Luptătorul român Andrei Dukov a cucerit medalia de argint la categoria 57 kg, stilul liber, marţi seara, la Campionatele Europene de lupte de la Novi Sad (Serbia), după ce a fost învins în finală de azerul de origine georgiană Ghiorghi Edişeraşvili.
Dukov (Steaua) şi-a depăşit performanţa de anul trecut, când a obţinut medalia de bronz la întrecerile continentale.
Andrei Dukov (29 ani) a trecut în optimi de sârbul Aleksandar Mancic, în sferturi a dispus de spaniolul de origine georgiană Levan Metreveli Vartanov, iar în semifinale l-a învins pe turcul Suleyman Atli.
Tot marţi, în prima zi a Europenelor de la Novi Sad, Alina Vuc a cucerit medalia de bronz la categoria 48 kg, după ce a învins-o în meciul decisiv pe poloneza Anna Lukasiak.
România, care şi-a îndeplinit obiectivul fixat pentru această competiţie, câştigarea a două medalii, participă cu 14 sportivi la Europenele de la Novi Sad.
Preşedintele Klaus Iohannis face astăzi o vizită în judeţul Suceava. Şeful statului se va întâlni cu aleşii locali din regiune şi va discuta cu reprezentanţi ai mediului de afaceri.
La ora 11:00, preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni la Aeroportul Internaţional Ştefan cel Mare din Suceava cu reprezentanţii clusterului regional inovativ de bioeconomie Suceava-Botoşani.
Aici vor avea loc discuţii despre perspectivele de dezvoltare privind agricultura şi dezvoltarea durabilă.
Scopul întâlnirii este stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii, dar şi sprijinirea producătorilor din zona Suceava-Botoşani care îşi desfăşoară activitatea în sectorul bioeconomiei, siguranţei alimentare a populaţiei şi protecţiei mediului.
De la ora 12:00, preşedintele României va participa la dezbaterea intitulată „Modernizare, dezvoltare, descentralizare”, care va avea loc la Teatrul Municipal Matei Vişniec din Suceava.
În prezenţa a peste 300 de aleşi locali din regiune vor fi dezbătute principalele probleme cu care se confruntă administraţia publică locală, dar şi soluţiile posibile.
În jurul orei 14:00 este programată vizitarea Mănăstirilor Voroneţ şi Dragomirna. Scopul vizitei este acela de a transmite un semnal în ceea ce priveşte necesitatea păstrării tradiţiilor conunităţilor bucovinene şi a restaurării şi prezervării patrimoniului cultural al Bucovinei. Întâlnirea este organizată de Consiliul Judeţean Suceava. (Rador/ FOTO ziare.com)
Cantaretul craiovean de muzica usoara Ciri Mayer a fost implicat, marti dupa-amiaza, intr-un scandal in centrul Craiovei, in urma caruia fiul sau in varsta de 18 ani s-a ales cu nasul spart.
Cei doi au avut un conflict spontan cu alte doua persoane din cauza unui loc de parcare din fata sediului Primariei municipiului Craiova.
Incidentul a avut loc marti dupa-amiaza, in jurul orei 15.00, cand fiul artistului Ciri Mayer se afla in fata sediului Primariei Craiova, asteptand ca tatal sau sa parcheze masina pe un loc de parcare pe care Rares (18 ani) incerca sa il tina rezervat pana la aparitia cantaretului.
Intre timp, in zona au aparut doua persoane, o tanara de 18 ani si un barbat in varsta de 31 ani, la bordul unei masini pe care au intentionat sa o parcheze in locul rezervat de Rares Mayer. Cand Ciri Mayer si-a facut aparitia in fata Primariei Craiova, conflictul a escaladat.
“Intre acestea a aparut o stare conflictuala in timpul caruia un tanar de 18 ani a fost agresat, fiindu-i spart nasul. Au existat si un schimb de replici intre cele patru persoane. La fata locului, au intervenit un echipaj al Sectiei 1 Politie Craiova si un echipaj al IJJ Dolj. In cauza, se fac cercetari pentru lovituri si alte violente, tanarul in varsta de 18 ani depunand si plangere”, a declarat agent sef adjunct Amelia Barbu, purtatorul de cuvant al IPJ Dolj.
Pana la aparitia agentilor de politie, la locul scandalului a intervenit un echipaj al Inspectoratului Judetean de Jandarmi Dolj. “Au fost aplicate doua sanctiuni, una contraventionala in valoare de 200 lei pe numele tinerei in varsta de 18 ani si un avertisment tanarului, tot in varsta de 18 ani”, a declarat Ionut Tapu, purtator de cuvant al IJJ Dolj.
Interpretul Ciri Mayer este cunoscut in lumea artistica pentru interpretarea Imnului Universitatii Craiova.
sursa:stirileprotv.ro
Museikon, un complex muzeal unic în Transilvania, ce va găzdui de la rarități bibliofile, cum ar fi singurele file existente pe teritoriul României din cea mai veche carte în limba română păstrată – ”Evangheliarul” tipărit în anul 1551 la Sibiu, până la o colecție impresionantă de icoane, a fost inaugurat, vineri, 28 aprilie, la Alba Iulia, însă, pentru public, muzeul se va deschide cel mai devreme la sfârșitul lunii septembrie, ca urmare a necesității asigurării microclimatului interior pentru impresionanta colecție, conform legilor în vigoare, a declarat, ing. Dan Popescu, managerul proiectului ”Museikon”.
Colecția muzeului cuprinde peste 5.600 de obiecte, iar prin proiect au fost restaurate 52 de icoane clasate, dintre care 49 de fond și 3 de tezaur.
Muzeul va găzdui cele mai vechi icoane datate din Transilvania, respectiv din anul 1539, care sunt pe locul al doilea în topul celor mai vechi icoane din România și singurele aparținând unui atelier al Curții Voievodale din Moldova.
Au mai fost restaurate 15 cărți românești vechi, care vor face parte, ca și icoanele clasate, din expoziția permanentă.
În urmă cu aproape trei ani am avut șansa să primim această finanțare de la Universitatea Bergen din Norvegia, pentru că ne-am dorit să punem în valoare acest patrimoniu reprezentând, icoana. (Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba)
Oferta culturală cu care Museikon se adresează publicului cuprinde o expoziție permanentă, în care vor putea fi admirate în jur de o sută de obiecte de artă – icoane pe lemn și sticlă, carte veche românească și străină, diverse piese de cult, precum și expoziții temporare, cu rol de promovare a colecției și a artiștilor contemporani.
De asemenea, Museikon va fi și un spațiu al experienței, cu ateliere de creație, în cadrul cărora vizitatorii vor putea picta icoane sau, cu ajutorul unei prese tipografice aidoma celor folosite în secolele XVII-XVIII, vor putea redacta și imprima texte. (Ana Dumitran, muzeograf, responsabil cu amenajarea noului muzeu de artă religioasă)
Președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, a folosit în premieră presa tipografică care a tipărit în cadrul evenimentului inaugural două diplome, pe care le-a semnat cu ajutorul unei pane cu penițe ca acum câteva sute de ani și pe care le-a oferit IPS Irineu Arhiepiscopul Alba Iuliei și directorului Muzeului Universității din Bergen, Henrik von Achen.
Ceea ce am dorit să facem noi aici, este ca patrimoniul cultural religios să devină accesibil mai ales pentru generațiile noi, cele tinere din România. Icoanele expuse la Museikon provin din Transilvania; sunt elemente locale, profund legate, timp de secole, de credința și viața liturgică din mănăstiri, dar și din cele mai mici și mai umile biserici.
Sperăm să continuăm colaborarea cu partenerii noștrii din proiectul Museikon. (Henrik von Achen, directorul Muzeului Universității Bergen, Norvegia)
IPS Irineu Arhiepiscopul Alba Iuliei, prezent la inaugurare, alături de un sobor de preoți, a oficiat o slujbă de binecuvântare a clădirii și a oferit câteva distincții celor care s-au implicat în realizarea proiectului Museikon.
Credem că am făcut o bună lucrare , știind că atât cartea veche cât și icoana, alături de fresce, broderii, sculpturi și obiecte de cult, constituie ingredientele nobile ale patrimoniului nostru etnic, patrimoniului nostru religios și românesc. Vizitând astfel de obiective turistice sau spațiu de artă și cultură, noi ne cultivăm gustul pentru frumos și gustăm din frumusețea autentică despre care Dostoievski spune că, salvează lumea. (IPS Irineu Arhiepiscopul Alba Iuliei)
Museikon, situat în clădirea care a găzduit primul spital militar din România, îi invită pe vizitatorii străini să afle despre icoana transilvană.
