Ascultă Radio România Regional Live

propolis esenta

Un produs alimentar unic în lume, a fost realizat de o româncă din Oradea

Un produs alimentar unic în lume, a fost realizat de o româncă din Oradea

Publicat de Dan Boanţă, 12 februarie 2019, 09:41

În premieră mondială, la un târg de alimente naturale, organizat la Londra, o româncă din Oradea a prezentat un produs alimentar unic în lume, de concepţie proprie.

Simona Bişboacă este de profesie inginer în industria alimentară, iar timp de 7 ani a lucrat alături de soţul ei pentru a obţine acest produs, care seamănă cu o pastă de fructe ajunse la maturitate, bine coapte, din culturi ecologice certificate, fără adaos de zahăr, conservanţi sau aditivi alimentari.

Simona Bişboacă nu este la prima experienţă. În 2012, a uimit  savanții de la Salonul Internațional de Inventică de la Varșovia, fiind medaliată cu aur şi argint pentru două produse originale, cel mai puternic antioxidant denumit „Antioxi Vita” şi propolis dizolvat în apă, fără alcool.

Tot în acelaşi an, alături de soţul şi fratele său, a participat la Salonul Internaţional de Invenţii în Agricultură şi Industrie Alimentară „Agroarca” din Croaţia, unde a obţinut două plachete de aur.

„Ne-am prezentat cu patru produse. Două dintre acestea, marmelada fără fierbere şi aditivul alimentar  natural, au fost expuse pentru prima dată. Marmelada crudă s-a bucurat de un succes neaşteptat „, declara atunci Simona Bişboacă.

De data aceasta, la Londra a fost vorba despre fructonată, un produc unic, obţinut fără zahăr, fără fierbere şi fără aditivi, din culturi ecologice. Fructonata este singurul preparat din fructe, concentrat în vid la temperatura de max 42°C, fără pasteurizare pentru păstrarea nutrienților, fitonutrienților și aromelor fructelor proaspete.

Fructonata poate fi consumată în mixuri cu iaurt sau cereale la micul dejun ori gustări, în deserturi crude chiar şi pentru bebeluşi.

La târgul de la Londra, cea mai mare expoziţie europeană pentru produse naturale şi ecologice, au fost prezente peste 700 de companii ca expozanţi din 91 de ţări şi peste 10 mii de reprezentanţi ai unor companii din domeniul alimentar.

Născută în Zalău şi stabilită la Oradea de peste 20 de ani, Simona Bişboacă este unul dintre cei mai renumiţi inventatori din România. A adunat medalii şi premii pentru care mulţi oameni de ştiinţă o invidiază. Mai cu seamă că toată munca i se bazează pe propriile eforturi, nefiind niciodată angajata vreunei universităţi ori a unui institut de cercetare. Lucrează doar pentru firma pe care a înfiinţat-o împreună cu soţul ei, Ioan.

„Evoluţia mea a început în anul III de facultate, când am plecat cu o bursă Erasmus la Bologna”, povesteşte Simona.

Acolo şi-a ales ca materie de studiu enologia, domeniu care a preocupat-o şi după întoarcerea în România. Când se pregătea pentru absolvirea Facultăţii de Tehnologii Alimentare din Cluj-Napoca, cu gândul la ce a învăţat în Italia, a avut o revelaţie: analizând conţinutul de antioxidanţi din struguri şi din vin, a observat că există o diferenţă semnificativă, produsul final conţinând mult mai puţini antioxidanţi. „Mi-am dat seama că diferenţa era în ce se aruncă„, explică Simona.

 

În 2009, Simona şi-a brevetat invenţia Antioxi Vita, iar apoi, în laboratorul său din Oradea, a început producţia, extinzându-şi totodată cercetările. Aşa a obţinut al doilea brevet, pentru Propolis Esenţa.

„Pe piaţă se găseşte tinctură de propolis, care conţine alcool. Produsul meu este esenţa propolisului diluată în apă, un antibiotic natural pentru adulţi şi copii”, explică aceasta.

 

 

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc