Sute de muncitori de la cele două fabrici de armament din oraşul Cugir au întrerupt din nou activitatea, solicitând creşterea salariilor, care, susţin aceştia, nu le ajung să îşi plătească facturile la electricitate şi căldură.
Mai întâi au oprit lucrul cei de la Uzina Mecanică Cugir, una din cele două fabrici de armament din oraş, care au plecat în marş prin oraş de la fabrică până în centrul oraşului, unde se află sediul administrativ.
Aici, s-au raliat protestului şi cei de la Fabrica de Arme, unitate care funcţionează în centrul oraşului.
„Nu cedăm” şi „Unitate” sunt principalele scandări al protestatarilor, care spun că nu vor renunţa la proteste până când nu le va fi soluţionată revendicarea principală, respectiv creşterea salariilor cu 30%.
Luni, Consiliul de Administraţie al Uzinei Mecanice Cugir le-a oferit acestora o mărire de doar 6,50%.
Reprezentanţii IJJ Constanţa au aplicat 111 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 115.000 lei, în urma protestului nedeclarat care a avut loc miercuri seara.
Sancţiunile au fost aplicate pentru:
nedeclararea manifestaţiei,
desfăşurarea acesteia fără respectarea prevederilor legale impuse de contextul epidemiologic,
nerespectarea măsurilor individuale de protecţie
circulaţia în intervale orare în care aceasta a fost interzisă.
„În continuare, vom analiza imaginile operative pentru identificarea şi sancţionarea şi a altor persoane care au încălcat prevederile legale. Facem precizarea că, pe timpul stării de alertă, numărul maxim permis pentru participarea la adunări publice declarate este de 100 de persoane, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranţă sanitară.
Jandarmeria Română va asigura în continuare, fără discriminare, condiţiile de siguranţă pentru exercitarea dreptului constituţional la liberă exprimare şi protecţia tuturor persoanelor care aleg să-şi exprime opiniile în mod paşnic, urmărind permanent respectarea de către participanţi a tuturor prevederilor legale”, se specifică în comunicatul IJJ.
Europa are nevoie de reglementări clare în sectorul transportului auto, iar menţinerea situaţiei actuale este imposibilă, a declarat comisarul european al transporturilor, Violeta Bulc, care s-a întâlnit, la Bruxelles, cu miniştri ai transporturilor din Bulgaria, Ungaria, Lituania şi Polonia, relatează BGNES. În opinia sa, „dacă nu va fi găsită o soluţie adecvată, ne vom confrunta cu o serie de condiţii naționale necoordonate”. Bulc a subliniat că acest lucru ar duce la fragmentarea pieței interne, la incertitudine, la costuri mai mari și la scăderea competitivității din UE.
Pentru a face față acestor probleme, CE a prezentat, în mai 2017, câteva reforme legislative importante în cadrul pachetului pe tema mobilităţii. Comisia Europeană consideră că aceste măsuri vor aduce beneficii mari atât pentru şoferi, cât şi pentru operatori. Aplicarea unor reguli clare, valabile pentru toată lumea în toate statele membre, va conduce la condiții de concurență echitabile – toţi transportatorii vor lucra în aceleaşi condiţii. „Ca urmare a acestor măsuri, se vor îmbunătăţi, de asemenea, condiţiile de muncă ale şoferilor şi se va putea căuta o soluţie pentru această problemă, legată de numărul insuficient de şoferi, care afectează întreaga industrie europeană. Aplicarea regulilor de detașare va asigura o remunerare corectă a muncii în alte state membre, ceea ce ar duce la un grad ridicat de mobilitate a lucrătorilor în acest sector. Asta va reduce totodată considerabil şi povara administrativă a operatorilor”, a explicat comisarul european Bulc.
„Acordul politic, la care au ajuns miniștrii transporturilor pe 3 decembrie 2018, a fost un pas important în acest proces. Prin urmare, invit Parlamentul European și Consiliul UE să demareze cât mai curând posibil dezbaterile pe tema propunerilor legislative. Comisia Europeană este gata să ajute în desfăşurarea discuţiilor şi la demararea negocierilor interinstituţionale”, a mai spus comisarul Bulc.
