Cum putem evita epuizarea?
Publicat de Andra Radu, 27 ianuarie 2020, 09:00
Oboseala este un stimul care îl anunță pe om să o lase mai moale și să se încarce. Aceasta este lipsa energiei și vine ca un semn de reîncărcare prin somn, mâncare şi calmare.
În opinia psihologului Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii, datorită sau din cauza tehnologiei tot mai avansate din zilele noastre, oamenii obosesc tot mai mult mental, și tot mai puțin fizic, pentru că mintea lor este din în ce mai mult solicitată. Astfel, mentalul fiind obosit, va îngreuna sau încetini și funcțiile fizice. Până și mâncarea se digeră mai greu la un mental aglomerat.
„Prin celulele sale puse cap la cap, peste 50 de trilioane la număr, care se luptă secundă de secundă pentru bunăstarea noastră fizică şi psihică, corpul uman este precum o baterie, formată din mici acumulatori, care se poate descărca precum telefonul mobil. Dacă este folosit multilateral şi în exces, bateria se termină mai repede, iar dacă nu găsim momente când să ne încărcăm bateriile, corpul nostru va ceda.
Cantitatea de energie din corp este incorect distribuită și, mai rău, nu este colectată în mod corespunzător pentru că nu este un scop mai mare decât munca exterioară. Acești acumulatori apar descărcați sub forma oboselii pe care o avem după o zi cu mai multe evenimente fizice, emoționale sau procese psihice. Oboseala este resimțită, omul doarme și își revine”, explică psihologul Alexandru Pleşea.
Zece recomandări ale psihologului care ne vor ţine departe de epuizare
- Evită mișcările fizice nenecesare (de ex: sportul doar ca să arați bine).
2. Evită să te gândești aiurea, adică să stai în iluzii.
3. Evită să te vezi cu oameni doar de dragul plăcerii.
4. Evită să iei lucrurile personal.
5. Evită să vorbești cu tine, prin dialog interior.
6. Caută soarele și energia lui, eventual să te uiți și la el.
7. Caută să vorbești doar despre ce contează, nu să pierzi vremea vorbind.
8. Caută să dormi și mănânci doar cât este necesar.
9. Caută trăirile, emoțiile pe care tu le vrei, nu cele care vin din afară.
10. Caută să nu trăiești/gândești/funcționezi în extreme: bine – rău, cald – rece, pozitiv – negativ etc.
„Verificând aceste lucruri, oboseala se poate transforma, într-un anumit ritm, în energie, iar aceasta o poți folosi spre lucrurile care îți sunt ție utile sau frumoase în viață”, conchide psihologul Alexandru Pleşea.