De Arminden

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 30 aprilie 2020, 11:47 / actualizat: 3 iulie 2023, 19:05

Ziua de 1 mai este zi de sărbătoare deplină în Florarul aşteptat.

Etimologia cuvântului aminteşte de proorocul Ieremia, Ermin-den, adică ziua lui Ieremia. Este şi sărbătoare populară cu semnificaţie apotropaică şi fertilizatoare.

(varianta radiofonică a rubricii)

Arminden este şi un zeu al vegetaţiei celebrat în această zi. Elementul esenţial, substrat ritual este ramura verde sub forma prăjinii. Maialul este confecţionat din brad curăţat de ramuri până spre vârf şi încrustat cu motive romboidale.

În partea de sud a ţării, ca semnificaţie agrară, în vârf se leagă spice de grâu.

În Gorj de Armindeni la poarta casei se pun ramuri de gorun şi leuştean.

Folcloristul Florea Marian preciza semnificaţia agrară a armindenului: se lăsă dinaintea casei până pica singur sau până la măcinarea primului bob de grâu nou. Din maial se făcea foc şi se cocea pâine, din care mâncau toţi membrii familiei pentru a fi sănătoşi şi norocoşi.

De Armindeni ramura verde şi pelinul sunt reperele esenţiale Nu orice pelin însă, ci acela care a fost descântat la Sfântul Gheorghe, împreună cu leuşteanul şi bozul.

În zona Olteniei pelinul nu lipseşte din ritualul descântecelor de deochi de pocitură. Textul descântecului este o dovadă:

Păsărică albă

Cu aripa dalbă,

Din piatră ai crescut,

Cu norii te-ai bătut,

Trei izvoare din tine au iscat:

Unul de lapte,

Unul de vin,

Şi altul de pelin.

Cel ce a băut laptele s-a săturat.

Cel ce a băut vinul s-a-mbătat.

Iar cel ce a băut pelinul a crăpat.

Aşa să piară pocitura.

Urâtura.

Într-un ritual reperabil şi azi în Oltenia descântătoarea, adesea dezbrăcată şi despletită era însoţită de o altă femeie care juca rolul pelinului:

– Bună seara, Pelin Mare

Domn Mare!

– Mulţumim Dumitale!

Şezi!

– N-am să şed!

Şi-am venit să scot

Patruzeci şi patru de draci ai tăi!

Ziua de Armindeni este zi de mare sărbătoare în calendarul popular. Se fac petreceri la iarbă verde, se bea vin pelinat şi se mănâncă miel. Toate reprezintă semnificaţii ale primăverii, ale înnoirii timpului.

Vinul se bea cu bucurie, ca să fie oamenii veseli toată vara (când se munceşte), să fie sănătoşi (roşii în obraz ca vinul de Armindeni) şi să fie feriţi de rele.

Se mai crede că de Armindeni se bea mărţişorul, ţinut de la 1 martie la gât. Orice despărţire se-nsoţeşte cu bucurie.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

 Foto: Monica Vlădaia

De Arminden

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 1 mai 2018, 15:56

Ziua de 1 mai este zi de sărbătoare deplină în Florarul aşteptat.

Etimologia cuvântului aminteşte de proorocul Ieremia, Ermin-den, adică ziua lui Ieremia.

Este şi sărbătoare populară cu semnificaţie apotropaică şi fertilizatoare.

(varianta radiofonică a rubricii)

Arminden este şi un zeu al vegetaţiei celebrat în această zi. Elementul esenţial, substrat ritual este ramura verde sub forma prăjinii. Maialul este confecţionat din brad curăţat de ramuri până spre vârf şi încrustat cu motive romboidale.

În partea de sud a ţării, ca semnificaţie agrară, în vârf se leagă spice de grâu.

În Gorj de Armindeni la poarta casei se pun ramuri de gorun şi leuştean.

Folcloristul Florea Marian preciza semnificaţia agrară a armindenului: se lăsă dinaintea casei până pica singur sau până la măcinarea primului bob de grâu nou. Din maial se făcea foc şi se cocea pâine, din care mâncau toţi membrii familiei pentru a fi sănătoşi şi norocoşi.

De Armindeni ramura verde şi pelinul sunt reperele esenţiale Nu orice pelin însă, ci acela care a fost descântat la Sfântul Gheorghe, împreună cu leuşteanul şi bozul.

