Drumurile judeţene din Caraş-Severin, lăsate de izbelişte de autorităţi, stârnesc furia localnicilor.
Aproximativ 50 de șoferi au protestat, sâmbătă, în Caraș-Severin, în semn de nemulțumire față de starea proastă a DJ 571, care leagă DN 57 de Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa. Astfel, ei au străbătut cei 17 kilometri de şosea cu steaguri tricolore în geamuri şi claxonând în semn de protest, iar în final au sădit flori în gropile din asfalt, a transmis pentru Radio Reşiţa Pavel Corcan, unul dintre localnici.
Caransebeșenii sunt revoltați de calitatea apei din municipiu.
În ultima lună, rețelele de socializare au fost invadate de filmulețe și fotografii care dovedesc nemulțumirea locuitorilor. Deși tarifele practicate de AquaCaraș, operatorul de apă-canal din județ, au fost majorate de anul trecut, prețul plătit nu se regăsește în calitatea serviciilor, scriu locuitorii. În acest moment metrul cub de apă cu tva este de 4,36 de lei, iar pentru canal se percepe un preț de 3,20 lei cu tva. Fotografiile sunt însoțite de comentarii ca ”Nici vasele nu ți le poți spăla cu așa ceva!”, ‘‘Este boală curată!”.
„Apa din Caransebeș este responsabilitatea AquaCaras. Însă problema este pârâul Dalci care în funcție de condițiile climatice vine tulbure și creează o turbiditate prea mare în lacul de acumulare. Există un proiect mai vechi de deviere a acestui pârâu pe care ar fi trebuit să-l execute Hidroelectrica, însă din cazua perioadei de insolvență prin care au trecut au sistat lucrările. Noi facem în continuare demersuri pentru a face în continuare această deviere a cursului în aval de barajul de la Zervești. Dar problema se va rezolva, fie că se deviază sau nu acest pârâu, atunci când va fi pusă în funcțiune noua stație de tratare a apei din Caransebeș. Vechea stație de tratare nu a fost construită pentru condițiile actuale, este foarte veche și nu reușește să facă față în prezent”, ne-a declarat primarul municipiului Caransebeș, Felix Borcean.
Pe lângă faptul că apa din Caransebeș nu poate fi utilizată în scop menajer, locuitorii cartierului Balta Sărată din municipiu se plâng și de presiunea extrem de scăzută mai ales la etajele superioare.
La ora redactării acestei știri, directorul sucursalei AquaCaras Caransebeș, Ion Ursulescu nu a putut fi contactat, el aflându-se pe teren la Uzina de apă, unde sunt ceva probleme, ne-a declarat un angajat. Vom reveni.
În februarie 1982, Adrian Fetecău, pe atunci student în anul V al Facultăţii TCM a Institutului Politehnic Bucureşti, după ce a părăsit „Cenaclul Lumină Lină”, s-a hotărât să înfiinţeze un altul cu titulatura „VOUĂ”. Fiind deja un „veteran” al mişcării culturale studenţeşti, laureat în decembrie 1981 cu premiul pentru cel mai bun actor la secţiunea teatru a Festivalului Politehnicii, Adrian cunoştea mulţi studenţi talentaţi pe care i-a cooptat în formula iniţială a trupei. În total au fost 13 băieţi care, sub titulatura de „Cenaclul VOUĂ”, au susţinut primul spectacol de muzică, umor şi poezie în sala de lectură a… căminului de fete al Facultăţii de Drept din Capitală.
După ce componenţa trupei a suferit, într-o jumătate de an, câteva modificări substanţiale, VOUĂ a devenit o constantă a mişcării culturale studenţeşti şi nu numai, pentru că a susţinut spectacole în toată ţara, în toate mediile sociale! De exemplu, după ce a fost urmărită în 1985 la Slănic Moldova de cunoscutul actor Constantin Codrescu în „Galele Amfiteatru”, trupa a avut, până la Revoluţie, 125 de spectacole (!) cu casa închisă în Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, al cărui director era… Codrescu.
1985 a fost şi anul în care, după întâmplările nefaste de la Ploieşti ale „Cenaclului Flacăra”, trupa VOUĂ e nevoită să renunţe la titulatura de „cenaclu” şi o „adoptă” pe cea de „grup”.
Ce a însemnat Grupul VOUĂ în peisajul artistic de la noi până în 1989 subliniază pertinent Călin Hentea în valoroasa şi… voluminoasa sa carte „Enciclopedia propagandei româneşti” apărută în 2012:
Parte componentă a „Cîntării României“ a fost şi Festivalul Artei şi Creaţiei Studenţeşti, în care brigăzile studenţeşti – memorabilă fiind brigada ASE, condusă de eternul student Fiţi Arieşanu – au excelat într-o permanentă provocare a responsabililor culturali – în realitate, cenzori politici – din cadrul Uniunii Asociaţiei Studenţilor Comunişti sau a secretarilor cu propaganda din cadrul Comitetelor municipale sau judeţene de partid; au excelat, astfel, prin cântecele, gesturile şi mai ales textele lor „satiric-subversive“, adesea excesiv de acide şi de transparente; nu o dată, studenţii dădeau nişte texte spre aprobare la partid şi ieşeau pe scenă cu altele, riscând diverse sancţiuni.
Grupul „Vouă“: „Fiecare gură de om va fi prevăzută cu un post de grănicer“
Grupul studenţesc „Vouă“ s-a născut tocmai din acest creuzet al brigăzilor studenţeşti din anii ’80, reprezentând o altă remarcabilă excepţie la corul propagandistic naţional al „Cântării României“; şi aceasta prin sfidarea, uneori inconştientă, a dogmelor ideologice şi a limitelor tolerate de cenzura de partid, îndrăznind chiar satirizarea transparentă a lui Ceauşescu şi a tarelor „societăţii socialiste multilateral dezvoltate“ în peste 500 de spectacole, cu sute şi mii de spectator din toată ţara.
Grupul „Vouă“ a apărut pe 8 martie 1982, fiind înfiinţat de câţiva studenţi din Facultatea TCM a Institutului Politehnic Bucureşti, sub conducerea lui Adrian Fetecău, secondat de Gelu Ocnaru şi Şerban Drăguşanu.
Acest cenaclu de muzică folk şi poezie nu a avut sprijinul niciunei instituţii a statului comunist şi a reprezentat o alternativă sinceră şi onestă, o frondă autentică la atotputernica maşină de propagandă comunist-ceauşistă a Cenaclului „Flacăra“ susţinut de CC al UTC. Adrian Fetecău, liderul grupului, îşi aminteşte: „Spre uimirea generală, «Vouă», care nu prea crease până atunci «probleme», în faţa unei asistenţe record în sala Casei de cultură a studenţilor «Grigore Preoteasa» din Capitală şi-a început într-un mod total surprinzător evoluţia. Am intrat cu prietenii mei pe scenă în acordurile formaţiei Phoenix, interzisă în acea perioadă, şi m-am dus la microfon anunţând că motto-ul spectacolului este: «Fiecare gură de om va fi prevăzută cu un post de grănicer». După care am început cu toţi să cântăm că «e prea lung drumul înspre comunism». (…) «Umorul cu şopârle» era caracteristic multor trupe studenţeşti. Dar nu cred că vreo altă trupă din acei ani atât de apăsători a avut «tupeul» de a ridiculiza pe faţă realităţile «înfloritoare» la care erau supuşi românii, aşa cum a făcut-o grupul «Vou㻓.
Ce-ar mai fi de adăugat după o „radiografie independentă” atât de clară? Nu prea multe… Poate doar că în mai 1989, după ce se ajunsese deja să fie schimbate, pe sub mână, casete audio înregistrate clandestin la spectacolele Grupului, cu cele mai „tari” momente, VOUĂ a susţinut un spectacol în aer liber, între căminele Complexului Studenţesc Regie din Capitală, cu 10 000 de spectatori, cifră care vorbeşte de la sine despre notorietatea şi popularitatea la care ajunsese trupa în acel moment! Cum a fost aprobat acel spectacol de trei ore al unui grup care fusese interzis în Capitală timp de un an după spectacolul cu motto-ul ” Fiecare gură de om…” rămâne şi astăzi o mare enigmă…
După 2010, VOUĂ a devenit „companie teatrală”, a început să îmbine apariţiile televizate cu spectacole din ce în ce mai dese, revenind la „uneltele tradiţionale” şi la „mediul tradiţional”, cel studenţesc. În „companie” au revenit doi vechi mohicani din anii’80, Ovidiu Mihăilescu şi Dan Caramihai, care asigură părţile muzicale ale spectacolelor. Cu o manifestare unică în peisajul artistic de la noi, care îmbină momente de umor, muzică şi poezie, VOUĂ a susţinut în ultimii ani numeroase spectacole în toată ţara, la festivaluri de teatru şi umor, la zile ale unor oraşe, la zilele unor firme mari, dar şi în centre studenţeşti cum au fost anul trecut Timişoara, Craiova, Suceava, Iaşi, Sibiu şi, bineînţeles, Bucureşti. Peste tot tinerii au rămas uimiţi că se poate face şi umor fără strop de vulgaritate! VOUĂ intenţionează să continue întâlnirile artistice cu studenţii, încercând să reînvie mişcarea culturală de altădată care, în vremea când trupa s-a înfiinţat, atinsese un rafinament extraordinar!
Reprezentanţii creditorilor OLTCHIM s-au întalnit luni la Bucureşti pentru a modifica planul de reorganizare şi procedura vînzare a combinatului aflat în insolvenţă. Întalnirea este decisivă şi pentru viitorul angajaţilor.
Aceasta pentru că propunerile de modificare prevăd că noii proprietari nu vor mai fi obligaţi să-i preia şi pe cei 2000 de salariaţi. Doar jumătate dintre ei vor avea şansa să fie reîncadraţi la societăţile care vor cumpăra activele Oltchim.
Creditorii susţin că modificarea planului de reorganizare este necesară pentru ca societatea să nu mai poată fi obligată de Comisia Europeană să returneze un ajutor primit de la stat, ajutor care este acum investigat de executivul comunitar.
Pe 11 martie, ARCEN lansează „Catalog București”, o acțiune de colectare a zeci de mii de date pentru realizarea primului inventar al tuturor imobilelor construite în zonele istorice ale Bucureștiului. Inventarul va fi realizat în perioada martie 2017 – noiembrie 2020, de către voluntari și specialiști arhitecți, urbaniști și istorici, și va viza cele 98 de zone construite protejate ale capitalei.
În prezent, patrimoniul construit al Bucureștiului este într-o avansată stare de degradare, sute de clădiri sunt în stare de colaps sau precolaps și reprezintă adevărate pericole publice. Imobilele din zonele protejate ale capitalei se confruntă cu demolări, degradări grave sau mutilări. Cele mai multe intervenții duc la pierderi ireversibile la nivelul identității orașului și a peisajului cultural. La nivelul zonelor protejate nu există nicio bază de date centralizată privind starea imobilelor și a agresiunilor asupra patrimoniului construit. Specificul zonelor istorice este alterat, calitatea vieții urbane scade, iar orașul vechi este supraaglomerat prin apariția „blocurilor dintre case”. Regulamentele de urbanism ale zonelor protejate sunt frecvent încălcate, astfel încât revitalizarea zonelor istorice din București și creșterea atractivității economice a acestora devin o imposibilitate.
Prin proiectul „Catalog București”, ARCEN va pune la dispoziția instituțiilor statului, specialiștilor din domeniu și locuitorilor orașului o platformă online cuprinzând inventarul tuturor imobilelor din cele 98 de zone protejate, respectiv zeci de mii de date și fotografii, analize și statistici. Inventarul zonelor protejate, realizat în perioada 2017–2020, ar putea deveni un instrument util pentru procedurile de avizare din cadrul comisiilor de specialitate. „Catalog București” va semnala erorile existente în Lista Monumentelor Istorice, va atenționa asupra necesității clasării altor imobile valoroase și ar putea deveni fundamentul pentru ameliorarea legislației din domeniu și a regulamentelor zonelor protejate din București, astfel încât acestea să favorizeze dezvoltarea armonioasă a peisajului urban și creșterea calității spațiului public.
În paralel, ARCEN va organiza, în perioada 2017–2020, o serie de conferințe și dezbateri publice pentru prezentarea și interpretarea datelor culese de pe teren, prioritizarea urgențelor orașului istoric și soluționarea acestora. „Catalog București”va reprezenta atât un instrument de educare a locuitorilor capitalei, cât și o inițiativă de activare a zonelor protejate ca microcomunități în interiorul orașului care pot lucra împreună cu specialiștii și autoritățile publice pentru salvarea patrimoniului urban și a peisajului cultural, prin stoparea agresiunilor și conservarea specificului Bucureștiului istoric.
Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Arsuri din Capitală s-a redeschis
Publicat de Mihaela Costache,
7 martie 2017, 09:00 / actualizat: 7 martie 2017, 10:02
Unitatea a fost închisă în luna iulie a anului trecut, după ce în presă a apărut o filmare în care puteau fi văzute larve pe rana unui pacient.
Reabilitarea Secţiei a durat mai bine de şapte luni, iar costurile au fost suportate de Primăria Sectorului 1.
Spaţiul a fost regândit şi acum secţia are cinci saloane cu câte un pat, în loc de 15 paturi – câte erau iniţial.
Lucrările de reabilitare au constat în retencuirea pereţilor şi montarea unor uşi glisante, care asigură izolare perfectă atât la intrarea şi ieşirea din saloane, cât şi a întregii secţii.
De asemenea, a fost montată o centrală de tratare a aerului cu filtre performante şi geamuri blocate complet.
Polițiștii încep seria acțiunilor de protest. Pichetări și un marș
Publicat de Mihaela Costache,
7 martie 2017, 08:30 / actualizat: 7 martie 2017, 10:02
Sindicaliștii din Poliție vor picheta Ministerul Muncii în zilele de 23 și 24 martie, iar în 25 martie vor organiza un marș de protest de la Ministerul de Interne până la Guvern, a anunțat luni, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și al Personalului Contractual, Dumitru Coarnă.
„Avem solicitare la Primăria Capitalei. Azi (luni — n. r.), la ora 15:00, suntem invitați acolo pentru a definitiva acele avizări. Avem pe 23 — 24 (martie) în fața Ministerului Muncii pichetare, iar în data de 25 (martie) miting de la Ministerul de Interne către Guvern. Avem solicitări de la aproape 10.000 de membri în prezent care doresc să participe la protest, nemulțumiți de nerespectarea legii și de neaplicarea corectă a salarizării în Ministerul de Interne”, a spus Coarnă, la începutul discuțiilor cu reprezentanții Ministerului Muncii privind proiectul Legii salarizării unitare.
Acesta a subliniat că sindicatul nu a primit un draft al proiectului de lege și că solicită respectarea prevederilor Hotărârii de Guvern 1/2017, deoarece, în prezent, sporurile din MAI se raportează la salariul de bază din 2009.
„Informațiile noastre sunt din comunicare publică. Ministrul nu ne-a prezentat un draft la acel vestit proiect. Noi discutăm pe două paliere. Odată din reglementare și, elementul doi, din aplicare. În reglementare noi solicităm să se respecte prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1 din 2017, care majorează salariul minim brut, de la 1.250 la 1.450 lei, dar sporurile pe bază de pontaj, de exemplu la personalul auxiliar din MAI, se raportează la salariul de bază din 2009, adică 600, 700, 800 lei, în funcție de cât a avut fiecare în acel moment. Deci, degeaba majorezi salariul de bază minim brut, dacă eu mă raportez la decembrie 2009. Practic, norma este golită de conținut. Nu produce efecte. Omul, în fapt, câștigă aceiași bani, nu câștigă nimic în plus, câștigă doar ei imagine”, a explicat Dumitru Coarnă.
Potrivit acestuia, „în poliție nu se mărește absolut nimic”, deși ultima majorare în acest sector a fost operată în 2008.
„Ultima majorare clară, tehnică, în Poliție, a fost în 2008. Aproximativ 40.000 de oameni ar beneficia, inclusiv personal auxiliar, jandarmi, pompieri, undeva la 40.000 — 50.000 din MAI. Impactul bugetar nu l-am calculat încă. La Sănătate au schimbat datele de referință, adică nu se mai aplică la decembrie 2009, ci la februarie 2017, iar salariile din Sănătate s-au dublat și chiar triplat. Suntem discriminați. Dacă privim un stat de plată din MAI, comparativ cu Sănătatea, un polițist cu funcție de conducere câștigă 3.000 de lei, iar un șofer de ambulanță câștigă 5.000 de lei”, a adăugat liderul de sindicat.
Ministrul Muncii și Justiției Sociale, Olguța Vasilescu, a declarat la România TV că salariile până la pragul de 4.000 de lei se vor dubla, cele după pragul de 4.000 de lei se vor majora cu 45%, iar la salariile care depășesc pragul de 7.000 de lei vor fi creșteri, „dar nu foarte mari”.
Președintele CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu, s-a arătat nemulțumit de noul proiect de Lege, deoarece, în prezent, prevede două baze de raportare diferite, una pentru funcționari și personalul contractual și alta pentru „aleși”.
„Față de propunerea fostului ministru al Muncii Dragoș Pîslaru, care prevedea pe patru ani o creștere a fondului de salarii cu 22 de miliarde de lei, doamna Olguța Vasilescu propune o creștere cu 30 de miliarde lei pe o perioadă nedeterminată. Este îngrijorător faptul că se dorește, în forma de la ora actuală, să existe două baze de raportare diferită — una care este salariul minim garantat în plată pentru funcționari și pentru personalul contractual, iar alta pentru aleși, salariul mediu pe economie, care nu este clar definit. Este greu de spus dacă nu cumva diferența de bani va fi alocată direct numai pentru funcțiile de aleși, care vor crește substanțial față de celelalte funcții din sectorul bugetar”, a spus Hossu, la Realitatea TV.
TULCEA: Mașină răsturnată în șanț. Trei persoane au fost rănite
Publicat de Mihaela Costache,
7 martie 2017, 08:00 / actualizat: 7 martie 2017, 10:03
Un bărbat de 70 ani din mununicipiul Constanța, în timp ce conducea un autoturism în Ceamurlia de Sus, într-o curbă a pierdut controlul volanului, iar vehiculul a părăsit partea carosabilă și a căzut într-un șanț de scurgere a apelor pluviale.
În urma accidentului a rezultat rănirea celor trei persoane din mașină.
Conducătorul auto poseda permis de conducere și nu se afla sub influența alcoolului.
Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului, informează IPJ Tulcea.
„Yodel It” va reprezenta Romania la Eurovision Song Contest!
Publicat de Mihaela Costache,
6 martie 2017, 14:37 / actualizat: 7 martie 2017, 10:04
In emisiunea „De 10xRomania„, turul tarii prezentat de Ioana Brusten, in aceasta saptamana de la Bucuresti FM, i-a avut invitati pe castigatorii Selectiei Nationale Eurovision 2017, Ilinca si Alex Florea.
Cei doi artisti au participat in cursa spre Kiev cu piesa „Yode It”, compusa de catre Mihai Alexandru si Alexa Niculae.
Piesa a primit 3745 de voturi din partea publicului, seara trecuta in Finala Nationala
Eurovision, transmisa de TVR.
Ilinca si Alex au marturisit in premiera faptul ca inca mai au nevoie de 2-3 zile pana realizeaza ca vor reprezenta Romania. „Este prima data cand am intrat intr-o finala de un asa nivel si am si castigat”, marturiseste Alex.
„Avem o echipa foarte mare in spate, cu siguranta, toti vor veni cu noi si ne vor sustine. Eu o sa imi iau si familia daca este posibil”, spune Ilinca.
Cei doi artisti sunt obisnuiti cu lumina reflectoarelor. In 2014, Ilinca Bacila a uimit juratii de la “Vocea Romaniei” prin talentul sau de a face yodeling iar Alex Florea este solist vocal si actor din Constanta care si-a demonstrat versatilitatea in participarile la X Factor 2014 si la Vocea Romaniei 2015.
Vezi intregul interviu realizat de Razvan Petre si Ioana Brusten 🙂
Muzica Unei Generaţii Perene – Aniversare GEORGE NATSIS
Publicat de Bogdan Dragomir,
6 martie 2017, 12:30 / actualizat: 22 iunie 2023, 9:30
Radio România Regional vă invită astăzi la o reîntâlnire „online” cu creaţia compozitorului GEORGE NATSIS! MUZICA UNEI GENERAŢII PERENE îl aniversează şi îi urează LA MULŢI ANI!
george-natsis_foto-3 (ceascadecultura.ro)
Născut în 6 martie 1958, George Natsis – pianist, compozitor și dirijor prodigios – a absolvit Conservatorul de Muzică „C. Porumbescu”, secția pian, în 1981. Ca pianist și orchestrator, a întreprins turnee în țară și în străinătate (Kuweit, Germania, Slovenia, Canada, Austria) și a colaborat cu nume mari ale muzicii pop românești. Din 1993, este pianist al Big-Bandului Radiodifuziunii Române.
„Ca o minune e un copil” (George Natsis/Mirela Fugaru) interpretat de copilul Alexandra Ruge (C&P George Natsis) – Arhiva personală.
A semnat orchestrații, aranjamente și direcția muzicală pentru emisiuni de televiziune. A fost aranjorul multor albume ale unor artiști consacrați, precum Ștefan Hrușcă, Ovidiu Lipan („Visul toboșarului”, „Getica”) și Gheorghe Zamfir.
„Mai stai” (George Natsis/Mirela Fugaru) din colecţia comp. George Natsis, interpretat de Alina Eremia (C&P George Natsis – Arhiva personală).
Activitatea compozițională a lui George Natsis a fost răsplătită, începând cu anul 1985, cu numeroase premii în festivaluri dedicate muzicii pop și jazz. Printre ele se numără distincția melodia anului la Radio România (piesa „Viața de artist”, 1991), premiul UCMR („Aș vrea să știu” cu M. Anghel, 1997), premiul pentru cel mai bun album etno-pop („Noaptea Sânzienelor” – album de autor, 1997), premiul pentru cea mai bună piesă și cea mai bună orchestrație la festivalul „Discovery” – Varna, cu melodia „Clopote albe” (2000),
„Eu şi chitara mea” (George Natsis/Mirela Fugaru) din colecţia comp. George Natsis interpretat de copilul Noni Razvan Ene (C&P George Natsis – Arhiva personală).
premiul special al Societății Române de Radiodifuziune la festivalul „The Golden Star” – București cu piesa „Endless World” (Micul meu Univers, 2003),
„Micul meu univers” (George Natsis) de pe albumul „Antologia Muzicii Uşoare Româneşti – CD2” (UCMR) interpretat de Carmen Trandafir (C&P 2003 Editura Muzicală UCMR).
premiul UCMR pentru muzică ușoară („E Prima iubire”; „Azi sau mâine”, 2005), premiul 1 pentru creație la Festivalul cântecelor de iarnă – Radio România (2008), premiul UCMR pentru muzică de jazz („Play 4 Me”; „Dorian Blues”, 2008), premiul 1 pentru creație la Festivalul „Fulg de nea”- Brașov (2010).
„Azi sau mâine” (George Natsis/Dana Dorian) din colecţia comp. George Natsis interpretat de Andreea Ioncea (C&P George Natsis – Arhiva personală).
Nu în ultimul rând, George Natsis este cunoscut ca dirijor, debutând la Teatrul „Constantin Tănase” (1979-1981), pentru a se afla apoi la pupitrul unor concerte precum cele de jazz cu Big-Bandul Radio. A dirijat, de asemenea, concertul etno-rock simfonic „Visul Toboșarului”- O. Lipan & Camerata Valahia, concertul aniversar Aura Urziceanu & Radio Big-Band (1987), concertul cameral Opus Avantra Strings Ensemble (2010), concertul rock simfonic Steve Vai & Evolution Tempo Orchestra (București și Rimini, Italia, 2010), dar și turneul european cu Steve Vai si Evolution Tempo Orchestra (iunie 2013).
„Vei fi a mea” (George Natsis) din colecţia comp. George Natsis interpretat de Aurelian Temişan (C&P George Natsis – Arhiva personală).
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Publicat de Bogdan Dragomir,
4 martie 2017, 14:18 / actualizat: 22 iunie 2023, 9:31
La Radio România Regional – MUZICA UNEI GENERAŢII PERENE, vom reasculta o voce tulburătoare, vom omagia şi vom afla amănunte biografice reprezentative ale regretatei interpreteDOINA BADEA.
A absolvit Școala Populară de Artă din Craiova și imediat a început colaborarea cu Corul Filarmonicii de Stat «Oltenia», cu care a avut mai multe turnee și spectacole. A colaborat cu teatre muzicale și de revistă din țară.
„Spre soare zburăm” (George Grigoriu/Angel Grigoriu, Romeo Iorgulescu) de pe albumul GEORGE GRIGORIU – În lumea şlagărului… interpretat de Doina Badea – 1963. (C&P 1996 Electrecord).
A debutat în 1960, pe scena teatrului din Deva și s-a remarcat prin vocea ei deosebită, gravă, puternică și cu un ambitus generos.
Apariţii: În 1963 a fost angajată la Teatrul „Constantin Tănase” din București; a avut foarte multe apariții la radio și TV și a făcut înregistrări pentru Casa de discuri „Electrecord”. A participat la turnee peste hotare iar apariția sa la «Olympia» din Paris a fost unul din succesele sale de notorietate. A susținut recitaluri la Festivalul Internațional «Cerbul de Aur» din 1968 și 1971.
„Cânta un matelot” (V. Veselovschi/I. Minulescu) de pe albumul „Vasile Veselovski – Strada Speranţei” interpretat de Doina Badea (C&P 2002 Electrecord).
Muzicologul George Sbârcea spunea: “Avea, într-adevăr, un fel al ei propriu de a interpreta orice melodie, o rezonanță particulară a tonurilor. Nu semăna cu nimenea și nimeni nu va putea să o imite, fiindcă Doina Badea este o apariție singulară, căreia până și cei indiferenți îi recunosc unicitatea sa de nerepetat. Poate că și cei mai puțin cunoscători de muzică ușoară românească mai veche au auzit măcar o dată în viața cântecele „Cânta un matelot…”, compus de Vasile Veselovschi, pe versurile lui Ion Minulescu, și „Ploaia și noi”, de Vasile Vasilache Jr pe un text al Flaviei Buref…”
„Ploaia şi noi” (Vasile V. Vasilache – Flavia Buref) de pe albumul „80 de ani de muzică” Disc 4 (C&P 1995 Radio România/ROTON).
„…Sunt doar două dintre marile succese ale cântăreței, dacă nu ar fi avut interpretarea specială a Doinei Badea, acestea n-ar fi avut același impact.” …“Cum știa ea să furișeze în orice melodie ce i se încredința de compozitori o strună de melancolie multiplicată! Și ce interiorizare elegiacă dobândeau cântecele pe care le interpreta, făcând din ele succese răspândite în țara întreagă!”
„Cântau privighetori în noaptea când ne-am cunoscut” (P. Andreescu/P. Andreescu) de pe albumul „Muzică de colecţie – Jurnalul Naţional”, interpretat de Doina Badea. (C- Electrecord, P – 2007 Intercont Music).
Unite de numeroase spectacole, Marina Voica şi Doina Badea au fermecat publicul pe aceeaşi scenă, răsplătite cu ropote de aplauze. Marina Voica, exprimându-şi regretul că muzica interpretată de Doina Badea nu este promovată mai des. „Ar trebui să se amintească de Doina Badea de ziua ei! Păcat că s-a stins. Mare păcat!”, încheie cu tristeţe Marina Voica.
Premii: Obține la Festivalul Național Mamaia 1963 Premiul pentru interpretarea melodiei «Spre soare zburăm» de George Grigoriu și un an mai târziu la același festival este premiată pentru interpretarea pieselor «Tu» de Vasile Veselovschi și «Nimeni» de Henri Mălineanu.
„Au revoir, bye-bye, ciao-ciao” (H. Malineanu/H. Malineanu) de pe albumul „Muzică de colecţie – Jurnalul Naţional” interpretat de Doina Badea. (C – Electrecord, P – 2007 Intercont Music).
Moartea: Dispare tragic pe 4 martie 1977, la Cutremurul din 1977. În 55 de secunde, numai în Bucureşti s-au prăbuşit 33 de clădiri. Peste 11.300 de persoane au fost rănite, iar 33.000 de locuinţe au fost avariate. În mai puţin de un minut 1.570 de oameni şi-au pierdut viaţa striviţi sau asfixiaţi sub dărâmături. Au dispărut oameni de cultură precum Toma Caragiu, A.E. Baconski, Alexandru Ivasiuc, Mihai Gafiţa, Corneliu M. Popescu, Alexandru Bocăneţ sau mezzosoprana Mihaela Mărăcineanu. Printre ei, Doina Badea, soţul acesteia, Traian Zmeu, şi cei doi copilaşi, Bogdan-Traian şi Andrei-Claudiu, al căror destin a fost curmat brusc.
„Deschide, deschide fereastra” (H. Malineanu/J. Fulga) de pe albumul „Muzică de colecţie – Jurnalul Naţional” interpretat de Doina Badea (C – Electrecord, P – 2007 Intercont Music).
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
MUZICA UNEI GENERAŢII PERENE – Ziua MARIN CONSTANTIN
Publicat de Bogdan Dragomir,
27 februarie 2017, 13:27 / actualizat: 22 iunie 2023, 9:36
Astăzi, la Radio România Regional – MUZICA UNEI GENERAŢII PERENE, vă invit să aducem un omagiu deosebit unei personalităţi artistice unice în istoria muzicii corale româneşti şi universale, cu ocazia aniversării a 92 de ani de la naşterea Maestrului MARIN CONSTANTIN. Cu acestă ocazie vom afla amănunte biografice şi vom asculta piese corale reprezentative interpretate de Corul Naţional de Cameră MADRIGAL, fondat şi dirijat de Maestrul MARIN CONSTANTIN!
La data de 27 februarie 1925, s-a născut la Urleta, jud. Prahova, dirijorul, compozitorul şi psihopedagogul MARIN CONSTANTIN. A pus bazele (1963) Corului Naţional de Cameră MADRIGAL (formaţia profesionistă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti pentru care a fost fondator, dirijor şi director pe viaţă). A fost specialist renumit în muzica renascentistă, cântul gregorian şi baroc, precum şi în muzica tradiţională românească dar şi un excelent psihopedagog.
