Manifestare tradițională românească la Jula
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 1 februarie 2019, 11:04 / actualizat: 1 februarie 2019, 12:18
Sub genericul „Balul Românesc pe Țară” și în organizarea Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU) și a Centrului de Documentare și Informare al AȚRU, sâmbătă, 26 ianuarie 2019, la Jula, s-a desfășurat manifestarea tradițională dedicată cântecului și jocului popular românesc, ce are loc anual la Liceul Românesc „Nicolae Bălcescu” din oraș.
Au participat circa 300 de invitați din cadrul comunității românești din Ungaria, dar și din România, din orașe apropiate de graniță, precum Arad, Lipova, Oradea, Baia Mare, Timișoara, sau Caransebeș, dar și oficialități, între care s-au numărat: Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, consulii generali Florin Trandafir Vasiloni, de la Jula și Daniel Banu, de la Seghedin, și Traian Cresta, Purtătorul de Cuvânt al minorității românești în Parlamentul de la Budapesta.
Programul cultural și muzical al serii a fost foarte bogat și a cuprins artiști locali renumiți, precum Gheorghe Bagy din Aletea și Gheorghe Gros din Chitighaz, artiste consacrate din zona Bihorului, între care Cornelia Covaciu, Florica Ruja, Viorica Bradea și tânăra și foarte talentata Bianca Diana Popa, solista bănățeană Lioara Boșcu și formația sa din Timișoara, din care face parte și renumitul artist Doru Țăranu, Ioan Laszlo și formația sa din Vărșand, ș.a. Aceștia au oferit un repertoriu divers și o atmosferă tipic românească ce a bucurat întreaga asistență. De asemenea, organizatorii, dar și invitații, au pregătit numeroase cadouri oferite ulterior, printr-o tombolă.
Balul românesc pe țară a dechis sezonul petrecerilor românești. Astfel de manifestări vor mai avea loc la Liceul Românesc din Jula, dedicată elevilor absolvenți, cunoscut sub denumirea Balul acordării panglicii sau fundațiilor educative care îl susțin, precum și în alte localități în care trăiesc români: Chitighaz, Bătania sau Medgyesegyháza – ne-a informat Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
(Interlocutori: Tiberiu Iuhas, președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria; Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria)
Foto:Protosinghel Visarion Tuderici
A consemnat: Iulia Kaupert, redactor coordonator, MTVA Emisiunile în limbaromână