Victoriei, în cadrul Rock for Revolution, vor concerta Axis, Dincolo de Ziduri și Krypton. Luni și marți este programat pelerinajul pe urmele Eroilor Martiri, la București și Popești-Leordeni.
În 20 decembrie, când Timişoara şi-a câştigat statutul de prim oraş liber de comunism din România, în Piaţa Victoriei vor răsuna sirenele, iar după amiaza, Universitatea de Vest Timişoara va găzdui simpozionul „Noi vrem să fim!”, care îi va avea ca invitaţi pe fotoreporterul Constantin Duma şi Cătălin Regea.