S-a dedicat muzicii, debutând ca dirijor de coruri studențești și de amatori precum Corul Universității și Corul Sindicatului din Învățământ din București (1949-1951). A fost asistent la Facultatea de Filosofie din București (1948-1952), iar din 1954 a fost șeful sectorului muzical în Casa Centrală a Creației Populare (1954-1955), director general, dirijor al Ansamblului UTC din România (1951-1974), director adjunct al Direcției Muzicii din Ministerul Culturii (1960-1965), apoi profesor universitar la catedra de Dirijat de Cor la Conservator (din 1960). Între 1966-1969 a fost directorul general al Operei Române.
Maestrul Marin Constantin a fost membru al Uniunii Compozitorilor (din 1956), fiind autorul multor piese corale. A fost fondator al Corului Universității din București (1948), Capelei Corale “Gheorghe Cucu” (1958) și al Corului Național de Cameră Madrigal (1963).
Din 7 iulie 1963, când a avut loc primul concert, până la evenimentul de adio din 2010, a fost dirijorul Corului Madrigal al Conservatorului București, un ansamblu de excepție, care s-a făcut cunoscut prin numeroase turnee întreprinse de-a lungul anilor în toată lumea. A susținut peste 4000 de concerte în țară și în lume, în cadrul unor importante festivaluri: George Enescu (România), Bordeaux (Franța), Viena (Austria), Handel (Germania), UNICEF (Franța), Toamna Varșoviană (Polonia), Anul Marcian (Veneția, Italia), Primăvara la Praga (Cehia), Musica Antiqua Europae Orientalis (Polonia), Ohridsko Leto și Belef (Belgrad) etc.
„Il est bel et bon” (Passereau) de pe albumul „MADRIGAL chamber chorus, conducter: MARIN CONSTANTIN” interpretat de Corul Naţional de Cameră MADRIGAL – dirij. MARIN CONSTANTIN.
Madrigalul in Elvetia-1981 (foto arh. Madrigal/arh.pers.B.Dragomir)
Anul acesta se împlinesc 54 de ani (11.04.1963) de la înfiinţarea, la Bucureşti, a Corului de Cameră „Madrigal” – fondator şi dirijor Marin Constantin (n. 1925 – m. 2011). Cu un repertoriu renascentist, gregorian şi baroc precum şi din muzica tradiţională şi contemporană românească şi peste 4100 de concerte de mare succes susţinute în ţară dar şi pe cele mai prestigioase scene din Europa, America și Asia, ansamblul a susţinut primul recital la 7 iulie 1963.
„Anastaseos Imera” (Anonymous) de pe albumul „ROMANIAN NATIONAL CHOIR MADRIGAL, Conductor: MARIN CONSTANTIN” interpretat de Corul Naţional de Cameră MADRIGAL – dirij. MARIN CONSTANTIN.
Corul Madrigal dirijat de Marin Constantin (foto arh. Madrigal/arh.pers.B.Dragomir)
Din luna februarie a anului 2015, când s-au împlinit 90 de ani de la naşterea fondatorului – Marin Constantin, Corul Naţional de Cameră “Madrigal” cuprinde în titulatura sa şi numele acestuia, devenind “Corul Naţional de Cameră Madrigal – Marin Constantin”.
„PE CĂRARE SUB UN BRAD” (D.G. Kiriac) de pe albumul „BIJUTERII CORALE ROMÂNESTI (II)” interpretat de Corul Naţional de Cameră MADRIGAL – dirij. MARIN CONSTANTIN, solist Nicolae Herlea.
Am avut onoarea şi privilegiul de a mă număra, timp de 20 de ani, printre membrii acestei inegalabile formaţii artistice – o adevărată emblemă culturală a României – ce a interpretat minunate bijuterii corale tradiţionale româneşti dar şi piese din repertoriul baroc, clasic, contemporan românesc şi universal, pe toate continentele, pe toate marile scene ale lumii, sub bagheta marelui artist MARIN CONSTANTIN!
foto Corul National de Camera MADRIGAL – Dirij. si fondator Marin Constantin (www.marinconstantin.org – arhiva foto/arh.pers.B.Dragomir)
„Mărire’ntru cele’nalte” (Nicolae Lungu) de pe albumul „ROMANIAN MADRIGAL CHAMBER CHOIR” interpretat de Corul Naţional de Cameră MADRIGAL – dirij. MARIN CONSTANTIN.
1990-Turneu Japonia cu Corul MADRIGAL1 (Arhiva MADRIGAL/arh.pers.B.Dragomir)
Despre MADRIGAL şi MARIN CONSTANTIN s-au scris cărţi, articole, s-au realizat filme şi s-au difuzat foarte multe înregistrări audio şi video! Este o mare bucurie pentru oamenii iubitori de cultură să poată accesa internetul în zilele noastre şi să poată afla povestea colindelor tradiţionale româneşti (www.marinconstantin.org).
„TREI PĂSTORI” (Timotei Popovici) de pe albumul „BIJUTERII CORALE ROMANESTI (I)” interpretat de Corul Naţional de Cameră MADRIGAL – dirij. MARIN CONSTANTIN.
1990-Repetitie inainte de concert Turneu Japonia cu Corul Madrigal/arh.pers.B.Dragomir
Corul MADRIGAL a fost şi este etalonul mondial al muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, creația bizantină și muzica contemporană românească și universală.
„JOCURI (Divertisment folcloric de Cornelia /arh.pers.B.Dragomir)Tăutu)” de pe albumul „BIJUTERII CORALE ROMANESTI (II)” interpretat de Corul Naţional de Cameră MADRIGAL – dirij. MARIN CONSTANTIN, solist Bogdan Dragomir.
1990-Turneu Japonia cu Corul Madrigal (Arhiva MADRIGAL/arh.pers.B.Dragomir)
În anul 1992, după înregistrarea a peste 40 de discuri și promovarea artei la cele mai înalte nivele, corul aflat sub bagheta maestrului Marin Constantin a fost inclus pe lista valorilor patrimoniului universal UNESCO.
„RĂSUNETUL ARDEALULUI” de pe albumul „BIJUTERII CORALE ROMANESTI (I)” interpretat de Corul Naţional de Cameră MADRIGAL – dirij. MARIN CONSTANTIN, solist Lucian Bonifaciu.
1990-Japonia-truneu cu Madrigalul-Intalnire cu marea soprana ILEANA COTRUBAS /arh.pers.B.Dragomir
Ar trebui, din când în când, să facem un exerciţiu de memorie şi să ne reevaluăm amintirile şi valorile culturale, mai ales pe cele naţionale, pentru că în ultimii ani suntem „bombardaţi” şi „intoxicaţi” cu toate kitch-urile posibile…părerea mea…, mă refer strict la cele muzical-artistice, uitând complet de marile noastre valori culturale cu care România se mândrea şi cucerea cele mai importante scene artistice internaţionale!
Surse: Agenţia de Presă RADOR, Wikipedia.org, marinconstantin.org şi materiale jurnalistice din arhiva personală. Piesele muzicale în format audio sunt selectate de pe albumele “Corul de Cameră MADRIGAL – Dirijor: MARIN CONSTANTIN” (C & P – ARTEXIM), “ROMANIAN MADRIGAL CHAMBER CHOIR” (C & P-1992 Electrecord), „BIJUTERII CORALE ROMÂNEŞTI” (I) şi (II) – (C&P 1997 Electrecord).
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Publicat de Bogdan Dragomir,
26 februarie 2017, 15:01 / actualizat: 22 iunie 2023, 9:37
Radio România Regional vă propune astăzi la MUZICA UNEI GENERAŢII PERENE o aniversare de suflet a unei artiste de excepţie – ELENA CÂRSTEA, ocazie cu care, noi, prietenii şi foştii colegi de scenă îi dorim peste mări şi ţări, sănătate, bucurii şi LA MULŢI ANI!
Elena Cârstea
(n. 26 februarie1962, Agnita, județul Sibiu) este o solistă de muzică ușoară/pop, compozitoare și textieră. A absolvit în anul 1981 Liceul de artă din Sibiu și încă de la 16 ani și-a format primul grup împreună cu Ioan Gyuri Pascu. Formația celor doi s-a numit “Trandafirii negri”. A cântat de mic copil împreună cu sora sa în formații muzicale școlare. Colaborează cu grupul Star 2000 al lui Petre Geambașu pentru un turneu în Emiratele Arabe Unite.
În perioada 1982-1986 este solista formațiilor Cornel Verban și Alexandru Wilmany. În 1983 obţine Premiul Publicului la Festivalul „Melodii 83”, cu primul ei mare hit – „Ochii tăi”. În 1989 realizează şi lansează primul ei album, intitulat „Ochii tăi”, iar în 1990, albumul “Sunday”, amândoua bine primite de public. Din 1990 a efectuat turnee înSUA, Germania, Canada, Regatul Unit. În 1993 şi 1994 scoate 3 albume: Colinde (cu Ştefan Iordache), Baladă pentru Sanda şi O iubire imposibilă. În 1995 obţine locul 1 la Festivalul de la Izmir, în Turcia, iar 1998 locul 1 la Coven, Irlanda. În 1996 scoate primul album de versuri, intitulat Poezele pentru Vipi, iar Radio Contact o desemneaza „Cea mai bună interpretă a anului”. Tot în acelaşi an, Elena lansează albumul 5 anotimpuri. Obţine premii importante în Egipt şi Lituania, cu piese compuse de ea.
Nu sunt perfectă – Text, muz. şi voce: Elena Cârstea, de pe albumul „Nu sunt perfectă” (C&P 1998 INTERCONT MUSIC)
În 1998 lansează împreună cu Casa de Discuri INTERCONT MUSIC albumul Nu sunt perfectă. Din 1994 este director artistic la complexul artistic Vox Maris. În 1999 înființează și este președinte de onoare al Sindicatului Interpreților și Compozitorilor Liberi Profesioniști. În 2000 lansează albumul „Colinde americane” şi obţine premiul 1 pentru piesa Let’s Change the World. În 2004 este decorată cu ordinul „Meritul Cultural – grad de cavaler” de Preşedintele României.
Ochii tăi – Text, muz. şi voce: Elena Cârstea, de pe albumul „Nu sunt perfectă” (C&P 1998 INTERCONT MUSIC). Solişti: Elena Cârstea, Dida Drăgan, Monica Anghel, Silvia Dumitrescu, Sanda Ladoşi, Narcisa Suciu, Carmen Trandafir, Gabriel Cotabiţă, Ovidiu Komornik şi Laurenţiu Cazan – solo chitară.
În luna iulie 2009 a fost diagonsticată de medici cu anevrism cerebral. Operația a decurs cu succes. În 2013, după refacerea în urma intervenției chirurgicale, s-a hotărât să participe la Eurovision în cadrul Selecției Naţionale. Piesa cu care a concurat, intitulată „Spinning”, a fost compusă pe versurile ei, iar muzica a fost compusă de Cristian Faur.
Din 1990 până acum a înregistrat aproximativ 3.000 de concerte în țară și peste hotare. După o așa activitate intensă, artista s-a mutat în S.U.A. alături de soțul ei, Glenn Muttart, și de cele două fiice ale ei, Adriana și Sanda.
Gelozie – Text, muz. şi voce: Elena Cârstea, de pe albumul „Nu sunt perfectă” (C&P 1998 INTERCONT MUSIC).
Sursa info: (Wikipedia.org, video – TVR, informaţii şi materiale muzicale din arhiva personală)- selecţiuni.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Publicat de Bogdan Dragomir,
14 februarie 2017, 14:38 / actualizat: 22 iunie 2023, 9:37
Astăzi, la Radio România Regional – Muzica Unei Generaţii Perene – vă invit să aflăm amănunte biografice şi să ascultăm piese muzicale reprezentative ale îndrăgitului şi regretatului interpret de muzică uşoară – GIL DOBRICĂ!
A fost un solist vocal de muzică pop-rock, soul și rhythm and blues din România. A avut în repertoriu melodii proprii și preluări după piese celebre semnate Ray Charles (al cărui admirator declarat a fost) și alți artiști de gen, printre care John Denver, a cărui piesă intitulată „Country roads” („Drumuri de țară” – modificată în „Hai acasă”) a devenit cea mai cunoscută melodie din cariera lui Gil Dobrică.
Hai acasă (John Denver/Gil Dobrică), de pe albumul „Cântec pentru mama” interpret Gil Dobrică (C&P 1998 Electrecord RO).
S-a născut la țară, în comuna Dăbuleni, județul Dolj, într-o familie cu nouă copii, Gil fiind cel mai mic. La 14 ani și-a luat fratele cel mare și a plecat la Craiova, la școala de meserii, unde a devenit strungar. A colindat toată țara cu Cenaclul Flacăra și cu „Serbările Scânteii Tineretului“. Un coleg de muncă era un mare iubitor de „muzică neagră” și i-a insuflat viitorului solist pasiunea pentru Ray Charles, care a devenit în scurt timp idolul său. Gil a început să cânte piese rock și soul de la 17 ani: cânta pentru studenți, pe gratis, la Clubul Uzinei „7 noiembrie“ și îi detrona pe cei care cântau jazz, swing, foxtrot.
„Idilă sub clar de lună” (Bill Monroe/Gil Dobrică) de pe albumul „Cântec pentru mama” (C & P 1998 Electrecord RO).
În 1996 a avut ocazia de a-l întâlni pe idolul său Ray Charles, cu ocazia recitalului susţinut de acesta în cadrul Festivalului Internaţional „Cerbul de Aur” de la Braşov, „Cea mai frumoasă zi din viața mea”, după cum avea să mărturisească Gil.
„Discuţie în familie” (Ray Charles/Gil Dobrică) de pe albumul „Cântec pentru mama”, interpret Gil Dobrică (C & P 1998 Electrecord RO).
În ultimii ani de viață a colaborat cu trupa Nightlosers, cântând în deschiderea recitalurilor susţinute de această formaţie, în cluburile din București. A avut o scurtă apariție în clipul trupei, intitulat “Dragostea-i ca și o râie”.
Se stinge din viață la vârsta de 61 de ani, după o grea suferință. Încă din toamna anului 2006, cunoscutul cântareț suferea de gută cronică, de ciroză, dar și de pneumonie.
„Scrisoarea” (Boks Tob/Gil Dobrică) de pe albumul „Cântec pentru mama” interpret Gil Dobrică (C & P 1998 Electrecord RO).
A debutat în 1963, la Casa de cultură a Sindicatelor din Craiova. Activează în diferite trupe: 13 Carate, iar din 1967 cu formația Dacii. În anii 1970, Gil, la îndemnul unor prieteni de la Conservator, a lăsat Craiova pentru Capitală. A locuit în gazdă, banii nu-i ajungeau niciodată, Gil Dobrică a avut foarte puține apariții televizate. Primul pas important pentru Gil Dobrică în Bucureşti a fost când s-a angajat la barul Atlantic, la Athéné Palace, la Continental. Fiecare bar avea balet, orchestră, se cânta în limba engleză, pe viu (live), fără instrumente electronice. Tot în 1970 colaborează cu grupul Sfinx, iar doi ani mai târziu cu Roșu şi Negru. Apare în spectacole de muzică și poezie, la Teatrul Municipal „Lucia Sturza-Bulandra” (alături de Florian Pittiș, Ion Caramitru ș.a.). În 1979 i se oferă o apariție cinematografică în filmul „Nea Mărin miliardar”, în regia lui Sergiu Nicolaescu și debutează discografic cu „Hai acasă” pe disc EP de 45 de turații. Piesa este un cover după John Denver – „Take Me Home,Country Roads(1971).
„Un singur dor” (Ray Charles/Gil Dobrică) de pe albumul „Cântec pentru mama” interpret Gil Dobrică (C & P 1998 Electrecord RO).
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Muzica Unei Generaţii Perene – Aniversare NICO (Nicoleta Matei)
Publicat de Bogdan Dragomir,
1 februarie 2017, 11:32 / actualizat: 22 iunie 2023, 9:38
Astăzi, la Radio România Regional – Muzica Unei Generaţii Perene – vom aniversa cu drag pe una dintre cele mai apreciate soliste din România – LA MULŢI ANI, NICOLETA MATEI – Nico!
În anul 1990 a absolvit „Şcoala Populară De Artă” la clasa profesorului Corneliu Irimia, iar începând cu anul 1996 participă la diverse concursuri naţionale, obţinând numeroase premii. Din anul 1996 este angajată a Teatrului “Toma Caragiu” din Ploieşti, fiind rapid apreciată prin acordarea Premiului pentru „Cea mai bună solistă vocală a Festivalului Naţional al Teatrelor de Estradă de la Constanţa”, distincţie pe care o obţine 4 ani consecutiv (1996, 1997, 1998, 1999). Prima apariţie în televiziune a avut loc în anul 1998, alături de Horia Brenciu, în cadrul emisiunii “Sarabanda”, unde interpretează diferite piese din repertoriul românesc şi internaţional, emisiunea obţinând audienţe record cu fiecare editie şi datorită aportului său artistic.
„Şi dacă viaţa mea…” Muz. Viorel Gavrilă, text Roxana Popescu, de pe UCMR – Muz. Uşoară Românească (C&P 2006) – Cântaţi cu noi! interpretată de NICO. Lansat: 2006.
În anul 1999 participă la Festivalul “Mamaia”- secţiunea Creaţie cu piesa „Şi Dacă Viaţa Mea”, compusă de Viorel Gavrilă şi obţine Locul II.
Debutul pe piaţa muzicală are loc în anul 2001, când baieţii de la B.U.G. Mafia lansează piesa „Cine E Cu Noi”, refrenul acesteia fiind interpretat cu succes de Nico. Până la apariţia primului material discografic nu mai este decât un pas. Astfel, în anul 2003 este lansat albumul Hip-Hop/R&B „Gând Pentru Ei”.
„Gând Pentru Ei feat. Cabron/Thought for Them” – muz. Laurenţiu Matei, text Anamaria Mirică – de pe albumul Gând Pentru Ei/Thought for Them interpretată de Nico (C&P 2003 Intercont Music).
Pentru acest album, Nico a colaborat cu Laurenţiu Matei, Don Baxter, Puya şi Cabron, reuşind să se impună cu succes pe piaţa muzicală românească. „Gând Pentru Ei” s-a vândut în peste 30.000 de exemplare, rămânând până astăzi cel mai bine vândut album semnat Nico. Singurul extras pe single, „Nu Pot Să Mai Suport” rămâne piesa de referinţă din cariera artistei. Urmează numeroase colaborări cu artişti Hip-Hop, printre care Puya şi Trupa “Codu’ Penal”. În toamna anului 2003, Nico reprezintă România în finala Concursului Internaţional „Cerbul De Aur” cu piesele „Heaven Knows” şi „Rămâi Cu Bine”, obţinând locul II. 2004 este anul în care Nico participă la festivaluri internaţionale reuşind să obţină de fiecare dată premii importante. Marele premiu precum şi alte patru distincţii sunt oferite de către organizatorii Festivalului „Discovery Fest” din Varna, Bulgaria. Marele Premiu şi Trofeul „Vocea Asiei” sunt câştigate în Kazahstan, la Alma Ata, iar la Festivalul „Mamaia” obţine locul II la secţiunea Creaţie cu piesa „Spune Da, Spune Nu”, semnată Andrei Tudor. Nico participă alături de Mihai Trăistariu în Finala Eurovision România 2005 cu balada „All The Time” compusă de Andrei Tudor şi ocupă locul III. După succesul înregistrat cu primul album, Nico începe înregistrările pentru un nou material discografic. Albumul „Aşa Cum Vrei” este lansat în anul 2005 şi conţine piese semnate de Laurenţiu Duţă, Alin Radu, Laurenţiu Matei, Silviu Păduraru şi Bogdan Taşcău. Pe lângă piesele R&B, Nico înregistrează câteva piese pop. „Aşa Cum Vrei” este singurul single lansat de pe acest album şi s-a bucurat de un real succes, fiind difuzat de majoritatea posturilor de radio. Nico este la un pas de a reprezenta România la Concursul Eurovision 2006. Se prezintă în Finala Eurovision România alături de Akcent şi interpretează piesa „Jokero”, ocupând locul II. În 2007 este lansat albumul „Cast Away”. Acesta conţine piese pop, dance şi R&B semnate de Laurenţiu Matei, Costi Ioniţă, Puya, Bogdan Dima, Călin Moraru, Radu Alin, Bogdan Popoiag şi Eduard Alexandru. Singurul single lansat de pe acest album este piesa „Cast Away”, astfel Nico reuşind să abordeze inclusiv piese de club. O altă piesa ce s-a bucurat de un real succes este „Dulce Amăruie”, ocupând una din primele poziţii în Selecţia Naţională Eurovision 2007. După ani de perseverenţă, Nico împreună cu Vlad Miriţă reprezintă România în Finala Eurovision 2008 de la Belgrad, Serbia. Piesa „Pe O Margine De Lume” obţine Premiul pentru „Cel Mai Bun Cântec” din concurs, distincţie oferită de membrii juriului de specialitate prezenţi la Belgrad. „Pe O Margine De Lume” primeşte Premiul pentru „Cel Mai Bun Cântec Pop al Anului” la Gala decernării Premiilor Radio România Actualităţi 2009.
„LOVE MAIL” – muz. Laurenţiu Matei, text Loredana Mândrescu, de pe albumul LOVE MAIL interpretat de NICO (C&P 2010 CAT MUSIC).
Următorul single semnat Nico este lansat în primăvara anului 2009, piesa „Love Mail” este compusă de Laurenţiu Matei pe versurile Loredanei Mândrescu (Moni-K). „Love Mail” este difuzată pe posturile de radio şi ocupă poziţii în Top 10 şi în clasamentele acestora. Piesa dă şi titlul celui mai recent material discografic din cariera solistei. Albumul „Love Mail” este lansat în primăvara anului 2010 şi conţine piese semnate de Laurenţiu Matei, Cabron şi Laurenţiu Duţă. Cel de-al doilea single extras de pe albumul „Love Mail” este „Poate Undeva”. Piesa este semnată de Laurenţiu Matei pe versurile Loredanei Mândrescu (Moni-K) şi se bucură de un real succes, devenind una dintre cele mai populare piese din cariera artistei.
Nico reprezintă România la „The International Competition Of Istanbul Songs” în luna mai 2010. Festivalul are loc în Istanbul, Turcia. Nico interpretează în limba turcă piesa „Ah, Istanbul” şi câştigă Trofeul Festivalului. La Premiile Radio România Actualităţi 2011, Nico primeşte 3 nominalizări: „Cel Mai Bun Album Al Anului” pentru „Love Mail”, „Cea Mai Bună Piesa Pop A Anului” pentru „Poate Undeva” şi „Cea Mai Buna Interpreta A Anului”, reuşind să câştige ultima categorie la care a fost nominalizată. În anul 2011 Nico lansează piesa „Mai Dă-mi O Şansă” compusă de Laurenţiu Matei pe versurile Loredanei Mândrescu (Moni-K). Aceasta este rapid apreciată atât de public cât şi de criticii de specialitate. „Mai Dă-mi O Şansă” este votată „Piesa Anului 2011” la Top Românesc Radio România Actualităţi. Nico este invitată pe albumul „Beautiful Jazz Duets” lansat de Direcţia 5. Împreună înregistrează piesa „Îmi Amintesc”. La Gala de decernare a Premiilor Radio România Actualităţi 2012, Nico obţine două nominalizări: „Cea Mai Bună Piesă Pop A Anului” pentru „Mai Dă-mi O Şansă” şi „Cea Mai Bună Interpretă A Anului”, câştigând ambele premii. “Cea mai bună interpretă” la Premiile Muzicale Radio România Actualități 2012 a fost desemnată Nicoleta Matei (Nico). Nico a mai obţinut Trofeul şi la categoria “Cel mai bun cântec pop” pentru melodia „Mai dă-mi o şansă”. Nico lansează în primăvara anului 2012 un nou proiect muzical. Colaborează cu Vanotek şi Kristina (Ex Impact) pentru piesa „Sweetie”. Este un gen muzical diferit faţă de cel abordat până acum, însă cu acesta speră să atragă şi un alt gen de public. (http://www.nicomusic.ro/biografie.html )
Cea mai recentă piesă (2016) interpretată de Nico şi preluată imediat de posturile româneşti de radio este:
„În locul tău (Radio edit)”, Muzica: Adi Cristescu, Text: Chris Mayer, Adi Cristescu (C&P 2016 – Cat Music) interpretat de Nico.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Muzica Unei Generaţii Perene – Aniversarea interpretului şi compozitorului OVIDIU KOMORNYIK
Publicat de Bogdan Dragomir,
29 ianuarie 2017, 12:24 / actualizat: 22 iunie 2023, 9:40
Pentru finalul lunii ianuarie, 25 – 31.01.2017, am ales, dintre personalităţile muzical-artistice aniversate la Radio România Regional – Muzica Unei Generaţii Perene – un apreciat solist şi compozitor al muzicii uşoare româneşti – LA MULŢI ANI, OVIDIU KOMORNYIK!
OVIDIU KOMORNYIK s-a născut la data de 29 ianuarie 1969 în oraşul Dej, judetul Cluj. Debutul în activitatea muzicală a fost în anul 1988, când a fost angajat ca solist vocal la Teatrul de Revistă din Deva, având şi numeroase turnee în ţară. A primit multe premii la festivaluri interjudeţene precum Trofeul „Stelele Cetăţii” de la Deva, „Floare de Lotus” – Oradea, „Nufărul Alb” – Sf. Gheorghe. În anul 1990, Ovidiu Komornyik şi-a făcut debutul în televiziune prin participarea la Festivalul de la Mamaia, iar în anul 1991 a primit Premiul Festivalului Internaţional Bucureşti la secţiunea Interpretare, urmat de Premiul II la secţiunea de Interpretare a Festivalului de la Mamaia din acelaşi an.
„Vreau să zbor” de pe albumul „Iartă-mă dacă ţi-e dor”, muz. şi text Ovidiu Komornyik. C si P 2009 OVO MUSIC.
În perioada 1992-1993 a participat la turnee în Italia alături de Marilena Dobre şi Emilia Diţu. A susţinut şi recitaluri alături de vedete internaţionale precum Michele Bavarro şi Antonello Venditti. Ovidiu Komornyik primeşte în anul 1996, două noi premii: unul la secţiunea „Creaţie” a Festivalului de la Mamaia cu piesa „Tot mai mult” şi Premiul Presei la acelaşi festival, la secţiunea „Şlagăre” cu melodia „Spune-mi unde să te gasesc”.
„Dragostea ne va salva” de pe albumul „Iartă-mă dacă ţi-e dor”, muz. şi text Ovidiu Komornyik. C şi P 2009 OVO MUSIC.
Timp de opt ani, 1990-1998 a participat ca invitat la numeroase emisiuni de televiziune înregistrate sau difuzate în direct pe postul naţional, fiind nelipsit din programele de maximă audienţă, cum ar fi programul de revelion. Primul său album a fost lansat în anul 1998, intitulat „Te iubesc tot mai mult”, albumul conţinând piese compuse de Dragoş Docan, Dan Teodorescu şi Dumitru Lupu. Debutul în calitate de compozitor şi textier are loc în anul 1999 si tot atunci incepe colaborarea cu mari artişti din ţară, precum Sanda Ladoşi, Mirabela Dauer, Gabriel Dorobanţu, Anca Ţurcaşiu şi Elena Cîrstea.
„Te-am trădat (remake)” de pe albumul „Iartă-mă dacă ţi-e dor”, muz. şi text Ovidiu Komornyik. C şi P 2009 OVO MUSIC.
În primul an de compoziţie reuşeşte la Festivalul de la Mamaia, ediţia 2000, la doua secţiuni: „Şlagăre” cu melodia „Frumoasa Mea” interpretată de Marcel Pavel şi la „Creaţie” cu melodia „Eu Cred”, solist Ovidiu Komornyik. În decembrie 2000 lansează piesa „Te-am Trădat” împreună cu videoclipul care obţine un succes deosebit din partea publicului. Albumul „Te-am Trădat” conţine 14 piese, dintre care 8 sunt interpretate de Mirabela Dauer.
„Eşti mireasa vieţii mele (remake)” de pe albumul „Iartă-mă dacă ţi-e dor”, muz. şi text Ovidiu Komornyik. C şi P 2009 OVO MUSIC.
În activitatea sa muzicală au urmat albumele „Eşti mireasa vieţii mele”, „Nu plânge iubito” (2003), „Cand vin acasă” (2005). În anul 2008, Ovidiu Komornyik realizează un turneu prin ţară împreună cu Angela Similea de promovare a albumului lor de duet „De dragul tău” şi tot în acest an a câştigat campania de susţinere a românilor din Italia „SOS pentru românii din Italia” cu piesa „Dragostea ne va salva”. Cel mai recent album al său este lansat în mai 2009, „Iartă-mă dacă ţi-e dor”, album ce conţine şi piesa „Iartă-mă” ce asigură coloana sonoră a serialului „Fetele marinarului”.
Sursa: Agenţia de presă RADOR, http://biografii.famouswhy.ro/ovidiu_komornyik/www.youtube.com,
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Muzica Unei Generaţii Perene – Aniversare STELA ENACHE
Publicat de Bogdan Dragomir,
24 ianuarie 2017, 13:23 / actualizat: 22 iunie 2023, 9:41
Bun regăsit tuturor! Astăzi, la Radio România Regional – Muzica Unei Generaţii Perene, îi spunem cu drag LA MULŢI ANI, unei personalităţi muzical-artistice româneşti, renumitei şi îndrăgitei interprete – STELA ENACHE!
Încă de la șase ani, Stela începe să studieze pianul fiind înscrisă la Școala de Muzică. În perioada 1964-1967 a urmat cursurile Școlii Populare de Artă din Reșița, secția canto. În perioada 1967-1972 a urmat cursurile Conservatorului de Muzică din Cluj.
Pentru un sărut – Stela Enache (muz. George Grigoriu, text Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu) C&P 1996 Electrecord.
A fost perioada în care a participat la festivalurile studențești de la Iași, Târgu Mureș,Timișoara. Este remarcată de compozitorul George Grigoriu care reușește să facă un duet inedit la acea vreme cu Stela Enache și George Enache. În 1971 a participat la Festivalul Național Mamaia, unde a obținut locul al II-lea la secțiunea „interpretare”. Interpretează în concurs piesele „Să facem florile să cânte„, pe muzica lui George Grigoriu și „Țin minte” pe muzica lui Radu Șerban. În 1972 a participat din nou la aceeași secțiune a festivalului Mamaia și a obținut același premiu.
Tangoul de demult – Stela Enache (muz. Gherase Dendrino, text George Mihalache) C&P Radio România.
Tot în 1971, Stela Enache se căsătorește cu compozitorul Florin Bogardo, cu care are doi copii. Florin Bogardo i-a încredințat peste 60 de piese. Este cooptată ca solistă a Orchestrei Electrecord condusă de Alexandru Imre împreună cu care face numeroase turnee în Germania, Rusia, Austria, țările nordice ș.a.
Întâia oară – Stela Enache şi Florin Bogardo (F. Bogardo – M. Fortunescu). Un produs Roton sub licenţa Electrecord România.
După desființarea formației devine solista trupei condusă de toboșarul Doru Danciu sub numele de Sunshine Band. În 1972 a plecat în Germania, iar apoi a efectuat turnee în toată lumea (Rusia, Austria, Elveția, Norvegia, Danemarca, etc.). În 1986 a încheiat primul contract pe un vas de croazieră. De atunci cântă foarte mult pe vase de croazieră. Cu „Europa„, unul din cele mai selecte vase de croazieră, a făcut de patru ori ocolul pământului, timp de un an. În 1977, a participat la Festivalul „Orfeul de aur” din Bulgaria. Apare alături de nume mari ale muzicii în diferite programe muzicale: Gilbert Becaud, Milva, Gloria Gaynor, Jennifer Rush, Tony Christie, The Platters, Lionel Hampton, Vicky Leandros, Al Bano etc.
Ani de liceu – Stela Enache şi Florin Bogardo (F. Bogardo). Un produs Jurnalul Naţional sub licenţa Electrecord Romania.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Muzica Unei Generaţii Perene – Cantautorul VICTOR SOCACIU
Publicat de Bogdan Dragomir,
16 ianuarie 2017, 13:37 / actualizat: 22 iunie 2023, 9:41
Astăzi, la Radio România Regional – Muzica Unei Generaţii Perene, aniversăm un renumit cantautor de muzică folk şi pop-folk, realizator de emisiuni radio-tv, fost membru al Cenaclului FLACĂRA – La mulţi ani, VICTOR SOCACIU!
VICTOR SOCACIU : (n. 14 ianuarie 1953, Brașov), este un cantautor român de muzică folk, realizator de emisiuni de televiziune.
Cantautor, membru, din 2003, al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România • Născut la: 14.01.1953 la Braşov • 1969 – Urmează cursurile de ghitară clasică la Şcoala Populară de Artă – Braşov, la clasa prof. Martinescu. • 1978 – Absolvent al Facultăţii de Electromecanica – inginer • 1970 – debutează pe scenă cu trupa rock Zodiac. • 1973 – activează în cadrul Cenaclului “Dacia Felix” din Centrul Universitar Braşov iar primele sale cântece folk (“Trenul”, “Ţinta între bine şi rău”, “Sub scutul amurgului”) se bucură de un real succes în mediul studenţesc.
„Tata şi caii” de pe Best of – 30 de Victor Socaciu. Lansat: 2003. C & P 2003 Radio România.
• 1975 – debut radio cu piesa « Nălucile amintirilor » • 1976 – debutează în Cenaclul “Flacăra” la Teatrul Naţional Bucureşti • 1976 – debut TV cu piesa “Oltule”
„Cãruţa cu flori” de pe Best of – 30 de Victor Socaciu. Lansat: 2003. C & P 2003 Radio România.
Activitate:
Membru în Cenaclul “Flacăra” în perioada 1976 – 1982, al Serbărilor Scânteii Tineretului în perioada 1983 – 1984 • Semnează muzica spectacolului “Tinereţe fără bătrâneţe” de Eduard Covali – Teatrul Dramatic Braşov • Semnează coloana sonoră a spectacolului de muzică şi poezie “Muntele dragostei” la Teatrul Ion Creangă – Bucureşti – 1987 – 1989 • Producător al Festivalului Naţional – Concurs de muzică folk “Om Bun” începând din 1991
„Cântec pentru Charlie Chaplin” de pe Best of – 30 de Victor Socaciu. Lansat: 2003. C & P 2003 Radio România.
• Turnee în: China – 1986, Coreea – 1986, URSS – 1984, Germania – 1985, 1999, 2002 şi 2003, Republica Moldova – 1990, 1993, 1996 şi 2001, Canada – 1999 şi 2001, SUA – 1996, 1999 şi 2002, Suedia – 1996, etc. • Realizator al emisiunii săptămânale la TVR – “Vânare de vânt”, între 1997-1999.
„La un ceai” de pe Best of – 30 de Victor Socaciu. Lansat: 2003. C & P 2003 Radio România.
• Semnează genericele mai multor emisiuni Radio şi TV printre care: “Omul cu chitara”, “Oameni de zăpadă” respectiv « Ceaiul de la ora 5 », « Insomniile Corinei » « Cazuri şi necazuri în dragoste », « Vânare de vânt », « Arca Marinei », « Personalul de Costineşti », « Bun de tipar », « Tunelul timpului », « Mulţumesc », « Ora fără catalog » • Semnează peste 450 de cântece declarate la UCMR – ADA.
– Şi-a lansat cel mai recent album muzical în 2014, albumul „Îmbrăţişarea”, editat de casa de discuri ELECTRECORD.
„Mereu cu Dumnezeu” de pe Condiţia Umană – C & P 2001 Electrecord EDC 426 de Victor Socaciu / Adrian Păunescu.
– Victor Socaciu se află de mai bine de un an la Montreal, Canada, unde a fost numit consul general al României.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Muzica Unei Generaţii Perene – Compozitorul VASILE VESELOVSKI
Publicat de Bogdan Dragomir,
10 ianuarie 2017, 12:29 / actualizat: 22 iunie 2023, 9:45
Am ales pentru astăzi, dintre personalităţile muzical-artistice aniversate sau comemorate în săptămâna 2 – 8.01.2017, un renumit compozitor de şlagăre ale muzicii uşoare româneşti – VASILE VESELOVSKI .
VASILE VESELOVSKI
Vasile Veselovski (n. 18 decembrie, 1925, Pitești (Găvana) – d. 4 ianuarie1998) , compozitor de muzică ușoară, autor al unor șlagăre îndrăgite precum „Strada Speranței”, „Fluierând pe stradă”, „Merit eu”, „Tu”, „Și dacă”, „O chitarǎ cânta”, „Și m-am îndrăgostit de tine”.
„Corina Chiriac / Strada sperantei” de pe CD-ul Vasile Veselovski – Strada Sperantei. Lansat: Electrecord 2001.
Dragostea pentru muzică a apărut din copilărie, pentru că tatăl l-a învățat să cânte la balalaică, mandolină și chitară și apoi la acordeon. În timpul școlii și facultății a făcut parte din mai multe coruri: Liceul Teoretic de băieți Pitești (dirijor Alfons Popescu), Corala „Crai Nou” (dirijor Liviu Kavassi), biserica „Delea Nouă”, biserica „Sfinții Impărați Constantin și Elena – Bariera Vergului” (dirijor Gheorghe Bazavan).
„Aurelian Andreescu / Merit eu?” de pe CD-ul Vasile Veselovski – Strada Sperantei. Lansat: Electrecord 2001.
ACTIVITATE
După absolvirea Conservatorului, Vasile Veselovski a fost inspector muzical în Ministerul Culturii (1952-1956), Secretar muzical la Teatrul de revistă Constantin Tănase din București (1956-1957), inspector pentru muzică în Comitetul pentru Cultură și Artă din București (1957-1963). După această perioadă, s-a dedicat în întregime activității componistice.
„Horia Moculescu / Si daca” de pe Vasile Veselovski – Strada Sperantei. Lansat: Electrecord 2001.
„Angela Similea / Tangoul” de pe Vasile Veselovski – Strada Sperantei. Lansat: Electrecord 2001.
DISTINCŢII (SELECŢIE)
Marele premiu (1964) și Premii (1965, 1966, 1970. 1971, 1973, 1974, 1983, 1984, 1987, 1988, 1992, 1993) la „Festivalurile de muzicǎ ușoarǎ de la Mamaia”.
Premiul Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din România (1969, 1974, 1975, 1983, 1994).
Premii la „Melodii” (1981, 1982, 1983, 1984, 1986, 1987).
Premiu la „Crizantema de aur” (Târgoviște, 1995).
Premiul Asociației Umoriștilor Români-AUR, 1993.
Diploma de onoare la Festivalul de muzicǎ ușoarǎ de la Sopot (Polonia- 1966).
Membru in „Centrul Național Român ASSITEJ” (1970).
Ordinul „Meritul Cultural clasa a III-a”
„Adrian Daminescu / Si m-am indragostit de tine” de pe Vasile Veselovski – Strada Sperantei. Lansat: Electrecord 2001.
“Sunt de partea celor ce-şi caută inspiraţia în folclor, convins fiind că numai cu astfel de piese putem fi interesanţi şi pentru auditoria străini. Cântecele în stil American, spaniel, grecesc sau Italian, le fac ei mult mai bineca noi. Şi apoi ritmurile, ca şi melosurile populare româneşti sunt foarte frumoase şi nu văd de ce am face abstracţie de ele”. (Vasile Veselovski: Cuvânt înainte la CD-ul „Strada Speranței”, EDC 442).
„Vasile Veselovski avea cântecul simplu, atrăgător, molipsitor. Stia să așeze muzica lângă cuvant în chip firesc.(…) Spunea odată: „Am fost norocos. În cariera mea am avut parte de prieteni buni- cântăreți valoroși- care m-au ajutat să scot la lumină cântece minunate”.” (Temistocle Popa: Cuvânt înainte la CD-ul „Strada Speranței”, EDC 442).
„Doina Badea / Canta un matelot” de pe Vasile Veselovski – Strada Sperantei. Lansat: Electrecord 2001.
„În această lume de piață în care talentul nu mai are preț, Vasile Veselovski a fost un compozitor din categoria celor hărăziți cu talent. El compunea fără efort, cași cumși-ar fi murmurat sieși o melodie…Lipsită de întortocheriși de bucle stilistice, tunsă scurt, fără vanitatea de a atrage ostentativ atenția, darși fără teama de a fi prea simplă, muzica lui Veselovskiși-a câștigat încet, încet, o personalitate care o împiedică pentru totdeauna să fie atribuită oricui. Ar mai fi de adăugatși prestația sa absolut remarcabilă în groapa cu lei a teatrului de revistă, unde el a repus în onoare muzica de spectacol, învățătură grea, dar vecheși bună, de la Ion Vasilescu, Gherase Dendrinoși H. Mălineanu. Ascultând-o,(muzica lui Vasile Veselovski) parcã îți vine uneori să exclami: Ce simplu se compunșlagărele!, fără să te gândești că, dacă te-ar auzi, acolo, în Raiul Compozitorilor, Veselovski, ar râde ușor, în mustață…” (Aurel Storin: Cuvânt înainte la CD-ul „Strada Speranței”, EDC 442). (http://www.festivalul-vasile-veselovski.ro/despre-vasile-veselovski/)
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Muzica Unei Generaţii Perene – LAURENŢIU CAZAN – instrumentist, interpret şi compozitor
Publicat de Bogdan Dragomir,
28 decembrie 2016, 11:32 / actualizat: 20 iunie 2023, 12:40
Am ales pentru astăzi, dintre personalităţile muzical-artistice aniversate sau comemorate în săptămâna 26.12.2016 – 01.01.2017, un interpret vocal, instrumentist de geniu dar şi compozitor de muzică pop românească – LAURENŢIU CAZAN.
laurentiu-cazan-andreipartos-ro
Aici puteţi asculta varianta audio a Emisiunii MUZICA UNEI GENERAŢII PERENE – aniversarea artistului LAURENŢIU CAZAN (Realizator Bogdan Dragomir, regizor de emisie Florin Bordeiaşu) din data de 28.12.2016, C&P 2016 Radio România Regional)
S-a născut la Bacău în data de 28.12.1957 şi locuieşte în Buzău.Este un multiinstrumentist (vioară, pian, chitară, muzicuță, percuție), compozitor, textier, solist vocal, instrumentist şi orchestrator. A studiat vioara și pianul încă din copilărie. Fiind autodidact, mai târziu învață să cânte la chitară (acustică, electrică, bas) și își însușește tehnica percuției. Pentru el, muzica se împarte în bună şi proastă. Abordează cu dezinvoltură genuri muzicale foarte diferite: simfonică, populară, ţigănească, spaniolă, italiană, country, grecească, pop, rock, jazz, etc. Astfel, cu toată varietatea genurilor pe care le abordează, creaţia sa este foarte unitară stilistic. Pe parcursul carierei a interpretat melodii atât în limba română cât și în alte 8 limbi străine.
„Say Something” de pe albumul „Say Something” (C&P 1996 Intercont Music) interpretat de Laurenţiu Cazan.
Ca instrumentist, (vioară, pian, chitară, percuţie şi muzicuţă) cântăreţ, compozitor şi orchestrator, Laurenţiu Cazan este considerat a fi unul dintre cei mai populari artişti din România. Se poate spune despre el că este un cantautor prin excelenţă, dar se mai spune că excepţiile întăresc regula. Astfel, vizita generoasă în România a unui grup de compozitori de elită (din Nashville – S.U.A.) ce viza un schimb de experienţă dintre aceştia şi compozitorii români, (din care a făcut parte şi Laurenţiu) având ca fond încurajarea drepturilor de autori din ţara noastră, a dus la crearea unor compoziţii remarcabile. Aşa a luat naştere piesa “Without me”, lucrare scrisă la Sinaia în martie 1994 (muzică şi text: Laurenţiu Cazan-România & Gary Burr-S.U.A.).
„Without Me” (Laurenţiu Cazan / Garry Burr) de pe albumul „Say Something” (C&P 1996 Intercont Music) interpretat de Laurenţiu Cazan.
Primul LP al lui Laurenţiu Cazan, editat de Casa de Discuri INTERCONT MUSIC şi intitulat “Say Something “, este o superbă culegere de hit-uri, pentru că de aici nu lipsesc “Angel”, ”Pescăruşul”, ”Noaptea în vis”, cântece binecunoscute deja dar şi piese vechi de peste 30 de ani, cum ar fi ”Copil orfan” sau piesa instrumentală “Întoarcere în timp”, sau binecunoscuta compoziţie “Without me”- considerată de către casa producătoare ca fiind hitul discului.
„Angel” de pe albumul „Say Something” (C&P 1996 Intercont Music) interpretat de Laurenţiu Cazan.
Începuturile carierei sale sunt legate de Orchestra Liceului de Muzică din Bacău, unde cântă într-un taraf, la vioară. În perioada următoare cântă în mai multe formații: Omicron(1973-1978), Nona(1978-1979) alături de Mihaela Runceanu, Apollo a Teatrului „Toma Caragiu”, Ploiești(1980-1981), Litoral(1981-1982), Cromatic(1985-1986), Sfinx(1986-1990).
„Întoarcere în timp” de pe albumul „Say Something” (C&P 1996 Intercont Music) interpretat de Laurenţiu Cazan.
Primii paşi în afirmarea artistică îi face pe scena Teatrului din Ploieşti (1981), împreună cu formaţia LITORAL, al cărei chitarist era. Un an mai târziu, în 1982 are prima apariţie TV într-o emisiune realizată la TVR de renumitul Producător şi Realizator Titus Munteanu, în care îşi interpretează compoziţia „Uită tristeţea ” . În 1983 urmează alt succes, ” Sunetul ploii „, piesă care-i pune în valoare deosebita personalitate artistică.
„Pescăruşul” de pe albumul „Say Something” (C&P 1996 Intercont Music) interpretat de Laurenţiu Cazan.
Din activitatea sa muzicală reamintim următoarele repere:
1982 – debutează la televiziune cu piesa „Uită tristețea”, muzică și versuri proprii, în cadrul unei emisiuni produse de Titus Munteanu
1982 – 1985, face turnee în țară
1983 – lansează primul disc – “Uită tristețea”
1985 – 1990, desfășoară turnee cu formațiile Cromatic și Sfinx în Danemarca, Kuwait, Norvegia, Finlanda, Olanda, Austria, Germania, Belgia.
1990 – 2001, urmează o serie de turnee în Europa ca one man show. Are o serie de apariții la televiziune în Olanda – RTL4, SBS, TV Drenthe
1991 – înainte de a se stabili în Olanda, editează discul-single „Numai muzica”
1996 – revine în România şi își lansează albumul “Say something”
2001 – 2003 desfășoară o activitatea concertistică, radio, TV în România
Formația de concert îi alătură pe Vali Vătuiu, Adi Manolovici, Cătălin Răsvan, Florentin Milcoff.
„Al cincilea anotimp” de pe albumul „Say Something” (C&P 1996 Intercont Music) interpretat de Laurenţiu Cazan.
Albume muzicale realizate: Uită tristețea (1983), Say something (1996), Și iarăși voi zbura (2003).
„Without Me” (Laurenţiu Cazan / Garry Burr) de pe albumul „Say Something” (C&P 1996 Intercont Music) interpretat de Laurenţiu Cazan.
Distincţii primite:
1993, obține locul al II-lea la finala pentru Eurovision – cu piesa “Say something”. Tot în același an participă la Festivalul „Cerbul de Aur” cu piesele “Angel” și “Say something”.
1994, participă la Concursul „Song Festival” de la Cavan, Irlanda cu piesa “Say something” și obține locul al II-lea.
1995, obține locul al II-lea la Festivalul „Cerbul de aur” – cu albumul “Say something”
1998, participă la Eurovision cu piesa “Sinceritate”
2000, participă la Eurovision – cu piesa “Survive”
2001, piesa sa „Sunetul ploii” interpretată de Aida Elena Borovină primește Premiul Special al Juriului de copii la „Steaua de aur”
2002, piesa sa „Pescărușul” interpretată de Patricia Costache primește premiul pentru cel mai bun aranjament muzical la „Steaua de aur”.
„Noaptea în vis” de pe albumul „Say Something” (C&P 1996 Intercont Music) interpretat de Laurenţiu Cazan & Form. Sfinx (1989).
În 1993, la Festivalul Internaţional “Cerbul de Aur”, primeşte Premiul Presei, acordat de ziarişti, premiu în valoare de 200.000 de lei, acordat de publicaţia „Evenimentul zilei”.
**********
Acesta a fost ultimul artist aniversat în cadrul emisiunii MUZICA UNEI GENERAŢII PERENE în anul 2016, dar ne vom reîntâni pe internet la începutul lui 2017! Până atunci vă dorim, tuturor ascultătorilor RADIO ROMÂNIA REGIONAL cu drag multă sănătate, toate gândurile bune şi un An Nou Fericit! LA MULŢI ANI!
Bogdan Dragomir – Radio România Regional.
Surse info: Agenţia de Presă RADOR, wikipedia.com, laurentiucazan.ro, andreipartos.ro, tvr.ro, youtube.com si materiale jurnalistice din arhiva personală.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Aici puteti asculta varianta audio a emisiunii Muzica Unei Generaţii Perene din 21.12.2016 – Realizator Bogdan Dragomir, regizor de emisie Florin Bordeiaşu.
Aşa cum precizam în primele articole din noua serie de „portrete muzicale” ale emisiunii Muzica Unei Generaţii Perene, sperăm din tot sufletul să vă atragem într-un număr cât mai mare pe pagina noastră de internet, Radio România Regional (www.www.radioromaniaregional.ro), acolo unde puteţi asculta în fiecare săptămână mari artişti – muzicieni, care au demonstrat prin măiestria lor interpretativă că au fost, sunt şi vor rămâne adevărate simboluri ale unei generaţii fără vârstă!
„Astăzi s-a născut Hristos!” (Timotei Popovici) de pe albumul „Romanian Christmas Carols” (C&P 1991 Electrecord) interpretat de Corul Naţional de Cameră MADRIGAL, dirijor Maestrul MARIN CONSTANTIN.
Tot atunci, spuneam că ar trebui, din când în când, să facem un exerciţiu de memorie şi să ne reevaluăm amintirile şi valorile culturale, mai ales pe cele naţionale, pentru că în ultimii ani suntem „bombardaţi” şi „intoxicaţi” cu toate kitsch-urile posibile…părerea mea…, mă refer strict la cele muzical-artistice, uitând complet de marile noastre valori culturale cu care România se mândrea şi cucerea cele mai importante scene artistice internaţionale!
Corul Madrigal dirijat de Marin Constantin (foto arh. Madrigal/arh.pers.B.Dragomir)
Vă mai aduceţi aminte, în perioada de până în 1990, ce muzică asculta marea majoritate a românilor în această sfântă săptămână a Crăciunului? COLINDE interpretate de Corul Naţional de Cameră MADRIGAL dirijat de bagheta magică a Maestrului MARIN CONSTANTIN!
„Moş Crăciun cu plete dalbe şi Bună dimineaţa la Moş Ajun!” (Ioan D. Chirescu şi Ioan Costescu) de pe albumul „Romanian Christmas Carols” (C&P 1991 Electrecord) interpretat de Corul Naţional de Cameră MADRIGAL, dirijor Maestrul MARIN CONSTANTIN.
„Iată, vin colindători!” (Tiberiu Brediceanu) de pe albumul „Romanian Christmas Carols” (C&P 1991 Electrecord) interpretat de Corul Naţional de Cameră MADRIGAL, dirijor Maestrul MARIN CONSTANTIN.
Madrigalul in Elvetia-1981 1000 (foto arh. Madrigal/arh.pers.B.Dragomir)
Am avut onoarea şi privilegiul de a mă număra, timp de 20 de ani, printre membrii acestei inegalabile formaţii artistice – o adevărată emblemă culturală a României – ce a interpretat aceste minunate bijuterii tradiţionale româneşti pe toate continentele, pe toate marile scene ale lumii, sub bagheta marelui artist MARIN CONSTANTIN!
„Colo susu!” (Sabin Drăgoi) de pe albumul „Romanian Christmas Carols” (C&P 1991 Electrecord) interpretat de Corul Naţional de Cameră MADRIGAL, dirijor Maestrul MARIN CONSTANTIN.
„Sus la Poarta Raiului” (Emil Monţia) de pe albumul „Romanian Christmas Carols” (C&P 1991 Electrecord) interpretat de Corul Naţional de Cameră MADRIGAL, dirijor Maestrul MARIN CONSTANTIN.
Despre MADRIGAL şi MARIN CONSTANTIN s-au scris cărţi, articole, s-au realizat filme şi s-au difuzat foarte multe înregistrări audio şi video! Este o mare bucurie pentru oamenii iubitori de cultură să poată accesa internetul în zilele noastre şi să poată afla povestea colindelor româneşti! (https://www.facebook.com/marin.constantin.902/)
Vă propun să ne întoarcem la ce ne-a dăruit şi ne oferă în continuare, cu toată dragostea în fiecare an, de Sărbători, Corul MADRIGAL dirijat de marele şi inegalabilul artist „vrăjitor” – MARIN CONSTANTIN: Colinde tradiţionale româneşti!
„Noi umblăm şi colindăm” (Mihai Bârcă) de pe albumul „Romanian Christmas Carols” (C&P 1991 Electrecord) interpretat de Corul Naţional de Cameră MADRIGAL, dirijor Maestrul MARIN CONSTANTIN.
„Domn, Domn să-nălţăm!” (Gheorghe Cucu) de pe albumul „Romanian Christmas Carols” (C&P 1991 Electrecord) interpretat de Corul Naţional de Cameră MADRIGAL, dirijor Maestrul MARIN CONSTANTIN.
În anul 1992, după înregistrarea a peste 40 de discuri și promovarea artei la cele mai înalte nivele, corul aflat sub bagheta maestrului Marin Constantin a fost inclus pe lista valorilor patrimoniului universal UNESCO.
„Mărire-ntru cele-nalte!” (Nicolae Lungu) de pe albumul „Romanian Christmas Carols” (C&P 1991 Electrecord) interpretat de Corul Naţional de Cameră MADRIGAL, dirijor Maestrul MARIN CONSTANTIN.
Din luna februarie a anului 2015, când s-au împlinit 90 de ani de la naşterea fondatorului – Marin Constantin, Corul Naţional de Cameră“Madrigal” cuprinde în titulatura sa şi numele acestuia, devenind “Corul Naţional de Cameră Madrigal – Marin Constantin”.
Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”i-a fost conferit titlul de Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt”. Distincţia a fost acordată la Palatul Naţiunilor Unite – Geneva, în cadrul Summitului Global de Religie, Pace şi Securitate, care a a avut loc între 23-25 noiembrie. Pe 24 noiembrie, Corul, dirijat de Anna Ungureanu, a concertat în prezenţa a peste 140 de miniştri şi ambasadori ai ONU, în marea sală a Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (World Intellectual Property Organization) (adevarul.ro)
La finalul acestui frumos Remember muzical, vă doresc audiţie plăcută pe frecvenţele Radio România Regional, CRĂCIUN FERICIT împreună cu cei dragi şi toate gândurile bune! La mulţi ani!
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Muzica Unei Generaţii Perene – IOAN LUCHIAN MIHALEA – SONG – aniversare 65
Publicat de Bogdan Dragomir,
15 decembrie 2016, 10:55 / actualizat: 22 iunie 2023, 9:49
grupul-coral-song-1980/arh.pers.B.Dragomir
Pentru că suntem într-o lună „magică”, luna Decembrie, luna dorinţelor – o lună în care toţi ne străduim să fim mai buni, cu sufletul deschis spre familie şi prieteni, vom încerca să vă colindăm atât cât ne va permite spaţiul jurnalistic dedicat acestei rubrici, dar nu vom face altceva decât să fim intermediari între muzicienii aniversaţi sau comemoraţi în această lună şi dumneavoastră, ascultătorii posturilor noastre regionale de radio!
Pentru că ne apropiem cu paşi mari şi repezi către Sărbătoarea Sfântă a Crăciunului m-am gândit să va fac o SURPRIZĂ!
În fiecare an, cel puţin din 1980 şi până în prezent, în data de 15 Decembrie, membrii Grupului Coral SONG susţineau un concert extraordinar anual şi apoi se întâlneau la Sala de repetiţii a Casei de Cultură „Grigore Preoteasa” din Bucureşti unde sărbătoreau împlinirea unui nou an de activitate artistică a formaţiei, dar şi mai important, era ziua de naştere a fondatorului şi dirijorului acestui grup de excepţie din lumea noastră muzicală, a lui Ioan Luchian Mihalea!
Ioan Luchian Mihalea
„Iac-Aşa” (Simeon Niculescu) de pe albumul „Grupul coral „Song” ( C&P 1998 Electrecord) interpretat de Grupul Coral SONG, dirijor Ioan Luchian Mihalea.
Ce se întâmpla de fapt la aceste întâlniri anuale: se întâlneau membrii Song-ului din toate generaţiile, ca într-o mare familie, se cântau piesele celebre ale grupului, dar în special erau interpretate colinde româneşti şi internaţionale! Despre activitatea artistică a muzicianului Ioan Luchian Mihalea – solist interpret, actor, compozitor, dirijor şi profesor şi a grupurilor artistice pe care le-a fondat – SONG, Minisong şi 5 LUCHIAN, am povestit pe larg în Agenda cultural-muzicală a zilei de 30 Noiembrie 2015, atunci când comemoram trecerea în nefiinţă a marelui artist. (https://www.romaniaregional.ro/2015/11/30/agenda-cultural-muzicala-a-zilei-30-noiembrie-2015/ ).
Aşadar, surpriza muzicală pe care o propun astăzi este să ascultaţi, în exclusivitate la Radio România Regional, minunatele colinde interpretate cu dragoste şi cu dăruire de membrii Grupurilor SONG şi MINISONG fondate şi dirijate de Ioan Luchian Mihalea! Aceste înregistrări sunt din Fonoteca Societăţii Române de Radiodifuziune şi au fost realizate cu mijloacele tehnice existente în perioada 1980 – 1993 în Studiourile Radio România!
poza-minisong-1983-600/arh.pers.B.Dragomir
Vă invit în minutele următoare să vă aşezaţi comod, să închideţi ochii şi să vă închipuiţi că auziţi la geam cântând un cor de colindători la ceas de seară, într-un decor superb de iarnă! Acest lucru se întâmpla în mod real, în fiecare an în perioada Crăciunului, în diferite cartiere ale Bucureştiului dar şi pe Valea Prahovei, unde Ioan Luchian Mihalea şi membrii Song-ului colindau în fiecare an şi erau aşteptaţi şi întâmpinaţi în mod tradiţional cu nuci, cozonaci, prăjituri şi un pahar cu vin!
”Îmi amintesc că își făcuse obiceiul să-și adune trupa în Ajun de Crăciun și noaptea târziu să treacă pe la casele celor dragi să colinde. Într-o asemenea noapte târzie, când tocmai ne-am pregătit să ne culcăm, am auzit la geam un cor de ‘îngeri’. Erau copiii lui Mihalea. Nu am să uit niciodată noaptea aceea”, mărturisea, în 1993, actrița Stela Popescu.
„Vis de dragoste” (prel. cântec american, vers. Ioan Luchian Mihalea) de pe albumul „Grupul Coral „Song” (C&P 1998 Electrecord) interpretat de Ioan Luchian Mihalea şi Cvintetul LUCHIAN.
cvintetul-luchian-600/arh.pers.B.Dragomir
Tuturor celor care îşi amintesc acele frumoase vremuri artistice dar şi ascultătorilor fideli de astăzi care iubesc muzica bună şi de calitate, vă doresc audiţie plăcută în continuare!
„E ajun de Crăciun” – Grupul Coral SONG – dirijor Ioan Luchian Mihalea. Înregistrări din Fonoteca Radio România.
„Astăzi s-a născut Hristos!” – interpretat de Grupul MINISONG – dirijor Ioan Luchian Mihalea. Înregistrări din Fonoteca Radio România.
„Bună dimineaţa la Moş Ajun!” – Grupul MINISONG – dirijor Ioan Luchian Mihalea. Înregistrări din Fonoteca Radio România.
