Dumitru Prunariu – 40 de ani de la revenirea din Cosmos
Publicat de Gabriel Stan, 25 mai 2021, 12:21
Cristian Dumitrașcu (realizator): Ascultați Jurnal Militar aici la Radio România Actualități. Intrăm în partea aceea legată de istorie, de aniversări.
În 17 mai, la Centrul muzeal aviator Alexandru Șerbănescu din comuna Colonești, fundația care îi poartă numele aviatorului a comemorat unul dintre cei mai neînfricați luptători aerieni pe care i-a avut țara noastră într-o acțiune foarte interesantă în Colonești, după cum vă spuneam, în localitatea de baștină.
Un nume intrat definitiv în istoria Aviației române, un erou devenit legendar, căpitanul Alexandru Șerbănescu a avut o evoluție atât de surprinzătoare, de fulgerătoare și în același timp teribil de spectaculoasă, iar luni s-a împlinit un vis și o mare dorință a fostului coleg al lui Șerbănescu, este vorba despre generalul Ion Dobran, locotenentul Ion Dobran din vestitul grup nouă vânătoare, al cărui comandant a fost Șerbănescu, de a venit la Colonești spre a aduce un omagiu comandantului său și tuturor camarazilor pe care venerabilul aviator știa că îi regăsește așezați la loc de mare cinste.
Un alt nume, aviator, scriitor, general de aviație în retragere, Radu Teodoru, a vorbit acolo la Colonești, luni. Ascultăm un fragment.
General de aviație în retragere Radu Teodoru: Căpitanul aviator Alexandru Șerbănescu reprezintă chintesența eroică a pilotului român. S-a născut aici, dar a intrat în istoria aviației nu numai prin calitățile lui de zburător, prin calitățile lui de om și de ofițer.
A fost de o demnitate impresionantă și greu de găsit în profesie. A fost un camarad de excepție. Nu și-a părăsit niciodată coechipierii, dimpotrivă.
Ştiți că în luptă aeriană există o solidaritate de echipaje, de formații. Căpitanul Șerbănescu nu a cedat niciodată în favoarea lui însuși. Gloria și-a împărțit-o cu cel care păzea alături în formație. A fost de un caracter deosebit, nu a suferit jignirile, venind de la orice ierarhie socială sau militară. A rămas în conștiința noastră ca simbol al aviației de vânătoare românești.
Cristian Dumitrașcu (realizator): L-am ascultat pe generalul Radu Teodoru, de la istoria lui Alexandru Șerbănescu, unul dintre cei mai mari piloți de vânătoare, poate chiar cel mai mare, pe care l-a avut România.
Mergem la istoria lui Dumitru Prunariu, misiune care s-a încheiat acum 40 de ani, astăzi, în 22 mai, 40 de ani de la această revenire din spațiu cu naveta Soiuz 40 a primului cosmonaut român.
Radu Bâlbâie a realizat cu mai mulți ani în urmă, la ‘Ora Armatei’ un interviu de colecție. Ascultăm un fragment. Este cumva diferit de ce ați auzit până acum. Se referă la costuri, la pericolele din spațiu. Haideţi să-l ascultăm.
Dumitru Prunariu: În timpul serviciului militar, la Şcoala de ofițeri de rezervă aviație de la Bacău, mi s-a oferit posibilitatea de a candida pentru un post de cosmonaut în cadrul programului Interkosmos.
Comandantul unității, la o oră normală de curs, a intrat, a întrerupt cursurile și ne-a spus că România desfășoară un program spațial – era o surpriză totală pentru noi, pentru că se știa foarte puțin despre acest program atunci – era un program științific, care căpătase o dezvoltare suficient de mare pentru a justifica trimiterea în spațiul cosmic a unui cosmonaut pentru a efectua experimente complexe.
Radu Bâlbâie (reporter): A costat mult această afacere statul român? Știți cumva cifre?
Dumitru Prunariu: Nu știu exact cât a costat. În orice caz, totul s-a rezolvat în baza schimburilor economice care existau atunci.
După câte am fost informat după zborul cosmic, în cadrul programului Interkosmos, partea sovietică, pe atunci, se obliga să pună la dispoziție racheta purtătoare și echipamentul pentru zbor în spațiul cosmic. Partea română a plătit școlarizarea, care nu a costat foarte mult în termeni absoluţi.
Radu Bâlbâie (reporter): Cam cât costa să te şcolarizezi?
Dumitru Prunariu: Din câte auzisem atunci, o cifră foarte relativă, ceva la 7.000 de dolari pe lună de persoană. Deci noi am fost doi români care ne-am pregătit pentru acel zbor cosmic. Acum, pentru a zbura în spațiul cosmic, dacă ești privat, există numeroase firme care încheie contract cu tine și care au, pe de altă parte, contract cu o țară lansatoare – fie cu Rusia, fie cu Statele Unite, dar cu ruşii se pare că acest comerț merge mai bine acum – și, pentru 20 de milioane de dolari, te pregătesc și te trimit în spațiul cosmic, acolo urmând să faci ce vrei tu, în niște limite rezonabile.
În exterior, în spațiul cosmic, temperaturile variază foarte mult, pentru că acestea nu mai sunt uniformizate de atmosfera terestră, ci sunt legate direct de expunerea la soare. În partea luminată a laboratorului spațial se ajungea până la aproximativ 150 de grade Celsius în exterior, măsurate pe suprafața navei, iar în partea umbrită până la minus 120 de grade.
Radu Bâlbâie (reporter): În acelaşi timp?
Dumitru Prunariu: În acelaşi timp. În schimb, şi laboratorul spaţial şi nava cosmică aveau un sistem de protecţie termică corespunzător, aveau un strat protector împotriva radiaţiilor cosmice şi împotriva şcoului acesta termic, format din 20 de foiţe foarte subţiri de aluminiu, acoperite cu o substanţă specială la exterior şi şocul termic nu se transmitea structurii propriu-zise.
În interior, noi ne desfăşuram activitatea la o temperatură normală, aproximativ 20 de grade Celsius, aveam un conditioner care putea regla temperatura de la 15 la 35 de grade, după cum doream.
Radu Bâlbâie (reporter): În afara temperaturilor halucinante, ori foarte mari, ori foarte mici, ce alte riscuri pândeau din afara stației?
Dumitru Prunariu: Unul din riscurile căruia îi este supus orice cosmonaut este radiația cosmică. Radiația cosmică este mai intensă sau mai puțin intensă deasupra diferitelor zone deasupra Pământului, dar oricum este ținută sub control și se află sub o limită acceptabilă pentru organism prin altitudinea de zbor.
Probabil, cei care sunt mai informați au aflat că toate laboratoarele spațiale, inclusiv naveta spațială americană, atunci când zboară în spațiu circumterestru, nu se ridică la o altitudine mai mare de 350-380 de km.
Radu Bâlbâie (reporter): De ce?
Dumitru Prunariu: Pentru că deja de pe la 400-450 km, nivelul radiațiilor cosmice provocate de centurile de radiație ale Pământului, așa-numitele centuri Van Allen, este destul de ridicat.
Un maxim se înregistrează cam la 1.000 de km altitudine și prin acea zonă este bine ca într-o capsulă protejată, cum este la nava cosmică modulul de lansare și de revenire, cosmonauții să treacă destul de rapid în exteriorul acestei centuri de radiații.
Aici mă refer la zborurile spre Lună. În rest, pentru o perioadă lungă de viață, este bine să te rotești în jurul Pământului, la acele altitudini de 350 de km în medie.