Joi, sute de transportatori bulgari vor fi la Bruxelles pentru a protesta împotriva schimbărilor prevăzute în pachetul „Mobilitate”, pe care ei le califică drept discriminatorii. Ei ar urma să fie primiţi de Comisia pentru Transporturi din Parlamentul European.
Alocarea unui procent mai mic de 6% din produsul intern brut pentru educaţie reprezintă un atentat la siguranţa României, atenţionează preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Simion Hăncescu, într-un comunicat.
Este posibil să se ajungă la un protest de amploare, în care să fie implicaţi părinţii şi salariaţii din învăţământ, pentru a cere un lucru elementar- respectarea legii, precizează sursa citată.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ atrage atenţia Guvernului, Parlamentului, precum şi Preşedintelui României, asupra gravităţii acestei situaţii, precizând că media europeană a procentului din PIB alocat educaţiei este de 5,4%, iar media în Europa de Est este de 4,7%.
În viziunea liderului sindical, sistemul de educaţie din România are nevoie de investiţii serioase, pentru a permite elevilor să facă performanţă şi, mai ales, pentru a ţine pasul cu schimbările acestui secol.
Federaţia SANITAS anunţă că este solidară cu CNSLR Frăţia, care a început demersurile pentru organizarea unei greve generale a bugetarilor, însă nu va continua acţiunile de protest.
Sindicatul angajaţilor din sănătate şi-a reafirmat disponibilitatea pentru dialog cu guvernanţii, pentru a rezolva problemele din sistem.
Într-o scrisoare deschisă adresată premierului, SANITAS precizează că obiectivele sale sunt legate de rezolvarea revendicărilor angajaţilor.
Totodată, sindicaliştii din sănătate îşi exprimă speranţa că executivul îşi va onora promisiunile făcute la sfârşitul lunii trecute de a aplica soluţii care să nu ducă la scăderea veniturilor nete ale angajaţilor din sistem.
Aproape 130 angajaţi din sistemul sanitar din judeţ vor participa la acţiunile de protest organizate mâine în Bucureşti de către Federaţia Sindicală Sanitas.
Liderul filialei covăsnene, Vasile Neagovici a declarat că cei 130 de sindicalişti provin de la toate unitățile sanitare din judeţ şi, asemenea colegilor lor din ţară, sunt nemulţumiţi de lipsa reacţiei Guvernului la revendicările salariaţilor din Sănătate.
Printre altele, aceştia au cerut eliminarea plafonului de 30% pentru sporurile specifice sistemului sanitar și de asistență socială, aplicarea integrală a creșterilor salariale pentru toţi angajații din domeniu începând cu 1 martie 2018, renunțarea la transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat şi acordarea sporurilor pentru condiții de muncă întregului personal, inclusiv personalul TESA.
Neagovici a precizat că manifestarea va începe la ora 11,00 în Piața George Enescu şi va continua cu un marș în Piața Victoriei și un miting în fața Guvernului României.
Potrivit acestuia, în lipsa unei reacții pozitive din partea Guvernului României după acțiunea de mâine, există premisa declanșării procedurii de strângere de semnături pentru grevă generală în sistemul sanitar.
Peste 150 de persoane, printre care şi copii, s-au adunat duminică după-amiază, 13 august, în Piaţa Victoriei, pentru a protesta faţă de introducerea vaccinării obligatorii printr-un nou proiect de lege.
Protestatarii au afirmat că vor semna o scrisoare deschisă împotriva Legii Vaccinării, pe care o vor depune la guvern. Ei au spus că legea e „ilegală, abuzivă şi neconstituţională”.
Proiectul Legii vaccinării prevede că, în cazul vaccinărilor din schema obligatorie, consimţământul pentru imunizare se consideră ca fiind dat.
Excepţie fac situaţiile în care părinţii sau persoana responsabilă de creşterea copilului refuză în scris, la medicul de familie, vaccinarea minorului.
Un nou protest al locuitorilor din Barcelona împotriva turiştilor.
Catalanii spun că sunt nemulţumiţi de comportamentul uneori scandalos al turiştilor care sunt mult prea gălăgioşi şi indecenţi.
Mai mult, susţin protestatarii, numărul uriaş al turiştilor care vin în oraş în fiecare an, a dus la creşterea preţului chiriilor şi i-a alungat pe localnici din centrul oraşului, de pe plajă şi de pe faleză.