Scopul noului muzeu de artă religioasă Museikon, este acela de a conserva imaginile și cărțile vechi pentru a le face accesibile atât transilvănenilor, cât și turiștilor.
”Museikon. Un nou muzeu al icoanei revitalizează o clădire monument istoric restaurată în Alba Iulia” este realizat în parteneriat de Consiliul Județean Alba, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, Arhiepiscopia Ortodoxă Română Alba Iulia și Universitatea din Bergen – Norvegia.
Valoarea totală a proiectului este de 9,7 milioane de lei, din care valoarea eligibilă este de 8,5 milioane de lei.
În perioada 28 aprilie – 02 mai, Gruparea de Jandarmi Constanţa împreună şi sub coordonarea Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, a desfăşurat o serie de acţiuni de combatere a traficului şi consumului de droguri de risc şi mare risc în staţiunile de pe litoralul Mării Negre, cu precădere în Mamaia.
La una dintre aceste acţiuni desfăşurată în Mamaia, pe 28 aprilie, ora 21.30, jandarmii Grupării Mobile Constanţa au surprins în flagrant două persoane care încercau să comercilizeze droguri de risc și de mare risc, respectiv 307 pastile extasy, ciuperci halucinogene, canabis și alte substanţe psihotrope.
În Mamaia, un echipaj de jandarmerie a observat într-o maşină doi tineri care fumau dintr-o ţigaretă confecţionată artizanal. În imediata apropiere a autovehicului se simţea un miros înţepător.
Persoanelor li s-a solicitat să coboare din autoturism şi li s-a făcut controlul corporal şi al autovehicului.
Asupra acestora şi în maşină au fost găsite substanţele halucinogene descrise mai sus.
Sub îndrumarea unui procuror DIICOT şi poliţist din cadrul B.C.C.O. au fost întocmite actele de cercetare penală.
Pentru una dintre persoane a fost dispusă măsura arestării preventive pe durata a 30 de zile.
Seismul de 4,2 grade s-a produs la ora 8:59, la adancimea de 133,6 kilometri.
În ultimii doi ani, în România au avut loc peste 25 de seisme cu magnitudine peste 4 pe scara Richter.
În 8 februarie, în Vrancea s-a produs un seism ce a atins magnitudinea de 5 pe scara Richter.
Acesta a fost resimţit şi în Bucureşti.
Bacăul devine, de astăzi, timp de un an, Capitala Tineretului din România. Atât municipalitatea, cât şi Federaţia Tinerilor din oraş vor organiza în această perioadă câteva sute de evenimente, în care vor fi implicaţi tinerii şi iniţiativele lor în domenii precum educaţia, cultura, antreprenoriatul, sportul şi sănătatea.
Oraşul are la dispoziţie şi 50 de mii de euro din sponsorizări pentru a dezvolta activităţile pe care şi le-a propus. Bacăul este al doilea oraş din România care va purta titlul de Capitală a Tineretului, după Timişoara.
Oraşul de pe Bega a deţinut acest statut în 2016, într-un proiect mai amplu, coordonat de Consiliul Tineretului din România.
Programul vizează consolidarea relaţiei dintre organizaţiile de tineret, autorităţile publice şi mediul privat, după cum a declarat preşedintele acestui for, Mihai Dragoş.
Turiștii care doresc să viziteze municipiul Sighetu Marmației au la îndemână o aplicație pentru a descoperi cele mai importante obiective turistice din zonă.
Aplicația Sighetu Marmației oferă celor interesați opțiuni de cazare, restaurant, baruri, cumpărături, centrul de informare turistică, evenimente și obiective turistice.
Turistul poate afla cu ajutorul aplicației distanța până la fiecare obiectiv, orar de funcționare, site, date de contact, fotografii și descrieri.
Printre atracțiile Sighetului se regăsesc Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, Monumentul Holocaustului, Casa Memorială Dr. Ioan Mihalyi de Apșa, muzee, Centrul Vechi, Rezervația sau Cetatea de pe dealul Solovan.
Alte aplicații care vizează județul nostru, menite să ușureze căutările turiștilor atunci când vine vorba despre petrecerea unei vacanțe în Maramureș sunt VisitMaramureș, EcoMaramureș sau aplicația Baia Mare.
La Constanţa nu există încă un spital de pediatrie, cu toate că părinţii şi autorităţile locale consideră că este absolut necesar un asemenea spital în Dobrogea.
Deşi este în cărţi de mulţi ani, proiectul nu a trecut de stadiul discuţiilor.
Mâine, reprezentanţii Consiliului Judeţean Constanţa vor avea o nouă rundă de negocieri cu Ministerul Sănătăţii.
Adolescentul electrocutat, în 7 martie, pe podul de cale ferata din zona Parcului Herastrău, care avea arsuri pe aproape tot corpul, a decedat, a declarat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Grigore Alexandrescu”, Raluca Alexandru.
Băiatul, în vârstă de 16 ani, a ajuns la spital în stare foarte gravă, cu arsuri de gradele II și III pe 90 la sută din suprafața corpului.
Incidentul s-a produs pe podul de cale ferata peste DN 1 din zona Miorița.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București – Ilfov, Daniel Vasile, declara atunci ca adolescentul s-a electrocutat după ce a ajuns în apropierea cablurilor de 27.000 de volți care alimentează locomotivele.
În acea zonă au mai avut loc astfel de accidente.
În 2015, doi tineri au fost electrocutați când au traversat același pod CFR, atingând firele de contact, iar în 2012 un alt tânăr și-a pierdut viața în urma unui incident asemănător.
Ziua de 1 mai a coincis anul acesta cu debutul sezonului de pescuit pe bălțile de la Sântioana de Mureș.
Deși este perioadă de prohibiție la pescuit pe apele colinare și de șeș pe domeniul privat de la Sântioana, care însumează aproximativ 30 de ha de luciu de apă, s-a dat startul oficial la pescuit încă de azi.
Administratorul domeniului, Ioan Cenan, a ținut să marcheze startului noului sezon printr-o petrecere câmpenească la care au luat parte câteva zeci de pescari.
Camera Deputaţilor va dezbate şi va vota, săptămâna aceasta, proiectul de lege care prevede reducerea pedepselor unor deţinuţi din cauza condiţiilor din închisori.
Documentul a fost avizat favorabil de Comisia Juridică a Camerei, care a adoptat o serie de amendamente referitoare, în special, la dreptul la muncă al deţinuţilor.
CEDO a decis, în urmă cu câteva zile, că în România, condiţiile din închisori contravin Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului, iar autorităţile române au la dispoziţie şase luni pentru a stabili un calendar de rezolvare a situaţiei.
Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, care asigură aproape 10% din producţia de electricitate a României, a fost deconectată astăzi, la ora 01:00, de la sistemul energetic naţional (SEN) pentru efectuarea unor lucrări de mentenanţă care se pot realiza numai cu reactorul în stare oprită.
Lucrarile de mentenanta implica inlocuirea unor componente aferente instalatiilor Unitatii 1 si reprezinta activitati programate in conformitate cu necesitatile si procedurile centralei.
Unitatea 1 va fi reconectata la SEN in data de 5 mai 2017, perioada de oprire controlata a Unitatii 1 fiind corelata atat cu necesitatea realizarii activitatilor de mentenanta, cat si cu data intrarii in oprire planificata a Unitatii 2 CNE Cernavoda, arată Nuclearelectrica într-un comunicat.
Astfel, Unitatea 2 CNE Cernavoda va intra in programul de oprire planificata in data de 6 mai 2017 pentru o perioada estimata de 30 de zile, conform planificarilor aferente fiecarei opriri planificate.
Opririle planificate reprezinta proiecte complexe, initiate cu aproximativ 24 de luni anterior datei planificate, avand o echipa de management de proiect, grafic de realizare, planificare de resurse umane si bugetare corespunzatoare.
Toate lucrările, atat cele aferente Unitatii 1, cat si cele stabilite in programul de oprire planificata a Unitatii 2, se vor executa în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă.
Cei mai mulţi români nu şi-au făcut planuri prea mari pentru minivacanţa de 1 Mai şi petrec aceste zile cu familia sau prietenii.
Potrivit unui studiu eJobs, 4% dintre români stau acasă şi vor face un grătar.
21% ies la aer liber, 20% merg la mare sau la munte, iar trei procente au plecat în străinătate. Doar 19% dintre cei intervievaţi nu ştiau ce vor face în acest weekend prelungit.
Dintre cei care au ales litoralul Mării Negre, majoritatea sunt tineri, cu vârste cuprinse între 19 şi 25 de ani.
Muntele este preferat, în schimb, de românii cu vârste între 26 şi 55 de ani.
În ceea ce priveşte cheltuielile, cei ce au rămas acasă au alocat un buget mai mic de 200 de lei de persoană. Românii care sunt la mare se aşteaptă să aibă cheltuieli între 500 şi 1000 de lei, iar bugetul pentru o vacanţă la munte este între 200 şi 500 de lei. Cei ce au plecat peste hotare cheltuiesc peste două mii de lei.
Studiul eJobs a fost realizat în perioada 16-26 aprilie, pe un eşantion de 546 de persoane, cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani.
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a dispus verificări cu privire la modul în care o persoană nevăzătoare din Paşcani a fost dată jos, în mod abuziv, dintr-un autobuz de către şofer, pentru că era însoţit de un câine ghid.
Se fac cercetări și asupra poliţistului chemat la faţa locului, care nu a aplicat niciun fel de sancţiune în acel caz.
Decizia ministrului a fost luată în urma unei postări pe Facebook a scriitoarei Laura Baban, care a relatat întregul eveniment. Povestea a adunat peste 7000 de distribuiri pe rețeaua socială. Printre cei care au distribuit postarea se numără și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.
Aproape 450 de şoferi au rămas fără permise de conducere în prima zi a minivacanţei de 1 Mai.
Peste 5.500 de conducători auto au fost amendaţi, majoritatea pentru că au condus cu viteză sau pentru că s-au urcat băuţi la volan.
Polițiștii nu sunt în vacanță!
Poliţiştii care asigură ordinea în aceste zile au intervenit la aproape 3 mii de solicitări ale cetăţenilor şi au aplicat peste 7 mii de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 2,6 milioane de mii de lei.
Cele mai multe sancţiuni au fost date pentru încălcarea legii privind circulaţia pe drumurile publice, dar şi pentru abateri privind ordinea şi liniştea publică şi activităţi comerciale ilicite. RRA
Poliţiştii din Italia au deschis o anchetă, după ce o italiancă de 35 de ani s-a prefăcut că este însărcinată şi a cumpărat, cu 20 de mii de euro, un copil de la o tânără româncă. Televiziunea franceză BFMTV, care transmite ştirea, a anunţat că italianca nu a mai vrut copilul, după ce a constatat că acesta era mulatru.
Ea a spus că nu avea cum să explice familiei şi apropiaţilor rasa copilului şi, de aceea, a decis să îl ducă la o mănăstire pentru a fi dat spre adopţie. Cele două femei şi intermediarul acestei afaceri, un cetăţean marocan, au fost arestaţi. În final, bebeluşul ar putea ajunge la tatăl său biologic, un imigrant din Mali, întrucât românca nu doreşte să păstreze copilul.
Una dintre cele mai mari companii americane de film, Warner Bros, va filma scene dintr-un lungmetraj horror la Castelul Corvinilor din Hunedoara. Decorurile sunt deja la castel, iar echipa de producţie este aşteptată să ajungă în următoarele zile.
Secvenţele turnate în castelul lui Iancu de Hunedoara vor fi văzute în filmul „The Nun” (Călugăriţa) a cărui premieră va avea loc anul viitor în Statele Unite. Administraţia Castelului anunţă că pe perioada filmărilor accesul turiştilor nu va fi restricţionat.
În 2010 la Castelul Corvinilor din Hunedoara au fost turnate mai multe secvenţe din producţia „Ghost Rider 2”, cu Nicholas Cage în rolul principal.
Cetăţenii români eligibili pot solicita, de azi, autorizaţia de călătorie electronică, în loc de viză, pentru a merge în Canada pe calea aerului sau pentru a tranzita printr-un aeroport canadian.
Cererile se pot depune electronic, de la 1 mai, începând cu ora 16.00, anunţă Ambasada Canadei la Bucureşti.
Reprezentanţii acesteia spun că procedeul este simplu şi costă doar 7 dolari canadieni.
În majoritatea cazurilor, eTA este acordată în câteva minute de la depunerea cererii.
Autorizaţia are valabilitate maxim cinci ani şi le permite românilor să se deplaseze în Canada pe calea aerului oricât de frecvent, pe perioade scurte (în general de până la şase luni consecutive).
Este vorba de călătorii pentru studii sau de afaceri, vizite turistice ori tranzitarea printr-un aeroport canadian – precizează Reprezentanţa diplomatică.
Elevii şi preşcolarii se reîntorc pe 2 mai la cursuri, după vacanţa de primăvară.
Vacanţa de vară va fi între 17 iunie şi 10 septembrie.
Pentru cei din clasa a XII-a, anul şcolar se încheie în data de 26 mai, urmând bacalaureatul.
Examenul de capacitate la final de gimnaziu este programat pentru luna iunie, astfel că elevii de clasa a VIII-a vor termina anul şcolar pe 9 iunie.
Luna mai se anunţă plină de testări şi teze.
Din 3 mai, elevii de clasa a IV-a vor fi evaluaţi la limba română şi la matematică, fiind urmaţi, în zilele de 10 şi 11 mai, de cei de clasa a VI-a, cărora li se vor testa cunoştinţele de limba română, o limbă modernă, matematică şi din domeniul ştiinţelor.
Zilele acestea, autorităţile vor controla cum este respectată Legea picnicului.
A devenit deja o tradiţie pentru români ca ziua de 1 Mai să fie dedicată grătarului în aer liber, cel mai adesea în apropierea pădurilor sau pe malurile apelor.
Deşi au trecut cinci ani de la adoptarea unei legi a picnicului, încă mai sunt oraşe unde nu au fost amenajate locuri speciale pentru grătare, sau dacă există astfel de zone, ele nu sunt gestionate de autorităţi.
Prin urmare, în această perioadă, echipe de control vor patrula în zonele special amenajate pentru picnic, dar și în cele neamenajate dar cunoscute ca fiind frecventate pentru astfel de activități.
Vă reamintim că Legea picnicului prevede amenzi cuprinse între 200 şi 5.000 de lei pentru cei care fac grătarul în alte locuri decât cele special amenajate.
Riscă să fie amendaţi și cei care nu fac curat în urma lor.
Documentul a fost lansat astăzi, la Tîrgu-Mureș, și arată care sunt procesele care pot duce la apariția infecțiilor intraspitalicești și dificultățile de a le controla.
Ghidul propune o serie de soluții care să sprijine profesioniștii din spital să controleze acest fenomen.
Președintele Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, secretarul de stat dr. Vasile Cepoi:
Somnul este benefic pentru sănătate, mulţi însă nu ştiu că poziţia în care se doarme contează.
Experţii au analizat poziţiile de somn şi au dezvăluit avantajele şi dezavantajele fiecăreia.
Ei au constatat în urma unor studii că dormitul pe partea dreaptă a corpului şi pe spate poate fi periculos pentru organism şi ne recomandă să dormim mai mult pe partea stângă a corpului. Această poziţie poate reduce refluxul de acizi şi indigestia, poate intensifica procesul de detoxifiere a celulelor şi a ţesuturilor şi poate îmbunătăţi funcţiile sistemului digestiv.
Dormitul pe spate provoacă o serie de complicaţii pentru sistemul respirator, ceea ce duce la o insuficientă oxigenare a sângelui. Această poziţie este în mod special contraindicată femeilor însărcinate.
Dormitul pe partea dreaptă a corpului afectează activitatea tractului digestiv şi a sistemului limfatic, relatează Vlad Time.
Potrivit experţilor, o pauză scurtă de somn în timpul zilei poate avea efecte benefice asupra psihicului omului, poate creşte productivitatea muncii şi poate atinge o stare de fericire.
Urmare a cercetărilor în cazul comiterii unei infracțiuni de furt, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Medgidia l-au identificat pe T.C.-I., în vârstă de 16 de ani, din Medgidia, bănuit de comiterea faptei.
Astfel, la data de 18.03.2017, bărbatul în cauză i-ar fi sustras unui bărbat din Medgidia o sumă de bani.
Minorul a fost reținut pe bază de ordonanță, urmând ca la data de 28.04.2017 să fie prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Medgidia cu propunere de arestare preventivă.
Proprietarii autoturismelor noi vor efectua prima Inspecţie Tehnică Periodică la trei ani, măsura urmând să intre în vigoare din mai 2018, conform unei directive europene.
Practic, la autoturismele cu o vechime de cel mult doi ani, primul ITP arată o rată de respingere aproape de zero, ceea ce însemnă că maşinile care sunt verificate pentru prima dată după înmatriculare prezintă siguranţă deplină din punct de vedere tehnic.
Iniţiativa ministerului transporturilor va cuprinde şi obligaţia efectuării anuale aITP-ului pentru maşinile mai vechi de 12 ani, indiferent de numărul de kilometri.
Aproximativ 60% din parcul auto naţional este mai vechi de 12 ani.
Institutul Oncologic ”Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca, a fost dotat cu echipamente medicale de diagnostic precoce în oncologia pediatrică, printr-un proiect de 5,6 milioane de euro, cu finanțare norvegiană.
Anunţul a fost făcut marți, 25 aprilie, la Cluj-Napoca la o conferință de presă, de coordonatorul proiectului, Cătălin Vlad.
Fostul ministru al Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, conferențiar universitar la Institutul Oncologic ”Ion Chiricuță”, a declarat, în aceeași conferință de presă, că avantajele noilor dotări constau și în faptul că pacienții nu mai sunt plimbați la alte spitale pentru efectuarea unui RMN, transmite Agerpres.
Zeci de taximetriști și transportatori se află la această oră în Piața Victoriei din Capitală la protestul anunțat de reprezentanții Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), pe fondul nemulțumirilor față de pirateria din sector.
Deși protestul a fost autorizat să se desfășoare miercuri și joi în intervalul orar 9:30 — 21:00, taximetriștii și transportatorii au început miercuri, de la ora 7:00, să își strige nemulțumirile și să sufle din vuvuzele.
Reprezentanții Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) vor aduce până la 6.000 de mașini în fața sediului Guvernului
Potrivit organizatorilor, în urma acțiunilor de protest, transportatorii participanți nu vor efectua nicio cursă astfel încât locuitorii din județul Ilfov nu vor mai avea mijloace de transport.
„Taximetriștii și transportatorii rutieri de persoane au cerut Guvernului o Ordonanță de Urgență pentru eliminarea pirateriei din această piață, dar până acum nu a fost dat niciun răspuns. Conform aprobării CG al PMB (Primăria Municipiului București — n.r.) protestatarii pot aduce în fața sediului Guvernului până la 6.000 de mașini — taxiuri, autobuze și microbuze. În cele două zile de protest, 26 și 27 aprilie, transportatorii participanți la protest nu vor efectua nicio cursă. Ne cerem scuze pentru disconfortul pe care-l vom crea clienților noștri, locuitorilor din Ilfov, care nu vor mai avea mijloace de transport în zilele de protest, și bucureștenilor, pentru a ne cere drepturile garantate de Constituția României, care spune că nimeni nu este mai presus de lege”, se arată într-un comunicat al COTAR remis marți AGERPRES.
Reprezentanții transportatorilor solicită autorităților scoaterea în afara legii a platformelor tehnologice online care prestează servicii de taximetrie în mod neautorizat și a tuturor platformelor online care fac servicii de transport de persoane nedeclarat, nefiscalizat în România și neautorizat conform legislației în vigoare.
În plus, aceștia cer scoaterea în ilegalitate a tuturor firmelor care fac transport regulat, pe rute pentru care nu au participat la licitații și nu au câștigat dreptul de a le opera. Totodată, COTAR solicită anularea hotărârii de Consiliu General prin care s-a decis introducerea RATB pe toate traseele dintre București și Ilfov care au fost scoase la licitație și câștigate, apoi operate, conform legii, de transportatorii privați.
Potrivit sursei citate, CGMB comite astfel două abuzuri majore, făcând concurență neloială transportatorilor privați care au investit peste 25 de milioane de euro în afacerile pe care le pune acum în pericol și prin decizia de a subvenționa din banii bucureștenilor transportul din Ilfov.
”Pe 10 martie, domnul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, ne-a promis că va promova OUG pentru modificarea a două articole din Legea 38/2003, în așa fel încât activitatea neautorizată de transport să fie sancționată, iar aplicațiile de tip UBER să fie obligate să se autorizeze, astfel încât să funcționeze legal, dacă vor să-și desfășoare activitatea în România. Cât timp există o legislație clară, nu este posibil ca unii transportatori să se supună legilor și alții să funcționeze sfidând aceeași legislație, fără a fi sancționați”, a declarat Vasile Ștefănescu, președinte COTAR.
Acesta a arătat că, deși Ordonanța a plecat spre avizare către Ministerul Dezvoltării și Ministerul de Interne, pe data de 17 martie 2017, MDRAP nu a trimis, însă, aviz către Ministerul Transporturilor.
„Se pare că cineva vrea intenționat să ne scoată în stradă. Chiar nu înțelegem de ce este nevoie să organizăm proteste pentru a apăra economia României, în locul Guvernului și Parlamentului. Dacă vom fi invitați la negocieri în prima zi de protest și vom ajunge la o convenție cu reprezentanții Guvernului, acțiunea nu se va prelungi”, a subliniat Ștefănescu.
În ultima perioadă, cel puțin un sfert din familiile de albine au murit ca urmare a schimbărilor climatice. Astfel, producțiile au înregistrat minime istorice, iar apicultorii au suferit pierderi mari.
Vicepreședintele Asociației crescătorilor de albine din județul Mureş, Cristina Cojocaru, spune că în aceste condiții tot mai mulți apicultori au fost nevoiți să își vândă stupinele:
„Cel mai mult ne afectează acum compromiterea salcâmului, care nu va fi cules și vor trebui din nou să fie hrănite albinele, pentru ca să supraviețuiască. Și depinde de apicultor dacă vrea să își salveze stupina, ținând cont că nici anul trecut nu a fost unul grozav, mulți sunt dezamăgiți, nu știu câți vor continua această activitate. Mulți vând albine în anul acesta, foarte puțini cumpără, deci cred că încet-încet vor renunța, și e păcat pentru că afectează și celelalte domenii din agricultură.”
Probleme din cauza frigului au fost în aproape toată țara, chiar și în sud.
În județele Gorj și Vâlcea salcâmii nu au mai înflorit, doar județul Dolj este favorabil pentru deplasarea stupilor de albine.
Apicultorul Tofalvi Melinda susține că în județul Harghita a apărut și o altă problemă, animalele care mănâncă florile, astfel că albinele nu mai au ce poleniza:
„Cu vremea asta, a fost stresant pentru albine și, fiind sfârșit de iarnă, rezervele de hrană sunt la limită. Și la noi, producțiile mult sub medie, în ultimii trei ani. Dar și baza meliferă este suprasolicitată. Baza meliferă o avem pentru 40, maximum 50 de familii la un loc, e prea mult pentru zona asta, pentru că și bovinele și oile, tot pe aceleași pășuni sunt, și acolo nu mai sunt flori.”
Și anul trecut, vremea rece și ploioasă a determinat scăderea producției de miere cu până la 70 la sută.
În județele din centrul țării, producțiile de miere de salcâm, rapiță și polifloră au fost aproape inexistente în 2016. Doar apicultorii care s-au deplasat în sudul țării pentru tei și floarea soarelui și-au amortizat cheltuielile.
În pofida unui an slab, deocamdată prețurile la miere nu s-au schimbat, respectiv 22 de lei kilogramul la polifloră și 30 de lei la cea de salcâm.
Condiţiile de detenţie din penitenciarele din România contravin Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului şi arată o disfuncţionalitate structurală care necesită adoptarea de măsuri generale de catre stat, a anunţat, astăzi, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului – este concluzia unei decizii pronunţată, astăzi, în unanimitate, de judecătorii instanţei europene într-un nou proces deschis de mai mulţi deţinuţi împotriva statului român.
Curtea a mai stabilit că această decizie trebuie să aibă statutul unei hotărâri-pilot pentru că se referă la condiţiile generale din închisorile României. De la data în care această hotărâre devine definitivă, Guvernul de la Bucureşti are un termen de şase luni în care să prezinte un calendar de remediere a problemelor. Până atunci, CEDO nu va mai judeca niciun proces de acest fel.
Olimpiada Națională de matematică desfășurată la Timișoara în perioada 19-23 aprilie 2017 i-a adus un rezultat remarcabil unui tânăr din Lugoj.
Sergiu Novac este un tânăr simplu dar cu o mare pasiune pentru științele exacte. Elev în clasa a IX-a la Colegiul Naţional ,,Coriolan Brediceanu” din Lugoj a participat la mai multe concursuri școlare și mereu a obținut premii importante.
,,Mă consider un copil normal, nu cred că am nimic special în afară de pasiunea pentru matematică. Din clasa a V-a mi-am dat seama că îmi plac științele exacte. La olimpiadă a fost greu, ca întotdeauna, însă cred că m-am descurcat bine, se pare că pregătirea mea a dat roade. Întotdeauna mi-a plăcut să merg la concursuri, să vad cât de bun sunt și cât de sus pot ajunge. Le datorez acest premiu profesorilor care m-au pregătit și părinților care m-au sprijinit”
Tânărul, pregătit de profesorul Adriana Mariş a obţinut premiul I pe ţară , precum şi medalia de aur oferită de Societatea de Ştiinţe Matematice din România.
Profesorul Adriana Mariș se mândrește că în cariera sa a reușit să cunoască un elev atât de dedicat învățăturii.
,,Sergiu este un elev excepțional. S-a remarcat încă din gimnaziu prin rezultate foarte bune la concursurile școlare. S-a clasat în fiecare an pe locuri fruntașe. Pe lângă calitățile cu care este înzestrat nativ, totul e dublat de muncă și studiu individual. Ca dascăl, nu ai ocazia de multe ori să întâlnești asemenea elevi”
Elevul a mai primit un premiu pentru cea mai frumoasă și originală soluție din partea Asociației Restauro.De asemenea, la proba de baraj (seniori) s-a clasat printre primii elevi din țară reușind astfel să se califice în lotul național de matematică al României. Rezultatul este cu atât mai spectaculos pentru vârsta lui având în vedere faptul că tânărul a concurat la baraj cu elevii claselor IX-XII, a mai precizat inspectorul școlar general, Aura Danielescu.
Stratul de zăpadă la Bâlea Lac şi la Cota 2000 Transfăgărăşan măsoară peste 2 metri (206 cm), în creştere cu peste 60 cm la aceasta altitudine, ca urmare a ninsorilor din ultima perioadă. Zăpada a fost viscolită spre văi, astfel încâţ în zona Cabanei Capra, la 1.550 m altitudine, stratul poate fi mult mai mare. Riscul de avalanşă este de gradul 5, grad maxim posibil, la altitudini peste 1800 de metri, şi de gradul 3, sub această altitudine, astfel că toate traseele montane din judeţul Argeş, sunt şi vor rămâne închise. De asemenea, riscul se va menţine şi în perioada următoare, informează Serviciul Public Salvamont Argeş.
Peste structurile de placă existente s-a depus zăpadă proaspată, umedă, ceea ce sporeste riscul dinamizării zăpezii, expunerea fiind şi la altitudini joase, aparent sigure, din cauza eventualelor avalanşe care pot veni de la altitudini superioare, precizează aceeaşi sursă.
Schiorii de free ride şi cei care practică schiul de tură sunt avertizaţi că, în următoarele zile, riscul de avalanşă va fi foarte mare, pentru că cei 60 cm depuşi la altitudinea de 2000 de metri sunt acumulaţi în troiene şi plăci de vânt pe alocuri, formaţiuni instabile, care se pot desprinde chiar şi la încărcări uşoare sau chiar spontan.
Sfatul Salvamont Argeş pentru cei care doresc să îşi petreacă timpul liber în zona montană argeşeană este să nu încerce să urce pe traseele închise şi să ceară informaţii salvatorilor montani din zonă sau la Dispeceratul Naţional Salvamonţ formând 0SALVAMONT.
De asemenea, trebuie estimat timpul necesar efectuării excursiei în aşa fel încât să existe o marjă de siguranţă de o ora de lumină, după terminarea acesteia, tinând cont că la ora 19:30 este deja întuneric. În afara echipamentului obligatoriu iarna (încălţăminte şi îmbrăcăminte adecvată, colţari, piolet etc.) trebuie să existe în permanenţă în rucsac o lanternă cu baterii proaspete pentru fiecare participanţ evitând astfel situaţii neplăcute.
Chiar şi în cazul excursiilor cu autoturismul, este indicat să aveţi încălţări şi îmbrăcăminte de iarnă, de asemenea o lanternă, pentru situaţiile în care sunteţi nevoiţi să vă deplasaţi pe jos. Nu parcaţi maşinile la baza pantelor mari, fără pădure, încărcate cu zăpadă! În perioada de iarna, care la altitudini mari durează până la sfârsitul lunii mai, este necesară o prudenţă mărită, pentru a evita situaţiile nedorite. RRA
Comisiile reunite pentru cultură din Senat şi Camera Deputaţilor au respins Raportul de activitate al Societăţii Române de Radiodifuziune pentru anul 2016, chiar dacă au recunoscut performanţele editoriale ale instituţiei.
Preşedintele Comisiei pentru cultură din Senat, social-democratul Lucian Romaşcanu, a propus respingerea acestui raport din cauza problemelor de etică şi integritate legate de unele persoane aflate în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune.
Pe de altă parte, preşedintele Comisiei pentru cultură din Camera Deputaţilor, liberalul Gigel Ştirbu, a precizat că PNL va vota în favoarea Raportului SRR, apreciind că 2016 a fost unul dintre cei mai buni ani ai Radioului.
Activitatea Societăţii Române de Radiodifuziune a mai fost apreciată şi de preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, care a arătat că Radio România şi-a îndeplinit misiunea şi a evidenţiat echidistanţa editorială demonstrată pe parcursul celor două campanii electorale de anul trecut.
Rapoartele de activitate ale SRR pentru ultimii patru ani se află pe ordinea de zi de miercuri, 26 aprilie, a şedinţei plenului reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor.
La primele ore ale zilei de 26 aprilie 1986, o explozie a zguduit centrala nucleară de la Cernobîl (Ucraina).
Deflagraţia, având drept cauză o combinaţie de factori (încălcări ale procedurilor, greşeli de proiectare, defecţiuni ale sistemului de comunicaţii, lipsa de măsuri de siguranţă adecvate) a dezlănțuit cel mai grav accident nuclear din istorie, provocând moartea sau îmbolnăvirea a mii de oameni din toată Europa. Operaţiunea de curăţare a zonei afectate a durat mulţi ani; muncitorii care au participat la operaţiune au murit/au suferit de afecţiuni severe (consecința directă a iradierii).
Filmuldocumentar (realizat în zonele afectate, pe baza documentării şi a relatărilor martorilor) reconstituie tragedia de la Cernobîl…
În câteva secunde, zona înconjurătoare a fost contaminată cu radiații, despre care s-a estimat că dezvoltaseră o forță a distrugerii de 400 de ori mai mare decât cele eliberate la Hiroshima (după detonarea unei singure bombe atomice).
Dezastrul de la Cernobîl rămâne singurul accident de nivelul 7 pe Scala Internațională a Evenimentelor Nucleare, cel mai mare dezastru, din toate timpurile, provocat de om (conform INES);
Aproximativ 97% din materialul radioactiv de la Centrala de la Cernobil a rămas într-un sarcofag de beton;
Oraşul Prypiat, construit special pentru muncitorii de la Cernobîl, a fost evacuat o zi mai târziu, pe 27 aprilie. Doar în 23 mai 1986 au început pregătirile pentru a se distribui populaţiei iod în scopul prevenirii absorbției iodului radioactiv (prea târziu, cea mai mare cantitate din elementul radioactiv fusese deja eliberată în primele zece zile);
Aproximativ 800.000 de oameni au fost implicaţi în operaţiunile de curăţare de la Cernobîl, până în anul 1989, sănătatea lor fiind afectată sever; s-ar părea că 300.000 dintre ei au fost expuşi unor doze de radiaţii de peste 0,5 Sv.;
Aflat la 16 kilometri distanță de Cernobîl, statul Belarus a fost afectat de aproximativ 70% din materia radioactivă (conform estimărilor oamenilor de știință), o cincime din terenul agricol grav contaminat, sute de mii de locuitori nevoiți să își abandoneze casele si să se mute în alte zone, mii de oameni au fost secerați de boli fatale (leucemie, cancer tiroidian, afecțiuni cardiovasculare), pagubele materiale ar fi ajuns la peste 235 de miliarde de dolari;
Multe milioane de oameni primeau, până mai ieri, recompense materiale. Conform unui studiu, Ucraina, Belarus, Rusia ar fi plătit (unii folosesc timpul prezent) despăgubiri semnificative milioanelor de oameni afectați, în diferite feluri, de dezastru; 5-7% din cheltuielile guvernamentale anuale ale Ucrainei ar fi fost dedicate victimelor accidentului de la Cernobil (este greu de crezut că victimele primesc respectul cuvenit în condițiile războiului actual), în Belarus ar fi fost vorba de 6,1%;
Ploaia radioactivă cauzată de catastrofa de la Cernobîl a ajuns până în Irlanda. Explozia de la reactorul numărul 4 a creat un imens nor radioactiv, detectat peste tot în Europa. În urma estimărilor, s-a ajuns la concluzia că întreaga cantitate de xenon, jumătate din cea de cesiu şi de iod şi 5% din restul elementelor radioactive din reactor au fost aruncate în atmosferă. Cea mai mare parte a contaminat zona învecinată centralei nucleare, în timp ce gazele cu densitate scăzută au fost purtate de vânt, iniţial, de-a lungul Ucrainei, Belarusului, Rusiei, iar într-o măsură mai mică, în Scandinavia, Polonia, Cehoslovacia, Austria şi sudul Germaniei. Către final, direcţia vântului s-a schimbat, emisiile radioactive afectând mai ales ţările din sudul continentului: România, Grecia, Bulgaria şi Turcia. Totuşi, suprafaţa cu cel mai mare grad de risc de iradiere includea nordul Ucrainei, sudul şi estul Belarusului şi zona de vest, la graniţa dintre Rusia şi Belarus;
Depunerile radioactive au afectat România mai ales în primeIe zile ale lunii mai 1986, din cauza schimbării direcţiei vântului; în noaptea de 1 mai, staţiile care se ocupau cu măsurarea radioactivităţii au transmis că, în anumite zone ale ţării, s-au înregistrat valori depăşite ale radioactivităţii; cel mai ridicat grad de poluare a fost atins în Iaşi, unde s-a ajuns la nivelul de alarmare; totodată, radioactivitatea a crescut, peste limite admisibile, în Suceava, Târgu-Mureş, Galaţi, Tulcea…
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România anunţă că traficul rutier pe Podul Agigea se va desfăşura în continuare pe 2 benzi până în data de 5 mai 2017, deoarece lucrările de montare a hidroizolaţiei pe acest pod sunt întârziate din cauza precipitațiilor înregistrate în perioada 18.04.2017 – 23.04.2017.
Având în vedere situaţia, vă informăm că puteţi folosi ca rută alternativă Podul nou peste Canalul Dunăre – Marea Neagră (Podul Apolodor), care se află la o distanţă suplimentară de doar 2,8 km, revin cu o informaţie reprezentanţii CNAIR.
Ruta alternativă are următorul traseu:
Nod rutier A4 ( intersecţie cu DN 39, Agigea) – A4 ( intrare port Constanţa Sud ) – podul nou peste Canalul Dunăre – Marea Neagră – bretea acces la DN 39A- DN 39A- DN 39 (Eforie Nord – Agigea).
Românii și bulgarii din Marea Britanie lucrează preponderent în sectoarele restaurante și hoteluri, construcții și financiar-afaceri, sunt cel mai prost plătiți dintre lucrătorii din Uniunea Europeană și au cel mai mare procent de lucrători pe cont propriu.
Datele publicate de Oficiul Național de Statistică (ONS) relevă dependența importantă a economiei britanice de lucrătorii din UE înaintea ieșirii țării din Uniune, scrie rfi.ro.
Potrivit datelor publicate de ONS în anul 2016 în Marea Britanie erau 340 de mii de cetățeni români și bulgari (E2) cu vârste cuprinse între 16 și 64 de ani (dintr-un total estimat la 414 mii), comparat cu 1,229 milioane proveniți din cele opt state foste comuniste care au aderat la UE în 2004 (E8) și 1,142 milioane proveniți din cele 14 state membre mai vechi (E14).
Din cei 340 de mii, 281 de mii (83%) lucrau, 13 mii erau șomeri (4%), 10 mii erau studenți sau elevi (3%) și 35 de mii (10%) erau inactivi. Procentul celor care lucrau este cel mai ridicat, la egalitate cu cei din E8, dintre toate categoriile de populație din Regatul Unit.
Lucrătorii din România și Bulgaria se regăsesc în principal în sectoarele hoteluri și restaurante (23%), construcții (20%), financiari și afaceri (15%), administrație publică, educație și sănătate (14%), transporturi și comunicații (12%).
Ponderea cea mai ridicată în totalul lucrătorilor din Regatul Unit o dețin românii și bulgarii în construcții (3%). Lucrătorii cu calificarea redusă constituie grupul el mai numeros într români și bulgari (31%), urmat de muncitori calificați (19%), operatori de echipamente (12%), lucrători de îngrijire și servicii (10%), profesioniști cu calificare superioară (9%).
Românii și bulgarii au alături de lucrătorii E8 cel mai ridicat procent de lucrători din sectorul privat (95%), față de media națională (77%) și au cel mai ridicat procent de lucrători pe cont propriu (25%), aproape jumătate dintre ei în construcții, față de media națională (14%).
Cetățenii E2 sunt și cei care lucrează cele mai multe ore pe săptămână (62% peste 40 de ore) față de media națională (34%). Tot românii și bulgarii alături de cei din E8 sunt cei mai prost plătiți, câștigând în medie 8,33 lire sterline pe oră, față de 11,3 lire media națională și 12,59 lire pentru cei din E14.
În privința nivelului de calificare cetățenii români și bulgari ca și cei din E8 aveau cel mai ridicat procent de joasă calificare (31%), cei din E2 depășindu-i la înaltă calificare pe cei din E8 (11% față de 8%).
Românii și bulgarii aveau un nivel de educație potrivit ocupației lor în proporție de 50%, erau supra-educați în proporție de 37% și sub-educați în proporție de 13%, procente similare celorlalți lucrători din UE.
Aceste date relevă faptul că cetățenii UE din Marea Britanie își aduc un aport important la economia țării și cu greu pot fi înlocuiți din sectoarele în care muncesc.
Marea Britanie și UE se află în faza preliminară a negocierilor privind ieșirea țării din Uniune, iar garantarea drepturilor cetățenilor UE din Marea Britanie și a celor britanici din UE după martie 2019 când statutul de membru va înceta constituie o prioritate pentru ambele părți.
Copilul de doi ani căzut într-un puţ a fost salvat după mai bine de zece ore. El este în viaţă şi va fi preluat de un echipaj SMURD.
Copilul a fost recuperat in viața de salvatori. Echipajele medicale îl evaluează, iar elicopterul este pregatit sa-l transporte la spital, a anunțat Inspectoratul General pentru Situatii de Urgență.
Peste 40 de pompieri au depus eforturi susținute in misiunea de salvare a micuțului de 1 an și 8 luni din Teleorman, căzut intr-un put.
La fata locului, forțele de intervenție au actionat pe doua fronturi, atat prin manevrarea unui dispozitiv in interiorul locului in care copilul a ramas captiv, cât și prin săpaturi in exteriorul puțului, anunță Inspectoratul General pentru Situatii de Urgență.
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi cei de la Direcţia Operaţiuni Speciale fac verificări în Bucureşti şi în judeţele Dâmboviţa, Ialomiţa, Prahova şi Ilfov.
Controlul are loc într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare a banilor, în domeniul achiziţiilor de materiale de construcţii şi produse IT.
Prejudiciul în acest caz este de aproximativ 5.400.000 de lei.