„Creştini, Crăciunul a sosit!” – Grupul MINISONG – dirijor Ioan Luchian Mihalea. Înregistrări din Fonoteca Radio România.
„Moş Crăciun, bine-ai venit!” – Grupul MINISONG – dirijor Ioan Luchian Mihalea, solistă Geanina Olaru. Înregistrări din Fonoteca Radio România.
„Colindă de pricină” (Adrian Pop) – Grupul Coral SONG – dirijor Ioan Luchian Mihalea. Înregistrări din Fonoteca Radio România.
„Steaua sus răsare!” – Grupul MINISONG – dirijor Ioan Luchian Mihalea. Înregistrări din Fonoteca Radio România.
„O, brad frumos!” – Grupul MINISONG – dirijor Ioan Luchian Mihalea. Înregistrări din Fonoteca Radio România.
„În seara de Mos Ajun!” – Alexandru Arşinel şi Grupul MINISONG – dirijor Ioan Luchian Mihalea. Înregistrări din Fonoteca Radio România.
„Jingle bells” – Grupul MINISONG – dirijor Ioan Luchian Mihalea. Înregistrări din Fonoteca Radio România.
„Lin şi Iară Lin” – Ştefan Iordache, Elena Cârstea şi Grupul MINISONG – dirijor Ioan Luchian Mihalea. Înregistrări din Fonoteca Radio România.
„Moş Crăciun” – Grupul MINISONG – dirijor Ioan Luchian Mihalea. Înregistrări din Fonoteca Radio România.
„Snow, snow!” – Grupul MINISONG – dirijor Ioan Luchian Mihalea. Înregistrări din Fonoteca Radio România.
„Santa Claus” – Grupurile SONG şi MINISONG – dirijor Ioan Luchian Mihalea. Înregistrări din Fonoteca Radio România.
minisong-concert-craciun-600/arh.pers.B.Dragomir
Astăzi, la Radio România Regional – Muzica Unei Generaţii Perene – ne-am reamintit de un mare muzician – Ioan Luchian Mihalea şi am aniversat 65 de ani de la naşterea sa! Ne vom reîntâlni săptămâna viitoare cu alţi interpreţi de valoare şi tot cu colinde româneşti şi internaţionale, până atunci vă doresc audiţie plăcută pe frecvenţele noastre şi toate gândurile bune!
confesiune-oanta_23936700-640-tvr3-tvr-ro
„La mulţi ani cu sănătate!” – Grupul SONG – dirijor Ioan Luchian Mihalea. Înregistrări din Fonoteca Radio România.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Publicat de Bogdan Dragomir,
8 decembrie 2016, 10:41 / actualizat: 22 iunie 2023, 9:50
Astăzi, Radio România Regional, în cadrul emisiunii MUZICA UNEI GENERAŢII PERENE, îl sărbătoreşte pe unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi artişti-colindători ai României! La mulţi ani, ŞTEFAN HRUŞCĂ!
Celebrul cântăreţ român Ştefan Hruşcă s-a născut în Maramureş pe data de 8 decembrie 1957. Până în anul 1981 a fost învăţător la Şcoala nr. 1 din Borşa, Judeţul Maramureş, când este descoperit şi invitat să participe la turneele Cenaclului Flacăra.
Ştefan Hruşcă – „Rugă pentru părinți” (Ştefan Hruşcă/ Adrian Păunescu) de pe albumul „80 de ani de muzică în 80 de ani de radio” (C – Radio România, P 2006 Roton).
Între anii 1981 şi 1984 participă la peste 1000 de concerte în toată ţara, talentul său fiind recunoscut şi recompensat cu Marele Premiu al Muzicii Folk şi Premiul pentru Creaţie. După ce părăseşte Cenaclul în 1984, îşi continuă cu succes cariera solo sau colaborând cu Vasile Şeicaru şi Victor Socaciu. Mare succes au avut albumele “Rugă pentru părinţi” (1984), “Urare pentru îndrăgostiţi” (1986), precum şi cel scos în colaborare cu Vasile Şeicaru, intitulat “Călători visători” (1988).
Ştefan Hruşcă – „Linu-i lin”, de pe albumul „Romanian Christmas Carols” (C&P 1994 Electrecord).
Din anul 1990 Ştefan Hruşcă ne va ajuta să redescoperim frumuseţea colindelor româneşti – arhicunoscut fiind “Linu-i lin” – pe care reuşeşte să le interpreteze într-o manieră aparte. Discurile sale ajung să fie printre cele mai vândute pe piaţa românească, succese răsunătoare având producţiile “Colinde” (1990), “La săvârşitul lumii” (1993), “Zăurel de zăurel” (1995), “Crăciunul cu Hruşcă” (2000), “Sfântă-i sara de Crăciun” (2001).
Ştefan Hruşcă – „Zoriori de ziuă” de pe albumul „Romanian Christmas Carols (C&P 1994 Electrecord).
Stabilit din 1991 în Canada, lângă Toronto, Ştefan Hruşcă susţine concerte în toate colţurile lumii, acolo unde bate o inimă de român. Revine în fiecare an în ţară, unde îşi păstrează popularitatea, mărturie stând şi acordarea Discului de Aur de către casa de discuri Electrecord, precum şi a Premiului Uniunii Oamenilor de Artă pentru cele mai multe albume vândute. Nu abandonează complet stilul folk.
Ştefan Hruşcă – „Fostele iubiri” (Ştefan Hruşcă / George Ţărnea) de pe albumul „20 de ani” (C&P 2001 Intercont Music).
În anul 1996 produce albumul “Fostele iubiri”, pe versurile poetului George Ţărnea, iar în 1996 se implică ca director artistic în organizarea primei ediţii a Festivalului de muzică folk “Meşterul Manole”.
Ştefan Hruşcă – „Un copac cu flori” (Ştefan Hruşcă / Dan Verona) de pe albumul „20 de ani” (C&P 2001 Intercont Music).
În anul 2001 apare discul “20 de ani”, în care se regăsesc succese ale carierei sale, precum “Frunze”, “Rugă pentru părinţi”, “Un copac cu flori”, “Ochii tăi”.
Ştefan Hruşcă – „Ochii tăi” (Ştefan Hruşcă / Dan Verona)” de pe albumul „20 de ani” (C&P 2001 Intercont Music).
Aducând în casele noastre parfumul de neuitat al sărbătorilor tradiţionale româneşti, muzica interpretată de Ştefan Hruşcă rămâne apropiată de sufletul românesc indiferent pe ce continent se află acesta.
Ştefan Hruşcă – „Deschide uşa, creştine” de pe albumul „Romanian Christmas Carols” (C&P 1994 Electrecord).
Ştefan Hruşcă – „Urare”, de pe albumul „Romanian Christmas Carols” (C&P 1994 Electrecord).
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Publicat de Bogdan Dragomir,
29 noiembrie 2016, 11:19 / actualizat: 22 iunie 2023, 9:50
Astăzi la Muzica Unei Generaţii Perene, aici la Radio România Regional, vom avea o ediţie de colecţie dedicată aniversării lui LIVIU TUDAN (nume original: Dumitru Tunsoiu, n. 29 noiembrie1947, București – d. 26 mai2005, București) – basist, vocalist și compozitor român de muzică rock, membru şi apoi, din anii ’70, conducător al formației Roșu și Negru.
Liviu Tudan (Roşu şi Negru) – „Alfabetul” (muz. Liviu Tudan, vers. Corina Brăneanu) – Înregistrări din Fonoteca Radio România.
Născut în București, unde studiază în cadrul Școlii de Muzică nr. 1, absolvă la Iași cursurile Conservatorului de Muzică GEORGE ENESCU, clasa Compoziție. Se îndreaptă rapid spre curentul rock, devenind de-a lungul timpului membru (chitară bas) al mai multor grupuri cunoscute, cum ar fi Sideral sau Metronom, dar trupa care l-a consacrat și de numele căreia rămâne legat este Roșu și Negru.
Roşu şi Negru – „Pseudofabulă” (muz. Adrian Ordean, vers. Traian Furnea) – Înregistrări din Fonoteca Radio România.
Dida Drăgan – „Lacrimă de stea” (muz. Liviu Tudan, vers. Eugen Dumitru) de pe albumul „Muzică de Colecţie, Vol. 34 – Dida Drăgan (C-Electrecord & P-2007 Intercont Music /Jurnalul Naţional).
Numele Liviu Tudan este adoptat din 1965, cu ocazia interpretării personajului principal cu același nume din filmul „Ultima noapte a copilăriei”, regizat de Savel Stiopul. Moare după o lungă suferință, ca urmare a unui cancer hepatic metastazat, fiind diagnosticat cu hepatită C încă din 1976 și suferind în 2004 un transplant hepatic de la soția sa. (Wikipedia.org)
(ROSU si NEGRU – La poarta vietii (1982))
ACTIVITATE MUZICALĂ:
– în anul 1965 este absolvent al Liceului de Muzică „George Enescu” din București; – în anul 1965 începe studiile la Conservatorul din București, însă este exmatriculat în anul 1969; – în anul 1972 este absolventul Conservatorului de Muzică „George Enescu” din Iași – secția compoziție; – cîntă în formația Sideral, formație care a susținut trei stagiuni estivale la barul Miorița din Mamaia; – este coptat de Nancy Brandes în formația Roșu și Negru. – în anul 1970 se alătură si formației Metronom; – în anul 1974, la plecarea în străinătate a lui Nancy Brandes, preia conducerea formației Roșu și Negru; – după fuga din țară a lui Ovidiu Lipan „Țăndărică” grupul se desființează, însă după o perioadă de timp reapare; – din anul 1994, Tudan este redactor muzical la Televiziunea Română unde semnează unele emisiuni precum: „Camera Veselă de televiziune”; „Top 7 TVR”; „Pop show nocturn”; și Top TVR 2; – scrie pentru Dida Drăgan 2 melodii de excepție: O LACRIMĂ DE STEA și POVESTE FĂRĂ FINAL; – În anul 2002 intră în finala Concursului Eurovision cu melodia SPUNE-MI, interpretată de Gaz pe foc și Candy;
Dida Drăgan – „Poveste fără final” (muz. Liviu Tudan, vers. Dida Drăgan) de pe albumul Muzică de Colecţie, Vol. 34 – Dida Drăgan (C-Electrecord & P-2007 Intercont Music & Jurnalul Naţional).
– în anul 2008 pe data de 2 noiembrie la finalul proiectului „80 de ani de muzică în 80 de ani de radio”, proiect desfăşurat pe parcursul a 4 luni de zile pe postul Radio România Actualităţi, compoziţia sa – O LACRIMĂ DE STEA pe versurile lui Eugen Dumitru, interpretă fiind DIDA DRĂGAN – s-a clasat pe locul 50.
PREMII OBȚINUTE:
– în anul 1996 participă la: ♦ Festivalul de Muzică Ușoară Mamaia – secțiunea Șlagăre, unde pentru melodia O LACRIMĂ DE STEA interpretată de Dida Drăgan obține Premiul II
– în anul 2002 pe data de 6 mai: ♦ în cadrul Galei muzicale „O zi printre stele” i se decernează Premiul de Onoare al Ministerului Culturii și Cultelor; DISCOGRAFIE:
– OMUL DE ZĂPADĂ /PASTORALA – ELECTRECORD – 1974 – PĂDUREA L-A GONIT/ COPIII STRĂZII – ELECTRECORD – 1975 – FLORI DE TIMP/ VREI – ELECTRECORD – 1977 – ALFABETUL/HAI ACASĂ – ELECTRECORD – 1980 – … PSEUDOFABULA – ELECTRECORD – 1984 – FORMAȚIA ROȘU ȘI NEGRU – ELECTRECORD – 1986 – ROȘU ȘI NEGRU – ELECTRECORD – 1986 – ROȘU ȘI NEGRU – EDIȚIA DE COLECȚIE – JURNALUL NAȚIONAL – 2008
(SURSA: ROCK POP FOLK … – DANIELA CARAMAN FOTEA și CRISTIAN NICOLAU – EDITURA HUMANITAS EDUCAȚIONAL – BUCUREȘTI, 2003)
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Astăzi, la Muzica Unei Generaţii Perene, aici la Radio România Regional, ne vom aduce aminte cu drag şi ne vom înclina „artistic” în faţa activităţii muzicale şi mai ales, creatoare, a compozitorului ION CRISTINOIU, acum când comemorăm 15 ani de la trecerea în nefiinţă a sa! Un omagiu adus carierei sale muzicale şi a calităţilor sale umane deosebite!
Dan Spătaru – „Te-aşteaptă un om” (muz. Ion Cristinoiu, vers. Mihai Dumbravă) de pe albumul „80 de ani de muzica”. O prod. Radio România & Roton 2006.
A scris peste 700 piese de muzică ușoară; peste 3000 de orchestrații, muzică pentru cinci spectacole de revistă: „Dragoste și aventură” (1973), libret Gheorghe Dumbrăveanu, „Corăbii pentru dumneavoastră” (1976), libret Mihai Ispirescu, „Nu sunt turnul Eiffel” (1978), după piesa omonimă de Ecaterina Oproiu, la Teatrul Mic, „Trei fetițe poștărițe și-un poștaș mai poznaș” (1983), libret de Eugen Rotaru, la Teatrul Muzical din Brașov, „Trecere în revistă” (1983), libret de Eugen Rotaru, la Cluj-Napoca, Ansamblul „Doina” al Armatei.
Angela Similea – „De n-ai să vii (muz. Ion Cristinoiu, vers. Ovidiu Dumitru)” de pe albumul „Te aşteaptă un om – Ion Cristinoiu” (P – 2000 Electrecord)
Între anii 1963-1969 a fost instrumentist al formației de estradă a Radioteleviziunii (RTV) (dirijor: Sile Dinicu), Membru al Uniunii Compozitorilor din 1969 și membru GEMA, în Germania, din 1962, Dirijorul orchestrei de muzică ușoară a RTV în perioada 1989–1995, Președinte sau membru al unor jurii la festivaluri și concursuri interne sau internaționale.
Corina Chiriac – „O clipă de sinceritate” (muz. Ion Cristinoiu, vers. Daniela Crăsnaru) de pe albumul „Te aşteaptă un om – Ion Cristinoiu. O prod. 2000 Electrecord.
A scris muzica pentru 7 filme de lung metraj, a primit Premiul Uniunii Compozitorilor pentru compoziție în anii 1978, 1979, 1982, 1984, 1995. Premiul pentru orchestrație la Festivalul internațional al șlagărului din Dresda, 1982.
A avut cele mai multe participări (16) la Festivalul Mamaia, unde a obținut: 5 Trofee Mamaia: 1984 De n-ai sa vii; text: Ovidiu Dumitru, solist: Angela Similea; 1988 Dacă într-o zi mă vei iubi; text: Ovidiu Dumitru, solist: Daniel Iordăchioaie și Deschid fereastra; text: Aurel Storin, solistă: Corina Chiriac; 1992 Lasă-mi pe cer o stea; text: Dan V. Dumitriu, solist: Gabriel Cotabiță; 1995 Raiul pe pământ; text: Mihai Dumbravă, solist: Gabriel Cotabiță; 1997 Daca n-ai pleca; text: Roxana Popescu, solistă: Monica Anghel, Un titlu de laureat, un premiu I, două premii II, două premii III, un premiu al criticii, un premiu al publicului, patru mențiuni.
Gabriel Cotabiţă – „Raiul pe pământ (muz. Ion Cristinoiu, vers. Mihai Dumbravă)” de pe albumul „Te aşteaptă un om – Ion Cristinoiu”, o prod. 2000 Electrecord.
În afara Festivalului Mamaia, a concurat la toate manifestările de gen, unde a obținut premii: nouă premii I, patru premii II, patru premii III, cinci mențiuni ale publicului, două premii speciale ale juriului.
La Festivalul „Crizantema de Aur” a obținut în 1986 Premiul Uniunii Compozitorilor și în 1987 premiul I.
Dan Spătaru – „Nici o lacrimă” (muz. Ion Cristinoiu, vers. Mihai Dumbravă) de pe albumul „Drumurile Noastre – Dan Spătaru” (P – 1996 Electrecord).
În calitate de solist şi membru al Cvintetului vocal LUCHIAN, condus de regretatul interpret şi dirijor al Grupului SONG – Ioan Luchian Mihalea, am avut onoarea şi privilegiul de a-l cunoaşte personal şi de a colabora artistic cu maestrul Ion Cristinoiu în perioada 1981-1990 la diferite proiecte muzicale de studio, atât în radio cât şi în televiziune. În acest sens îi aduc şi eu, împreună cu colegii mei din Cvintetul LUCHIAN un omagiu:
Cvintetul LUCHIAN – „Prin ploaie trecător” (muz. Ion Cristinoiu, vers. Eugen Rotaru), înreg. din Fonoteca Radio România 1981-1990.
Cvintetul vocal LUCHIAN – „Ceasornicul din vechiul turn” (muz. Ion Cristinoiu, vers. Dan Ursuleanu), înregistrări din Fonoteca Radio România 1981-1990.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Muzica Unei Generaţii Perene – ALIN OPREA – Talisman
Publicat de Bogdan Dragomir,
20 noiembrie 2016, 12:08 / actualizat: 22 iunie 2023, 9:52
Bună ziua, cu drag tuturor celor care parcurg aceste rânduri şi ascultă muzica de suflet a compozitorului şi interpretului Alin Oprea, aniversat astăzi la Radio România Regional – Muzica Unei Generaţii Perene, membru fondator, împreună cu Tavi Colen, al formaţiei TALISMAN!
Talisman – Atât de singur (muz. şi vers. Alin Oprea), o prod. 1998 Intercont Music.
Alin Oprea s-a născut la Turda pe data de 20 noiembrie 1971 şi este semnatar al majorităţii compoziţiilor grupului Talisman. Solistul a studiat vioara şi pianul la Şcoala de Muzică din Cluj iar de la vârsta de 15 ani a cântat în trupele rock „Alpha Rock”, „Compact”, “Sin” din Cluj şi „Sfinx Experience” din Bucureşti. A absolvit, în 1995, Facultatea de Drept din Bucureşti.
Formaţia Talisman s-a înfiinţat pe data de 16 decembrie 1996, când membrii ei, Alin Oprea şi Tavi Colen, au participat la festivalul „Om Bun”, primind Marele Premiu. La doar trei luni de la lansarea single-ului „Atat de singur”, unde s-au înregistrat vânzări record, de 150.000 de exemplare pe casetă audio, grupul a fost răsplatit de producatorul Intercont Music cu „Discul de Platină”. Într-o perioadă destul de scurtă, cam un an şi jumatate de la lansare, trupa a susţinut 250 de concerte. Au urmat turnee de promovare în toată ţara, spectacole, emisiuni radio-tv, articole de presă şi s-a confirmat realizarea unui proiect artistic de succes!
talisman-foto-q-t-raz/arh.pers.B.Dragomir
„Întoarce-te la mine” (muz. & vers. Alin Oprea) de pe albumul Talisman (P – 1998 Intercont Music) interpretată de Talisman (Alin Oprea & Tavi Colen).
Şi anul 1999 se dovedeşte a fi un an plin de succes pentru trupa Talisman, fiind desemnată Formaţia Pop Rock a anului la premiile „Expres Muzical 1999”, după care se începe colaborarea cu trupa Phoenix. Cu această renumită trupă, Alin Oprea si Tavi Colen, imprimă maxi-single-ul „Ora Hora” şi susţin mai multe concerte în Occident.
Urmează apoi lansări dupa lansări: albumul „De ziua ta” (2000), albumul „Talisman live” (2001), albumul „Balade” (2003) şi albumul „La prima vedere” (2004).
„Bun rămas” (muz. & vers. Alin Oprea)” de pe albumul Talisman (P – 1998 Intercont Music) interpretată de Talisman (Alin Oprea & Tavi Colen).
În anul 2006, cand trupa Talisman a împlinit 10 ani de activitate muzicală, a fost lansat albumul intitulat „Pentru prieteni”, iar primul single extras este piesa „Senorita”, melodie ce a cucerit topurile de specialitate. La sfarşitul anului 2006, cei doi membri principali ai trupei Talisman, au hotărât să se despartă, trupa Talisman urmând să fie promovată în formula Alin Oprea şi cei cinci tineri instrumentişti. (http://biografii.famouswhy.ro/alin_oprea/)
După 20 de ani de la debutul Talisman, m-am revăzut cu Alin Oprea la Târgovişte, unde, în cadrul Galei laureaţilor Festivalului Concurs CRIZANTEMA DE AUR, actuala formaţie TALISMAN condusă de Alin Oprea a susţinut un recital extraordinar! Mărturisesc că l-am revăzut cu bucurie şi ne-am amintit cu plăcere momentele de început ale acestei formaţii de succes, prima întâlnire de taină cu Alin în preajma studioului Sfinx Experience (în acea perioadă Alin Oprea era chitarist solo la Sfinx Experience şi eu eram producător muzical şi director artistic al Casei de discuri „Intercont Music”), cu multe întrebări şi multe necunoscute, cu dorinţa unei realizări discografice de excepţie, cu turnee de promovare în toată ţara şi un succes răsunător pe piaţa muzicală! Mă bucur ca, dupa 20 de ani, să constat că am contribuit şi eu la succesul lor artistic şi că după acea discuţie, Alin Oprea şi Tavi Colen au ales corect şi câştigător „lozul muzical” şi au devenit una dintre cele mai cunoscute şi apreciate formaţii pop-rock ale României!
„Hai zâmbeşte „(muz. & vers. Alin Oprea) de pe albumul Talisman (P – 1998 Intercont Music) interpretată de Talisman (Alin Oprea & Tavi Colen).
La mulţi ani, Alin Oprea, sănătate şi la multe audiţii muzicale pe Radio România Regional!
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Muzica Unei Generaţii Perene – Compozitorul MIHAI ALEXANDRU
Publicat de Bogdan Dragomir,
9 noiembrie 2016, 16:00 / actualizat: 22 iunie 2023, 9:53
Aici puteţi asculta varianta audio a emisiunii Muzica Unei Generaţii Perene – MIHAI ALEXANDRU (Realizator Bogdan Dragomir, regia de emisie Florin Bordeiaşu, o producţie 2016 Radio România Regional)
MIHAI ALEXANDRU este unul dintre cei mai talentaţi compozitori români, charismatic şi unic prin felul de a fi şi de a scrie, este, într-adevăr, un compozitor prolific. Născut în ziua de 9 noiembrie a anului 1965, debutul muzical al lui Mihai s-a întâmplat la vârsta de 18 ani cu grupul Sui Generis, apoi la 20 ani a devenit membru al trupei IRIS, cu care a şi înregistrat două albume, 3 dintre piese fiind compuse de el însuşi: „Frumuseţea ta”, „Ploaia de vise”, „Ultima toamnă”. După succesul fulminant în calitate de chitarist al formaţiei Iris, veleităţile de compozitor încep să renască şi iată că, în 1989, întâlnind-o pe Nicola, o lansează spectaculos în lumea muzicală, compunându-i câteva piese ce devin în scurt timp hituri ale anilor ’90 si 2000, fiind cuprinse în cele 5 albume de success înregistrate împreună: „Cu tălpile goale” – 1999, „Milioane” – 2000, „Lângă mine” – 2002, „Don’t break my heart” – 2003, „Dincolo de noapte e zi” – 2003, „Îţi multumesc” – 2004, „Honey” – 2005 şi „De mă vei chema” – 2005.
Lângă mine (Mihai Alexandru, Nicola) – „80 de ani de muzică” (Prod. Radio România & Roton 2006) interpretată de Nicola.
Prezent de zece ori în Finala Naţionala EUROVISION mai întâi cu Nicolaîn 1992 cu piesa „Balerina”, apoi „Doar amintiri” în 1994, „Undeva departe” în 1996, „I feel good” în 1999, „I do” în 2002, iată că în anul 2003 câştigă selecţia cu piesa „Don’t break my heart” interpretată de Nicola şi reprezintă România la Eurovision în Letonia la Riga, ocupând locul 10. Au mai urmat două selecţii naţionale la care a ocupat locul 3 cu piesa “Brand new feeling” 2006 avându-l coautor pe Mark Pfeling (Belgia) si textier pe Jamie Winchester (Irlanda), solistă Dora şi locul 6 cu Formaţia „Pacifica” solist Leo Iorga şi piesa “Prea mici sunt cuvintele”.
Premii în Festivalul MAMAIA: 2001 Locul I cu piesa “Întinde mâna” cântată de „No Name”, 2002 locul II cu piesa “Lângă mine” solistă Nicola, 2006 locul II cu piesa “Acolo unde ştii” interpretată de Proconsul, 2007 locul II cu piesa “Cum te pot iubi” cantată de Bogdan Dima, locul I în anul 2008 cu piesa “Dă-mi o bere” solişti Mihai Alexandru şi 1-Q Sapro. Colaborarea cu 1Q Sapro datează din negura timpului, însă haiosul tandem şi-a aflat concreteţea şi s-a lansat oficial în vara anului 2008, pe scena de la Mamaia cu piesa „Dă-mi o bere”. Noi, însă nu vă cerem o bere ci vă invităm să ascultăm o piesă mai recentă semnată de comp. Mihai Alexandru şi 1-Q Sapro, intitulată sugestiv…Lasă-te de furat!!!
Mihai Alexandru & 1 Q Sapro & various artists – Lasă-te de furat! prod. Al Mike Production.
Multe premii (inclusiv trofeul) obţinute de artiştii străini la Festivalul „Cerbul de aur”, au fost câştigate de aceştia interpretând piese compuse de Mihai Alexandru. Tot în cadrul acestui festival în 1997, el a avut onoarea să-şi vadă o piesă interpretată de Cristina Aguilera aceasta având doar 15 ani şi reprezentând S.U.A. Deseori îl regăsim în juriile celor mai importante festivaluri pentru copii dar şi pentru adulţi cum ar fi Eurovision, Mamaia, Cerbul de aur, Stea printre stele, Delfinul de Aur, Neghiniţă, Vis de Stea, şi multe altele.
Poză cu Juriul Festiv. Neghiniţă din Bacău 2016, prezidat de comp. Mihai Alexandru (foto Vova Moon/arh.pers.B.Dragomir)
L-am întânit recent pe compozitorul Mihai Alexandru, în calitate de Preşedinte al Juriului unui Festival Internaţional de Muzică Teatru şi Dans pentru Copii intitulat sugestiv NEGHINIŢĂ şi l-am rugat să ne destăinuie câteva gânduri despre proiectele sale viitoare!
Interviu cu comp. Mihai Alexandru ptr. Muzica Unei Generatii Perene – RRR, realizat de Bogdan Dragomir 2016 (Regizor de emisie – Florin Bordeiaşu).
Gabriella – E timpul meu (Gabriella / Mihai Alexandru) 2015
De-a lungul timpului compozitorul a avut colaborări fructuoase cu aproape toţi soliştii vechi şi noi ai ţării cum ar fi: Nicola, Laura Stoica, Luminiţa Anghel, Marcel Pavel, Marina Florea, Daniela Vladescu, Aurelian Temişan, Mihai Constantinescu, Adrian Daminescu, Carmen Trandafir, Mihaela Mihai, Luminiţa Dobrescu, Corina Chiriac, Doina Spătaru, Nico, Andra, Alina Sorescu, Raluca Ocneanu, Bogdan Dima, Alin Pascal, Alexa, grupurile Iris, Proconsul, Leo Iorga şi Pacifica, Body and Soul, No Comment, No Name, Blondi, Morometzii.
Distinto – Luna (Muzică, orchestraţie si versuri: Mihai Alexandru, prod. Al Mike Production 2015)
Studiile muzicale sunt Liceul de Artă „George Enescu”, secţia violoncel, iar apoi Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti la secţia Pedagogie Muzicală, în paralel urmând tot în incinta facultăţii cursuri de Dirijat de Orchestra (prof. Petru Andriesei) şi canto clasic (prof. Daniela Sluşanschi) Sunt atâtea emisiuni la care a participat în calitate de artist, de compozitor al interpreţilor sau de realizator al muzicii pentru generice, că nu se mai ştie nici numărul lor. (mihai-alexandru.ro)
La finalul acestui scurt portret muzical-artistic al compozitorului Mihai Alexandru, trebuie să mărturisesc că nu vorbim numai de un muzician strălucit, un făuritor de şlagăre ci şi despre un prieten extraordinar, îl cunosc de peste 30 de ani, am fost colegi în Liceul de Artă „George Enescu” din Bucureşti şi mă bucur şi sunt onorat de prietenia sa! La mulţi ani cu sănătate şi cu mult drag, Mihai!
My Heart Is Still Winning (Mihai Alexandru / Ramona Nerra), interpretată de Ramona Nerra pentru Eurovision România 2016, o prod. Al Mike Production.
Emisiunea MUZICA UNEI GENERAŢII PERENE se încheie aici cu o surpriză muzicală audio-video live din cadrul Festivalului Internaţional HERMANNSTADTFEST de la Sibiu 2016, invitat în recital – JONATHAN ALEXANDRU, fiul compozitorului Mihai Alexandru, student al Clasei de Canto Prof. Ionel Voineag din cadrul Universităţii de Muzică din Bucureşti.
Jonathan Alexandru – recital live la Festiv. Hermannstadtfest – Sibiu 2016 (foto Bogdan Dragomir)
(Surse: Agenţia de presă RADOR, mihai-alexandru.ro, andreipartos.ro şi materiale din arhiva audio-video personală.)
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Premiul TINERE TALENTE la Festivalul Internaţional de Teatru, Muzică şi Dans pentru copii NEGHINIŢĂ – Bacău 2016
Publicat de Bogdan Dragomir,
4 noiembrie 2016, 15:13 / actualizat: 22 iunie 2023, 9:54
Deschidere festival Neghinita 2016.600 (foto Bogdan Dragomir)
La sfârşitul lunii octombrie, mai exact în perioada 28-29 octombrie 2016, s-a desfăşurat în frumoasa şi „unica” sală de spectacole a Teatrului Bacovia din Bacău, prima etapă – Secţiunea Muzică Uşoară – a Festivalului-Concurs Internaţional de Teatru, Muzică şi Dans pentru Copii NEGHINIŢĂ, ediţia a VII-a!