Şi în Grecia, autorităţile au lansat un apel către turişti pentru ca aceştia să păstreze plajele curate.
22 de mii de miliarde de mucuri de ţigară lasă în urma lor turiştii şi localnicii în fiecare an în Grecia.
Potrivit unor grupuri de protecţie a mediului, mucurile de ţigară reprezintă aproape 40% din cantitatea de gunoi strânsă de pe plajele din Grecia.
Aproximativ 1.000 de persoane de toate vârstele, majoritatea tineri, dar şi bătrâni şi copii, foarte mulţi pe biciclete, au pornit duminică seară din Piaţa Victoriei în marşul ‘Împreună salvăm ţara de corupţi’.
În fruntea manifestaţiei participanţii la eveniment poartă un imens drapel tricolor.
Manifestanţii poartă steaguri tricolore de diferite mărimi, unele cu stema decupată, suflă în vuvuzele şi bat în tobe scandând ‘PSD, ciuma roşie!’ şi ‘Nu vrem să fie o naţie de hoţi’. Ei poartă pancarte pe care stă scris ‘Să nu dea Dumnezeu păcate să vrem noi sânge, nu dreptate!’, ‘Furci, topoare, crăpaţi în închisoare!’, ‘România, zonă liberă de corupţie!’ şi ‘RO ţară de drept!’, ‘ Solidaritate fără taxe’, dar şi două panouri care îi înfăţişează pe preşedintele PSD Liviu Dragnea şi pe preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în costume de deţinuţi.
Înaintea plecării în marş s-au strâns semnături pentru demiterea primarului general Gabriela Firea, participanţii la miting afirmând că, până în prezent, au adunat 6.000 de adeziuni.
Marşul va avea loc pe traseul Piaţa Victoriei – Piaţa Romană – Piaţa Universităţii – Piaţa Unirii – Parlament – Curtea Constituţională a României, au precizat organizatorii.
Potrivit site-ului bucurestiul.ro., ‘organizaţiile civice Geeks For Democracy, Corupţia Ucide, #rezistenţa anunţă că organizează duminică un marş de protest în Bucureşti, ca reacţie la evenimentele din ultimele zile: deciziile revoltătoare ale Curţii Constituţionale, discuţiile pe tema introducerii pragului pentru abuzul în serviciu, propunerea de către PSD+ALDE a lui Mihai Tudose pentru funcţia de premier’.
‘În condiţiile în care, la cinci luni de la debutul celor mai ample mişcări de stradă din România, corupţia la nivel înalt este în continuare departe de a fi eradicată, societatea civilă se mobilizează şi va participa la marşul ‘Împreună salvăm ţara de corupţi!’ ‘, anunţă organizatorii.
Tribunalul Bucureşti a amânat pentru ora 13:30 judecarea contestaţiei ROMATSA privind legalitatea grevei, după ce Ministerul Transporturilor a făcut o cerere de intervenţie ca parte în proces.
Prin urmare, angajaţii de la ROMATSA au intrat în grevă generală, în semn protest faţă de neîncheierea Contractului Colectiv de Muncă şi de managementul regiei.
Este obligatoriu ca angajaţii ROMATSA, respectiv controlorii de trafic aerian, să dirijeze cel puţin o treime din zborurile care tranzitează spaţiul aerian al României.
Eurocontrolul stabileşte, însă, ce curse vor fi dirijate şi ce curse vor fi afectate.
Organizatorii spun că va fi un protest pe roți de la ora 14 la Palatul Parlamentului acolo unde Comisia juridică din Senat continuă dezbaterea proiectului de lege privind grațierea unor pedepse.
Asta după ce ieri senatorii juriști au eliminat faptele de corupție dintre excepțiile de la grațiere stipulate în formă inițială a actului normativ al Guvernului.
Conform organizatorilor participanții sunt așteptați cu mașini, motociclete și biciclete la un marș de 30 de minute în jurul clădirii.
Vestea protestului „Avertisment” s-a raspandit repede pe Facebook, mai ales printre soferi, care s-au bucurat ca vor scapa de amenzi, cel putin intr-un judet din Romania.