Din cercetări a reieşit că, în perioada 2013 – 2014, reprezentanţii unei societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti, cu obiect de activitate „alte activităţi de telecomunicaţii”, şi care îşi desfăşoară activitatea în domeniul „achiziţiilor de materiale de construcţii şi produse IT”, ar fi înregistrat în evidenţa contabilă a acestor societăţi şi ar fi declarat organelor fiscale achiziţii de bunuri şi servicii ce nu reflectă operaţiuni reale de la mai multe societăţi comerciale cu comportament de tip „fantomă” (înfiinţate şi administrate statutar/scriptic în numele unor persoane cu situaţie materială precară), în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Delia, Andra, Deepcentral, Smiley, Dj. Sava, Irina Rimes, Florin Ristei, Carla’s Dreams sunt artiștii care au urcat aseară pe scena Sălii Radio spre a își primi premiile pentru performanțele muzicale ale anului 2016!
Au fost nominalizați 35 de artiști și 32 de piese și albume la categoriile best male/female, best video, best group și best song (pop, dance, folk, pop-rock).
A fost acordat și un premiu pentru întreaga activitate artistului Alexandru Jula, acesta având peste 60 de ani de carieră și sute de înregistrări în arhiva Radio România.
Iată lista tuturor caștigătorilor, dar si cele mai importante momente ale galei alături de interviuri realizate în backstage de echipa BeFM cu toți artiștii prezenți seara trecută la Sala Radio.
Richard Drăgulescu se va pregăti de astăzi, 24 aprilie 2017 pe aparatele pe care tatăl său a scris istorie la Campionatul European de la Cluj Napoca.
Gimnaştii reşiţeni au primit luni, 24 aprilie aparate noi. O parte dintre acestea sunt cele pe care au concurat cei mai buni gimnaști europeni la recentul Campionat European, încheiat la Cluj – Napoca. Aparatura, de ultimă generație a sosit în municipiul de pe Bârzava fiind descărcată în sala de profil a Clubului Sportiv Şcolar din Reşiţa. Aparatele au fost deja montate și în această după-amiază gimnaștii secției efectuează primele antrenamente pe acestea.
Coordonatorul secției de gimnastică a clubului reșițean, Robert Bălan a vorbit despre această dotare a sălii:
”O parte din aparatură este deja aici. Este de nouă generație. Noi am și instalat-o deja în sală. Mulțumim Federației Române de Gimnastică și Ministerului Tineretului și Sportului pentru aceste dotări. Sunt aparate folosite doar trei zile, începând cu solul, toate aparatele de competiție, plus saltelele, trambulinele aferente.”
Fiul lui Marian Drăgulescu, Richard se pregătește și el la CSS Reșița, în încercarea de a călca pe urmele tatălui său. Primele aparate pe care le-a studiat astăzi, sunt exact cele pe care tatăl său a scris istorie.
O tânără în vârstă de 29 de ani s-a aruncat de la etajul șase al blocului în care locuia. UN echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță s-a deplasat la fața locului, însă nu a putut decât să constate decesul. Poliția a găsit un bilet de adio în apartamentul fetei.
Tragedia s-a întâmplat într-un complex rezidențial, la un bloc turn de pe strada Adunați nr. 25.
O echipă de criminaliști efectuează cercetări la fața locului.
Familiile cu venituri reduse şi copii în întreţinere vor primi de luni, 24 aprilie, alocaţia de susţinere indiferent dacă şi-au plătit sau nu impozitele locale.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care aceşti bani nu mai sunt condiţionaţi de achitarea taxelor pentru bunurile în proprietate.
Actul normativ stabileşte ca plăţile să fie reluate din oficiu pentru cei cărora le-a fost sistat dreptul, inclusiv retroactiv.
Acest sprijin se acordă familiilor ale căror venituri lunare pentru fiecare membru sunt mai mici de 530 de lei şi se calculează în funcţie de numărul de copii şi de venitul pentru fiecare membru al familiei.
Încă o reușită pe plan internațional a Federației Române de Triatlon. Federația Internațională de Triatlon (ITU) a anunțat acum câteve zile:
ITU are plăcerea de a anunța că organizarea Campionatelor Mondiale de Wintertriathlon din 2018 a fost acordată stațiunii Cheile Grădiștei, România și acestea vor avea loc în ianuarie 2018.”
“România este una dintre cele mai dezvoltate piețe de triatlon din Balcani și a fost puternic implicată în dezvoltarea triatlonului în Europa de Est, organizând diferite curse în ultimii ani, de la distanțe lungi până la duathlon și wintertri, a declarat președintele ITU Membru al IOC Marisol Casado.
Cu ajutorul Federației Naționale Române, care servește drept comitet local de organizare, sunt sigur că acest eveniment va contribui la creșterea nivelului competitiv al sportivilor români de elită și juniori și cu siguranță va crește numărul amatorilor Age Group participanti la wintertriatlon.
Cheile Gradiștei au găzduit, de asemenea în 2017 o Cupă Europeană de Wintertriathlon, iar în 2015 și 2016 complexul iconic a primit participanții la Campionatul Național de Wintertriatlon din România.
Orașul mic din Balcani a fost, de asemenea, gazda pentru Campionatul Mondial de Schi Fond, Festivalul European Olimpic de Iarnă pentru Tineret.
Locul de desfășurare va fi Complexul Fundata, un complex turistic în inima unei păduri uimitoare, cu mulți kilometri de trasee de MTB și trasee de alergare, iar competiția se va desfășura pe pista de biatlon.
Suntem alături de Federația Română de Triatlon care a reușit să obțină desfășurarea unui Campionat Mondial în România, mai precis la Cheile Grădiștei.
Fiind proprietar, dar și proiectant al bazei sportive, vă asigur de tot sprijinul nostru în buna desfășurare a acestui campionat mondial, a declarat Ovidiu Gârbacea, proprietarul Complexului Cheile Grădiștei.
Construirea bazei sportive în interiorul resortului turistic a plecat de la dorința mea de a ajuta sportul în general, oferindu-le sportivilor condiții corecte de antrenament și cantonament.
Cea mai frumoasă răsplată pentru mine a fost faptul că s-a vorbit laudativ de România prin organizarea la Cheile Grădiştei a două Campionate Mondiale de Biatlon şi a unui Campionat Mondial de Schi Fond precum şi un Festival Olimpic de iarnă.
Wintertriatlonul este unul dintre cele mai noi evenimente din calendarul ITU, sportivii de elită alergând 8 km pe zăpadă, mergând 14 km de MTB tot pe zăpadă și 12 km de schi fond. În plus față de Campionatul Mondial de Elite, Cheile Grădiștei îi vor determina pe sportivii U23, Junior, Paratriathlon și Age Group să se străduiască pentru a deveni următorii campioni mondial la categoria lor.
Sunt sigur că toți sportivii vor fi încântați să concureze într-unul dintre cele mai bine păstrate secrete colțuri ale Europei și că totul va fi pregătit pentru o primire călduroasă și câteva curse epice, a mai spus Marisol Casado.
E o onoare dar și o mare responsabilitate organizarea unui Campionat Mondial.
Ne bucurăm că eforturile noastre din ultimii ani sunt apreciate la nivel internațional.
O să încercăm și sunt sigur că o să și reușim să arătăm că federația noastră este capabilă să facă față unei astfel de provocări și că România este o țară care merită vizitată, a declarat președintele FRTRI Klosz Peter.
Uniunea Europeană va solicita Londrei să-și achite factura de divorț de blocul comunitar în euro, reiese dintr-un document al Bruxellesului, consultat de France Presse.
Toate obligațiile ar urma să fie calculate în moneda europeană, chiar dacă, pentru moment, nu a fost stabilită oficial suma pe care Marea Britanie o va datora după Brexit, scrie rfi.ro.
În documentul ce pregătește negocierile viitoare se precizează, din nou, că o ieșire ordonată a Marii Britanii din Uniune se poate face numai dacă Londra își va achita toate obligațiile financiare asumate înainte de retragerea din blocul comunitar. Sunt incluse și finanțările unor instituții precum Banca Centrală Europeană sau Banca Europeană de Investiții, impuse de tratatele comunitare.
