Uniunea Europeana a lansat cu succes doi sateliţi Galileo
Publicat de Monica Slavici, 1 aprilie 2015, 09:23
Sistemul de radionavigaţie prin satelit al Uniunii Europene, Galileo, are acum opt sateliţi pe orbită, ca urmare a lansării celei mai recente perechi – Galileo 7 şi 8. Mai multe detalii – Cristina Ion, Bucureşti FM.
Galileo este programul Uniunii Europene care dezvoltă un sistem de navigaţie globală prin satelit sub control civil european. Semnalele Galileo vor permite utilizatorilor să cunoască poziţia exacta, cu o acurateţe remarcabilă. Galileo va fi compatibil şi – pentru unele dintre servicii – interoperabil cu sistemele similare existente, dar va fi autonom.
Galileo acţionează ca un catalizator pentru finanţarea cercetării şi dezvoltării la companii high-tech şi încurajează crearea de locuri de muncă de înaltă calificare.
După ce au fost primite semnale care dovedesc că cei doi sateliti au fost poziţionaţi perfect, Elżbieta Bieńkowska, comisarul european pentru piaţă internă, industrie, antreprenoriat şi IMM-uri, a declarat:
INSERT
„Am lansat cu succes doi sateliţi Galileo, ceea ce ne duce cu un pas mai aproape de un sistem european global de navigaţie prin satelit. Valoarea proiectului este de șapte miliarde de euro și este finanțat sută la sută de Uniunea Europeană. Demonstrăm încă o dată că Europa are tehnologii de vârf, dar şi viziunea şi determinarea de a realiza lucruri mari. Îmi doresc ca, în cel mai scurt timp, Galileo să asigure furnizarea de servicii iniţiale, respectiv în anul 2016.”
Alţi patru sateliţi se află în faza de testare sau de integrare finală şi sunt programaţi pentru plasare pe orbită anul acesta. Următoarea lansare a sateliţilor Galileo este programată pentru luna septembrie 2015.
Capacitatea totală a sistemului, care va include un serviciu comercial criptat, bazat pe 24 de sateliţi operaţionali şi şase de rezervă, este aşteptat să fie disponibilă până în 2020.