Intr-o postare publicata pe pagina de Facebook a Sindicatului Europol Dolj, agentii s-au declarat revoltati declaratiile ministrului de Finante privind impactul bugetar al maririi salariilor politistilor si au ales o forma inedita de a protesta. Oamenii legii ameninta ca timp de 2 luni nu vor amenda soferii care nu respecta regulile de circulatie, conducatorii auto urmand sa fie penalizati prin simple avertismente in loc de sanctiuni contraventionale.
In aceeasi postare sunt prezentate pierderile pe care bugetul le-ar putea inregistra in doua luni daca acest protest se va extinde la nivel national. Conform sindicalistilor, statul ar pierde in acest fel nu mai putin de 20 milioane de euro neincasati din. „Banii sunt la noi in pix”, afirma ei, „Haideti sa punem in aplicare aceasta forma de protest”.
Politistii se declara extrem de nemultumiti de faptul ca banii din buget sunt nu sunt directionati catre salariile angajatilor din M.A.I ci catre alte surse. Joia trecuta, dupa un amplu protest al politistilor, ministrul Carmen Dan le-a transmis acestora prin intermediul liderilor de sindicat ca nu poate sa le dea mai multi bani.
Agentii au cerut atunci ca salariul functiei de baza sa fie cat salariul minim brut pe tara, adica 1450 de lei. In prezent aceasta se calculeaza la salariul din 2009, de 600 de lei, la care se adauga sporuri ca sume compensatorii. Asa se face ca 40.000 de politisti ar fi incasat lefuri mai mici decat salariul minim pe economie, relateaza stirileprotv.ro
Câteva zeci de persoane protestează la această oră în zona Fântânii de la Universitate.
Oamenii cer demisia ministrului de Interne, Gabriel Oprea, în urma accidentului produs marți seara, în care şi-a pierdut viaţa poliţistul Bogdan Gigină.
Manifestanţii spun că vor sa condamne în acest fel abuzurile oricărui demnitar aflat în poziţie de putere.
Vă reamintim că poliţistul asigura deplasarea coloanei oficiale a vicepremierului când a căzut cu motocicleta într-o groapă pe bulevardul Ştirbei Vodă. În zonă se făceau lucrări.
Potrivit Poliţiei Capitalei, vicepremierul beneficia de coloană oficială în condiţiile legii, după ce participase la o activitate în domeniul securităţii şi ordinii publice.
25 de mineri de la Băiţa Plai, judeţul Bihor, continuă să protesteze în subteran. Ei spun că aşteaptă de un an o licenţa de exploatare de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi că statul român face tot posibilul pentru a închide mina.
Anul trecut, mina a fost preluată de o firmă deținută de Vast Resources însă lucrările nu au început nici acum pentru că ANRM nu eliberează licenţa de exploatare a calcarului din galerii.
Conducerea minei arată că familiile localnicilor sunt afectate financiar,întrucât singura modalitate de câştig este în minele ce stau acum închise. (Sursa: Radio România Actualități / Foto:www.fanatik.ro)
Sindicatul Național al Lucrătorilor de Penitenciare (SNLP) anunță organizarea, joi dimineață, a unui miting de protest intitulat numit „Muncim pe datorie, rușine să vă fie!”.
Mișcarea de protest va avea loc la sediul Administrației Naționale a Penitenciarelor, ca urmare a nerespectării ultimatumului stabilit de SNLP pentru plata integrală a drepturilor salariale restante de opt luni, potrivit unui comunicat.
Joi, conform sursei citate, toți salariații din penitenciare vor purta banderole negre, în semn de susținere a acțiunilor declanșate de SNLP și „de doliu pentru pierderea demnității unei profesii”.
Sindicaliștii, care acuză că Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor de „lașitate, incapacitate, minciună, incompetență, trădare, abuz”, au următoarele revendicări, potrivit comunicatului:
– COMPENSAREA ORELOR SUPLIMENTARE CU TIMP LIBER SAU PRIN PLATA UNOR MAJORĂRI SALARIALE
– DEBLOCAREA (FINANȚAREA) DE URGENȚĂ A 1.000 DE POSTURI VACANTE (OCUPARE PRIN CONCURS)
– ACHITAREA DREPTURILOR CUVENITE PERSONALULUI LA ZI ȘI FĂRĂ RESTANȚE ISTORICE
– SANCȚIUNI/DEMITERI PE CRITERII DE INCOMPETENȚĂ A VINOVAȚILOR DIN CONDUCEREA ANP
– ASUMAREA DE MINISTRUL JUSTITIEI A TERGIVERSĂRILOR ÎN PLAN NORMATIV/SALARIAL, ASUMAREA NETRANSPARENȚEI
Reprezentanţii filialei ieşene a sindicatului cadrelor medicale, SANITAS, au anunţat, dimineaţă, că sunt decişi să declanşeze ”forme de protest sindical severe” după data de 1 septembrie.