Factura de divorț ar urma așadar să fie plătită în euro, pentru a fi evitate orice fluctuații ale cursului lirei sterline. Cel puțin asta solicită Bruxellesul, care nu a oficializat însă costul total. Ar putea fi vorba de o sumă ce ar depăși 60 de miliarde, au transmis surse apropiate negocierilor. De partea sa, Londra nu ar fi dispusă să plătească mai mult de 20. Documentul citat de France Presse prevede și că plățile vor putea fi eșalonate, pe parcursul mai multor ani.
În paralel, analize făcute de economiști, citate de presa internațională, scot la iveală tot mai multe riscuri la adresa economiei britanice, post Brexit. Reuters relatează că Londra riscă taxe vamale de 22% pentru importurile de alimente din Uniunea Europeană, dacă premierul May nu va ajunge la un acord punctual cu Bruxellesul, în cei doi ani de negocieri. La acesta moment, Marea Britanie importă în jur de 80% din alimente din spațiul comunitar.
Americanca Serena Williams i-a răspuns pe pagina de Instagram lui Ilie Năstase, care făcuse o remarcă rasistă în conferinţa de presă premergătoare disputei de Fed Cup, cu Marea Britanie de la Mamaia.
Înainte de a avea ieşirea de la meciul Sorana Cîrstea – Johanna Konta, căpitanul nejucător de Fed Cup al României aflase că are probleme cu Federaţia Internaţională de Tenis după declaraţia cu conotaţii rasiste despre viitorul copil al americancei Serena Williams.
„Să vedem ce culoare va avea. Ciocolatiu?”, a fost afirmaţia lui Năstase, care a făcut ITF-ul să declanşeze „de urgenţă” o anchetă.
„ITF nu tolerează acest limbaj discriminator şi agresiv sau orice comportament de acest gen. Suntem la curent cu declaraţia făcută de căpitanul României şi am început de urgenţă o anchetă pentru a avea imaginea completă înainte de a lua măsurile potrivite”, a transmis un purtator de cuvânt al Federaţiei Internaţionale.
Serena Williams a aflat şi ea de respectiva afirmaţie şi nu a rămas impasibilă. Ea a ţinut să îşi expună punctul de vedere pe pagina personală de Instagram, criticându-l pe fostul lider mondial ATP pentru atitudinea sa.
„E dezamăgitor pentru mine să ştiu că trăim într-o societate în care oameni precum Ilie Nastase pot face comentarii atât de rasiste la adresa mea şi a copilului meu nenăscut şi comentarii sexiste la adresa colegelor mele. Am spus-o şi o voi spune din nou, lumea a ajuns până aici, dar mai avem, încă, mult de parcurs. Da, am doborât atât de multe bariere, dar mai sunt multe altele. Asta nu mă va opri din a pune iubire, lumină şi pozitivitate în tot ceea ce fac. Voi continua să lupt pentru tot ceea ce e drept. Eu, spre deosebire de tine, nu mă tem. Vezi, eu nu sunt laşă.”
Jucătoarea în vârstă de 35 de ani a citat, apoi, un pasaj dintr-o poezie a americancei Maya Angelou: „Satisfacţia mea te supără? Mă poţi împuşca prin cuvintele tale … mă poţi ucide cu ura ta, dar, la fel ca aerul, mă voi ridica.”
„Mulţumesc ITF pentru atenţia acordată tuturor faptelor din acest caz. Ei vor avea întregul meu suport”, a scris cea mai titrată jucătoare din tenisul mondial.
Ieri seară, la Sala Studio a Teatrului Naţional din București au fost decernate Premiile Uniunii Cineaştilor din România, aflate la cea de-a 45-a ediţie. Marele premiu şi Trofeul Uniunii au revenit filmului „Sieranevada”, care a fost distins cu alte 5 premii din cele 12 nominalizări câte a avut. Astfel, Cristi Puiu, realizatorul său, a primit premiul pentru scenariu şi cel pentru regie. Dana Dogaru şi Ana Ciontea au fost distinse cu premiile de interpretarea feminină pentru rolurile jucate în această comedie dramatică, iar lui Sorin Medeleni i-a fost decernat, post-mortem, premiul de interpretare masculină pentru rolul său secundar din acelaşi film.
Pe locul doi se situează thrillerul „Câini”, care a transformat în premii 5 din cele 10 nominalizări. Realizatorul lui, Bogdan Mirică, a primit premiul de debut iar actorul Gheorghe Visu pe cel pentru interpretarea rolului principal masculin. Filmul a mai fost premiat pentru imagine, montaj şi coloană sonoră.
În a treia poziţie se află drama „Inimi cicatrizate”, care a avut 5 nominalizări, obţinând 3 premii şi anume: pentru decoruri, pentru costume şi pentru machiaj.
Luigi Constantin Boicea, elevul din Craiova, acuzat de propagandă jihadistă și-a recunoscut faptele în fața magistraților Curții de Apel Craiova și a cerut să beneficieze de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă. Pe 27 aprilie va afla soluția instanței. Tânărul este acuzat de promovarea unui mesaj prin propagandă săvârşită cu intenţia de a instiga la săvârşirea unei infracțiuni de terorism și de participare la instruirea sau pregătirea în vederea folosirii mijloacelor distructive, armelor de foc, dispozitivelor explozive și munițiilor în scopul comiterii unui act de terorism.
Luigi Constantin Boicea a fost acuzat de procurori că pregătea un atentat. Elevul jihadist a continuat după ce a fost pus sub acuzare, să facă propagandă on-line pentru susținerea grupării Stat Islamic. Anchetatorii au descoperit că tânărul convertit la islam a urmat on-line cursuri de utilizare a armelor de foc și realizarea bombelor artizanale și căuta finanțare pentru comiterea unui atentat.
„Pe întreaga perioadă a controlului judiciar inculpatul a încălcat în mod sistematic obligația instituită în sarcina sa, inclusiv după data de 24.09.2016 când a devenit major, continuând să acceseze site-uri de propagandă și instruire a viitorilor combatanți, aparținând organizației teroriste Daesh/Stat Islamic, și încercând să intre în contact cu lideri ori reprezentanți ai respectivei organizații teroriste în satisfacerea dorinței manifeste de a obține sprijin logistic și financiar pentru săvârșirea unui act de terorism.
În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2015 și până în prezent, inculpatul Boicea Luigi Constantin a participat la activitățile de instruire și pregătire desfășurate on-line de organizația teroristă Daesh/Stat Islamic pe site-uri de profil ce cuprind atât elemente ale procesului de însușire de către individ a cunoștințelor privitoare la materialele necesare, modul de asamblare și funcționare, efectele și măsurile de siguranță necesare a fi avute în vedere cu ocazia manipulării și utilizării diferitelor categorii de mijloace distructive, arme de foc, materii și dispozitive explozive standardizate sau improvizate, muniții, etc, cât și componente ale procesului de pervertire a afectivității individului prin asimilare vizuală, conștientizare și asumare personală a consecințelor pe care utilizarea în public a unor astfel de mijloace le poate produce în mod efectiv asupra persoanelor, ca parte a procesului de pregătire psihologică a viitorilor combatanți pentru săvârșirea unor acte de terorism“, se arată în comunicatul emis de DIICOT.
Luigi Constantin Boicea, a fost săltat de mascați și în 2015, pe 8 decembrie. A fost reținut pentru 24 de ore, dar procurorii au decis plasarea tânărului de 17 ani atunci sub control judiciar. Procurorii DIICOT ce au găsit în casa acestuia mai multe documente și materiale ce prezentau activități de propagandă ale grupării teroriste Statul Islamic.
„Boicea Luigi Constantin și-a arătat disponibilitatea de a deveni martir pentru Statul Islamic atât prin deplasarea în zonele în care aceștia acționează pentru a lupta alături de ei, cât și prin sacrificiul suprem în state din Europa la ordinul Statului Islamic“, spuneau procurorii. Conform anchetatorilor, acesta a reușit să convingă mai multe persoane să adere la Statul Islamic. Ca să fie cât mai convingător, a împrumut online numele unui terorist Al-Qaeda, ucis în 2006: Omar al Faruq.
Luigi Constantin Boicea a renunțat la ortodoxie pentru Islam în urmă cu trei ani. „Mărturisesc că Dumnezeu este unul unic şi Mohamed este profetul lui. După aceea, am devenit altă persoană şi am devenit musulman. Mulţumesc Domnului că am renunţat la tot ce era mai rău în mine: tutun, alcool, curvăsărie şi droguri“, le-a spus anul trecut anchetatorilor.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.