Interviu cu prof. Mariana Tanasă – Director general al Festivalului NEGHINIŢĂ 2016 realizat de Bogdan Dragomir – Radio România Regional (regizor de montaj – Florin Bordeiaşu).
La Secţiunea Muzică Uşoară s-au calificat în finala festivalului 120 de copii din toate zonele ţării iar premiile au fost obţinute pe merit în funcţie de calitatea interpretării dovedită în cele două zile de concurs!
Pentru obiectivitate şi transparenţă totală, şi la această ediţie s-au acordat note „la vedere”, copiii au fost foarte bine pregătiţi de profesorii coordonatori iar juriul acestei secţiuni a fost alcătuit din personalităţi artistice şi mass media de specialitate: MIHAI ALEXANDRU – compozitor şi membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România – Preşedintele Juriului; ALIONA MOON – interpretă muzică uşoară din Chişinău, reprezentanta Moldovei la Eurovision, finalistă Vocea României; TUDOR TURCU– interpret muzică uşoară, câstigător X Factor; BOGDAN DRAGOMIR– realizator, coordonator programe Radio România Regional; CLAUDIU BULETE – compozitor, CB Media Vaslui; MARCEL IORGA – compozitor; ŞTEFAN ROŞCOVAN – interpret muzică uşoară din Chişinău, Rep. Moldova, participant Eurovision Junior, participant Vocea României 2016 şi DARIA ANASTASIA TANASĂ – interpretă muzică uşoară, reprezentantă a Fundaţiei Teatrale Neghiniţă Bacău.
Mihai Alexandru – premii Neghiniţă 2016.600 (foto Bogdan Dragomir)
Interviu cu compozitorul Mihai Alexandru – Preşedintele juriului NEGHINIŢĂ 2016 realizat de Bogdan Dragomir – Radio România Regional (regizor de montaj – Florin Bordeiaşu).
Sâmbătă – 29 octombrie a avut loc Gala de premiere a Secţiunii Muzică Uşoară din cadrul Festivalului-Concurs NEGHINIŢĂ 2016. În deschidere, au susţinut recitaluri extraordinare interpreţii Aliona Moon, Tudor Turcu şi Daria T (Daria Anastasia Tanasă) iar pe podiumul de premiere au urcat aproape jumătate din participanţi, obţinând trofee, diplome, premii în bani şi cadouri din partea organizatorilor şi a sponsorilor.
Aliona Moon in recital la Neghiniţă 2016.600 (foto Bogdan Dragomir)
Aliona Moon – Loc pentru dragoste (muz. Constantin Bodea, Alina Dincă, Smiley / text: Theea Miculescu, Smiley / Producător: 2015 Ha,Ha,Ha Production)
Tudor Turcu în recital la Neghiniţă 2016.600 (foto Bogdan Dragomir)
Daria T în recital la Neghiniţă 2016.600 (foto Bogdan Dragomir)
Daria T – Come, come (composers & producer : 2016 Melopsmusic France)
Îi vom menţiona aici doar pe câştigătorii trofeelor acestei secţiuni în ordinea clasamentului:
Bulgaru Ioana din Galaţi (prof. Monica Măciuceanu) şi Gabur Serena Elena din Piatra Neamţ (prof. Alina Apetrii) – Trofeul Festivalului – ex aequo
Trofeele categoriilor au fost câstigate de: Luca Mastacan din Bârlad la categ. 5-7 ani (prof. Dragoş Gheorghiu), Maria Adelina Timofte din Piatra Neamţ la categ. 8 ani (prof. Alina Apetrii), Anastasia Cotîrgăşanu din Grinţieş, Jud. Neamţ la categ. 9 ani (prof. Elisabeta Azoiţei), Sabrina Aniculaesei din Roman la categ. 10 ani (prof. Mihaela Tertelici & Sergiu Rudich), Andreea Delia Andrei din Bacău la categ. 11 ani (prof. Claudiu Filip), Miruna Jasmine Socaci din Târgu-Ocna la categ. 12-13 ani (prof. Irina Pashalov), Yasmine Daria Oprea din Bucureşti la categ. 14-16 ani (prof. Robert Costin) şi Lucian Dragoş Alecsă la categ. 16-18 ani (prof. Irina Pashalov).
Radio România Regional împreună cu colegii de la Studioul Regional RADIO ROMÂNIA IAŞI – parteneri media ai acestui eveniment, au acordat Premiul TINERE TALENTE, pentru calităţi artistice deosebite interpretei Gabur Serena Elena din Bacău.
P.S.: Vom reveni cu un update la acest premiu, pe măsura primirii materialelor muzicale de la câştigătorul acestuia!
Recital dans Neghiniţă 2016.600 (foto Bogdan Dragomir)
Festivalul Internaţional de Teatru, Muzică şi Dans pentru Copii NEGHINIŢĂ – 2016 continuă şi se desfăşoară şi pe data de 4 noiembrie cu concursurile la secţiunile Teatru şi Muzică Instrumentală iar pe data de 5 noiembrie va avea loc competiţia pentru secţiunea Dans. Festivalul este organizat de Fundaţia Teatrală Neghiniţă Bacău şi Consiliul Judeţean Bacău. Partener media: Radio România Iaşi.
Juriul si organizatorii Fest. Neghiniţă 2016.600 (foto Vova Moon/arh.pers.B.Dragomir)
Felicitări organizatorilor, câştigătorilor şi tuturor participanţilor la acest frumos eveniment!
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Publicat de Bogdan Dragomir,
26 octombrie 2016, 15:00 / actualizat: 22 iunie 2023, 9:55
Ascultaţi Radio România Regional, emisiunea MUZICA UNEI GENERAŢII PERENE, bun găsit tuturor!
Aici puteţi asculta varianta audio a emisiunii (Bogdan Dragomir – realizator, Florin Bordeiaşu – regizor de emisie) Audiţie plăcută!
muzica-unei-generatii-perene-corina-chiriac-26-10-2016-bogdan-dragomir_01 (P 2016 Radio Romania Regional)
*****
Astăzi, la Radio România Regional în cadrul emisiunii „Muzica Unei Generaţii Perene”sărbătorim o mare artistă a scenei muzicale româneşti dar şi cu realizări internaţionale deosebite – Doamna CORINA CHIRIAC! Îi spunem şi noi cu drag LA MULŢI ANI şi îi dorim sănătate şi multe bucurii!
„Parfumul străzilor (Radu Şerban/C. Cârjan)” – Înregistrări din Fonoteca Radio România, solistă Corina Chiriac.
Este foarte dificil şi nepotrivit să prezinţi în doar câteva fraze activitatea artistică excepţională, de peste 50 de ani de succese şi realizări, în România şi în străinătate a interpretei de muzică uşoară CORINA CHIRIAC – actriţă, compozitoare, autoare de versuri, moderator şi realizator de emisiuni de radio şi de televiziune.
foto-corina-chiriac-600www-agentiadepresarador-ro
Deşi spaţiul acordat acestei rubrici este limitat, cu ajutorul colegilor mei de la Agenţia de Presă RADOR a Societăţii Române de Radiodifuziune, cărora le mulţumesc cu acest prilej pentru profesionalismul cu care ne informează constant şi complet despre activitatea marilor personalităţi cultural-artistice ale României, am încercat să vă ofer, foarte pe scurt câteva repere ale activităţii artistice ce poartă semnătura Corinei Chiriac, toate acestea ilustrate cu piese muzicale compuse special pentru domnia sa şi interpretate în stilul său inegalabil, binecunoscut publicului meloman!
„Un amic (Corina Chiriac/Corina Chiriac)” – Înregistrări din Fonoteca Radio România interpretată de Corina Chiriac.
Corina Angela Chiriac s-a născut pe 26 octombrie 1949, la Bucureşti. Tatăl său, apreciatul compozitor Mircea Chiriac (1919-1994), a fost profesor de armonie şi contrapunct la Catedra de Compoziţie şi Dirijat a Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, iar mama sa, Elisabeta Chiriac (1920-2002), profesoară de pian la acelaşi Conservator. În anul 1955 se înscrie la Şcoala de muzică nr.1 din Bucureşti, unde studiază vioara, ca instrument principal şi pianul ca instrument secundar, avându-l ca profesor la vioară pe Maestrul George Manoliu. A urmat apoi cursurile liceale la Liceul Special de Muzică nr.1 din Bucureşti, clasa de vioară, sub îndrumarea unor prestigioase nume ale muzicii româneşti, iar clasa a XII-a la Liceul Sf. Sava, absolvită cu diplomă de bacalaureat, în anul 1967.
În anul 1965, interpreta de muzică uşoară Corina Chiriac debutează radiofonic la Casa de cultură a studenţilor „Grigore Preoteasa” din Bucureşti, în cadrul concursului „Debuturi”, unde obţine premiul de popularitate pentru cel mai tânăr concurent, cu două compoziţii proprii – “Plouă” şi “Iubeşte viaţa” şi cu melodia “Pe valea Prahovei” de George Grigoriu.
Strada Speranţei (Vasile Veselovschi/Mihai Maximilian) de pe albumul „80 de ani de muzică” (C – Radio România, P 2006 Roton) interpretată de Corina Chiriac.
Între anii 1967 şi 1972 parcurge studiile superioare ale Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale din Bucureşti, la clasa de actorie, avându-i printre profesori pe Constantin Moruzan, Mihai Mereuţă, Mony Gellelter şi Adriana Piteşteanu, iar Diploma de Stat este obţinută cu rolul „Baba Rada-Zâna Lacului” din feeria poetului şi dramaturgului V. Alecsandri – “Sînziana şi Pepelea“, în regia lui Alexandru Tocilescu. Corina Chiriac a făcut parte din generaţie cu alţi mari actori de succes precum George Mihăiţă, Florin Zamfirescu, Gelu Colceag, Tamara Creţulescu sau Mircea Diaconu.
„Ea rămâne o artistă (Corina Chiriac/Mihai Maximilian)” – Înregistrări din Fonoteca Radio România, interpretată de Corina Chiriac .
În 1967, în calitate de actriţă, debutează la Teatrul de Comedie din Bucureşti, cu un rol secundar în piesa “Sfântul”, de Eugen Barbu, în regia Sandei Manu. Pe perioada studenţiei joacă la Teatrele Cassandra, Comedia şi Giuleşti, în piese de teatru precum „Sfântul”, “Căsătoria” sau “Platonov”.
În perioada 1968-1970 apare în interpretări muzical-literare în cadrul clubului de presă al Casei de cultură a studenţilor Grigore Preoteasa care îi aduc primele cronici favorabile în presa vremii.
În anul 1970 debutează la concursul TV „Steaua fără nume”, cu melodiile “Valurile Dunării”, o arie din opereta “My Fair Lady” şi piesa din repertoriul francez “Il est mort le soleil”.
„Valurile Dunării” (Ivanovici/Aurel Felea) de pe albumul „80 de ani de muzică” (C-Radio România, P 2006 – Roton) interpretată de Corina Chiriac.
În mai 1970 obţine Premiul I al Juriului şi Premiul I al Publicului, la cea de-a IV-a ediţie a “Concertului Speranţelor” din Bucureşti. Debutul său internaţional se produce în perioada 16-25 august 1970 la “Zilele culturii române” în Polonia, unde a participat alături de artişti precum Constanţa Cîmpeanu, Irina Loghin şi Dorin Anastasiu.
În perioada 2–6 martie 1971 reprezintă România la cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Internaţional “Cerbul de aur” de la Braşov, unde obţine din partea juriului internaţional Trofeul “Cerbul de bronz” (Locul III), intrepretând melodiile “Inimă nu fi de piatră”, de Edmond Deda şi “Va veni o clipă”, de Paul Urmuzescu.
„Inimă, nu fii de piatră! (Edmond Deda/Harry Negrin)” de pe albumul produs de Jurnalul National, vol. 28 (C-Electrecord, P 2007 Intercont Music / Înreg. live Festiv. Internaţ. Cerbul de Aur 1971) interpretată de Corina Chiriac.
„Va veni o clipă (P.Urmuzescu/M. Dumbravă)” de pe albumul produs de Jurnalul National, vol. 28 (C-Electrecord, P 2007 Intercont Music – înreg. live din Festiv. Internaţ. Cerbul de Aur 1971) interpretată de Corina Chiriac.
În anul 1972 primeşte un rol secundar în primul serial de televiziune produs în România, “Muşatinii”, realizat de Sorana Coroamă Stanca dupa trilogia lui Barbu Ştefănescu Delavrancea.
Participă pentru prima oară la Festivalul naţional de muzică uşoară “Mamaia” la ediţia 1972 (25 – 27 iulie) cu melodiile “Cine spune că-i uşor ?” (Paul Mihăescu/Fred Firea) cu care obţine Menţiune, „A-ntinerit romanţa” (Aurel Giroveanu /Felea) – care obţine Premiul III, “Pasăre de apă” (Radu Şerban/Gh. Vâlcu), “Chemare” (Liviu Marcovici/Daniella Caurea), “Dulcele târg al ieşilor” (Richard Stein/M. Djentenirov) – Menţiune. Dealtfel, între anii 1972 şi 1988, Corina Chiriac participă la toate ediţiile Festivalului de la Mamaia. Tot în anul 1972 începe şi colaborarea cu Studioul Estival Radio Vacanţa al Societăţii Române de Radiodifuziune.
„Opriţi timpul (Mario Panas/Mihai Dumbravă)” – înregistrări din Fonoteca Radio România, interpretată de Corina Chiriac.
În august 1972 are loc, la cinematograful “Patria” din Bucureşti, premiera filmului “Aventuri la Marea Neagră” în regia lui Savel Stiopul, în care Corina interpretează rolul principal feminin, jucând alături de Florin Piersic. În anul 1974 este admisă prin concurs la Teatrul Giuleşti, ca actriţă, iar în anul 1975 participă ca tânăr solist vocal la trei Festivaluri Internaţionale: în iunie – “Orfeul de Aur” Bulgaria – unde obţine Diploma de onoare, în august – Festivalul de la Sopot – Polonia – unde obţine Premiul 1, iar în septembrie – Festivalul de la Dresda – unde obţine Premiul III.
În anul 1976 participă la Festivalul Internaţional Lira Bratislavei, la care obţine diploma de onoare. Un an mai târziu reprezintă România la Friedrich Stadt Palast, una dintre cele mai reprezentative săli de concert din Berlin în cadrul spectacolului „Heiss und Kalt”.
„C’est si bon (H. Betti/A. Hornez)” de pe albumul produs de Jurnalul National, vol. 28 (C-Electrecord, P 2007 Intercont Music) interpretată de Corina Chiriac (înreg. live de la Friedrichstadpalast – 1986).
corina-chiriac-www-rador-ro
În 1979 reprezintă România la Festivalul Internaţional de filme de televiziune cu primul recital color al TVR “Eu sunt Corina “ în regia Sandei Balaban, producător fiind regretatul realizator de televiziune Tudor Vornicu. Între anii 1989-1994 artista se stabileşte temporar în SUA unde concertează dar frecventează şi diferite şcoli pentru reorientarea sa profesională, iar în anul 1991, Federaţia internaţională de organizare a festivalurilor, prin preşedintele său profesorul Armando Moreno, îi conferă artistei Diploma şi Medalia de Onoare pentru 20 de ani de activitate artistică internaţională.
„Pentru tot ce-a fost, îţi mulţumesc! (Horia Moculescu/Eugen Rotaru)” de pe albumul „The best romanian pop music” / vol.3 (Licenta UCMR-ADA/ P 2006 Star Media Music) interpretată de Corina Chiriac.
Solista revine în ţară în anul 1994 când hotărăşte să rămână definitiv în România, iar din anul 1995 îşi reia activitatea de solist vocal la posturi de televiziune româneşti, activând şi ca producător de talk-show-uri, sau emisiuni matinale la TVR, Tele 7 abc, ProTV şi posturi de radio – Radio Total şi Radio România Cultural. În anul 1998 este aleasă expert asociat al Comisiei Naţionale UNESCO România precum şi membră a clubului UNESCO alături de alte personalităţi artistice, medicale, literare.
În anul 2003, Casa de discuri Electrecord produce vol. 1 din cele mai frumoase melodii româneşti de muzică uşoară ale solistei Corina Chiriac , precum şi un dublu album CD intitulat “Bucureştii de altădată”, cuprinzând parte dintre cele mai frumoase lucrări simfonice româneşti ale regretatului compozitor şi profesor de armonie şi contrapunct care a fost Mircea Chiriac.
„Unde erai ? (Marius Ţeicu/Saşa Georgescu)” de pe albumul produs de Jurnalul National, vol. 28 (C-Electrecord, P 2007 – Intercont Music, înregistrare din anul 1981) interpretată de Corina Chiriac & Marius Ţeicu.
„Vacanţa Mare (Ion Cristinoiu/Eugen Rotaru)” – înregistrări din Fonoteca Radio România, interpretată de Corina Chiriac.
Președintele României Ion Iliescu i-a conferit artistei Corina Chiriac, la 10 decembrie 2004, Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria B – „Muzică”, „pentru contribuțiile deosebite în activitatea artistică și culturală din țara noastră, pentru promovarea civilizației și istoriei românești”. În anul 2005 Corina Chiriac face o călătorie de peste 7 luni în Brazilia şi Argentina, unde definitivează nuvelele şi povestirile care fac parte din primul volum de literatură originală a artistei, intitulat “Buscando el Amor“, apărut în octombrie 2006.
Din anul 2008 este moderator al unei emisiuni duminicale de divertisment la postul Naţional TV – „Să v-amintiţi duminica”, iar din septembrie 2014 realizează emisiunea „Opriți timpul!” pe acelaşi post TV. Pe plan discografic, în anul 2010 lansează la casa de producţie CAT MUSIC albumul O ROCHIE DE MIREASĂ, pe muzica unui artist de excepţie – compozitorul Nicolae Caragia, interpretare vocală şi versuri – Corina Chiriac! Acest album muzical a obţinut „Premiul pentru Cel mai bun album de muzică uşoară” la Ediţia a IX-a a Premiilor Muzicale Radio România Actualităţi!
„Rossignol De Moscou (Nicolae Caragia/Corina Chiriac)” de pe albumul „O rochie de mireasă” (P&C 2010 – CAT MUSIC) interpretată de Corina Chiriac şi Nicolae Caragia.
Emisiunea MUZICA UNEI GENERAŢII PERENE a fost realizată cu sprijinul Agenţiei de Presă RADOR, tvr.ro, corinachiriac.ro, Wikipedia.org şi cu materiale jurnalistice muzicale din arhiva personală. Ne reîntâlnim şi săptămâna viitoare cu alţi interpreţi de valoare aniversaţi sau comemoraţi, însă până atunci, realizatorul emisiunii – Bogdan Dragomir de la microfon şi Florin Bordeiaşu din regia de emisie vă doresc tuturor multă sănătate şi audiţie plăcută pe frecvenţele Radio România Regional!
În finalul emisiunii, de pe cel mai recent dublu album realizat la Casa de discuri EUROSTAR în anul 2015, intitulat „Hai, hai lângă mine stai!”, tot pe muzica lui Nicolae Caragia, vă propun să ascultăm în premieră la Radio România Regional – piesa intitulată chiar aşa „Hai, hai lângă mine stai!” – muz. N.Caragia, text Corina Chiriac /Marian Stere interpretată de Corina Chiriac!
„Hai, hai lângă mine stai! (Nicolae Caragia/Corina Chiriac, Marian Stere)” de pe albumul „Hai, hai lângă mine stai!”(C&P 2015 – Eurostar) interpretată de Corina Chiriac.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Publicat de Bogdan Dragomir,
24 octombrie 2016, 12:41 / actualizat: 22 iunie 2023, 9:56
Aici puteti asculta varianta audio a emisiunii Muzica Unei Generaţii Perene – ANDA CĂLUGĂREANU (Realizator – Bogdan Dragomir, Regia de emisie – Florin Bordeiaşu) – P 2016 Radio România Regional.
*****
Bun gasit la o nouă întâlnire cu muzica uşoară românească! Astăzi, la rubrica MUZICA UNEI GENERAŢII PERENE aniversăm 70 ani de la naşterea îndrăgitei ANDA CĂLUGĂREANU – actriţă şi interpretă de muzică uşoară şi folk !
Anda Călugareanu – „Portocala” (Marius Ţeicu/Ovidiu Dumitru) de pe albumul „80 de ani de muzică” Disc 4 – Prod. C – Radio Romania & P – 2008 Roton.
Anda Călugăreanu pe numele adevărat Anca Miranda Călugăreanu (n. 24 octombrie 1946, Bucureşti – d. 15 august 1992) a fost o actriţă şi interpretă de muzică uşoară şi folk, a fost un om de televiziune, a fost un om ce… „Nu obosea niciodată, nu se dădea bătută nici atunci când lacrimi grele îi ardeau obrajii şi sufletul” (Ioana Bogdan – realizator TVR). A avut șansa de a se face cunoscută prin prezentarea la un concurs organizat de unul din ansamblurile artististice ale Armatei, pentru ocuparea unui post de solistă. Aici a fost remarcată de Mircea Crișan care a insistat până tânăra pe jumătate armeancă a primit postul de solistă. Tot Crişan este cel care i-a propus numele de scenă Anda, pentru a evita cacofonia Anca Călugăreanu. „Să fi avut vreo 16-17 ani când s-a prezentat la un concurs organizat de unul din ansamblurile artististice ale Armatei, pentru ocuparea unui post de solistă”, îşi aminteşte comicul Mircea Crişan. Concursul fusese organizat de formă: comandantul ansamblului, colonelul Costoli, nu putea să-şi angajeze altfel fata, aspirantă la statutul de vedetă a muzicii. Când în comisie s-au discutat prestaţiile concurentelor şi a fost propus numele „pilei”, Crişan a protestat, amintindu-le colegilor de „una, Călugăreanu, o cântăreaţă care s-a prezentat precum cele profesioniste”. Deși în aparență, micuță și fragedă, era extrem de ambițioasă, tenace și încăpăţânată şi nu a renunţat la visul de a deveni actriţă cu patalama, în ciuda celor nouă eşecuri la examenul de admitere la Institutul De Arta Teatrală și Cinematografie. În anii ’60 Cornel Fugaru o alege ca solistă în formația Sincron și începe să aiba o carieră uimitoare în muzică. Prima apariţie mai importantă a fost cu formaţia Sincron, la Sala Palatului din Bucureşti, în anul 1965. A colaborat ani de-a rândul la Cenaclul Flacăra.
Anda Călugăreanu – „Revino” (Cornel Fugaru/Liviu Tudor Samuilă) de pe albumul SYNCRON – CD 4 (1965-1966) – Copyright 1966 Cornel Fugaru.
O perioadă destul de îndelungată a format, împreună cu actorii Dan Tufaru, cu care a şi fost căsătorită, şi Florian Pittiş, un trio muzical-cupletistic, care, în regia lui Alexandru Bocăneţ, a fost unul dintre punctele de atracţie ale spectacolelor de estradă ale Televiziunii Române. „Leopoldina Bălănuţă a invitat-o să recite alături de ea la Teatrul Mic”, povesteşte Florian Pittis. Anda iubea foarte mult teatrul, dar era prea scundă pentru Institut. A dat de nenumarate ori la institut şi de fiecare dată, era respinsă din cauza înălţimii. Dar nu s-a lăsat până n-a intrat, în 1984. “Orice i se întâmpla în viaţă, nu voia să se ştie că suferă. N-am văzut-o niciodată plângând. Extraordinar om, prieten, coleg, artist, soţie, mamă… Blestemul vieţii ei: întotdeauna a luat lucrurile de la capăt”, a consemnat pentru nemurire Florian Pittiş.
Rămân celebre cupletele sale alături de Toma Caragiu… din arhiva TVR.
A luat parte la numeroase festivaluri şi turnee în ţară şi peste hotare. A participat la Festivalul Cerbul de Aur, ediţia a II-a (1969), unde a luat menţiune. A participat la Festivalul de muzică uşoară românească Mamaia – ediţia a VII-a (1972), unde a câştigat Premiul de interpretare alături de Aurelian Andreescu, Doina Badea, Corina Chiriac, Mihai Constantinescu, Cornel Constantiniu, Dida Drăgan, George Enache, Stela Enache, Marina Voica, Petre Geambaşu. (Wikipedia.org)
Anda Călugăreanu – „În rândul patru banca de la geam!” (Temistocle Popa/Mircea Block) de pe albumul „…frumoasele mele lalele” Melodii de Temistocle Popa – C&P 2001 Electrecord.
Interviu cu Anda Călugăreanu înainte de participarea la Festivalul Muzical Internaţional de la Knokke (Belgia), realizat de Televiziunea Română (Copyright 1972 TVR) în anul 1972 la Aeroportul Otopeni! (SURSA: Youtube.com)
După 1990, recăsătorită cu Alexandru Medeleanu din 1986, părea că în sfârșit și-a găsit liniștea, şi-a împrumutat vocea personajului Oache din Filmul Maria Mirabela (regia: Ion Popescu-Gopo, 1981), iar mai târziu a moderat emisiunea matinală pentru copii „Club Anda”, alături de păpuşa Omidée, dar …viaţa nu o iartă – avea cancer la plămâni și trecea prin chinuri groaznice. Ultima dorinţă a ei a fost „să facem în aşa fel încât lumea să n-o uite” (Alexandru Medeleanu). În ultimii ani de viaţă a fost chiar şi profesoară de actorie. Voia să imprime discuri speciale cu muzică pentru copii. Începuse deja să strângă materiale. Şi-ar mai fi dorit un disc cu muzică uşoară. Avea proiecte de emisiuni TV… Însă, aşa cum spunea I.L. Caragiale, „Norocul e prea puţin şi lumea prea multă”. Iar Anda Călugăreanu nu a avut norocul să mai trăiască. (Sursa: Jurnalul Naţional-Ediţie de colecţie/Anda Călugăreanu)
Anda Călugăreanu – „N-am noroc (Ion Cristinoiu/Mihai Dumbravă)” de pe albumul Ion Cristinoiu – „Te aşteaptă un om” (C&P 2000 Electrecord).
*****
Ne reîntâlnim şi săptămâna viitoare cu alţi interpreţi de valoare aniversaţi sau comemoraţi, însă până atunci, realizatorul emisiunii – Bogdan Dragomir vă doreşte tuturor multă sănătate şi audiţie plăcută pe frecvenţele Radio România Regional! (www.www.radioromaniaregional.ro)
Surse: wikipedia.org, Agenţia de Presă RADOR, arhiva personală.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Publicat de Bogdan Dragomir,
10 octombrie 2016, 10:08 / actualizat: 22 iunie 2023, 9:58
Buna ziua, un salut cu drag tuturor cititorilor şi ascultătorilor acestei rubrici – MUZICA UNEI GENERAŢII PERENE, numai aici la Radio România Regional (www.www.radioromaniaregional.ro)!
Astăzi aniversăm 49 de ani de la naşterea solistei pop-rock, actriţei, colegei şi a prietenei dragi LAURA STOICA! O aniversăm cu tristeţe pentru că nu o mai avem decât spiritual şi artistic în sufletul nostru, ea ne-a părăsit acum 10 ani, în 2006, ca urmare nefericită şi nedreaptă a unui accident rutier! Am preţuit-o foarte mult pe Laura, ca om şi ca artist, am fost colegi la Agenţia de Impresariat Artistic a domnului Aurel Mitran, am colaborat extraordinar şi ii voi păstra totdeauna o amintire frumoasa şi luminoasă, aşa cum era sufletul său!
Laura Stoica – „Dã Doamne, cântec! (Viorel Gavrilă/Eugen Rotaru)” de pe albumul „The best romanian pop music vol.6” (Şlagăre pe versuri de Eugen Rotaru) – P 2007- Star Media Music.
În data de 10 octombrie 1967 s-a născut solista pop-rock Laura Stoica (m. 2006, într-un accident de maşină)!
Laura Stoica (numele complet Adriana-Laurenţia Stoica) (n. 10 octombrie 1967 – d. 9 martie 2006) a fost o cântăreaţă, compozitoare de muzică pop rock şi actriţă română. Este adesea considerată drept cea mai importantă solistă de rock pe care a dat-o România şi una dintre cele mai puternice şi originale personalităţi feminine ale scenei muzicale autohtone.
S-a lansat în anul 1990 la Festivalul de la Mamaia, unde a câştigat premiul I la secţiunea de interpretare cu melodia „Dă, Doamne, cântec” (Viorel Gavrilă/Eugen Rotaru) şi trofeul acelei prime ediţii de după Revoluţie, dar şi „Premiul pentru cel mai bun debut al anului” oferit de Radio România. Un an mai târziu a fost declarată cea mai bună voce pop a anului (Revista „Pop, Rock and Show”), iar melodia „Un actor grăbit”, compusă de Bogdan Cristinoiu pe versurile Andreei Andrei, a fost aleasă piesa anului. În perioada anilor 1987-1991 a participat la toate concursurile muzicale organizate în România pentru tinerele talente, Laura Stoica reuşind foarte repede să intre în preferinţele publicului.
Laura Stoica – „Un actor grăbit (Bogdan Cristinoiu/Andreea Andrei)” de pe albumul „Focul” – Prod. 1994 Edgar Surin.
În anii 1990, folosindu-se de talentul remarcabil, de personalitatea puternică şi de frumuseţea ei, a reuşit să creeze o imagine şi un stil original, fiind prima rockeriţă modernă a României.
A avut mai multe apariţii la Festivalul Internaţional „Cerbul de Aur” de la Braşov, în anii 1992, 1997, 2003 şi 2005.
1992 – Premiul I – Debut discografic (single-ul pe vinil „Un actor grăbit”, producător Romagram,1992: „Un actor grăbit”, muzica Bogdan Cristinoiu, text- Andreea Andrei; „Dă, Doamne, cântec!”, muzica Viorel Gavrilă, text Eugen Rotaru); – Premiul III – Interpretare („Focul”- muzica Laura Stoica, Razvan Mirică, text Laura Stoica; „Ai fost laş”- muzica Ionel Tudor, text: Andreea Andrei);
1997 – Premiul II – Discografie (LP-ul „Nici o stea”, producător: Calavis Music Company, 1996);
Laura Stoica – „Focul” (Răzvan Mirică, L. Stoica/Laura Stoica) de pe albumul „Focul” – Prod. 2004 Edgar Surin.