Viorel Tănase, liderul filialei judeţene a Sanitas, a declarat, pentru Radio Iași, că membrii sindicatului sunt nemulțumiți de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului prin intermediul căreia de la 1 august sunt majorate indemnizaţiile înalţilor demnitari.
Conform acestuia, este o ”sfidare” la adresa celorlalţi bugetari, cu atât mai mult la adresa salariaţilor din sistemul de sănătate şi asistenţă socială care au negociat în perioada iunie 2014 – iulie 2015 rezolvarea inechităţilor salariale existente şi apariţia unei Legi a Salarizării. Viorel Tănase:
Ieri a fost organizat un protest in Piata Universitatii pentru a condamna public VIOLUL.
Dupa cazul de la Vaslui, in care o tânara a fost violata de sapte barbati care, ulterior, au fost lasati in libertate, mai multe persoane si institutii s-au mobilizat si au cerut explicatii pentru decizia magistratilor.
O parte din cei care condamna atitudinea judecatorilor au organizat protestul in Capitala pentru a condamna public VIOLUL, evenimentul fiind organizat sub sloganul„NU inseamna NU. Cel putin pedeapsa cu inchisoare pe viata pentru violatori”.
Organizatorii protestului sustin ca trebuie luata atitudine.
Un al doilea protest este programat tot in Piata Universitatii, pe 31 iulie 2015, la ora 17.00.
Protestul se va desfasura sub aceeasi emblema „Nu inseamna NU! Cel putin pedeapsa cu inchisoare pe viata pentru violatori”.
Anuntul a fost facut de organizatori pe pagina de facebook, care considera ca masura de eliberare sub control judiciar a fost luata in mod arbitrar si ca a favorizat infractorii.
Un bărbat în vârsta de 40 de ani din Paşcani s-a urcat pe o clădire situată pe strada Mircea Voda pentru a-şi striga nemulţumirea faţă de anumite probleme pe care le are în instanţă.
Individul protesteaza in acest fel de 24 de ore.
Potrivit poliţiei, la faţa locului au fost trimise echipe de negociatori, ambulanţe şi efective ale inspectoratului pentru situaţii de urgentă.
Din primele informatii se pare ca barbatul este comunicativ cu negociatorii si ca a venit pregatiti cu rezerve de apă şi mâncare.
Bărbatul s-a mai urcat la sfârşitul lunii mai pe o macara în zona Calea 13 Septembrie, la intersecţie cu strada Sebastian.
Cateva zeci de persoane au protestat luni seara la Universitate, in semn de nemulţumire fata de construirea unei moschei la Bucureşti!
Unii spun ca bugetul României nu permite o asemenea construcţie, iar altii ca s-ar ajunge la pierderea identităţii naţionale.
Protestatarii, mai mult tineri, au fluturat steaguri naţionale şi au purtat pancarte cu diferite mesaje.
Printre manifestanţi s-au numărat şi mai mulţi membri ai organizaţiei Noua Dreaptă, care au cerut Primăriei Capitalei să nu elibereze avizele necesare şi să nu emită autorizaţia de construire pentru moschee.
Executivul a decis să ofere statului turc un teren langa Romexpo, pe o perioadă de 49 de ani, pentru construirea celei mai mari moschei din Europa.
În România trăiesc aproximativ 65.000 de musulmani, potrivit datelor de la Secretariatul de Stat pentru Culte, dintre aceştia, 10.000 locuiesc în Capitală. Cea mai mare moschee din România se află la Constanţa, de altfel majoritatea musulmanilor din ţară sunt localizaţi în Dobrogea.
Conducerea companiei a anunţat că doar jumătate din zboruri vor putea fi asigurate din cauza grevei. Într-un interviu radiodifuzat, preşedintele Air France, Frédéric Gagey i-a sfătuit pe călători să-şi amâne cât pot deplasările.