În zona Olteniei pelinul nu lipseşte din ritualul descântecelor de deochi de pocitură. Textul descântecului este o dovadă:

Păsărică albă

Cu aripa dalbă,

Din piatră ai crescut,

Cu norii te-ai bătut,

Trei izvoare din tine au iscat:

Unul de lapte,

Unul de vin,

Şi altul de pelin.

Cel ce a băut laptele s-a săturat.

Cel ce a băut vinul s-a-mbătat.

Iar cel ce a băut pelinul a crăpat.

Aşa să piară pocitura.

Urâtura.

Într-un ritual reperabil şi azi în Oltenia descântătoarea, adesea dezbrăcată şi despletită era însoţită de o altă femeie care juca rolul pelinului:

– Bună seara, Pelin Mare

Domn Mare!

– Mulţumim Dumitale!

Şezi!

– N-am să şed!

Şi-am venit să scot

Patruzeci şi patru de draci ai tăi!

Ziua de Armindeni este zi de mare sărbătoare în calendarul popular. Se fac petreceri la iarbă verde, se bea vin pelinat şi se mănâncă miel. Toate reprezintă semnificaţii ale primăverii, ale înnoirii timpului.

Vinul se bea cu bucurie, ca să fie oamenii veseli toată vara (când se munceşte), să fie sănătoşi (roşii în obraz ca vinul de Armindeni) şi să fie feriţi de rele.

Se mai crede că de Armindeni se bea mărţişorul, ţinut de la 1 martie la gât. Orice despărţire se-nsoţeşte cu bucurie.

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Sfântul Gheorghe. Sân-Giorgiu

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 23 aprilie 2018, 13:43

Sfântul Gheorghe este celebrat de biserica ortodoxă ca personificare a binelui, iar calendarul popular îl consideră început de anotimp frumos. Se crede că Sân-Giorgiu şi Sân-Medru sunt cei ce le-au fost încredinţate de către Dumnezeu cheile vremii. „Când se aude croncănit de broaşte, Sân Giorgiu întinde mâna şi ia cheile din mâna lui Sân-Medru, şi mereu închide iarna cu o cheie, iar cu celelalte deschide primăvara, deschide vremile bune, căci prin glasul broaştei a primit veste şi poruncă de la Dumnezeu”[1].

(varianta audio a rubricii)

Sfântul Gheorghe este şi termenul la care se tocmeau ciobanii. Cele două soroace ale anului sunt la Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru.

Ajunul lui Sf. Gheorghe ca hotar de timp este moment al confruntării forţelor malefice ce-şi doresc intruziunea în derularea vieţii pământene. De aceea, gestul ritual de spălare cu apă neîncepută sau cu stropii de rouă a dimineţii este considerat o necesitate, spălarea rituală consemnând astfel trecerea peste „prag”, peste „hotar”, este o purificare pentru restabilirea normalităţii. Şi tot în aceeaşi idee, orăşenii, pe vremuri se cântăreau (ca să nu se prindă farmecele), practică ştiută şi azi.

De Sf. Gheorghe se aprinde focul viu (Seara de ajun). Se freacă două lemne uscate până se aprind şi încep încet să ardă. Focul viu este păzit să nu se stingă, ferindu-se astfel casa de orice rău. Au şi rol augural, menindu-se astfel norocul. Focul este aprins numai de către bărbaţi. Aşa se şi spune: bărbatul e focul, iar femeia e cea care-l întreţine.

Focul, apa şi ramura verde sunt elementele esenţiale ale acestei sărbători populare.

În dimineaţa acestei sărbători e bine: să se ungă ferestrele, pragurile şi uşile cu usturoi şi leuştean; să nu se dea nimic cu împrumut din casă, ca să nu fugă norocul de casă; în dimineaţa de Sân-Georgiu era obiceiul ca să se iasă din casă cu  spatele, nu cu faţa (se preîntâmpină astfel orice „formă” de rău până se trece pragul).

De Sfântul Gheorghe se seamănă busuiocul dragostei. El va aduce noroc şi căsătorie.

De aici şi zicala a trage unul la altul, cum trage dragostea la busuioc.

Ramura verde este simbol pentru această sărbătoare. Se pune pe prag (e bună de junghi peste an), la uşă (ca să aibă rod şi spor în casă), pe masă (pentru a avea belşug). Şi pentru a fi sănătoşi, voioşi şi iuţi tot anul oamenii se urzică. Se ştie: Urzica răului e lenea.

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

[1] Simion, Florea, Marian, Sărbătorile la români, vol II, p. 254.