Albume:Un actor grăbit –1992, Focul –1994, …Nici o stea, – 1997, Oameni de zăpadă –1997, S-a schimbat –2005, Dă Doamne Cântec –2007.
Turnee internaţionale: 1991 – Bulgaria, 1997 – Israel, 2001 – Malta, 2001 – USA, 2002 – 2003 – USA.
În perioada 1991 – 2005 a realizat 17 videoclipuri produse de: Doina Anastasiu, Mariana Şoitu, Luminiţa Dumitrescu, Minel Stoica, Nicoleta Păun, Mike Godoroja, Corina Voicu, Liviu Tudan, TVR1, TVR2, TL7abc şi Laura Stoica Music Company.
Între anii 1990-2005 evolueaza în peste 700 de concerte şi spectacole de divertisment, pe scenele româneşti şi în străinătate (1995 – Ricchi & Poveri – Constanta şi Galaţi), 1995 – Samantha Fox (Sala Palatului din Bucureşti), 2001- Nek (Pop Show, Malta Television). Până în anul 2005 apare în peste 657 de show-uri TV din România, Bulgaria, Malta, în varianta solo, sau împreună cu trupa sa, LAURA STOICA BAND (1993-2004) alcătuită din muzicieni profesionişti din genurile rock, blues şi jazz: Iulian Vrabete, Eugen Mihăescu, Vlady Cnejevici, Florin Ionescu, Cristian Soleanu, Răzvan Lupu, Relu Biţulescu, Mihai Coman, Remus Carteleanu, Paul Baciu. Cu acestă trupă şi în această perioadă a susţinut recitaluri şi concerte pe toate scenele, mari sau mici din România.
Laura Stoica – „Doar tu”(Vlady Cnejevici/Nana Cnejevici, Laura Stoica) de pe albumul „Focul” – Prod. 2004 Edgar Surin.
Din anul 2005, LAURA STOICA BAND a avut următoarea componenţă: Laura Stoica- voce, compoziţie, textier, Adrian Visteanu – chitară, compoziţie, backing-vocal, Emanuel Gheorghe Fisă – clape, compoziţie, orchestraţie, backing-vocal, Victor Miclăuş – bass, backing-vocal, Cristian Mărgescu – tobe, backing-vocal, Laura Luchian- backing-vocal.
Activitatea teatrală: – 1999DEBUT ACTORICESC – „Azilul de noapte”, de Maxim Gorki, rolul Vasilisa, regia Constantin Codrescu, TEATRUL NOTTARA, Bucureşti;2000 – 2001:„Hammam /Prizonier în cutia toracică”, după Tahar Ben Jeloun, rolul Ahmed, regia Mihai Mihalcea, CENTRUL MAD, Bucureşti; TEATRUL ODEON, Bucureşti;2004: „Îndrăgostiţii din Ancona”, rolul Drucila, regia Andrei Mihalache, TEATRUL NAŢIONAL CONSTANŢA; 2005: „Călători în voia sorţii”, rolul Rocky, regia Marcela Ţimiraş, TEATRUL TOMA CARAGIU PLOIEŞTI;
Laura Stoica – „Cui îi pasă” (Eugen Mihăescu/E. Mihăescu, L. Stoica) de pe albumul „Focul” – Prod. 1994 Edgar Surin.
Pe parcursul întregii sale cariere artistice a participat activ la spectacole, evenimente, emisiuni organizate în scopul strângerii de fonduri destinate acţiunilor umanitare.
Surse: Agenţia de presă RADOR, wikipedia.org, laurastoica.ro, arhiva personală.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei Româneşti „Crizantema de Aur” 2016
Publicat de Bogdan Dragomir,
7 octombrie 2016, 11:38 / actualizat: 22 iunie 2023, 9:59
afis-tehnic-crizantema-de-aur-2016-640-480 (foto Festivalul Crizantema de Aur 2016/arh.pers.B.Dragomir)
crizantena-de-aur-2016-600-foto-bogdan-dragomir
UPDATE la această postare cu menţiunea că acest eveniment a fost o adevărată sărbătoare a romanţei româneşti, la care au participat artişti consacraţi ai genului, dar şi interpreţi de marcă ai muzicii populare, ai muzicii uşoare dar şi ai muzicii clasice vocale româneşti! Pe parcursul celor două seri de concurs am ascultat voci tinere, dornice de afirmare, voci mature dar pline de sensibilitate şi recitaluri de excepţie! În cadrul secţiunii de creaţie am descoperit şi piese muzicale noi, încadrate în genul „romanţă”, cu influenţe ale muzicii uşoare dar care probabil vor cofirma sau infirma nevoia de schimbare şi adaptare la nou şi în acest gen muzical atât de îndrăgit şi apreciat de români – CRIZANTEMA DE AUR!
Gala Crizantema de Aur.600 (foto Bogdan Dragomir)
Premiile acestei ediţii au fost stabilite de 3 jurii de specialitate, juriul secţiunii de interpretare, juriul secţiunii de creaţie şi juriul presei şi rezultatele au fost următoarele:
Secțiunea INTERPRETARE
Juriul a fost compus din: Voicu Enăchescu, Florentina Satmari, Matilda Pascal Cojocăriţa, Bianca Ionescu, Daniela Vlădescu, Florin Georgescu, Traian Jurchela, Ionuţ Fulea, Alina Mavrodin.
Trofeul „Crizantema de Aur” – Zorina Bălan
Premiul I – Tudor Bărbos
Premiul II – Teodora Manolache
Premiul III – George Cojocărescu
Premiul special „Ioana Radu”- Georgeta Plută
Premiul special al Consiliului Judeţean Dâmboviţa – Mirela Mihaela Popa
Premiul special al Primăriei Municipiului Târgovişte – Vasilica Dima Tătaru
Gala Creatie Crizantema de Aur 2016.600 (foto Bogdan Dragomir)
Secțiunea CREAȚIE
Juriul a fost compus din: Eugen Doga, Marius Ţeicu, Mircea Drăgan, Dumitru Lupu, Viorel Gavrilă.
Premiul I – Constantin Bardan, „Când ai albit, iubite?”
Premiul II – Jolt Kerestely, „Plec de la tine lăcrimând”
Premiul III – Viorel Covaci, „Din scrisori facem palate”
Premiul special „Ionel Fernic”- Ionel Bratu-Voicescu, „Ochii mamei”
Premiul special Fundația „Henry Mălineanu”- Mugurel Scutăreanu, „Nu te cred, primăvară!”
Premiul special al Consiliului Judeţean Dâmboviţa – Stelian Apostol, „Ioană, sfântă icoană”
Premiul special al Primăriei Municipiului Târgovişte – Titel Popovici, „Inimă, de ce mă dori?”
Theodora Manolache – Premiul II Interpretare (cea mai tanara concurenta).600 (foto Bogdan Dragomir)
Premiul Presei
Juriul a fost compus din: Gabriela Scraba, Bogdan Pavlică, Adriana Mihai, Bogdan Dragomir, Ileana Vieru, Horia Deliu, Nina Bolboceanu, George Coandă.
Secțiunea INTERPRETARE – Zorina Bălan
Secțiunea CREAŢIE – Constantin Bardan
Distincţii de Onoare Crizantema de Aur 2016.600 (foto Bogdan Dragomir)
În cadrul Galei laureaţilor au fost acordate Distincţii de Onoare din partea Comisiei Naţionale a României UNESCO, reprezentantului primăriei şi consiliului local Târgovişte şi preşedintelui Consiliului Judeţean Dâmboviţa, pentru susţinerea acestui eveniment şi aportul moral şi financiar la desfăşurarea celor 49 de ediţii ale acestui festival! Apoi, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor, Cluburilor şi Centrelor pentru UNESCO, a înmânat domnului Teodor Vasiliu – preşedintele Centrului Cultural UNESCO „Cetatea Romanţei” din Târgovişte distincţia Premiul Special „Crizantema de Aur”, pentru monografia unică „Istoria Crizantemei”. La primirea diplomei pentru monografia „Istoria Crizantemei de Aur”, Teodor Vasiliu a avut un mesaj scurt şi cu tâlc, desprins din poezia marelui Lucian Blaga: „Se pare că strămoşi care au trăit în alte vremi vin, vin să-şi trăiască mai departe în noi viaţa netrăită. Mulţumesc UNESCO!”.
Recital Alina Mavrodin Crizantema de Aur 2016 (foto Bogdan Dragomir)
Distinsa artistă Alina Mavrodin Vasiliu – Director general al festivalului a concluzionat în finalul acestei ediţii: „Într-o lume artistică debusolată, care-și uită adesea menirea estetică, Festivalul Național «Crizantema de Aur» de la Târgoviște oferă în fiecare an, inclusiv prin pilda longevității sale, noi repere de armonie, poezie, tandrețe și noblețe, asociate inspirat cu numele unei flori pe cât de suave, pe atât de rezistente la intemperiile vremii și ale vremurilor.”
Vasilica Dima Tătaru – Premiul special al Primăriei Municipiului Târgovişte la Crizantema de Aur 2016.600 (foto Bogdan Dragomir)
În final, aş mai adăuga doar că am fost onorat de invitaţia de a face parte din juriul presei acestui festival de prestigiu, aş dori să-i felicit pe organizatori pentru tot efortul şi profesionalismul dovedit pe parcursul desfăşurării întregului eveniment, pe marii noştri interpreţi, pe iluştrii compozitori şi nu în ultimul rând pe toţi artiştii participanţi (concurenţi, instrumentişti, dirijori, prezentatori) pentru implicarea de calitate şi seriozitatea cu care s-au pregătit şi cu care ne-au încântat pe parcursul acestui festival-concurs de tradiţie din România!
Vă facem cunoscut că în perioada 20-22 octombrie 2016 se va desfășura în municipiul Târgoviște, sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, cea de-a 49-a ediție a Festivalului Național de Interpretare și Creație a Romanței „Crizantema de Aur”. Festivalul este organizat de Consiliul Local Târgoviște, Primăria Municipiului Târgoviște, Consiliul Județean Dâmbovița, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Teatrul „Tony Bulandra” Târgoviște, în colaborare cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, în coproducție cu TVR și în parteneriat cu Radio România.
PROGRAMUL ȘI NOUTĂȚILE EDIȚIEI A 49-A
Festivalul „Crizantema de Aur” va fi transmis integral în direct pe postul TVR 3 în perioada 20-22 octombrie 2016, începând cu ora 18.00, în fiecare seară. Postul TVR 2 va transmite în direct selecțiuni din Seara de Gală, începând cu ora 21.45. Postul Radio România Antena Satelor va transmite în direct sâmbătă, 22 octombrie, ora 18.00, Gala Laureaților Concursului de Interpretare și Creație și, de la ora 21.45, recitalul „Romanțe de Aur” cu voci populare și iubite ale scenei muzicale românești.
Pentru prima oară în istoria sa, Festivalul „Crizantema de Aur” se va desfășura sub Patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO ;
În acest an am inițiat procedurile oficiale la Comisia Națională a României pentru UNESCO și la Ministerul Culturii în vederea înscrierii ROMANȚEI ROMÂNEȘTI pe lista Patrimoniului cultural imaterial UNESCO;
Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România a revenit în calitate de colaborator al Festivalului, în vederea reluării și profesionalizării Concursului de Creație a Romanței;
Ediția a 49-a a Festivalului „Crizantema de Aur” va fi structurată pe trei mari secțiuni: Concursul de Interpretare; Concursul de Creație; Recitaluri extraordinare susținute de mari artiști din România și din Republica Moldova, acompaniați de orchestre și de dirijori profesioniști.
Pentru creșterea calității artistice a Concursului de Interpretare, am realizat, în perioada mai-iunie 2016, preselecții regionale cu jurii de specialitate, formate din reprezentanți ai studiourilor regionale ale TVR, ale Radio România, laureați ai Trofeului „Crizantema de Aur” și alte personalități muzicale, la: Opera din Craiova – 23 mai; TVR Cluj – 25 mai; TVR Iași – 28 mai; Teatrul de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța – 20 iunie; Centrul Național de Artă „Tinerimea Română” din București – 23 iunie; Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște – 25 iunie.
Concursul de interpretare va aduce la rampă 14 concurenți selecționați în urma preselecțiilor regionale;
Pentru creșterea calității artistice a Concursului de Creație, am realizat, în data de 16 iunie 2016, în colaborare cu UCMR, preselecția națională, jurizată de compozitori desemnați de UCMR;
Concursul de Creație va îmbogăți patrimoniul muzical al festivalului cu 10 romanțe în primă audiție;
Programul festivalului cuprinde și 4 Medalioane componistice dedicate creației de succes a compozitorilor Henry Mălineanu, Aurel Giroveanu, Dan Mizrahy și Ioan Tomescu, ale căror romanțe vor fi interpretate de laureați ai Festivalului „Crizantema de Aur”: Domnica Sorescu, Corina Dragomir, Geanina Munteanu, Ina Elena Dincă, Pavel Păușan, Vasile Topârceanu, Cristian Lorand, Bogdan Hrestic;
După Concursul de Interpretare, vor susține Micro-recitaluri deținători ai Trofeului „Crizantema de Aur”: Rodica Pop-Seling (Trofeul 2015), Constantin Florescu (Trofeul 1978);
Un medalion inedit va fi realizat de Elvira Gocz – „50 de ani cu romanța prin lume”;
Recitalurile extraordinare din acest an vor fi difuzate în fiecare seară în direct pe TVR 3 începând cu ora 21.45, după următorul program:
Joi, 20 octombrie: Recital „Surorile romanței” – romanțe, șansonete, canțonete și fado-uri interpretate de Daniela Vlădescu, Bianca Ionescu, Sorin Lupu și Daniel Pop (ultimii doi – laureați ai Festivalului „Crizantema de Aur”);
Vineri, 21 octombrie:Recital „De amorul romanței” – cu Alina Mavrodin și Florin Georgescu; Recital „Romanța ca un Talisman” – cu Alin Oprea și trupa „Talisman”;
Sâmbătă, 22 octombrie: Recital extraordinar „Podul de Crizanteme Târgoviște-Chișinău”, cu participarea extraordinară a compozitorului Eugen Doga. În program: romanțe pe versuri de Mihai Eminescu și Veronica Micle, interpretate de laureați ai Festivalului „Crizantema de Aur” și de artiști consacrați ai scenei lirice românești, alternate cu piese orchestrale celebre din creația compozitorului Eugen Doga;
Recital extraordinar „Romanțe de aur” cu: Matilda Pascal Cojocărița, Mirela Spînu, Traian Jurchela și Ionuț Fulea;
Acompaniază orchestrele „Dor românesc” – dirijor Ștefan Cigu, „Romanța” – dirijor Lucian Vlădescu și „Arkadia” – dirijor Marius Hristescu;
Prezentatori: Alexandra Velniciuc și Octavian Ursulescu; Miruna Ionescu și Silviu Biriș;
Juriul Concursului de Creație (desemnat de UCMR): Eugen Doga (Președinte), Marius Țeicu, Mircea Drăgan, Dumitru Lupu și Viorel Gavrilă;
Juriul Presei: reprezentanți ai TVR, Radio România, ai presei de specialitate.
Regulamentul oficial al festivalului prevede în acest an ca toți concurenții de la secțiunea Interpretare să includă în repertoriul de concurs și o romanță dintre cele lansate și premiate la concursurile de Creație ale Festivalului Național „Crizantema de Aur” de-a lungul anilor, pentru creșterea calității artistice a Concursului de Interpretare și pentru promovarea creației de romanțe;
Realizarea culegerii muzicale „100 de romanțe lansate la Crizantema de Aur”, în vederea actualizării, îmbogățirii și promovării repertoriului național de romanțe românești, lansate și premiate la Concursurile de Creație ale Festivalului Național „Crizantema de Aur”;
Sâmbătă, 22 octombrie, ora 19.30, va avea loc evenimentul dedicat aniversării a 60 de ani de la intrarea României în UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură).
Zilnic vor avea loc, în pauzele dintre secțiuni, evenimente dedicate lansărilor de albume, monografii, culegeri de romanțe și CD-uri.
Sursa: Comunicatul de Presă al Festivalului „Crizantema de Aur” Târgoviște din 06.10.2016.
Mult succes tuturor participanţilor şi organizatorilor acestui eveniment deosebit!
Publicat de Bogdan Dragomir,
5 octombrie 2016, 10:40 / actualizat: 22 iunie 2023, 10:00
Bun găsit la o nouă întâlnire cu mari artişti, muzicieni români şi creaţia lor artistică inegalabilă doar aici la Radio România Regional, pe www.www.radioromaniaregional.ro în cadrul emisiunii MUZICA UNEI GENERAŢII PERENE!
Anul acesta, Maestrul AUREL MANOLACHE, „tataia copiilor” cum îl alintau cu drag participanţii la cel mai important festival muzical pentru copii din România în perioada 2001-2010, ar fi împlinit 85 de ani! În calitate de fost colaborator al Maestrului şi reprezentant al co-producătorului acestui festival din acea perioadă – Societatea Română de Radiodifuziune – dar şi în calitate de membru al juriilor de preselecţie a celor mai talentaţi copii din întreaga ţară, preselecţii organizate şi susţinute cu sprijinul Reţelei Studiourilor Regionale – Radio România Regional, îi aduc împreună cu colegii mei un sincer omagiu şi ne îndreptăm gândurile bune către sufletul său mare, profesionalismul său deosebit şi dorinţa nemărginită de a promova copiii talentaţi şi creaţia muzicală românească de calitate!
Vă oferim în minutele următoare, cu sprijinul colegei noastre Mona Vîlceanu de la Radio România Iaşi, ultimul interviu realizat cu Maestrul AUREL MANOLACHE înainte de trecerea în nefiinţă, în data de 7 martie 2010. (C & P 2010 Fonoteca de Aur RADIO ROMÂNIA).
Aurel Manolache
Aurel Manolache s-a născut pe 5 octombrie 1931, la Galați și a decedat pe data de 9 martie 2010. Trecerea sa în neființă a reprezentat o pierdere mare pentru Constanța, Aurel Manolache și regretatul său frate, Gelu Manolache, lăsându-și amprenta creatoare asupra orașului. În 1950, după absolvirea liceului, s-a angajat ca dirijor la Orchestra Populara “Valurile Dunării” din Galați (1950-52). A fost apoi dirijor la Ansamblul de Cântece și Dansuri al orașului Galați (1952-54), profesor suplinitor de muzică la școala Medie de Marină din Galați (1953-55), profesor la școala Metalurgică din Galați (1954-56), dirijor și director la Teatrul de Estradă din Galați (1954-56). În 1956 se mută la Constanța unde devine dirijor la Teatrul Marinei Militare din Constanța (1956-59), dirijor și șef de secție estradă la Teatrul de Stat din Constanța (1959-69), prim dirijor și director la Teatrul Fantasio din Constanța (al cărui fondator este) (1969-90). Aurel Manolache revine la conducerea Teatrului Fantasio din 2002, pentru încă doi ani, până la desființarea sa, în 2004. Aurel Manolache a fost și un apreciat compozitor de muzică ușoară. El a devenit membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România în anul 1968.
„Ale tale” (muzica Aurel Manolache, text Ovidiu Dumitru) este singura melodie interpretată în duet de cei doi monştri sacri ai muzicii uşoare româneşti: Margareta Pâslaru şi Dan Spătaru. Varianta în limba spaniolă cântată de cei doi mari artişti pe scena Festivalului Internaţional Varadero (Cuba, decembrie 1967) a fost singura melodie care a purtat numele acestui eveniment şi i-a transformat pe Margareta Pâslaru şi pe Dan Spătaru în adevaratele vedete ale ediţiei din acel an. (http://margaretapaslaru-legendasimit.blogspot.ro/2011/01/margareta-paslaru-sapte-ani-la-rand-pe.html)
„Ale Tale” – muzica Aurel Manolache, text Ovidiu Dumitru, interpreţi Margareta Pâslaru şi Dan Spătaru, C & P – Electrecord.
Aurel Manolache a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural, clasa a II-a (1981), cu opt premii la Festivalul Național de Muzică Ușoară de la Mamaia și cu patru premii ale Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. A dirijat și numeroase spectacole și ediții ale Festivalului Național de Muzică Ușoară de la Mamaia. În anul 2001 Aurel Manolache a inițiat Festivalul “Mamaia Copiilor” (al cărui director general a fost în perioada 2001-2010) împreună cu compozitorul Dumitru Lupu (directorul artistic al festivalului). (https://ro.wikipedia.org/wiki/Aurel_Manolache).
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Premiul TINERE TALENTE la Festivalul Naţional SULINA 2016
Publicat de Bogdan Dragomir,
19 septembrie 2016, 13:04 / actualizat: 22 iunie 2023, 10:01
Sulina 2016 (foto by Bogdan Dragomir)
Ca în fiecare an, şi în 2016, la Sulina, jud. Tulcea, într-un loc parcă rupt din Rai, raiul Deltei Dunării, în perioada 20 – 21 August 2016, a avut loc cea de a XIX-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Pop SULINA 2016! Festivalul a fost organizat de Casa de Cultură, Consiliul Local si Primăria oraşului Sulina – un eveniment recomandat şi susţinut de Radio România Regional în colaborare cu colegii de la Studiourile Regionale Radio România Constanţa-Radio Vacanţa şi Radio România Antena Satelor!
Gala festivalului SULINA (arhiva foto Bogdan Dragomir)
Aflat deja la cea de XIX-a ediţie, festivalul şi-a propus să fie un instrument motivaţional menit să catalizeze apariţia de noi valori în sfera interpretării muzicale (muzică dance – muzică uşoară) propunându-şi, de asemenea, valorificarea acestui potenţial interpretativ în sensul promovării noilor producţii de gen în mediile locale şi naţionale.
sulina-foto-irinel-calin/arh.pers.B.Dragomir
Concursul a fost structurat pe două categorii de vârstă şi anume copii cu vârsta cuprinsă între 12 – 15 ani şi tineri cu vârsta cuprinsă între 16 – 22 ani. „Au fost selectaţi pentru festivalul din acest an un număr de 14 concurenţi care şi-au manifestat dorinţa de a participa la acest eveniment de tradiţie, jurizarea fiind făcută de compozitorul Adrian Ordean – ca de obicei preşedinte al juriului – şi de personalităţi ale vieţii cultural-artistice şi mass-media: Dida Drăgan, Nico (Nicoleta Matei),Eugen Mihăescu, Dan Iliescu, Bogdan Dragomir şi Irinel Călin” – ne-a declarat Paul Nour, Director Casa de Cultură din Sulina şi organizator al evenimentului.
Trofeul Festivalului SULINA 2016 a fost acordat interpretei ANA BIANCA TACHE – din Bucureşti!La categoria 12 -15 ani s-au acordat următoarele premii:
Premiul TINERE TALENTE la Sulina 2016 – Costina Craciun (foto arhiva Paula Rotaru/arh.pers.B.Dragomir)
COSTINA CRĂCIUN din Oneşti – Premiul TINERE TALENTE (Radio România Regional)şi Premiul I, EVELINE BUTA din Sibiu –Premiul II, LORINA LASLĂU din Bacău şi GEORGE AGHINEA din Oneşti – Premiul III- ex aequo!
La categoria 16-22 ani s-au acordat următoarele premii:
VALENTINA ILIE din Galaţi – Premiul I, IONUŢ DANIL din Buzău – Premiul II, DRAGOŞ LUCA din Oneşti – Premiul III!
Premiul TINERE TALENTE (Radio România Regional) a fost acordat la această secţiune tânărului interpret VLAD JIPA din Măcin!
Premiul TINERE TALENTE la Sulina 2016 – Vlad Jipa (foto Paula Rotaru/arh.pers.B.Dragomir)
În cadrul Galei laureaţilor au susţinut recitaluri de excepţie DOMINIQUE SIMIONESCU (Trofeul Festivalului SULINA 2015) şi binecunoscuta solistă de muzică uşoară SILVIA DUMITRESCU!
Felicitări tuturor concurenţilor participanţi, premianţilor dar şi organizatorilor acestui frumos şi tradiţional eveniment!
Bogdan Dragomir – Realizator Radio România Regional
P.S.: Vom face update la acest articol, pe măsura primirii materialelor info şi muzicale de la cei doi câştigători ai premiului TINERE TALENTE!
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Atunci când spunem Ion Moina, gândurile majorităţii se îndreaptă spre imaginea stadionului municipal din Cluj-Napoca, inaugurat în 1911, şi care de la începutul anilor 90 şi până la reconstrucţia sub noua imagine de Cluj Arena, a purtat numele atletului Ion Moina.
Născut la 23 mai 1921 la Nimigea, în judeţul Bistriţa-Năsăud, Ion Moina rămâne în istoria sportului românesc ca unul din cei mai mari atleţi, multiplu campion naţional şi balcanic la 100 metri.
La vârsta de 16 ani s-a evidenţiat în plan sportiv cu ocuparea locului întâi la Campionatele naţionale de juniori din Cluj, unde s-a clasat primul la proba de săritură în lungime. Însă declanşarea în 1939 a celei de-a doua conflagraţii mondiale şi pierderea Transilvaniei un an mai târziu, îi va marca mult cariera sportivă. Va fi nevoit să părăsească Clujul şi se va înscrie într-un club din Capitală. Ion Moina a trecut prin mari greutăţi. Mulţi au considerat că este un atlet sfârşit sau considerau că supremaţia sa în sprintul românesc s-a terminat. N-a fost însă aşa. La Bucureşti a cucerit în 4 ani 16 titluri de campion al ţării, stabilind 14 recorduri mondiale. Însă, spre sfârşitul războiului, în 1944, Ion Moina se decide să se reîntoarcă la Cluj-Napoca şi să concureze din nou sub culorile clubului Universităţii. Intenţia sa declanşează o avalanşă de atacuri îndreptate împotriva personalităţii şi carierei sportive, riscând chiar excluderea din viaţă sportivă românească. A fost suspendat doar o perioadă.
Atunci când spunem Ion Moina, gândurile majorităţii se îndreaptă spre imaginea stadionului municipal din Cluj-Napoca, inaugurat în 1911, şi care de la începutul anilor 90 şi până la reconstrucţia sub noua imagine de Cluj Arena, a purtat numele atletului Ion Moina.
Născut la 23 mai 1921 la Nimigea, în judeţul Bistriţa-Năsăud, Ion Moina rămâne în istoria sportului românesc ca unul din cei mai mari atleţi, multiplu campion naţional şi balcanic la 100 metri.
La vârsta de 16 ani s-a evidenţiat în plan sportiv cu ocuparea locului întâi la Campionatele naţionale de juniori din Cluj, unde s-a clasat primul la proba de săritură în lungime. Însă declanşarea în 1939 a celei de-a doua conflagraţii mondiale şi pierderea Transilvaniei un an mai târziu, îi va marca mult cariera sportivă. Va fi nevoit să părăsească Clujul şi se va înscrie într-un club din Capitală. Ion Moina a trecut prin mari greutăţi. Mulţi au considerat că este un atlet sfârşit sau considerau că supremaţia sa în sprintul românesc s-a terminat. N-a fost însă aşa. La Bucureşti a cucerit în 4 ani 16 titluri de campion al ţării, stabilind 14 recorduri mondiale. Însă, spre sfârşitul războiului, în 1944, Ion Moina se decide să se reîntoarcă la Cluj-Napoca şi să concureze din nou sub culorile clubului Universităţii. Intenţia sa declanşează o avalanşă de atacuri îndreptate împotriva personalităţii şi carierei sportive, riscând chiar excluderea din viaţă sportivă românească. A fost suspendat doar o perioadă.
Familie, fotbal şi performanţa… Acestea sunt preocupările celui mai titrat tehnician român. pentru care trofeele fac parte din viaţă. Performanţa în tot ceea ce face, ambiţia de a reuşi, de a lăsa ceva în urma sa. Această motivaţie vine din dorinţa copilului modest care a luptat să îşi depăşească această condiţie.
Şi pentru că nu a uitat cum este să te loveşti de lipsuri materiale, de 12 ani oferă burse unor copii fără posibilităţi, din mediul rural, dar nu doreşte să facă public acest lucru. Întotdeauna a fost de părere că fotbalul şi în special antrenoratul nu merg fără educaţie, ba din contra, le consideră complementare, a făcut eforturi mari pentru a deveni un fotbalist şi un antrenor respectat. Când juca la Dinamo şi avea cantonamente lungi, stătea în camera şi studia, nu juca remy sau table cu colegii, pentru că avea ambiţia să reuşească.
Reputatul comentator sportiv Ion Ghitulescu şi aminteşte memorabilul meci de pe „Wembley”, dintre Anglia şi România
Familie, fotbal şi performanţa… Acestea sunt preocupările celui mai titrat tehnician român. pentru care trofeele fac parte din viaţă. Performanţa în tot ceea ce face, ambiţia de a reuşi, de a lăsa ceva în urma sa. Această motivaţie vine din dorinţa copilului modest care a luptat să îşi depăşească această condiţie.
Şi pentru că nu a uitat cum este să te loveşti de lipsuri materiale, de 12 ani oferă burse unor copii fără posibilităţi, din mediul rural, dar nu doreşte să facă public acest lucru. Întotdeauna a fost de părere că fotbalul şi în special antrenoratul nu merg fără educaţie, ba din contra, le consideră complementare, a făcut eforturi mari pentru a deveni un fotbalist şi un antrenor respectat. Când juca la Dinamo şi avea cantonamente lungi, stătea în camera şi studia, nu juca remy sau table cu colegii, pentru că avea ambiţia să reuşească.
Reputatul comentator sportiv Ion Ghitulescu şi aminteşte memorabilul meci de pe „Wembley”, dintre Anglia şi România
Performanţele Iolandei Balas, care au rezistat timp de un deceniu, au însemnat, pentru mai multe generaţii, valoarea absolută, la care visa să ajungă orice atlet. Reuşitele ”legendei” Iolanda Balas au fost un reper şi pentru Viorica Viscopoleanu, exemplu, la rândul său, pentru colegii de generaţie, dar şi pentru sportivii, pe care i-a antrenat.
Viorica Viscopoleanu, născută Belmega, în anul 1939, la Bănila pe Siret, regiunea Storojineţ, este atrasă de timpuriu de magia sportului. Era elevă când a câştigat un concurs de cros. Aşa începe o carieră, care o plasează între cele mai importante atlete române din toate timpurile. Marea performanţă, însă, a tins-o la săritura în lungime.