Şi cetăţenii români care au programate zboruri cu această companie sunt sfătuiţi să ceară detalii suplimentare asupra călătoriei. Piloţii de la Air France vor să le fie garantat un statut privilegiat în faţa colegilor de la departamentul LowCost al companiei. Air France se aşteaptă la pierderi zilnice de 10 – 15 milioane de euro în urma protestului.
Federația națională a Pensionarilor din România a anunțat că va picheta sediul Guvernului pe 17 septembrie.
Oamenii cer majorarea punctului de pensie cu 50% din creșterea salariului mediu pe economie, conform legii.
Potrivit Federatiei, se impune de urgenţă actualizarea punctului de pensie, deoarece nivelul de trai al pensionarilor a scăzut semnificativ.
Pensionarii solicită de asemenea clasei politice să adapteze sistemul de pensii la normele Uniunii Europene.
Motivele protestului, neaplicarea măsurilor de siguranță rutieră si încurajarea transportului motorizat în timp ce orașul este cea mai poluată capitală europeană.
Bicicliștii susțin că administratiei orașului îi lipsește viziunea pentru creșterea calității vieții si din acest motiv sunt mentinute în functie persoanele vinovate de pagubele de milioane de euro provocate de recepția ilegală a pistelor pentru biciclete.
De asemenea, bicicliștii acuză municipalitatea de neaplicarea măsurilor de eficientizare a transportului public prin asigurarea de benzi dedicate.
Prin acest mars bicicliștii susțin amenajarea pistelor pe carosabil utile tutur participantilor la trafic, mai spun acestia.
In sedinta de astăzi consilierii generali vor discuta si proiectul privind includerea în bugetul propriu al municipalității a sumelor aprobate de către Guvernul României pentru implementarea unui sistem de transport cu bicicleta în zona centrală a Capitalei.
Cei 74 de asistenţi medicali de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati din Botoșani, ale căror contracte individuale de muncă au fost întrerupte, pot rămâne în unitate până la împlinirea vârstei de 65 de ani, se arată într-un comunicat al Instituţiei prefectului.
Oficialii Prefecturii din Botoşani au cerut Ministerului Sănătăţii clarificări cu privire la situaţia cadrelor medicale disponibilizate, după ce sindicatele au ameninţat cu proteste. Asistenţii medicali au fost pensionaţi în aprilie, acest an, pe baza unor prevederi legale, potrivit cărora vârsta de 60 de ani este limită pentru pensionare. Ei au fost, ulterior, reangajaţi, însă pe perioadă determinată, până la ocuparea posturilor prin concurs. În baza noilor clarificări ale Ministerului Sănătăţii, asistenţii medicali vor putea lucre până la împlinirea vârstei de 65 de ani.
La începutul săptămânii trecute 18 foşti angajaţi au apelat la această formă de protest, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile compensatorii, după ce au fost disponibilizaţi anul trecut.
Până în prezent opt persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost transportate la spital cu ambulanţa.
La Amurco, la începutul lunii iunie, au fost trimişi în şomaj aproximativ 300 dintre cei 420 de salariaţi care mai rămăseseră, după disponibilizările de anul trecut, când alţi peste 800 de lucrători au fost concediaţi.
Omul de afaceri Ioan Niculae, care deţine combinatul din Bacău, este acuzat în justiţie în Dosarul ‘Romgaz’, dar şi pentru sustragere de sub sechestru, instigare la abuz în serviciu şi spălare de bani.
Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare împreună cu Asociaţia Civică “Pentru Constanţa”, Asociaţia Viitorul pentru Toţi, Centrul pentru Resurse Civice, Asociaţia Elevilor din Constanţa, Consiliul Judeţean al Elevilor şi Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi, Filiala Constanţa, organizează vineri, 11 iulie, un miting în faţa Primăriei Constanţa, între orele 15.30 şi 18.00.
Revendicările lor vizează, printre altele, subfinanţarea învăţământului, abuzurile faţă de elevi şi studenţi, distrugerea spaţiului verde al Municipiului Constanţa şi acapararea Portului de administraţia publică locală.
Peste 3.000 de locuitori ai Constanţei sunt aşteptaţi la marea adunare civică de vineri, 11 iulie, anunţă organiazatorii acţiunii.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.