Radicalizarea – punct-cheie al Agendei europene de securitate
Publicat de Monica Slavici, 20 octombrie 2015, 10:21 / actualizat: 21 octombrie 2015, 9:52
Comisia Europeană ia măsuri pentru a face faţă radicalizării prin intermediul sistemului de justiţie penală. Amanunte Cristina Ion, Bfm
Rezolvarea problemei de radicalizare este un punct-cheie al Agendei europene de securitate, care stabileşte răspunsul colectiv al Uniunii Europene la terorism.
Radicalizarea reprezintă o provocare ce depăşeşte graniţele naţionale şi necesită eforturi colective din toate statele membre Uniunii Europene.
Prevenirea acesteia este un prim pas în lupta împotriva terorismului, iar dezvoltarea unor programe eficiente reprezintă o prioritate de acţiune la nivel politic.
In cadrul conferinţei la nivel înalt privind răspunsul justiţiei penale la radicalizare, Vera Jourová, comisarul pentru Justiţie, consumatori şi egalitatea de gen, a precizat:
„Împreună vrem să găsim soluţii pentru a dezvolta iniţiative de abordare concretă a acestei provocări. Reunirea experienţei tuturor statelor Uniunii Europene va contribui la conturarea unui răspuns eficient de justiţie penală. Comisia se angajează să sprijine statele membre prin proiecte de finanţare în acest domeniu şi de formare a specialiştilor în sistemul de justiţie penală care se confruntă cu problema radicalizării ”
Comisia Europeană a anunţat lansarea, la începutul lunii decembrie, a unui “forum” european împotriva propagandei teroriste online, la care vor fi prezenţi principalii actori ai reţelei de internet, reprezentanţi ai autorităţilor, dar şi ai societăţii civile
Potrivit comisarului european pentru afaceri interne, Dimitris Avramopoulos, este vorba despre “o platformă pentru iniţierea unui dialog cu companiile de internet”, pentru căutarea de soluţii practice împotriva radicălizării online.
“Grupări teroriste precum Statul Islamic devin tot mai eficace în difuzarea propagandei în recrutare”, a avertizat Avramopoulos, dezvăluind că, în prezent, grupărilor extremiste le sunt necesare doar între 6 şi 8 săptămâni pentru a radicaliza tineri pe internet.
Oficialul a mai precizat că în cadrul Europol va fi creată o unitate responsabilă cu depistarea şi eliminarea propagandei teroriste difuzate online.