Calităţile fizice de excepţie, în ciuda aparenţelor, avea un aspect mai degrabă fragil, precum şi rezultatele din întrecerile interne, au calificat-o pentru Olimpiada de la Tokio, din 1964. Aici sare foarte bine, dar arbitrii nu-i validează rezultatul considerând că săritura fusese depăşită. Eşecul o plasează pe locul cinci. Acest moment a descumpănit-o profund. Dezamăgită, vrea să renunţe. Dar, ambiţia şi tenacitatea, Providenţa, de ce nu? – hotărăsc altfel. Urmează ani de muncă asiduă, cu impresionante acumulări de valoare. Se apropia momentul culminant al unei cariere, care, însuma, deja, zeci de recorduri şi titluri naţionale.
Premiul TINERE TALENTE la Festivalul Internaţional de Muzică pentru Copii şi Adolescenţi „HERMANNSTADTFEST”, Sibiu – 2016
Publicat de Bogdan Dragomir,
27 iulie 2016, 11:32 / actualizat: 22 iunie 2023, 10:05
Sala Teatrului GONG Sibiu – Festivalul HERMANNSTADTFEST 2016 (foto Hermannstadtfest 2016 by TakeaSmile.ro/arh.pers.B.Dragomir)
În perioada 8-10 iulie, la Sala Teatrului GONG din Sibiu, acest oraş frumos, curat şi ospitalier aşezat la poalele Munţilor Făgăraş, o emblemă tradiţională dar şi modernă a culturii româneşti, s-a desfăşurat cea de a IV-a ediţie a Festivalului internaţional pentru copii şi adolescenţi “Hermannstadtfest” 2016! Organizatorii acestei ediţii au fost Asociaţia DOMY MUSIC STAR, Asociaţia “David Petrovich pentru copii” şi Palatul Copiilor din Sibiu, evenimentul fiind realizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu, Consiliului local şi al Primăriei oraşului Sibiu.
Interviu cu Daniela Simionescu – Director al Festivalului HERMANNSTADTFEST 2016 realizat de Mona Vilceanu-Radio Romania Iasi.
Festivalul, aflat la cea de a IV-a ediţie, a reușit să devină unul dintre cele mai importante evenimente ale genului din România. În decursul celor trei zile de emoţii şi muzică au avut loc două spectacole concurs şi Gala festivalului la care au participat peste 120 de interpreţi din România, Bulgaria, Belgia, Republica Moldova şi Ungaria. Concursul s-a desfăşurat pe 3 secţiuni: muzică clasică, muzică populară (instrumentală şi vocală) şi muzică uşoară (interpretare + cele 2 secţiuni speciale – Remember MARCEL DRAGOMIR şi Portret de Artist – MIHAI ALEXANDRU).
În Gala festivalului, organizatorii au acordat trofee, premii de excelenţă, premii I, II, III, premii speciale, medalii şi diplome de participare.
Câştigătorii Festivalului HermannstadtFest – editia a IV-a sunt:
Trofeu Muzică Clasică – Mihai Daniel Ştefănescu – Bucureşti – Trofeu Muzică Clasică – Internaţional – Ion Bâta – Republica Moldova Trofeu Muzică Populară – Romina Suciu – Oradea Trofeu Muzică Uşoară – Teodora Eveline Buta – Sibiu Trofeu Popularitate – Dimitrova Blagovesta – Bulgaria
Muzică Clasică – Clasele 0-4: Premiul 1 – Cătălin Grămescu (Drobeta Turnu Severin), Premiul 2 – Diana Ştefania Ghişoiu (Sibiu) şi Ştefan Roman (Sibiu), Premiul 3 – Alice Olivia Ghile (Zalău), Menţiune – Anne Marie Andronache (Galaţi).
Clasele 5-12: Premiul 1 – Victor Neacşu (Drobeta Turnu Severin) şi Vasile Oancea (Rep. Moldova), Premiul 2 – Lucian Butilcă (Sibiu), Premiul 3 – Stelian Bâta (Rep. Moldova).
Muzica Populară – Muzică Instrumentală: Premiul 1-Ion Bâta (Rep. Moldova), Premiul 2 – Vasile Oancea (Rep. Moldova) şi Stelian Bâta (Rep. Moldova), Premiul 3 – Bogdan Daj (Petroşani), Menţiune – Monica Ţugulea (Vulcan) şi Ionuţ Balaj (Petroşani).
Interpretare vocală – Categoria 5-9 ani: Premiul 1 – Tudor Sima (Petroşani), Premiul 2 – Antonia Bogdan (Arpaşul de Jos), Premiul 3 – Razvan Gabriel Dumitrache (Râmnicu-Vâlcea), Menţiune – Aura Elena Cerpac (Arpaşul de Jos).
Foto Ion Bâta – Trofeu Muzică Clasică Internaţional Hermannstadtfest 2016 (copyright foto şi video promo festival HERMANNSTADTFEST 2016 by TakeaSmile.ro)
Categoria 10-11 ani: Premiul 1 – Alice Olivia Ghile (Zalău), Premiul 2 – Anne Marie Popovici (Oradea), Premiul 3 – Tudor Merca (Cluj Napoca), Menţiune – Ariana Vlad (Sibiu) şi Monica Ţugulea (Vulcan).
Categoria 12-14 ani: Premiul 1 – Natalia Rusu (Sibiu), Premiul 2 – Paula Giulia Tent (Oradea) şi Paul Duca (Sibiu), Premiul 3 -Ramona Prisecaru (Petroşani), Menţiune – Diana Dragomir (Sibiu).
Categoria 15-20 ani: Premiul 1 – Gheorghe Fălămaş (Sibiu), Premiul 2 – Ristea Larisa Laura Ristea, Premiul 3 – Ionuţ Balaj (Petroşani), Menţiune – Ana Maria Mojoatcă (Petroşani)
Foto Romina Suciu – Trofeu Muzica Populara Hermannstadtfest 2016 (copyright foto şi video promo festival Hermannstadtfest 2016 by TakeaSmile.ro)
Portret de artist MIHAI ALEXANDRU: Premiul de Excelenţă “Mihai Alexandru” – Lorina Georgiana Laslău (Bacău), Premiul 1 – Ani Adalin (Cluj Napoca), Premiul 2 – Nina Manolache (Bacău), Premiul 3 – Ioana Brad (Sibiu), Bianca Boar (Cluj Napoca) şi Ana Bianca Marinescu (Bucureşti), Menţiune – Maria Radu (Sibiu).
Remember MARCEL DRAGOMIR: Premiul de Excelenţă “Marcel Dragomir”: Lorina Georgiana Laslău (Bacău), Premiul 1 – Oana Justiniana Răduc (Iaşi) şi Cătălina Dumitrean (Sibiu), Premiul 2 – Maria Anastasia Solomie (Arad) şi Andreea Cimbală, Premiul 3 – Nicoleta Maftei, Menţiune – Tudor Sima(Petroşani).
Muzică Uşoară – Categoria 5-8 ani: Premiul 1 – Ana Bianca Marinescu (Bucureşti), Premiul 2 – Mihai Bratosin (Focşani) şi Aya Hristova (Bulgaria), Premiul 3 – Ana Istudor (Focşani), Kalinia Nedelceva (Bulgaria), George Pohrib (Braşov) şi Maria Radu, Menţiune – Ariana Timoc (Cluj Napoca) şi Maria Anastasia Solomie (Arad).
Categoria 9-11 ani: Premiul 1 – Alice Olivia Ghile (Zalău), Premiul 2 – Maria Cazarinov (Rep. Moldova), Anisia Nicoleta Dobra (Belgia) şi Daria Pintilie (Piatra Neamţ), Premiul 3 – Bianca Nedelcu (Sibiu) şi Monica Ţugulea (Vulcan), Menţiune – Ruxandra Comşa (Braşov) şi Alicia Vieru (Braşov).
Categoria 12-14 ani: Premiul 1 – Lorina Georgiana Laslău (Bacău), Premiul 2 – Victor Neacşu (Drobeta Turnu Severin) şi Oana Justiniana Răduc (Iaşi), Premiul 3 – Nicola Luchian (Iaşi), Menţiune – Mara Kovacs (Cluj Napoca) şi Sarah Suciu (Cluj Napoca).
Categoria 15-20 ani: Premiul 1 – Mădălina Cernat (Bucureşti), Premiul 2 – Andreea Dobrotă (Sibiu), Premiul 3 – Ionuţ Danil (Buzău), Martin Evgeniev Velikov (Bulgaria), Dan Eugen Popa (Piteşti) şi Szomboti Norbert (Ungaria), Menţiune –Olivia Miheţ (Bucureşti).
Trofeul Secţiunii Muzică Uşoară şi Premiul special de promovare TINERE TALENTE – Radio România Regional – EVELINE TEODORA BUTA – Sibiu.
Foto Eveline Teodora Buta – Trofeu Secţiunea Muzică Uşoară Hermannstadtfest 2016 şi Premiul TINERE TALENTE – Radio Romania Regional oferit de Bogdan Dragomir (foto Hermannstadtfest by TakeaSmile.ro/arh.pers.B.Dragomir)
Eveline Teodora Buta pe scena Festivalului HERMANNSTADTFEST 2016 (copyright foto şi video promo festival HERMANNSTADFEST 2016 by TakeaSmile.ro)
În cadrul Galei festivalului, Radio România Regional a acordat două Premii speciale de promovare TINERE TALENTE, concurentelor Eveline Teodora Buta şi Andreea Dobrotă din Sibiu! Felicitări şi mult succes în continuare! (Vom face completări acestui material, cu informaţii biografice, poze şi muzică interpretată de cele două premiante pe măsura primirii acestora!).
Andreea Dobrotă – Premiul 2 Secţiunea Muzică Uşoară (15-20 ani) şi Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional pe scena festivalului HERMANNSTADFEST 2016 (copyright foto şi video promo Hermannstadtfest 2016 by TakeaSmile.ro)
Fericita câştigătoare a Premiilor de Excelenţă la ambele secţiuni speciale din concurs „Portret de artist MIHAI ALEXANDRU” şi „Remember MARCEL DRAGOMIR” a fost tânăra dar deosebit de talentata interpretă de numai 14 ani – LORINA GEORGIANA LASLĂU din Bacău (prof. Mariana Tănasă), care a obţinut de asemenea şi Premiul I al Secţiunii Muzică Uşoară (grupa 12-14 ani)! Felicitări Lorina!
Juriul festivalului a fost alcătuit din personalităţi muzical-artistice din România şi din străinătate:
Adrian Ordean – compozitor (Preşedintele juriului), Vili Ikonomov (Bulgaria), Veaceslav Cotorobai (Republica Moldova), Mihaela Trifu (Belgia), Paula Seling – interpretă muzică uşoară, Adina Sima – prof. şi interpretă muzică uşoară, Bogdan Alexe – regizor şi producător de film, Victoria Ghinescu Botoroagă – interpretă muzică uşoară, Oana Andra – solistă a Operei Naţionale din Bucureşti, Daniel Vecsei– prof. şi Director Palatul Copiilor din Sibiu, Rareş Dragomir – DJ radio, fiul regretatului comp. Marcel Dragomir, Alexandru Petrovich – prof. univ. Facultatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Marcel Părău – etnolog şi interpret de muzică populară, Camelia Stoiţa Cosma – interpretă de muzică populară, Rodica Popa Comăniciu – interpretă de muzică populară şi laureată a concursului FLOAREA DIN GRĂDINĂ, Radu Nechifor – naist, Vasile Bebeşelea – etnolog şi Bogdan Dragomir – muzician, Realizator programe Radio România Regional.
Juriul Festivalului HERMANNSTADTFEST 2016 (foto Hermannstadtfest by TakeaSmile.ro/arh.pers.B.Dragomir)
Publicul prezent la spectacolul de gală al festivalului a apreciat în mod deosebit recitalurile susţinute de interpreţii Rodica Popa Comăniciu, Camelia Stoiţa, Dominique Simionescu, Mihai Teacă, Cătălina Dumitrean, Duo Viky & Niky, Monika Karagenova, dar şi recitalurile extraordinare ale invitaţilor de onoare Rareş Dragomir şi Jonathan Alexandru! Felicitări tuturor!
De ce te uiţi la mine (voce: Rares Dragomir, muzica: Marcel Dragomir, versuri: T.P. Mazilu). C&P – Rareş Dragomir.
O prezenţă inedită şi deosebit de plăcută a fost cea a tânărului solist de muzică clasică JONATHAN ALEXANDRU(20 ani), student la clasa de canto a Maestrului – Prof. universitar IONEL VOINEAG din cadrul Facultăţii Naţionale de Muzică din Bucureşti! Felicitări şi mult succes în continuare, Jonathan!
Radio România Regional, Radio România Iaşi, Radio România Cluj şi Radio România Antena Sibiului, în calitate de parteneri media ai acestui eveniment, transmit felicitări participanţilor şi gânduri bune tuturor celor ce au contribuit la realizarea acestui regal muzical, intitulat HERMANNSTADTFEST 2016!
Bogdan Dragomir – Radio România Regional
(Sursa info, audio, video şi foto: Daniela Simionescu – Director festival HERMANNSTADFEST 2016).
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
A fost unul dintre marii fotbalişti ai anilor ’70, reuşind meciuri memorabile cu echipa de club, dar şi cu naţionala, care au culminat cu o extraordinară carieră de antrenor.
Ca secund, a pus umărul la cucerirea celui mai important trofeu din istoria fotbalului românesc, Cupa Campionilor Europeni.
Şi nici măcar ecourile negative după recentul campionat european de fotbal nu îi pot ştirbi din aura de legendă.
S-a apropiat de canotaj la o vârstă la care în alte discipline eşti considerat uşor trecut, dar aici pentru postul pe care l-a ocupat lucrurile s-au potrivit.
Echipajul de 8 rame cu cârmaci sau pe scurt 8+1 a impresionat şi a adunat aprecierile tuturor. Pe cele 8 fete din barcă le-am tot văzut în emisiuni despre marile performanţe, acel “plus unu” însă, cârmaciul Elena Georgescu nu a ieşit întotdeauna în evidenţă, deşi are un rol extreme de important.
De la Hudeşti, Botoşani, acolo unde a văzut lumina zilei, în 1956, pe podiumul Jocurilor Olimpice de la Los Angeles, 1984….Aceasta este drumul parcurs, cu multă ambiţie şi trudă de una dintre cele mai mari campioane ale atletismului românesc. Este vorba despre Doina Melinte, o sportivă de excepţie, care a ridicat sportul la rang de artă şi precizie. Melinte i-a făcut pe iubitorii sportului să se bucure de atletism, pentru că nimeni nu poate uita aurul, câştigat la capătul memorabilei curse olimpice de 800 de metri, de la Los Angeles,1984. Atunci, cu o mare putere de concentrare, cu dăruire şi ambiţie, Doina Melinte a reuşit să le învingă, printre altele, pe italianca Gabriella Dorio şi pe americanca Kim Gallagher, două din numele grele ale atletismului mondial, la aceea vreme
,,Probele s-au desfăşurat chiar în ultimele zile ale Jocurilor Olimpice. Eram acolo de o lună şi în fiecare zi îi vedeam pe sportivi cum vin cu medalii. Mă rugam la Dumnezeu să vină şi pentru mine aceea zi…Ascultam caseta Rugă pentru părinţi, a lui Adrian Păunescu, îmi doream şi ştiam că voi învinge”
Finişul Doinei la 800 de metri, pe pista de la Los Angeles, a fost unul de poveste, de istorisit peste ani şi ani nepoţilor, celor care cred în minuni adevărate, înfăptuite cu muncă şi sudoare…. Doina Melinte a reuşit ia faţa principalelor adversare, cu 200 de metri înainte de linia de sosire şi să fie sigură, atunci când mai erau de parcurs 60 de metri, că efortul şi străduinţa ei se vor traduce în aur….Doina a accelerat, reuşind să ajungă în fruntea tuturor alergătoarelor şi era de neoprit. Nu numai că a reuşit să îi reziste americancei, dar s-a distanţat la peste o secundă pe ultima linie dreaptă. Aurul obţinut de Melinte a fost dublat de un bronz obţinut de Fiţa Lovin, iar România a înregistrat una dintre cele mai frumoase victorii pe pista de atletism. În aceeaşi competiţie mondială, Doina Melinte a reşit să câştige şi o medalie de argint, în proba de 1500 de metri, o fracţiune de secundă făcând diferenţa, faţă de aurul olimpic…
Leon Rotman este considerat deschizător de drumuri pe apele de aur ale canoei tricolore. El are şi în continuare acea forţă care l-a ajutat să treacă peste toate greutăţile şi să urce de două ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului olimpic.
Este plin de energie si etalează o memorie incredibilă. Amintirile sale din anii tinereţii sunt atât de vii de parcă totul s-ar fi petrecut ieri. Toate personajele desprinse din albumul său poartă nume concrete, clare, neatinse de patina timpului şi a uitării.
Leon Rotman este un campion cu totul special şi pentru faptul că a decis să rămână în România, deşi aproape toată familia sa a emigrat în Israel, înainte de 1989.
Premiul TINERE TALENTE la Festivalul Internaţional de Interpretare „Delfinul de Aur”, Năvodari – 2016
Publicat de Bogdan Dragomir,
21 iulie 2016, 10:56 / actualizat: 22 iunie 2023, 10:08
Sala festival Delfinul De Aur 2016 (foto Bogdan Dragomir)
În perioada 1-3 iulie, la Sala de evenimente Scoica Land din Năvodari, jud. Constanţa, s-a desfăşurat cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Interpretare „Delfinul de Aur”- 2016.
Interviu cu Doina Bentu – Director al Festivalului DELFINUL DE AUR 2016 realizat de Mona Vilceanu-Radio Romania Iasi.
Festivalul, inițiat și organizat de Palatul copiilor Baia Mare (director de festival – Doina Elena Bentu), a reușit să devină unul dintre cele mai importante evenimente ale genului din România. Parteneriatul dintre Palatul copiilor Baia Mare, Consiliul Local şi Primăria orașului Năvodari a făcut posibilă realizarea celor 13 ediții anterioare. Au avut loc două spectacole concurs şi Gala festivalului la care au participat 71 de interpreţi români și străini, din 20 de localități din România, Bulgaria, Rusia, Belarus, Republica Moldova, Italia, Belgia, la categoriile de vârstă: preşcolari, clasele I-IV, V-VIII şi IX-XII.
Organizatorii acestui îndrăgit eveniment au fost: Ministerul Educaţiei Naționale și Cercetării Științifice, Consiliul Local şi Primăria Oraşului Năvodari, Consiliul Judeţean Maramureş, Palatul Naţional al Copiilor Bucureşti, Casa de Cultură „Pontus Euxinus” Năvodari, Asociaţia Delfinul de Aur Baia Mare și nu în ultimul rând Palatul copiilor Baia Mare – iniţiatorul şi coordonatorul celor 13 ediții anterioare.
După cum ne-au obișnuit organizatorii la ultimele 5 ediții, și în acest an au acordat 3 trofee, premii I, II, III, premii speciale, medalii şi diplome de participare:
Trofeul de Platină – GABRIELA LAURA OANA – BAIA MARE.
GABRIELA LAURA OANA -Take Me To The Church (prod. CD promo Delfinul de Aur 2016)
Trofeul de Aur – Ela Trandafir – Moinești.
ELA TRANDAFIR – I Have Nothing (prod. CD promo Delfinul de Aur 2016)
Trofeul de Argint – Mihai Bratosin – Popești – Vrancea.
MIHAI BRATOSIN – Who’s Loving You (prod. CD promo Delfinul de Aur 2016)
Trofeul de Aur pentru interpretare coregrafică: Ansamblul coregrafic AS al PNC București (instructori Aura Ghica si Mona Teodorescu); Ansamblul Galactic Dance, Baia Mare (instructori Madalina Mare si George Pop).
Cu Premiul Ia fost recompensat și Ansamblul folcloric Dănțăușii, Baia Mare, iar prezentarea festivalului a fost realizată într-un mod artistic şi profesionist de actriţa Alexandra Velniciuc.
PREMIUL I :Mara Bratu, Mioveni; Sofia Maria Ciobanu, Focşani; Astrid Theodora Muthu, Oradea; Andra Mihalaşcu, Buzău; Natalia Moise, Bucureşti; Maria Stroe, Braşov; George Mario Rus, Oradea; George Cristian Aghinea, Oneşti; Diana Mihalaşcu, Buzău; Cezar Ion Mircea, Piteşti; Alberta Lorelai Moşneguţu, Târgovişte; Alexandru Vladimiru Tătaru, Bucureşti; Lisa Muravieva, Belarus; David Horvat, Baia Mare; Furkalo Ksenia, Rusia.
PREMIUL II:Cezara Găvruţă, Oradea; Mara Ion Mircea, Piteşti; Teodora Simon, Iaşi; Paula Doboş, Iaşi; Patricia Crişan, Oradea; Diana Elena Damian, Năvodari; Ştefania Roberta Cioara, Gugeşti- Vrancea; Maria Luiza Voicu, Moldova; Bianca Alexandra Petcu, Moineşti; Istudor Anamaria, Focşani; Giulia Andonescu, Italia; Elena Foriş, Baia Mare; Desislava Rajkova, Bulgaria; Iulia Roman, Baia Mare; Lorena Galea, Arad.
Premiile Tinere Talente – Radio Romania Regional (foto Ioana Dragomir)
În cadrul Galei festivalului, Radio România Regional a acordat două Premii speciale de promovare TINERE TALENTE, concurenţilor Larisa Giurgiu din Cluj-Napoca şi George Aghinea
din Tg. Ocna! Felicitări şi mult succes în continuare! (Vom face completări acestui material, cu informaţii biografice, poze şi muzică interpretată de cei doi premianţi pe măsura primirii acestora!).
Juriul Delfinul de Aur 2016 (foto Doina Bentu/arh.pers.B.Dragomir)
Juriul festivalului: Viorica Pârja – ziarist, consilier relația cu mass media al festivalului, Valeria Katvitskaya– director artistic al Festivalului pentru copii și tineri „Slavska otecestvo-Glorie Patriei”, Moscova, Russia, Bogdan Dragomir– Realizator programe Radio România Regional, Silvia Ionescu-regizor TVR şi regizorul Galei festivalului, Doina Elena Bentu –– directorul festivalului, inițiator și coordonator proiect, Marina Sturko–director al Centrului de dezvoltare creativă ”Succesul tău”, Moscova, Rusia, Mihai Alexandru –compozitor, Ovidiu Baciu-Naguale-producător Kazibo, Mihai Constantinescu– cantautor, compozitor, Dan Dimitriu –compozitor, Nicolae Caragia-compozitor, Horia Moculescu– compozitor, preşedintele juriului.
Dansatori talentati si premiati la Delfinul de Aur 2016 (foto Bogdan Dragomir)
Radio România Regional, Radio România Iaşi, Radio România Constanţa-Radio Vacanţa, în calitate de parteneri media ai acestui eveniment, transmite felicitări şi gânduri bune tuturor celor ce au contribuit la realizarea acestui spectacol unic, numit DELFINUL DE AUR!
Bogdan Dragomir – Radio România Regional
(Sursa info: Viorica Pârja – consilier relația cu mass media al festivalului şi Doina Bentu – Director festival).
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Premiul TINERE TALENTE la Festivalul „MASTERCLASS – ENTERTAINMENT – DEBUT” – BRAŞOV 2016
Publicat de Bogdan Dragomir,
18 iulie 2016, 15:42 / actualizat: 22 iunie 2023, 10:10
În perioada 27-29 iunie 2016, la Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Tiberiu Brediceanu” şi la Sala Centrului Cultural REDUTA din Braşov a avut loc o nouă ediţie, cea de a VI-a, a Festivalului „MASTERCLASS-ENTERTAINMENT-DEBUT” secţiunile pop, rock, jazz şi blues!
Sala REDUTA-Festival Masterclass Brasov 2016(foto B.Dragomir/arh.pers.B.Dragomir)
Prin realizarea acestui eveniment, organizatorii – Şcoala Populară de Arte şi Consiliul Judeţean Braşov – au urmărit dezvoltarea nivelului artistic al copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 6 și 30 ani, debutanți în cariera muzicală, printr-o educare artistică în domeniul entertainmentului de scenă, pe parcursul a 3 zile în perioada 27-29 iunie 2016.
Participanţii, un număr de 70 de copii din toată ţara, au participat la două ateliere artistice, unul de INTERPRETARE MUZICALĂ şi altul de IMAGINE/MEDIA. În urma prezentării live a unei piese muzicale la alegere în fața mentorilor (profesioniști cu experiență din domeniul muzicii și al artei spectacolului), participanţii au primit indicații şi aprecieri privind calitatea prestaţiei dar şi soluţii și recomandări individualizate pentru îmbunătăţirea acesteia, iar în cea de-a 3-a zi a evenimentului, participanții au făcut dovada asimilării indicaţiilor oferite de mentori, în cadrul spectacolului ,,oglindă” susţinut pe scena Centrului Cultural REDUTA! Evenimentul şi-a propus, pe lângă educarea artistică a tinerilor interpreţi debutanţi şi lansarea şi promovarea acestora.
Juriul de Mentori al Festivalului MASTERCLASS – Braşov 2016/arh.pers.B.Dragomir
Juriul de Mentori al ediţiei 2016 a fost alcătuit din personalităţi cultural-artistice:
Atelierul de muzică:Mihai Alexandru – compozitor, producător muzical, membru al Uniunii Compozitorilor din România, Bogdan Dragomir-Muzician si Realizator programe la Radio Romania Regional, membru al Uniunii Nationale a Artistilor din Romania si al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din România, Sorin Lupaşcu – realizator radio-tv, Președintele Asociației Jurnaliștilor Muzicali din România şi Dalma Kovacs – interpretă de muzică pop şi jazz!
Atelier de imagine/media:Afrodita Androne – actriță Teatrul Național București, Marius Cisar – actor, director Centrul Cultural Reduta din Brașov, Bianca Buca-realizator radio-tv, specialist make-up, fashion şi Adrian Scriminţ – coregraf Teatrul Liric din Brașov!
La ediţiile precedente au fost invitaţi în calitate de mentori Cornel Ilie – solistul Trupei Vunk, compozitorul Horia Moculescu, compozitorul şi producătorul Adrian Ordean, compozitorul şi producătorul Mihai Alexandru, producătorul şi regizorul de film Bogdan Alexe, interpretul Aurelian Temişan , interpreta Oana Sîrbu; actori, jurnalişti, coregrafi şi alte personalităţi artistice de valoare.
28 iunie 2016-Interviu cu doamna Carmen Moruz – actriţă, Director al Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Tiberiu Brediceanu” din Braşov şi Director al Festivalului, realizat pentru Radio România Regional de Dorin Duşa – Redactor Radio România Târgu Mureş.
În urma deliberărilor din ultima zi a acestui eveniment, Juriul de Mentori a hotărât în unanimitate ca această ediţie a festivalului să fie câştigată de interpreta ŞTEFANIA VOROVENCI din Mioveni, jud. Argeş.
Juriul si interpreta Stefania Vorovenci, câştigătoarea ediţiei 2016 a Festivalului MASTERCLASS/arh.pers.B.Dragomir.
La Gala de Premiere au fost decernate şi 2 Premii Speciale de promovare TINERE TALENTE (RADIO ROMÂNIA REGIONAL) pentru calităţi artistice deosebite, participanţilor VOROVENCI ŞTEFANIA şi PAL SZILARD! Tuturor participanţilor, premianţilor şi organizatorilor le adresăm felicitări şi le dorim multe realizări şi împliniri profesionale în continuare! (Notă: Ulterior publicării acestui articol vom adăuga în acest material informaţii biografice, poze şi muzică primite de la cei doi premianţi!).
Update PAL SZILARD (15.09.2016):
Pal Szilard este un tânăr muzician în vârstă de numai 17 ani, a început studiul muzicii vocale din 2009 axându-se în mod special pe genurile pop şi jazz! Dintre evenimentele artistice importante la care a participat amintim: Vocea Transilvaniei (2012), Ecoul Pietrei Craiului şi Gala Instituţiilor de Arte (2013), Rising Star – Ungaria (2014), Braşov Art Talent (2015), Braşov Art Festival şi Masterclass Entertainment Debut – Braşov – Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional (2016). Vă invit să ascultăm în primă audiţie la Radio România Regional două piese înregistrate în 2016 de Pal Szilard cu sprijinul prietenilor săi de la The Gram Studio!
Cât de frumoasă eşti! (Muz. şi text Mihai Trăistariu, interpret şi prod. 2016 – Pal Szilard)
I’m Running (muz. si text Cornel Ilie, prod. si interpret 2016 – Pal Szilard)
Premiul Tinere Talente – Brasov 2016 – Vorovenci Stefania şi Pal Szilard/arh.pers.B.Dragomir.
Festivalul „MASTERCLASS-ENTERTAINMENT-DEBUT”- ediţia 2016 a fost realizată în parteneriat media cu RADIO ROMÂNIA REGIONAL, cu sprijinul colegilor de la Radio România Târgu-Mureş şi Radio România Antena Braşovului!
Mentori şi organizatori ai Festivalului MASTERCLASS de la Braşov 2016/arh.pers.B.Dragomir.
În calitate de muzician şi jurnalist, dar şi de membru al juriului de mentori ai acestui eveniment, apreciez în mod deosebit această iniţiativă a organizatorilor de a oferi această oportunitate extraordinară şi extrem de utilă tinerilor artişti debutanţi ai scenei muzicale româneşti, de a concura cu ei înşişi şi nu între ei, de a căuta şi a găsi răspunsurile potrivite şi necesare perfecţionării artistice împreună cu profesorii, cu părinţii şi cu mentorii specialişti invitaţi să acorde sfaturi şi soluţii reale şi profesioniste fiecărui participant la acest festival-masterclass. Felicitări tuturor pentru efortul de participare, pentru dorinţa de perfecţionare, pentru organizarea fără cusur a acestui eveniment rar întâlnit, din păcate, în România, şi sper să ne reîntâlnim la următoarea ediţie cu bucurie şi cu multe împliniri artistice.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Publicat de Bogdan Dragomir,
13 iulie 2016, 09:32 / actualizat: 22 iunie 2023, 10:11
Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii MUZICA UNEI GENERAŢII PERENE!
Aici puteţi asculta varianta audio a Emisiunii MUZICA UNEI GENERAŢII PERENE din săptămâna 11-17 iulie 2016. Artistul săptămânii: CORNEL FUGARU! Audiţie plăcută! (Bogdan Dragomir – Realizator şi Florin Bordeiaşu – Regizor de emisie).
Radio România Regional omagiază astăzi pe unul dintre cei mai cunoscuţi şi îndrăgiţi compozitori ai muzicii uşoare româneşti şi totodată unul dintre primii interpreţi şi creatori ai rock’n roll-ului românesc! Cornel Fugaru, un artist complet – pianist, vocalist, compozitor şi aranjor – a îmbogăţit Fonoteca de aur a radioului public cu o valoroasă colecţie de piese muzicale, a plecat în nefiinţă în data de 13 iulie 2011, după o nedreaptă suferinţă.
Track 1 – Despre Cornel Fugaru (fragm. interviu Cezar Andrei RRA iulie 2010)
S-a născut la 2 decembrie 1940, la Bucureşti. În perioada 1961 – 1966 a studiat la Conservatorul ”Ciprian Porumbescu” din București şi în anul 1964, la 22 octombrie, a debutat pe scenă, la Casa de cultură a sectorului 2 din București, împreună cu formația Sincron pe care a fondat-o, în acelaşi an, și pe care a condus-o până în anul 1978. Trupa este considerată prima formaţie de la noi care a cântat rock ‘n’ roll autentic. Sincron îi avea în componenţă pe Cornel Fugaru – la voce, orgă și pian, Alexandru Arion – voce şi chitară solo, Dan Voinescu – voce şi chitară, Antoniu Cobîrzan – chitară bas, Ilie Mihalache – la baterie şi Constantin Cobîrzan – la chitară melodică.
Trupa a rămas cunoscută pentru interpretarea unor prelucrări ale unor melodii populare românești, cum sunt „Ana Lugojana”, „Pe lângă plopii fără soț”, „Ducea rufele la râu”, „Alunelul”, sau „Jocul fetelor”.
Track 4 -Cornel Fugaru – Fragm. interviu de Cezar Andrei RRA.
„Ana Lugojana” de pe albumul „In Memoriam CORNEL FUGARU” interpretat de Sincron.
Trupa Sincron a participat la numeroase turnee, spectacole şi festivaluri muzicale în țară și în străinătate. Pe plan extern, Sincron a participat la turnee şi festivaluri în Polonia – în perioada 1967-1970 şi în 1974, la Festivalul tineretului de la Sofia – în 1968, unde a obținut premiul al treilea și medalia de bronz pentru formații backbeat, un stil al rock and roll-ului, în Israel – în anul 1969 şi în URSS – în anul 1972.
„Mai am un singur dor” de pe albumul „In Memoriam CORNEL FUGARU” interpretat de Sincron.
După absolvirea Conservatorului, Cornel Fugaru a fost profesor la Școala Populară de Artă din București. A realizat numeroase turnee în străinătate, a făcut parte din jurii naţionale de concursuri de muzică uşoară, a susţinut numeroase concerte şi recitaluri la televiziune, a apărut ca interpret în filme – „Opt minute de vis” (1966); „Opt exerciţii de 625 de linii” (1967), film TV; „Împuşcături pe portativ” (1967), regia Cezar Grigoriu – şi a scris şi muzică de film pentru pelicule precum „Brezaia”, „Cici”, Cei 4 M”, „Oacă şi Boacă” etc. A adaptat numeroase melodii populare româneşti, precum „Ducea rufele la râu”, „Pe lângă plopii fără soţ”, „Alunelul”, „Jocul fetelor”, „Sârba muntenească”, „Hăulita de la Gorj”.
„Hăulita” de pe albumul „In Memoriam CORNEL FUGARU” interpretată de Sincron.
A compus zeci şi zeci de melodii, multe dintre acestea devenind şlagăre veritabile. Printre cele mai cunoscute piese compuse de el se numără „Dau viaţa mea pentru o iubire”, „Nu sunt sclavul tău”, „Eu nu mai sunt cel de ieri”, ”Ave Maria”, ”Cât de grea e tăcerea”, ”Lângă mine să fii”, ”Cerul nopții”, ”Ne-a pierdut de pe aripa ei iubirea”, ”Fluturi de lumină”, ”Nu te mai iubesc”, ”Așteptam un cuvânt”, „Am ales nemărginirea” sau ”De ce-ai plecat din viața mea”. În calitate de compozitor a colaborat cu unii dintre cei mai buni soliști ai muzicii româneşti – Dan Spătaru, Margareta Pâslaru, Anda Călugareanu, Corina Chiriac, Elena Cârstea, Monica Anghel, Aurelian Temișan fiind doar câţiva dintre artiştii care au făcut ca mesajul muzicii lui Cornel Fugaru să ajungă în inimile românilor.
Track 10 – Cornel Fugaru – Fragm. interviu de Cezar Andrei RRA.
„Spune-mi” (Cornel Fugaru/Mirela Fugaru) de pe albumul „80 de ani de muzică în 80 de ani de radio” (C – Radio Romania , P – 2006 Roton) interpretat de Monica Anghel.
cornel-fugaru-1_medium/arh.pers.B.Dragomir
Activitatea muzicală a lui Cornel Fugaru a fost, încă din 1964, strâns legată de radioul public, care i-a difuzat compoziţiile, atât în interpretarea artiştilor consacraţi, cât şi a tinerelor talente. Îndrăgitul artist, cunoscut inclusiv pentru că a compus muzică de film şi imnul dedicat Naţionalei de fotbal a României, a fost şi un descoperitor al talentelor autentice, pe care le-a susţinut şi format de-a lungul carierei sale.
Track 9 – Cornel Fugaru – Fragm. interviu de Cezar Andrei RRA.
Cornel Fugaru a făcut parte din juriile unor festivaluri musicale naţionale şi internaţionale, a susţinut concerte şi recitaluri la televiziune, a apărut ca interpret, în filme şi a obţinut numeroase premii la marile concursuri din România şi din străinătate: Sofia (1968), Poznan (1978), Mamaia (1983 şi 1986), Australia (1997 şi 1998), dar şi premii ale Uniunii Compozitorilor din România (1988, 1990, 1995).
Peste 600 de piese muzicale sub semnătura sa, muzică de film, muzică de teatru, dar şi o rapsodie, compuse de maestrul Cornel Fugaru, creator, împreună cu soţia sa, interpreta şi poeta Mirela Fugaru, a faimosului festival internaţional „Steaua de aur”, apreciat la superlativ chiar de către FIDOF, cea mai înaltă autoritate în materie de festivaluri din lume. Cornel Fugaru s-a ocupat până în ultimele clipe de cei mai tineri interpreţi, cu răbdare şi cu o extraordinară pasiune.
Track 11- Cornel Fugaru – Fragm. interviu de Cezar Andrei RRA.
„Prayer” de pe albumul „In Memoriam CORNEL FUGARU” interpretat de Noni Razvan Ene.
La 29 noiembrie 2004, Societatea Română de Radiodifuziune, în colaborare cu TVR 2 l-au omagiat pe Cornel Fugaru, la Studioul de Concerte „Mihail Jora” al Radioului, în spectacolul dedicat aniversării a 40 de ani de carieră de compozitor şi de la lansarea formaţiei „Sincron”. Tot cu acel prilej, a fost lansat un set de patru albume cu melodii ce au marcat şi punctat cariera compozitorului Cornel Fugaru şi, de asemenea, cartea semnată de ziarista Oana Georgescu, ambele purtând acelaşi titlu – „Fugar(u) prin lumea muzicii”.
În anul 2010, colegul nostru Cezar Andrei a realizat un amplu interviu cu Cornel Fugaru. Vă prezentăm un scurt fragment, definitoriu pentru gândirea sa creatoare dar şi tristeţea pentru situaţia în care se afla şi se află şi în acest moment muzica uşoară românească şi creatorii săi. De asemenea, trage un semnal de alarmă către redactorii muzicali şi forurile competente pentru sprijinirea acestui gen muzical şi pentru păstrarea identităţii artistice româneşti.
Track-urile 12, 15, 16 şi 17.- Cornel Fugaru + Fragm. interviu de Cezar Andrei RRA. (romaniacultural.ro)
În calitate de muzician, am avut privilegiul şi onoarea de a interpreta pe scenele de concerte din România împreună cu alţi artişti de renume, piesele compuse de Bebe Fugaru, un om şi un prieten deosebit dar şi un compozitor de elită al muzicii româneşti! În anii ’80, eram membru al Cvintetului LUCHIAN, condus de Ioan Luchian Mihalea şi unul dintre şlagărele cele mai apreciate ale acelor vremuri era „Plec în vacanţă!” – compozitor Cornel Fugaru, versurile Eugen Rotaru! Pentru mine, Bebe Fugaru nu a murit, el a plecat …în vacanţă! Mă voi gândi mereu cu drag la el şi vă dăruiesc împreună cu acest mare artist şlagărul său intitulat chiar aşa: Plec în vacanţă!
„Plec in vacanţă!” (C.Fugaru-E.Rotaru)” interpretată de Cvintetul LUCHIAN.
*****
Alte date de referinţă (aniversări sau comemorări) ale agendei muzicale a săptămânii 11 –17 iulie!
11-07-1951 S-a născut la Detroit, Bonnie Pointer din grupul Pointer Sisters.
11-07-1959 S-a născut în Santa Monica, interpreta Suzanne Vega. (1990 UK No.2 single ‘Tom’s Diner’, with DNA).
11-07-1959 S-a născut în Perth Amboy, Richie Stephen Sambora , chitară solo în grupul Bon Jovi
11-07-1966 S-a născut Mel Appleby, (Mel and Kim, 1987 UK No.1 single ‘Respectable‘).
11-07-1975 S-a născut în Brooklyn, New York, Lil’ Kim (Kimberly Denise Jones). (1997 UK No.11 single ‘Not Tonight’, 2001 US & UK No.1 single with Christina Aguilera, Mya and Pink, ‘Lady Marmalade’).
11-07-1996 A murit la 34 de ani, în urma unei supradoze, Jonathan Melvoin din grupul Smashing Pumpkins
12-07-1943 S-a născut Christine McVie, clape şi voce în Chicken Shack şi Fleetwood Mac. (1987 UK No.5 single ‘Little Lies’ and 1977 US No.1 single ‘Dreams’, from world wide No.1 album ‘Rumours’).
12-07-1950 S-a născut Eric Carr, bateristul grupului Kiss din iunie 1980, decedat la 24 noiembrie 1991 în urma unui cancer sever.
12-07-1952 S-a născut Liz Mitchell, membră a grupului Boney M
12-07-1957 S-a născut Paul Ciuci, component al grupului Compact.
12-07-1960 S-a născut Ray Gillan din grupul Black Sabbath, decedat la 1 decembrie 1993
12-07-1962 S-a născut Dan Murphy, guitar, Soul Asylum, (1993 US No.5 and UK No.7 single ‘Runaway Train’).
12-07-1984 S-a născut Gareth Gates(2002 UK No.1 single ‘Unchained Melody’)
13-07-1942 S-a născut la Chicago Roger McGuinn (James Joseph McGuinn III) voce, chitară şi membru fondator al grupului The Byrds. Formaţia a avut două piese nr. 1 în 1965 : Mr. Tambourine Man(o săptămână) şi Turn! Turn! Turn! (To Everything There Is ASeason) (trei săptămâni)
13-07-1963 S-a născut interpretul britanic Fatboy Slim, pe numele real Quentin Leo Cook, cunoscut si sub numele Norman Cook.
13-07-1972 Încetează din viaţă, La New York, în urma unui atac de cord, Clyde McPhatter, primul solist vocal al grupului The Drifters.
14-07-1912 S-a născut Woody Guthrie (Woodrow Wilson), supranumit părintele muzicii folk moderne americane. A compus peste 1.000 de cântece. A murit la 4 octombrie 1967.
14-07-1944 Se naşte în Ţara Galilor, chitaristul Spencer Davis. În 1963 a alcătuit quartetul de R&B Spencer Davis Group, împreună cu fraţii Steve şi Muff Winwood şi cu Peter York. Grupul a a vut două piese în Top 10, Gimme Some Lovin şi I’m a Man.
14-07-1948 S-a născut Tommy Mottola, directorul executive de la Sonny. S-a căsătorit cu Mariah Carey in 1993, divorţând în 1997. Recăsătorit cu Thalia.
14-07-1967 S-a născut la Văleni, Mădălina Manole.
14-07-1987 S-a născut Alina Sorescu.
15-07-1946 S-a născut la Tucson, Arizona, din părinţi german/mexican, Linda Ronstadt. Îşi începe cariera solo în 1968 iar primul său album este Hand Sown Home Grown, în 1969. În 1982 intră pe locul 2 în topuri cu piesa I Don’t Know Much, în duet cu Aaron Neville.Cel mai mare hit al său a fost You’re No Good, ajuns number one.
15-07-1949 S-a născut Trevor Horn, producător de muzică rock. A lucrat cu trupele Yes şi Frankie Goes to Hollywood.
15-07-1950 S-a născut Ian Campbell, Middle Of The Road, (1971 UK No.1 single‘Chirpy Chirpy Cheep Cheep’).
15-07-1956 S-a născut la New York Joe Satch Satriani. A fost şi este mentorul multor chitarişti de valoare, printre care Steve Vai, Jason Becker sau Toni McAlpine.
15-07-1967 Încetează din viaţă, în vârstă de 40 de ani saxofonistul John Coltrane. Postum, a fost distins în 1992 cu Grammy Lifetime Achievement Award.
16-07-1940 S-a născut basistul şi vocalistul formaţiei The Searchers, Tony Jackson. (1964 UK No.1 & US No.13 single ‘Needles And Pins’). A murit la 18 August 2003.
16-07-1952 Se naşte în Alexandria, Egipt, Stewart Copeland din grupul Police. Formaţia a avut 6 piese în Top 10 şi 3 albume în Top 5. Synchronicity s-a vândut în peste un milion de copii şi s-a aflat în fruntea topului Billboard 17 săptămâni.
16-07-1978 S-a născut TJ, vocal în grupul 3 T. (1996 UK No.2 single ‘Anything’).
16-07-1981 Harry Chapin moare într-un accident auto la New York. Cel mai mare hit al său a fost în 1974, cu peste un milion de copii vândute, Cat’s in theCradle.
16-07-1983 Încetează din viaţă chitaristul trupei Pretenders, James Honezman-Scott.
16-07-2003 Moare la 77 de ani, ca urmare a unei tumori pe creier Celia Cruz
17-07-1939 S-a născut chitaristul Spencer Davis. (1966 UK No.1 single ‘KeepOn Running’ 1967 US No.7 single ‘Gimme Some Lovin’).
17-07-1949 Se naşte Terry Geezer Butler, bas în grupul Black Sabbath.
17-07-1950 Se naşte Eric Campbell din grupul Middle Of The Road
17-07-1950 S-a născut Damon Harris, vocals, The Temptations, joined in 71, (1971 UK No.8 single ‘Just My Imagination’ and re-issued ‘My Girl’ UK No.2 in 1992).
17-07-1959 Moare la New York în vârstă de 44 de ani interpreta de jazz Billie Holliday, pe numele real Eleanora Fagan Gough, născută la 7 aprilie 1915 în Philadelphia. Postum, a primit Grammy Lifetime Achievement Award in 1987 şi trei din melodiile sale au fost premiate în Grammy Hall of Fame Awards: „Strange Fruit” (1939), „God Bless the Child” (1941) and „Lover Man (Oh, Where CanYou Be?)” (1945). În 1972 filmul „Lady Sings the Blues” a avut la bază istoria vieţii sale.
17-07-2000 Moare, în urma unui atac de cord, în Chesire, Anglia, Paul Young. Avea 53 de ani.
*****
Emisiunea MUZICA UNEI GENERAŢII PERENE a fost realizată cu sprijinul Agenţiei de Presă RADOR, radioromaniacultural.ro, andreipartos.ro, şi cu materiale jurnalistice muzicale din arhiva personală. Ne reîntâlnim şi săptămâna viitoare cu alţi interpreţi de valoare aniversaţi sau comemoraţi, însă până atunci, realizatorul emisiunii – Bogdan Dragomir vă doreşte tuturor multă sănătate şi audiţie plăcută pe frecvenţele Radio România Regional!
La finalul acestui portret muzical-artistic, vom asculta „Am ales nemărginirea” (C.Fugaru/C.Brăneanu) de pe albumul „80 de ani de muzică în 80 de ani de radio – Disc 3” (C – Radio România/ P – 2006 Roton) interpretată de Cornel Fugaru.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Publicat de Bogdan Dragomir,
6 iulie 2016, 08:36 / actualizat: 22 iunie 2023, 10:13
MUZICA UNEI GENERAŢII PERENE Nr. 24
Aniversări şi comemorări ale unor mari artişti – muzicieni, care au demonstrat prin măiestria lor interpretativă că au fost, sunt şi vor rămâne adevărate simboluri ale multor generaţii, prezentate în cadrul seriei de „portrete muzicale” de la noi şi de pretutindeni, din genuri muzicale diferite, cu selecţii de informaţii biografice şi muzică de bună calitate. Vă invităm să ne urmăriţi pe pagina noastră de internet, Radio România Regional (www.www.radioromaniaregional.ro), acolo unde veţi putea să ascultaţi în fiecare săptămână cele mai frumoase melodii… „de ieri, de azi, de mâine!”.
Aici puteţi asculta varianta audio a Emisiunii MUZICA UNEI GENERAŢII PERENE din săptămâna 4-10 iulie 2016. Artistul săptămânii: ANGELA SIMILEA! Audiţie plăcută! (Bogdan Dragomir – Realizator şi Doina Iacoban – Regizor de emisie).
Săptămâna 4 – 10 iulie 2016 este foarte bogată în aniversări şi comemorări ale unor mari artişti interpreţi români. Le adresăm cele mai bune gânduri şi LA MULŢI ANI, soliştilor DORIN ANASTASIU, ANASTASIA LAZARIUC, MARGARETA PÂSLARU, MIRABELA DAUER, DANIEL IORDĂCHIOAIE şi lui VASILE ŞEICARU! Ne reamintim şi ne gândim cu drag la ANGELA CIOCHINĂ, la împlinirea unui an de la trecerea în nefiinţă, însă artistul special al acestei săptămâni – cu amănunte biografice şi piese muzicale reprezentative pentru o carieră de mare succes în România – căreia îi urăm Mulţi Ani cu sănătateeste distinsa doamnă a scenei muzicale româneşti ANGELA SIMILEA!
„Tangoul” (Vasile Veselovski/Mihai Maximilian) de pe albumul „Vasile Veselovski – Strada Speranţei” (C&P 2001 Electrecord) interpretată de Angela Similea.
*****
ANGELA SIMILEA
S-a născut la 9 iulie 1946, la fosta Ferma Regală, astăzi localitatea 1 Decembrie. Iniţial solistă a corului şcolar, urmează cursurile eminentei profesoare de canto, Florica Orăscu, timp de 10 ani, fiind absolventă a Şcolii de Artă. La cursurile de perfecţionare a luat lecţii cu regizorii Nicolae Frunzetti şi Sanda Manu.
Debut artistic :1968 – Premiul Comitetului pentru Cultură şi Artă, Bucureşti – Festivalul Tinerilor Solişti de Muzică Uşoară.
1970: Cerbul de Argint – Festivalul Internaţional Cerbul de Aur – piese interpretate: “Marea cântă” (Paul Urmuzescu) şi “După noapte vine zi” (Aurel Giroveanu /Tudor Muşatescu)
Festivalul Mamaia (8 premii, între 1975-1996, cucereşte Trofeul festiv. 1984: “De n-ai să vii” – Trofeul Festivalului şi 1996: “Să mori de dragoste rănită” – Trofeul Festivalului (la secţiunea şlagăre)
Festivalul Melodiile anului …, organizat anual la Bucureşti, premii la 8 ediţii, între 1980-1988 cucereşte Marele Premiu în 1983 – “Melodii ‘82”: “Casa mea” – Marele Premiu, 1985 – “Melodii ‘84”: “Trăiesc” – Marele Premiu, 1986 – “Melodii ‘85”: “Voi cânta pentru mileniul trei” –Marele Premiu,1987 – “Melodii ‘86”: “Nu-mi lua iubirea” – Marele Premiu, Trofeul Festivalului.
„Dacă n-ai fi existat” (Ion Cristinoiu/Roxana Popescu) de pe albumul „80 de ani de muzică în 80 de ani de Radio – Disc 3” (C – Radio România; P – 2006 Roton) interpretat de Angela Similea.
ANGELA-MARE (andreipartos.ro)
Numeroase alte premii şi distincţii la festivaluri naţionale şi internaţionale, turnee în ţară şi în străinătate acompaniată de grupul vocal-instrumental Savoy, a avut nenumărate concerte în toate oraşele ţării.
Înregistrări în studiourile muzicale şi emisiuni T.V., peste 500 de cântece, din rândul cărora publicul a ales şi a premiat în repetate rânduri “Melodia anului”, în cadrul concursurilor organizate de Radiodifuziunea şi Televiziunea Română.
Melodia secolului: Să mori de dragoste rănită – Marcel Dragomir/Aurel Storin (conform votului acordat de public, în manifestarea organizată de TVR)
„Să mori de dragoste rănită” (Marcel Dragomir/Aurel Storin) de pe albumul „80 de ani de muzică în 80 de ani de Radio” (C – Radio România; P – 2006 Roton) interpretat de Angela Similea.
Pe toată perioada carierei a fost protagonistă a sute de show-uri de televiziune şi mult mai multe apariţii în emisiuni muzicale, în ţară şi peste hotare.
Distincţii şi premii pentru cariera artistică
1998: Discul de platină (Electrecord)
1999: Microfonul de aur (Premiile “Bucureşti ’99”)
1999: Diploma de Excelenţă (Festivalul “Crizantema de Aur”)
2000: Discul de aur (Electrecord)
2000: Premiul pentru 30 de ani de carieră artistică (Electrecord)
2002: Premiul Galei Muzicii Uşoare Româneşti (Radio Romania Actualitati)
2004: Premiul Excelenţei Interpretative (Revista “Actualitatea muzicală”)
2004: Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, categoria B (Preşedinţia României).
2006: Premiul “Cel mai iubit interpret pop-rock-dance” (Gala “Cei mai iubiţi” – 2005, TVR)
2006: Premiul “Cel mai bun album de muzică uşoară – 2005” (Gala Premiile Muzicale Radio România)
2006: Diploma de Excelenţă, pentru rolul avut în istoria Televiziunii Române (Gala TVR 50)
2007: Premiul „DISCUL DE AUR” pentru vânzări record ale albumului „Lumea mea”
2008: Diploma de Onoare pentru rolul avut în Festivalul Cerbul de Aur (TVR)
2008: Premiul de Excelenţă (Primaria Generală a Capitalei)
2008: Diploma de Vrednicie (Patriarhia Ortodoxă Română)
2008: Premiul Discul de Platină (Casa de Producţie Ovo Music) pentru vânzări record
2013: Premiul de Excelenţă Radio România Actualități
Video: (Premiul de Excelenţă – Galele Radio România 2013).
*****
La finalul portretului muzical-artistic, vom menţiona şi alte date de referinţă (aniversări sau comemorări) ale agendei muzicale a săptămânii 4 –10 iulie:
04-07-1940 S-a născut Dave Rowberry, keyboards, The Animals. (1964 UK & US No.1 single ‘House Of The Rising Sun’). Rowberry a murit la 6 iunie 2003.
04-07-1948 Se naşte la West Hartlepool, Lancaster, Jeremy Spencer din grupul Fleetwood Mac, chitarist, membru fondator în iulie 1967. (1969 UK No.1 single’Albatross’). A părăsit grupul în timpul turneului American din 1971.
04-07-1971 S-a născut Andy Creeggan, piano, Barenaked Ladies, (1998 US No.1 & UK No. 5 single ‘One Week’).
04-07-2003 Moare la Cedars Sinai Medical Center din Los Angeles, în vârstă de 58 de ani, compozitorul şi interpretul de R & B, Barry White. (1974 UK No.1 single‘You’re The First The Last My Everything’, 1974 US No.1 single ‘Can’t Get Enough Of Your Love, Babe’).
05-07-1950 Se naşte la New York, Huey Lewis, pe numele real Hugh Anthony Cregg III. Împreună cu formaţia sa, ” The News”, are 12 milioane de discuri vândute. Cel de al 7-lea album apărut în l993 conţine piese rock’n roll din perioada anilor ’50 – ’60.
05-07-1979 S-a născut Shane Filan din grupul Westlife.
06-07-1925 Se naşte la Detroit, Highland Park, Bill Haley, voce, chitară şi conducătorul grupului BILL HALEY & HIS COMETS. A murit la 09 februarie 1981.
06-07-1943 Se naşte interpretul Dorin Anastasiu, participant la Cerbul de Aur în anii ’60-’70
06-07-1945 S-a născut Rik Elswit, guitar, Dr Hook, (1972 US No.5 & UK No.2 single ‘Sylvia’s Mother’ plus 9 other US Top 40 hits).
06-07-1953 S-a născut în comuna Băcioi, Chişinău, Anastasia Lazariuc.
06-07-1965 S-a născut Eddie Campbell, keyboards, Texas, (1997 UK No.3 single ‘Say What You Want’, 1997 UK No.1 album ‘White On Blonde’).
06-07-1971 A încetat din viaţă Louis Armstrong.
06-07-1975 S-a născut în Queens, New York, rapper-ul 50 Cent, pe numele real Curtis Jackson III. (2003 US No.1 single ‘In Da Club’, debut album, ‘Get Rich Or Die Tryin’ was named the biggest selling US album in 2003 going platinum six times over.)
06-07-2003 A murit basistul şi compozitorul grupului The Byrds, Skip Battin. (1965 US & UK No.1 single ‘Mr Tambourine Man’).
07-07-1028 S-a născut interpreta americană Mary Ford. (1953 UK No.7 single with Les Paul, ‘Vaya Con Dios’). A murit de cancer la 30 septembrie 1977.
07-07-1932 S-a născut pianistul Joe Zawinul.
07-07-1940 Se naşte la Liverpool, Ringo Starr, bateristul grupului Beatles, pe numele real Richard Starkley
07-07-1943 Toto Cutugno s-a născut în provincia Fosdinovo, părinţii săi fiind din Sicilia (tatăl) şi Toscana (mama).
07-07-1947 S-a născut chitaristul grupului Yes, Peter Banks.
07-07-1963 S-a născut interpreta Vonda Shepard.
07-07-2006 Moare la Cambridge co-fondatorul grupului Pink Floyd, Roger Syd Barrett, la vârsta de 60 de ani în urma unor complicaţii provocate de diabet.
08-07-1908 S-a născut la Brinkley, Arkansas, vocalistul şi saxofonistul Louis Jordan. Hit-ul său I’m Gonna Leave You at the Outskirts of Town a fost no.3 în primul top R & B al revistei Billboard. A murit în urma unui infarct la 04 februarie 1875
08-07-1961 S-a născut la Basildon, Essex, Andy Fletcher, membru fondator al grupului Depeche Mode .
09-07-1943 Se naşte Margareta Pâslaru.
09-07-1946 S-a născut la Kirriemuir, Scoţia, Ronald Bon Scott din grupul AC / DC.
09-07-1946 S-a născut în comuna 30 Decembrie din judeţul Giurgiu, interpreta Angela Similea.
09-07-1947 S-a născut la Bucureşti, Mirabela Dauer, numele real Bela Scorţaru.
09-07-1954 S-a născut Debbie Sledge, membră a grupului Sister Sledge, alcătuit în 1971 de surorile Debbie, Joan, Kim şi Kathie. Cel mai mare hit, nr. 2 în clasamente, un milion de copii vândute în 1979, We Are Family.
09-07-1959 S-a născut Jim Kerr, vocals, Simple Minds, (1985 US No.1 single ‘Don’t You, Forget About Me’, 1989 UK No.1 single ‘Belfast Child’, plus over 20 other UK Top 40 singles’).
09-07-1964 S-a născut în San Francisco, Courtney Love, guitar, vocals, Babes In Toyland, Hole, (1995 UK No.16 single ‘Doll Parts’) and solo records. S-a căsătorit cu Kurt Cobain, Nirvana, la 24 Feb 1992.
09-07-1968 S-a născut la Ştefăneşti, Argeş, Daniel Iordăchioaie.
09-07-1969 S-a născut Victor Solomon, chitară în Bosquito.
09-07-1970 S-a născut Zoltan Szabo din grupul Survolaj .
09-07-2006 Milan Williams, membru fondator al grupului the Commodores, moare la MD Anderson Hospital din Houston cu diagnosticul cancer. Avea 58 de ani.
10-07-1951 Se naşte Vasile Şeicaru.
10-07-1954 S-a născut la Gosforth, Tyne & Wear, Neil Tennant, vocalistul formaţiei Pet Shop Boys
10-07-1980 S-a născut interpreta americană Jessica Simpson.
10-07-1987 A murit producătorul John Hammond. A lucrat cu Bob Dylan, Aretha Franklin, Bruce Springsteen şi Pete Seeger.
*****
Ne reîntâlnim şi săptămâna viitoare cu alţi interpreţi de valoare aniversaţi sau comemoraţi, însă până atunci vă doresc tuturor multă sănătate şi audiţie plăcută pe frecvenţele Radio România Regional!
Bogdan Dragomir – Radio România Regional.
„Te-aş alege din nou” (Marius Ţeicu/Liliana Ştefan), de pe albumul „U.C.M.R. – Şlagăre româneşti” interpretată de Angela Similea.
(Rubrica este realizată cu sprijinul Agenţiei de Presă RADOR, Wikipedia.org, şi cu materiale jurnalistice din arhiva personală. Piesele muzicale în format audio sunt selectate de pe albumele “VASILE VESELOVSKI – Strada Speranţei”, (C & P – 2001 Electrecord), “80 de ani de muzică în 80 de ani de Radio” (C – Radio Romania ; P-2006 Roton) , “Şlagăre de neuitat” (C & P Roton), “U.C.M.R. – Şlagore româneşti” – (C&P U.C.M.R. – Editura Muzicală).
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.